Cecilia Caragea

Cecilia Caragea

"Drumetule, nu exista drum, drumul se face mergand..." (Antonio Machado)

Echipa si Contact

Joi, 19 Iulie 2012 14:02

La pastravarie

Asa-mi vine cateodata sa iau drumul unui loc racoros, inalt, nou si minunat, drumul de munte, drumul spre padure, spre un loc linistit, unde te poti aduna, reculege, cunoaste, minuna… Cand nu am timp de un drum mai lung, de multe ori, aleg valea Teleajenului, spre Cheia, cu nenumaratele ei drumuri de plimbare prin paduri si poieni si - pentru cine se incumeta - cu ascensiunile pe culmea Bratocei, a Zaganului sau pe Ciucas. Drumul, din pacate, destul de aglomerat, iti ofera insa si un placut popas in comuna Izvoarele.
In ultimii 20 de ani au aparut nenumarate pastravarii pe majoritatea raurilor de munte, pastravarii ce se bucura de un aflux semnificativ de turisti. O astfel de pastravarie gasesti si in comuna Izvoarele, mergand spre Cheia, pe stanga, intr-o curba destul de stransa si semnalizata cu un panou nu foarte vizibil. De aici, un drum pietruit te conduce pana la pastravarie. In bazinele alimentate cu apa din Teleajen poti admira pastravii, de la puiet si pana la exemplarele adulte, care, prinse in fata ta, vor ajunge in scurt timp in farfurie alaturi de o mamaliguta aburinda si un mujdei  de usturoi sau alaturi de o portie de cartofi fierti cu patrunjel. Daca ai noroc aici poti savura si o excelenta ciorba de burta, insa nu ti se poate intampla prea des, deoarece ba nu a fost pregatita, cei de la bucatarie neasteptandu-se la multi clienti doritori de asa ceva, ba chiar tocmai s-a terminat. Pastravii insa nu lipsesc niciodata… Si, daca vremea este frumoasa, ii poti savura intr-un peisaj pitoresc, frumos impadurit, in chioscuri placut amenajate pe marginea bazinelor sau chiar in mijlocul unui mic lacusor. Daca vrei cu tot dinadinsul, poti sa te si cazezi la pensiunea de aici, insa in week-end-urile estivale e preferabil sa-ti rezervi camera, caci se poate intampla ca putinele camere disponibile sa fie toate ocupate. Dar principalul motiv pentru o escala la pensiunea Lacurile Pastravilor Izvoarele il reprezinta, fara indoiala, deliciosii pastavi proaspeti. Pastravii de la pastravarie nu se compara in nici un caz cu cei pe care ii poti gasi in alte restaurante!




Miercuri, 18 Iulie 2012 16:37

Rasu'-plansu', pe un drum de munte

Acum cativa ani am fost cu o masina de teren pe minunatele drumuri din Bucegi. Din comuna Moroieni, satul Glod, celebru de cand s-au filmat aici socantele secvente pentru pelicula Borat, pana la Pestera si inapoi pana la Varful Dichiu si de aici pana la Babele si iarasi inapoi pana la cabana Cuibul Dorului, reintrand pe soseaua nationala 71, Targoviste-Sinaia. Un drum vechi de munte, greu, dar solid, extrem de pitoresc, prin aerul curat al platoului Bucegilor. Am pornit si anul acesta de la Cuibul Dorului spre platoul Bucegilor. Drumul proaspat asfaltat iti umplea inima de fericire. Iti venea sa strigi de bucurie ca aceasta zona minunata este acum accesibila si celor care nu dispun de o masina de teren. Doar ca drumul inca in lucru a si inceput sa se prabuseasca... Nu e de mirare, caci drumarii nostri - in neostoita lor munca pentru sifonarea banilor publici - nu vor sa stie ca nu poti turna asfaltul fara a face in prealabil necesarele lucrari de consolidare, caci altfel ploaia (caci mai si ploua cateodata!) il va spala, adica ii va macina baza si il va face sa se surpe. Astfel, un drum inca in lucru are deja nenumarate portiuni care au inceput sa se prabuseasca. Rezultatul? In loc sa transformam un drum dedicat celor special echipati intr-un drum turistic, deschis pentru toata lumea, il distrugem pentru a nu mai putea circula nimeni pe el. Nu este un lucru nou... Si - ca sa nu mai poti iesi din starea de rasu’-plansu’ - constati cu uimire ca ruta ocolitoare care iti este indicata la inceputul acestui drum in refacere care incepe de la Cuibul Dorului este… un drum mult mai prost!
Mult timp am crezut ca aceasta este o specialitate pur romaneasca. Asta pana nu am alergat si prin Grecia pe drumuri mai putin batute de turisti. Astfel, in Zagori, o superba  zona muntoasa din nordul Greciei, locuita de vlahi, am alergat sute de kilometri pe minunate drumuri de munte, inguste, dar solide, pana ce am ajuns intr-o zona in curs de reabilitare. Rezultatul? Un cosmar! Drumul proaspat reamenajat se prabusea, pe alocuri plecase deja la vale peste jumatate din latimea soselei, astfel incat iti era frica sa nu se duca si crampeiul de sosea pe care urma sa treci, cu tine cu tot. Si, unde nu fugea soseua, cadeau bolovanii care o blocau si pe care trebuia sa-i dai la o parte de pe sosea, daca vroiai sa-ti continui drumul... Nu glumesc! Pentru conformitate, voi reveni cu povesti si cu imagini din Zagori! Aceeasi hotie, aceasi mentalitate… Daca nu ne oprim, in acest mod, nu avem cum sa nu ajungem si noi unde au ajuns grecii. Si pe nimeni nu intereseaza ca nu a furat tot poporul, de suferit si de platit vom suferi si vom plati cu totii. Asa ca ar trebui sa ne gandim mai bine! E pacat sa distrugem tara!




Marti, 17 Iulie 2012 18:28

Pe barba mea!

