Sambata, 18 Septembrie 2010 21:11

Cetatea pierduta

Scris de  Cecilia Caragea
Acorda o nota articolului
(34 Voturi)

E adevarat, esti responsabil de ceea ce devii, de propria ta evolutie, de propriul tau drum. Dar oamenii pe care ai sansa sau nesansa sa-i intalnesti te pot marca intr-un mod profund, esential. Te mai intalnesti si cu spani, ce te leaga si te tin prizonier, ce te arunca intr-o fantana si-ti ascund lumina, speranta, ziua de maine... Te bucuri si de cei care, din pura intamplare sau dupa drumuri sinuoase, ajung sa ridice capacul fantanii si sa-ti aduca o raza de soare... Pasesti alaturi de intelepti, de viteji, de neinfranti, de oameni buni si pe care niciodata nu-i vei uita. Iti amintesti de oameni care te-au modelat si te-au facut ceea ce esti astazi. Si le multumesti! In gand doar! Dar ei stiu asta!
Cetatile pierdute care asteapta sa fie descoperite, vietile celor demult trecuti in nefiinta, dar de la care mai avem multe de invatat, drumurile ascunse in iarba cea mare, ruinele vechilor biserici, precum cea de la Dinogetia, poti sa le vezi doar daca ochii tai au fost facuti sa le vada... Si, pentru ca ochii mei de copil au fost facuti sa vada si sa se bucure de toate acestea, trebuie sa-i multumesc profesorului meu de istorie si geografie din scoala generala. Preda si acum in aceeasi scoala, din mijlocul aceleiasi gradini, din acelasi sat. Si domnul Popovici Pantelimon stie ca-i multumesc. In gand.

La Cetatea Dinogetia

Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Stil de viata Cetatea pierduta