Pe cuvantul meu! Pe raspunderea mea! Imi asum eu riscul! Pe viata mea! Cam asta inseamna banala expresie Pe barba mea! cu care ne-am obisnuit atat de mult incat nici nu mai stim de unde vine... In Antichitate, daca aveai o barba frumos ingrijita, un par lung si bogat, aceasta era un semn al puterii, al vitalitatii, al fortei si al pozitiei sociale. Sclavii si cei cu munca grea nu-si puteau permite sa poarte barba sau sa aiba parul lung. Samson a devenit neputincios dupa ce Dalila i-a taiat parul in timp ce dormea, trebuind sa astepte un timp pana sa fie din nou in forta, cu parul lung si puternic, pentru a se ridica din nou la lupta. Zei, scoboratori din zei, nobili sau aspiranti la un asemenea titlu, cu totii aveau parul lung, parfumat, ingrijit. Spanii erau cei dubiosi, cei de care trebuia sa te feresti, cei care te inselau si cei care lupta dreapta nu o cunosteau... Ciudatenia de a nu-ti creste parul, diferita de situatia in care il pierdeai la un moment dat, insemna un caracter atipic, deloc de bun augur. Insa cei care isi taiau parul o faceau pentru a dovedi ca si-au inchinat viata unui tel anume, ca s-au inscris intr-o batalie mai presus de propria viata. Chiar si femeile care alegeau sa-si taie parul au facut asta la inceput incercand sa sublinieze ca rolul lor nu e doar acela de a fi frumoase, parul lung fiind un simbol al frumusetii, al feminitatii, al vegetatiei si al apelor... Ele voiau o cariera, voiau independenta, voiau sa sustina cauza feministelor de acum cateva decenii. Era firesc asadar sa-si taie parul. Insa ceva mai inainte in istorie barbatii au fost cei care au renuntat la parul lung si la barba. Doar se vroiau luptatori si nu mai aveau de prins doar vanatul cel mare, ci de construit imperii nemaivazute, pana la marginea lumii cunoscute... Da, multe ar fi de discutat si despre barbile iubitilor nostri... Insa pana una alta, asa cum am promis, in aceasta zi de marti, la intalnirea noastra traditionala din seria Martea Sanatatii, organizata impreuna cu brandul romanesc Hofigal, ne-am documentat ce anume ar fi bine sa le recomandam pentru o ingrijire adecvata. Trilavanda ne place cum miroase si promite a avea grija de tenul lor, asa ca le recomandam cu drag acest after shave cu esente naturale.
Si cum stim ca, mai presus de toate, ne vor frumoase, in timp ce povesteam despre ce li s-ar potrivi, ne-am gandit sa ne rasfatam si noi. Asa ca doamna farmacist Liliana Simion ne-a pregatit o masca pentru ingrijirea ochilor, antirid si anticearcan, pe baza banalului, dar uimitorului, cartof, combinat cu putin ulei de migdale, iar doamna Anca Daniela Raiciu, director de marketing Hofigal, ne-a dat cateva sfaturi pentru ingrijirea pielii in caz ca in aceasta vara vom merge la mare, la plaja... O vacanta plina de povesti ne asteapta!




Duminica, 15 Iulie 2012 18:52

Arma Comunicatii si Informatica

A sti sa te joci cu cuvintele, sa le amesteci, sa le subjugi, sa le inalti, sa le suieri, sa le strigi, sa le soptesti, a sti sa comunici cu cei de-o limba cu tine sau cu cei de peste mari si tari, a sti sa decriptezi semnalele verbale sau non-verbale, de prietenie sau de razboi, a sti sa descifrezi mesajele mai mult sau mai putin secrete ale celorlalti, ce zic, ce vor sa afirme sau sa ascunda... Sunt toate lucruri de care, fara doar si poate, ne declaram in stare! Fara insa a fi constienti de truda pe care o asemenea decriptare - care ne e ceruta fiecaruia dintre noi, zi de zi, ceas de ceas - o presupune. De mult prea multe lucruri ne declaram noi convisi si afirmam sus si tare ca le practicam, fara insa a ne lua ragazul necesar pentru a vedea ca nu reusim sa facem mare lucru din toate astea, ca multe nici nu le intelegem, ca multe din cele ce zicem ca le facem nu le facem de fapt...
In acest week-end, Armata Romana a sarbatorit Arma Comunicatii si Informatica, organizand, la Muzeul Miltar National Regele Ferdinand I, Zilele Transmisionistilor. In 14 si 15 iulie, puteai sa te joci cu vechiile statii de emisie-receptie folosite in vechile razboaie, sa asculti istoria acestei arme infiintate in 1873, sa faci pe telegrafistul, dar sa faci si un exercitiu de tragere... Putina istorie si tehnica militara in niste zile mult prea calde. Doar ca sa intelegi ca exista situatii in care nu poti sa-ti permiti sa te plangi ca e prea cald sau prea frig, ca nu te poti concentra sau ca... nu ai chef azi! O vizita numai buna sa te puna pe ganduri, sa te faca sa realizezi cam care-ti sunt lipsurile de care nici macar nu aveai habar. Tu cat de bine stii sa transmiti ceea ce vrei sa transmiti? Cat de bine comunici un mesaj pe care vrei sa-l comunici? In ce masura esti atent la feed-back? Iti pui macar problema dificultatilor actuale de interpretare ale unor mesaje? Esti constient de cat si cum s-a schimbat lumea? Ce inseamna astazi razboiul? Ce inseamna astazi un conflict? Stii care sunt armele de astazi sau ai ramas in epoca vechilor obuziere? Te gandesti ca nu te priveste nimic din toate astea? Ca razboaiele tale personale iti ajung? Dar in viata ta, asa cum e ea, stii sa comunici, stii sa decriptezi mesajele, chiar te descurci sau mai sunt lucruri care iti scapa? Aaa... Si inca ceva! Nu omorati mesagerul!

P.S. Si un gand pentru eroii care au luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar care la intoarcerea acasa n-au fost primiti ca eroi... Lacheii tot lachei! Pentru ei nu exista eroi!... E o intelegere a lucrurilor care ii depaseste...

Dim lights  




Joi, 12 Iulie 2012 07:58

Un loc pentru a fi impreuna

Cateodata simtim ca avem multe de spus, tare multe, dar avem senzatia ca nu e nimeni dispus sa ne asculte, sa ne ajute, cu un sfat, cu o lamurire mai mult decat necesara. Cateodata nici macar nu asteptam vreo clarificare sau vreun ajutor, dar pur si simplu ne face bine sa vorbim, despre ceea ce am remarcat pe strada, despre un gand sau despre un vis, despre o idee care ar putea fi o solutie la vreuna din problemele noastre, ale tuturor... Da, ne mai intalnim in medii virtuale si vorbim cate in luna si in stele cu colegii de clasa plecati este mari si tari, dar lumea lor este alta, problemele lor sunt altele, ne intelegem cu sufletul, iar sperantele care ne-au mai ramas ne fac sa mai credem in ziua de maine, insa problemele imediate nu avem cum sa le rezolvam decat aici, impreuna, noi cei care ne lovim de ele si care stim ca "pe repede inainte" nu avem cum sa gasim solutiile cele bune, ca lucrurile trebuie cumpanite si judecate bine inainte de a le transforma in realitate, ca trebuie sa le discutam calm, cald, deschis. Iar noi, cei care ne-am intalnit in acest loc cool, dacic cool, simtim ca aici putem discuta lucrurile care ne framanta, lucrurile de care ne lovim, si - chiar daca pe moment nu avem solutiile adecvate si stim asta - credem ca la un moment dat le vom gasi. Impreuna. Cateva idei ale unei asemenea discutii despre cainii comunitari au fost prezentate si in ultimul numar al revistei Ioana. Ne bucuram ca ideile noastre au ajuns si la cititorii revistei Ioana, sansele de a ajunge la solutiile cele bune cresc, iar noi povestim mai departe cu drag, comunicam cu sufletul deschis, bucurandu-ne de fiecare nou interlocutor, caci fiecare in parte ne face mai bogati, pe noi toti...




Din nou o promovabilitate sub 50% la bacalaureat. E vreo mirare? Nu cred. Este insa o noua sacrificare a zeci de mii de tineri. Si este, in continuare, un atentat la viitorul Romaniei. De ce? Din mai multe motive.
In primul rand, bacalaureatul a fost deja din anii comunismului o formalitate. Pe vremea aceea conta ce se raporta, la fel ca productia la hectar. Solutia pentru a obtine rezultate acceptabile sau foarte bune era simpla, in situatia claselor slab pregatite, la examen, copiii erau ajutati de profesori sau erau macar lasati sa se descurce cum pot. Asa au mers lucrurile si dupa ’90, pana anul trecut. Era un fel de conventie, de acord nescris. In timpul tranzitiei, sistemul a continuat ca un fel de traditie si a luat amploare, fiind sustinut si de un dezinteres tot mai mare pentru scoala, atat din partea statului, a parintilor, a societatii in ansamblul ei, cat si din partea elevilor. Intrasem in era gipanelor si a manelelor, in care competentele si educatia deveneau rizibile. Anul trecut, in loc sa vedem cum putem reorganiza invatamantul la modul real, pentru a avea programe adecvate si un sistem scolar in cadrul caruia copiii sa si ajunga la pregatirea ceruta, noi am ales, evident, calea cea mai simpla. Am facut ordine penalizandu-i pe elevi, elevi care respectau regulile unui joc absurd, dar care se juca de zeci de ani. Si anul acesta am perseverat, obtinand in mod evident aceleasi rezultate. Sacrificarea altor zeci de mii de tineri... Si, daca vom continua asa, vom obtine mai departe, an de an, aceleasi rezultate. Dar cui ii pasa de oameni, cui ii pasa de tineri? Insa tinerii inseamna viitorul acestei tari… Nu doar cei care vor si pot sa invete, ci si cei care nu au reusit sa invete. Toti reprezinta viitorul acestei tari. Afectandu-l in bine sau in rau. Si cum poate fi conceput acest viitor atunci cand te dezinteresezi de jumatate din fiecare noua generatie de tineri? Astfel incat intrebarea poate fi pusa si astfel: cui ii pasa de viitorul acestei tari? O intrebare serioasa, la care ar trebui sa cautam un raspuns serios.
Problema invatamantului nu este rezolvata nicaieri in lume. Dar problemele cu care acesta se confrunta difera imens de la o tara la alta. Peste tot avem studii, analize si diferite incercari de adaptare a sistemului la conditiile specifice tarii respective si, mai ales, la schimbarile rapide ale lumii de astazi. Peste tot se incearca insa o abordare realista, care sa tina cont de situatia reala, de provocarile reale ale sistemului. In schimb, noi ne complacem de prea mult timp in discutii interminabile, facand abstractie de situatia reala. Iar rezultatele se vad. De doi ani abandonam peste jumatate din tinerii absolventi de liceu. Cui ii pasa de ei? Sunt ei singurii vinovati de propria nestiinta? Cine poate crede asa ceva? In orice caz nici un om cu capul pe umeri care are idee ce inseamna scoala si ce inseamna psihologia unui tanar. Si atunci ce este de facut?
Singura solutie este de a pleca de la cauza raului.
Inainte de toate, programele de invatamant. Supraaglomerate, necorelate varstei si capacitatii de asimilare. Un sistem bazat in prea mare masura pe memorare si prea putin pe stimularea propriei imaginatii, a initiativei si a unui sistem propriu de gandire.
Scoli insuficient dotate cu materiale indispensabile unui invatamant performant. De la calculatoare la laboratoare si ateliere.
Lipsa unei deschideri a scolii si a programelor catre viata reala, catre problemele ce anima lumea de astazi in afara salii de clasa.
Apoi, cu nimic mai putin important, este modul de predare, mai exact modul de interactie al profesorilor cu elevii si, in mod evident, calificarea acestora. De prea mult timp spre invatamant s-au indreptat cu precadere oameni slab pregatiti, care nu si-au gasit un alt loc de munca. De ce? Din cauza salarizarii mizerabile, dar mai ales din cauza modului umilitor si descalificant in care de prea multe ori au fost tratati de politicieni, de conducatorii acestei tari, dar si de societatea civila. In trecut, dascalul era elita satului, profesorul se bucura de respectul comunitatii in care traia. Iar statul, la randul lui, il respecta. Astazi, acest respect a disparut. De ani de zile "sefii" acestei tari ii indeamna sa-si gaseasca inca o slujba ca sa poata trai, ca oricum muncesc prea putin. Dar munca unui profesor nu se rezuma la orele din programa. In plus, aceste ore trebuie pregatite. Nu oricum, ci pregatite bine. Este esentiala munca de indrumare a elevilor. Desfasurarea de activitati facultative. Doar asa un elev poate fi atras cu adevarat spre studiu, spre scoala, si poate fi ajutat sa-si depaseasca problemele de intelegere a materiei, dar si multe probleme inerente varstei. Si doar asa se pot crea colective scolare performante. Si, nu in ultimul rand, un profesor trebuie sa se autoperfectioneze neincetat. Iar asta cere timp si pasiune.
Nu mai putin importanta este familia si societatea. Primii sapte sau sase ani de acasa nu vor putea fi niciodata recuperati de scoala. Si, cum multe familii nu au timp suficient, esentiale devin si cresele si gradinitele. Dar rolul parintilor, atmosfera si  valorile pe care copiii le cunosc in familie vor juca un rol esential si in relatia lor cu scoala. Legatura intre scoala si parinti a fost si ramane un punct central in procesul educational. Dar aceasta legatura este de prea multe ori extrem de slaba. Multe familii nici nu considera ca rezultatele scolare sunt cu adevarat importante. De aceea, parintii ar trebui implicati mai mult chiar in procesul de elaborare a legilor si masurilor organizatorice ale sistemului de invatamant.
Ar trebui sa ne sperie scaderea dramatica a numarului de studenti ce provin din mediul rural sau din randul categoriilor defavorizate. In perioada interbelica, acestor probleme li se acorda un interes major.
La bacalaureat apar licee cu promovabilitate integrala si altele cu promovabilitate zero. Aceste scoli necesita in mod evident o atentie speciala. Dincolo de un management defectuos, care poate fi observat in multe dintre aceste scoli, vom constata o pregatire slaba si un puternic dezinteres al elevilor inca de la intrarea in scoala. Asta face ca, in aceste scoli, indrumarea psihologica, indrumarea si pregatirea suplimentara si legatura cu parintii sa joace un rol esential. Dar asta inseamna o alta abordare a intregului proces educational, nu numai de formare, ci inainte de toate de recuperare al acestor tineri.
Daca ne uitam mai bine, vedem ca diferentele intre aceste licee apar de obicei deja de la admitere. Catre unele indreptandu-se elevii cei mai buni dupa clasa opta, iar catre altele cei care de-abia au promovat opt clase. Si, daca ne continuam rationamentul, vom putea vedea ca multe scoli au profesori suplinitori necalificati. Vom constata ca multi elevi nici nu pot ajunge la scoala din cauza distantelor si a lipsei mijloacelor de transport. Sau faptul ca multi trebuie sa munceasca, familiile lor fiind muritoare de foame.
O simpla analiza a rezultatelor de la bacalaureat, fara a tine cont de istoria in formarea acelei generatii de elevi, nu va avea cum sa conduca la solutii reale, asa cum de 22 de ani nu vrem sa vedem adevaratele cauze ale prabusirii invatamantului romanesc. Si cand spun asta nu ma refer la elite. La cei care invata singuri sau sunt produsul familiei sau al unor dascali de exceptie. Viitorul acestei tari depinde de ansamblul acestor generatii. Nu putem imparti tara intr-o minoritate data de elita si o majoritate excomunicata.
In plus, trebuie inteles ca atat capacitatile intelectuale, cat si domeniul de interes variaza foarte mult de la un copil la altul. De acea este necesar ca sistemul sa permita o diferentiere a scolilor, astfel incat elevii, care vor si pot, sa poata primi o pregatire suplimentara pe directiile de interes, iar altii sa poata fi ajutati pentru a putea face fata unui barem minim, judicios stabilit.
A-i exclude din sistemul de invatamant pe cei care nu performeaza este o tragedie. Si asa abandonul scolar este imens si vor trebui gasite neaparat solutiile pentru a-l reduce drastic. 
Astazi, o tara, o societate, nu poate fi prospera atat timp cat nivelul de pregatire al tinerilor si al populatiei in ansamblul ei este precar. Daca acum o suta de ani lupta era ca fiecare sa absolve macar patru clase primare, iar mai tarziu opt clase elementare, astazi ne apropiem de momentul in care bacalaureatul devine un minim. Orice activitate, orice formare profesionala, integrarea insasi in societatea moderna necesita un anumit grad de educare, de formare. Nu putem vorbi in sensul propriu despre democratie si societate civila atat timp cat nu dispunem si de o educatie adecvata.
Productivitatea la nivel social, nivelul de trai, bunastarea depind in mod direct de acest nivel de formare intelectuala. Atractivitatea investitionala depinde chiar in mai mare masura de nivelul de pregatire al fortei de munca decat de alti factori geografici, politici sau economici.
Banii investiti in invatamant nu sunt bani aruncati, nu sunt bani risipiti. Ci reprezinta o investitie indispensabila pentru a permite dezvoltarea tarii, cresterea nivelului de trai si un real respect international.
Si poate inainte de toate ar trebui inteles un lucru de baza. Scoala trebuie in egala masura sa asigure tanarului o baza generala de cunostinte teoretice si de abilitati practice, o baza morala solida si abilitatile de comunicare si de socializare, cat si o pregatire specifica, necesara intrarii pe piata muncii. Astfel, avem pe de o parte pregatirea generala, care nu vizeaza o meserie sau alta, care ii asigura capacitatea de integrare sociala si mobilitatea necesara pentru a se putea recalifica si reorienta profesional in mod continuu. Lucru absolut necesar intr-o lume aflata intr-o schimbare atat de rapida precum cea de astazi in care abilitatile si cunostintele cerute pe piata muncii se schimba neincetat. Dar, pe de alta parte, la terminarea scolii, tanarul trebuie sa fie astfel pregatit incat sa-si poata gasi imediat un loc de munca. Iar pentru aceasta este absolut necesar ca aceasta parte a pregatirii sa fie gandita si adaptata mereu cerintelor prezente pe piata muncii. Si in acest scop se impune o colaborare continua si extrem de stransa intre scoala si mediul de afaceri, atat la nevel national, cat si la nivel local.
Astfel, nu numai ca legea invatamantului trebuie regandita, dar intreaga filosofie a sistemului nostru de invatamant trebuie regandita din temelii. Dar nu de un grup de pretinsi experti rupti de realitate, ci printr-o dezbatere generala la nivelul intregii societati si la nivelul ansamblului clasei politice ce va trebui sa legifereze, nu printr-o hotarare a unui partid sau altul, ci prin asumarea comuna a unei solutii general acceptate care sa-i confere credibilitate si stabilitate. Evident, inainte de toate trebuie sa se implice cei din sistemul de invatamant, profesorii si educatorii de la nivelul cresei si pana la nivel postdoctoral. Apoi parintii si, nu in ultimul rand, mediul de afaceri. O lege a invatamantului nu se face de azi pe maine si nu in baza unei viziuni personale, ci pornind de la realitatile efective din tara si tinand cont de necesitatile reale ale societatii.
Generatiile de sacrificiu reprezinta o crima la adresa acestor tineri, dar si o serioasa problema pentru intreaga societate romaneasca pret de zeci si zeci de ani. Ar trebui sa ne trezim si sa nu mai acceptam atat de usor ideea de a produce cu seninatate generatii de sacrificiu. Si ar trebui sa intelegem ca de modul in care functioneaza scoala romaneasca depinde viitorul nostru, viitorul acestei tari.




Duminica, 08 Iulie 2012 18:18

Natiunea. ADN si istorie

Este adevarat, traim intr-o epoca in care, cu fiecare descoperire stiintifica, se pare ca lumea se redefineste. Lumea este insa aceeasi. Doar viziunea noastra asupra ei este alta. Antichitatea a facut o descoperire epocala: Printr-un punct nu poate fi dusa decat o singura paralela la o dreapta data. Modernitatea a venit cu o descoperire si mai importanta: Ba se poate! Se pot duce oricate paralele! A schimbat asta lumea? Nu! A schimbat insa modul in care ne imaginam noi universul. Dar catusi de putin fiinta insasi a vreunei natiuni. Numai ca, in ultimul secol, descoperirile "epocale" au ajuns sa se inmulteasca extrem de repede, iar noi am ajuns sa ne schimbam "in fiecare zi" modul in care ne imaginam lumea.
Tot asa, genetica a venit si ea sa revolutioneze lumea. Intuind pericolele ce pot decurge din "excesul de interpretare", inca de la inceputurile acestui domeniu de cercetare, mai multi savanti, geneticieni francezi, au incercat sa introduca conceptul de "gena-cultura". Pentru ca, in mod evident, codul genetic nu este si nu are cum sa fie responsabil de natura insasi a unui om. Un copil crescut de o haita de lupi, asa cum s-a intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, ajunge sa se comporte si sa urle ca un lup, nu ca un om. In cea mai mare masura, sensibilitatea, Weltanschaung-ul, modul nostru de a vedea lumea, ne sunt date de limba si de universul cultural in care crestem si traim, de credintele noastre, si se poate schimba odata cu acestea. Si, in aceasta privinta, a fiintei noastre nationale, nu factorii alogeni si nu originea genomului sunt factorii cu adevarat importanti, ci structura insasi a spatiului nostru cultural, credinta si respectul ce-l purtam inaintasilor si increderea in fortele proprii de a ne croi un viitor.
Obsesia rasei, a sangelui pur, cate procente ai de la un neam sau altul, este o inventie a extremismelor nationaliste, a aberatiilor mentalitatii naziste. Chiar daca Franta a asimilat nenumarati oameni de arta si cultura de cele mai felurite neamuri, nu a incetat prin aceasta sa fie o adevarata natiune si o mare cultura, ci dimpotriva. Aici este diferenta dintre un grup de oameni, indiferent cat de numeros ar fi el si cat de bine organizat, si o autentica natiune, o cultura in sensul propriu al cuvantului, indiferent ca vorbim de o cultura majora, precum cea a Frantei, sau de una de tip arhaic, o "cultura populara", cum mai spunem.
Faptul ca noi am reprezentat o  natiune, o cultura, o civilizatie, e adevarrat rurala, dar puternica, o demonstreaza in primul rand si in mod de netagaduit faptul ca, in timp, indiferent cate popoare au migrat, s-au asezat sau ne-au impus vremelnic legea lor, romanii au reusit intr-un mod uimitor sa-si pastreze unitatea de limba si traditii. Si aceasta cu toate ca diferitele regiuni au evoluat, pe perioade lungi, intr-o pronuntata separare. O astfel de unitate de limba nu o gasesti nici in Italia, patria latinitatii, si nici in Germania in care, de-a lungul secolelor, limba a suferit modificari diferite de la o zona la alta, aparand diferente infinit mai serioase decat cele prezente intre graiul unui banatean, unui maramuresan sau a unui valcean. Fara indoiala, au aparut influente, cuvinte imprumutate, si, indubitabil, o certa incuscrire cu alte neamuri, care nu se poate sa nu fi lasat urme si in genomul romanilor. Si, probabil, modificarile de ADN s-ar putea sa fie chiar mult mai severe decat cele ale limbii si culturii noastre rurale. Natiunea nu este insa data de ADN sau, cu terminologia mai veche, de sange, ci de limba si de cultura.
Faptul ca pe teritoriul Romaniei au trecut nenumarate semintii este un lucru bine cunoscut. Si, printre multi altii, au trecut si pecinegii si cumanii. Faptul ca au fost asimilati intr-un numar probabil chiar foarte mare este sugerat in primul rand de numele de localitati. Fiind populatii razboinice, este foarte posibil ca ei, stapanind diferite zone, sa reprezinte stramosii unor boieri sau voievozi. Dar ce relevanta are asta?! Practic, nici una. Raportandu-ne la timpuri mai recente, sa ne amintim doar cati oameni de seama din Romania au fost straini, asimilati in Romania la prima sau a doua generatie. Asta nu inseamna ca nu mai putem vorbi de un spatiu romanesc! Dimpotriva, asa cum vorbeam si de Franta, asta vine sa ne demonstreze forta spatiului cultural romanesc, de a asimila inclusiv oameni de seama, asa cum de altfel istoria multor natiuni este plina de exemple, inclusiv in cazul civilizatiei Greciei sau Romei antice. A incerca sa vorbesti despre puritatea de sange este o utopie, pentru a nu spune ca este o prostie.
Si atunci care este sensul unei discutii despre ascendenta cumana sau de orice alta natura a unui domnitor, boier sau a oricarui alt roman? Pe fond, aceasta nu are nici o relevanta. Din punctul de vedere al interesului stiintific, absolut meritoriu si de laudat al istoricului care este interesat in stabilirea arborelui genealogic al diferitelor familii, demersul poate fi extrem de important. Relevanta lui din punct de vedere al modului in care poti intelege cultura si civilizatia unui popor este insa, practic, nesemnificativa.
In mod cert dacii, indiferent de faptul ca erau mai mult sau mai putin inruditi cu restul tracilor, nu au avut cum sa fie exterminati de cucerirea romana si stau la baza formarii poporului roman. La fel de evident este faptul ca, in afara de legiunile romane stationate in Dacia, prin acest teritoriu au trecut nenumarate semintii care nu au avut cum sa nu se amestece mai mult sau mai putin cu populatia locala. Si, ca atare, toti acestia trebuie in mod obligatoriu sa fi lasat si o amprenta genetica, observabila sau nu printr-o analiza de ADN.
De unde vine atunci acest interes major pentru o problema particular stiintifica din punctul de vedere al arborelui genealogic al unei familii, fie ea chiar si de voievozi sau chiar de descalecatori de tara, fara relevanta pentru istoria si cultura noastra nationala? Aici intervine de-abia adevarata problema. O problema extrem de serioasa si de grava. Dar pentru a o intelege trebuie sa mai facem cateva observatii.
Pana in secolul al XVIII-lea spatiul cultural romanesc tinea in mod esential de obstea satului. O cultura vie, extrem de puternica si de robusta. Cultura majora, spatiul cultural urban sau academic, a inceput sa ia nastere tarziu si cu greu din secolul al XIX-lea, prinzand contur in mod real de-abia in secolul al XX-lea, perioada in care, in acelasi timp, obstea sateasca, purtatoare a matricii culturale traditionale romanesti, incepea sa fie subrezita. In aceste conditii, dezastrul postbelic nu a fost atat de grav prin raptul economic, prin jaful inimaginabil produs de catre ocupatia sovietica, ci inainte de toate prin atentatul la chiar fiinta noastra nationala. Si ma refer aici in egala masura atat la arestarile si deportarile intreprinse la nivelul satului, cat si al oraselor, vizand de fiecare data elitele, elitele satului si elitele orasului. Si nu trebuie luati in calcul doar cei arestati si deportati, ci trebuie avut in vedere modul in care teroarea instaurata a condus la o mancurtizare de ansamblu a populatiei. Presiunea cumplita a perioadei staliniste a facut ca apoi faptul ca din nou puteai sa canti Hora Unirii, sa scrii Romania, nu Rominia, faptul ca aveai voie sa-l citesti pe Eminescu sau sa vorbesti despre inaintasii nostri sa fie o binecuvantare, pentru ca, apoi, prin excesele de propaganda ale puterii, in cadrul careia Ceusescu vroia sa apara ca urmas al marilor voievozi, insasi istoria noastra sa fie perceputa de multi ca un apanaj al demagogiei comuniste. In acelasi timp, depopularea satelor si colectivizarea au facut ca traditia, viata de obste a satului, sa fie iremediabil afectata. Si ce nu s-a distrus atunci s-a distrus in timpul tranzitiei, atat printr-o repopulare spontana si haotica a satelor, cat si prin haosul creat de politica de blocare a proprietatii, nici astazi nefiind inca incheiat procesul de restituire a proprietatilor si de realizare a cadastrului. In loc de o intarire a satului, am asistat la o pauperizare a lui, bunastarea - acolo unde exista - venind in special de la cei plecati la munca in strainatate. Iar satele nu sunt singurele afectate de tranzitie… Intelectualitatea a fost si ea afectata de pauperizare, de inversarea valorilor prin elita gipanelor si a manelelor. Iar tranzitia care a inceput cu Nu ne vindem tara! a continuat cu o binevenita deschidere spre vest, dar o deschidere care privea un miraj si in mult mai mica masura o reala intelegere economica si culturala. La acest aspect a contribuit atat inversarea valorilor sociale, prin etalarea valorilor derivate din jaf, cat si o adevarata asfixiere a spatiului public de catre produsele subculturale, pe fondul unei grave si profunde crize a scolii romanesti.
In aceste conditii, cu rea intentie sau dintr-o impardonabila neintelegere, multi intelectuali au pornit o adevarata campanie de denigrare a istoriei, culturii, traditiilor si valorilor romanesti. Dincolo de neadevaruri, exagerari si rea credinta, este vorba si de o problema de respect. Un copil isi respecta parintii indiferent cate scoli a absolvit si nu va ridica piatra sa-i loveasca, chiar daca au comis grave erori. La fel stau lucrurile cu inaintasii tai, ai tarii, ai poporului tau. In momentul in care iti renegi istoria, traditiile si cultura, nu ca individ, ci ca popor, din acel moment acea Cetate este deja pierduta. Ori asta este exact ceea ce se face astazi, deja de la inceputul acestei nefaste tranzitii. In loc sa ne redesteptam ca natie, ca popor, ca tara, asa cum a facut-o de exemplu Polonia, dar si celelalte tari din vechiul lagar comunist, noi facem tot posibilul sa ne dezintegram ca popor si, in consecinta, ca tara. Participarea la procesul globalizarii, deschiderea spre valorile occidentale, deprinderea practicilor ce conduc la eficienta si competitivitate reprezinta o problema, una extrem de importanta si indispensabila, dar pastrarea fortei si vitalitatii fiintei nationale reprezinta o alta problema, una esentiala. Iar aceasta este, de fapt, problema fundamentala, caci, ignorand-o, incetezi sa existi ca natie. Ceea ce nu s-a reusit in perioada comunista riscam sa facem noi sa se intample astazi.
Tocmai din aceste motive, o problema tehnica, a unei analize de laborator si a unei chestiuni de arbore genealogic cu semnificatie stricta pentru specialisti, devine astazi o problema esentiala ce vizeaza insasi existenta noastra ca natiune. Pentru ca aceste elemente nesemnificative risca sa fie manipulate ca dovezi pentru faptul ca noi nici nu existam ca natiune, nefiind altceva decat o adunatura de venetici, un gen de groapa de gunoi, la o intersectie de drumuri. Ceea ce se intampla astazi nu este un demers singular. De 22 de ani se succed neincetat astfel de episoade ce tin de autentice sau pretinse abordari stiintifice de un interes strict particular, dar care vin sa se adune treptat intr-un proces de profunda dezarticulare a propriei istorii si de anulare a fiintei noastre nationale. Nu uitati ca totul a inceput cu rescrierea cartilor de istorie, cu un Stefan betiv si afemeiat, despre care nimic altceva nu ar mai fi de spus, cu o noua contestare a lui Eminescu si a altor valori ale culturii noastre nationale. Aparent fara sa fie articulat sistematic, acest proces la care asistam de 22 de ani, este cu atat mai periculos cu cat el se desfasoara din atacuri aparent izolate, camuflate fiecare intr-o abordare pretins stiintifica, dar care, in mod insidios si in acelasi timp eficient, afecteaza in mod direct fiinta noastra nationala, demnitatea si necesara mandrie de a fi roman. Este un demers mult mai grav si mai bine orchestrat decat au reusit chiar si ocupantii sovietici cu toti ciracii lor in frunte cu Roller.
Solutia nu este insa de a interzice prelevarea probelor de ADN. Mai devreme sau mai tarziu, aceste analize se vor efectua oricum. Important este sa intelegem care poate fi relevanta lor. Si inca mult mai important este sa intelegem sensul unui intreg demers de denigrare a istoriei si culturii noastre nationale. Caci problema ADN-ului sau a cumanilor nu este decat un episod din acest demers care, din pacate, tinde sa se intensifice pe zi ce trece.
Nu avem nevoie de excese nationaliste, precum cele care au dus la confruntarile din '90 de la Targul Mures sau la razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ne ajuta cu nimic sa ne imaginam ca suntem cei mai destepti, cei mai frumosi si cei mai  viteji din lume, dar avem nevoie de acea forta vitala care da viata unei natiuni, asa cum se poate ea constata la francezi sau la nemti, dar si la bulgari, cehi sau la polonezi. Iar, daca facem abstractie de unele derapaje, putem lua o binevenita lectie inclusiv de la unguri. Si, poate, in primul rand, avem ceva de invatat de la evrei care, fiind lipsiti de o tara proprie timp de aproape doua milenii, au reusit sa-si pastreze o unitate nationala si un respect pentru fiinta lor nationala intr-un mod realmente demn de apreciat. Dar in egala masura ar trebui sa luam aminte si la istoria vlahilor sau aromanilor care si-au pastrat limba, traditiile si cultura, fiind in egala masura lipsiti de tara, raspanditi in toti Balcanii, chiar daca astazi nu au mai ramas decat mici comunitati care au reusit sa supravietuiasca atrocitatilor vremii.
De aceea nu este important daca se vor face sau nu analizele ADN sau daca se vor gasi descalecatori de tara care sa aiba stramosi cumani sau de alte semintii. Important este sa nu mai acceptam subminarea coeziunii acestui popor si denigrarea fiintei lui nationale.

P.S. Pacat ca, in tumultul stirilor actuale, doar Biserica Ortodoxa Romana a comentat deshumarea lui Vlaicu Voda din Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca nici un preot nu a fost chemat, nici macar pentru o slujba… asa cum ar fi fost normal pentru toti cei care stiu ce e acela respect.




Miercuri, 04 Iulie 2012 15:16

Vacante Cool, Dacic Cool

Caldura mare, chef de duca, intalniri capitale, drumuri batute sau nou descoperite... Despre vacantele cool, dacic cool, petrecute aici, la noi acasa, in Romania, am povestit aseara impreuna cu Ioana Brusten, realizatoarea emisiunii Intalniri Capitale de la Bucuresti FM, un post de radio cu un ton cald, calm, cu multe informatii si analize, cu muzica buna, cu oameni-repere intr-o lume mult prea agitata si mult prea agresiva, cu oameni care pun intrebari si cauta raspunsuri, cu oameni care sfintesc locul si ne ajuta sa devenim ceea ce suntem. O emisiune despre vacante, o emisiune despre noi...




Marti, 03 Iulie 2012 17:15

De-a fir a par...

Pentru noi, femeile, parul este foarte important... De fiecare data cand avem o intalnire sau cand ne pregatim pentru un eveniment, orice sandale noi ne-om fi luat sau orice rochie noua ne-om fi croit, coafura e cea care ne da incredere, e cea care ne face sa ne simtim bine, sa fim multumite de look-ul nostru. Si, chiar daca hainele pe care le imbracam nu sunt noi, ci doar accesorizate altfel, cu o brosa cu care nu le-am mai purtat, cu o bratara sau cu un inel colorat, consideram ca suntem prezentabile si incantatoare, daca trecem mai inainte pe la coafor si coafeza a reusit sa ne aranjeze parul ca sa ne avantajeze. Deh! De-ale tineretii valuri, de-ale feminitatii nazuri!...
Prins coada, aranjat in coc, tuns scurt sau impletit, parul este pentru noi un simbol al vitalitatii, al puterii, al frumusetii. Nu degeaba, cei care isi inchina viata lui Dumnezeu, doar lui Dumnezeu, isi acopera parul, ca o renuntare la a se pune in valoare in lumea cea de toate zilele, nu degeaba se taie o suvita de par la botez, ca simbol al recunoasterii puterii lui Dumnezeu si al inchinaciunii noastre, nu degeaba mai apoi in mod repetat preotii si calugarii catolici isi fac acea tonsura caracteristica... Dar si pentru noi, cei care am ales sa fim in aceasta lume, parul simbolizeaza, la fel, frumusetea, puterea, vitalitatea. Ne acoperim parul atunci cand intram intr-o manastire sau intr-o biserica, ca sa nu-i ispitim pe cei care au ales sa se retraga acolo, cum nici pe ingeri n-am dori sa-i ispitim... Paza buna, trece primejdia rea! Ca sa nu intram in dispute de genul: au sau nu au ingerii sex... Dar atunci cand ne dorim sa fim frumoase, sa atragem privirile si admiratia celor din jur, ne coafam, ne vopsim parul, daca este nevoie, ni-l ingrijim asa cum se cuvine...
Un par sanatos e un par frumos, un par des si bogat parca e dovada fortei si a bucuriei noastre de a trai. Si-l vrem matasos si mangaios, asa cum vrem sa fie si inima noastra... Si-atunci il spalam cu apa de roua, il taiem la luna noua si-l uscam la blandul soare... Ca sa fim ispititoare... Iar lotiunile, potiunile, balsamurile, le incercam pe toate! Pana vom gasi solutia care ni se potriveste! Despre toate acestea am discutat de-a fir a par la intalnirea din aceasta dupa-amiaza din seria Martea Sanatatii, in cadrul careia doamna Anca Daniela Raiciu, director de marketing Hofigal, ne-a prezentat un produs realizat de acest brand romanesc de prestigiu - balsamul pentru par pe baza de gemoderivate, precum extractul de urzica, musetel, brusture si mesteacan, si care contine si un ingredient nu numai la moda, ci si cu adevarat eficace, coenzima Q10. Un produs romanesc, premiat pe plan international, pe care noi suntem cu toatele extrem de incantate sa-l testam si sa-l recomandam.

P.S. Aaa!... Si pe domni ii asiguram ca data viitoare ne vom intoarce de la intalnirea din seria Martea Sanatatii cu sfaturi si pentru ei! Avem asigurari din partea brandului romanesc Hofigal ca produse specifice lor vor fi prezentate. Si cum stim ca, de obicei, domnii asteapta sfaturile noastre ne vom informa pentru a le face recomandarile de rigoare! Si, daca ei nu au chiar atatea probleme cu coafura, ca doar, luptatori cum sunt, au de obicei parul scurt, chiar foarte scurt, au nevoie de lotiuni, potiuni, balsamuri pentru... barba! Sau, mai bine zis, de after-shave-ul potrivit! Iar noi, fiind cool, dacic cool, le vom putea propune si solutii romanesti la preturi prietenesti!


Impreuna cu Liliana Simion, farmacist-sef, si Anca Daniela Raiciu, director de marketing Hofigal




Duminica, 01 Iulie 2012 13:31

Acasa

La florile de-acasa.

Acasa

 




Vineri, 29 Iunie 2012 22:09

Zi de vara, pana-n seara...

In aceste zile in care dorim sa ne racorim savurand niste cirese sau un suc natural, in care ne dorim ceva dulce, dar care sa nu ne ingrase, in care cautam produsele de protectie solara potrivite pielii noastre pentru week-end-ul la mare la care tot visam, un gel anticelulitic sau o aspirina naturala, putem vizita expozitia Universul Sanatatii, care se desfasoara la Sala Palatului. In aceste zile acesta este reperul obligatoriu pentru toti cei care si-au propus sa traiasca sanatos, sa renunte la a manca aiurea, sa incerce sa previna problemele de sanatate, nu sa incerce sa le vindece doar atunci cand sunt deja gata instalate si cand, eventual, durerile nu ne mai lasa sa ne bucuram de ceea ce avem de facut.
Producatori de suplimente nutritive, precum Hofigal, unul dintre cele mai apreciate branduri romanesti, producatori de ceaiuri, miere de albine, uleiuri naturale, producatori de dulceturi numai bune de savurat pe indelete sub un nuc batran, cu un pahar de apa de fantana, sau de cosmetice naturale, care ne ajuta sa ne simtim bine in pielea noastra si ne dau incredere, indiferent de numarul de riduri, in care se masoara amintirile frumoase si victoriile anilor trecuti, si-au dat intalnire cu toti cei care le apreciaza produsele in centrul Bucurestiului.
Forfota mare, oferte de targ, numai bune ca sa te incadrezi in bugetul de dinainte de vacanta, sfaturi de la specialistii prezenti, doamne elegante care mi-au admirat ia, frumoasa si racoroasa, povesti care ne fac sa ne reamintim traditiile noastre, leacurile noastre pentru suflet si pentru trup, pentru minte si pentru inima, oameni pasionati, cercetatori dedicati, care prin munca lor de zi cu zi demonstreaza si valideaza remediile stramosesti, un loc viu, in care fiecare va gasi cu siguranta cel putin un raspuns la una din intrebarile sale. Descoperirile, chiar si cele interioare, personale, se fac cu oameni, printre oameni.

Impreuna cu Anca Daniela Raiciu, director de marketing Hofigal, si Anita Petre, PR Hofigal




Pagina 10 din 32
Te afli aici: >