Joi, 28 Iulie 2011 17:28

Harman, Muntele de miere

Cand iesi din Brasov pe DN 11, spre Targu Secuiesc, la doar zece kilometri, te intampina, dupa un sens giratoriu, Muntele de Miere, asa cum suna, in traducere, numele german Honigberg, cu varianta saseasca Hoenschbrich sau cea latineasca Mons Mellis. Evident, este vorba despre comuna Harman (sau Herman, dupa numele mai vechi). Se pare ca numele localitatii se datoreaza vechilor prisacari de pe dealul invecinat, Lempes, pe varful caruia se gasesc ruinele unei cetati din secolul al V-lea si care astazi reprezinta centrul unei rezervatii naturale. Aici se gasesc si rezervatiile Mlastina Harman si Malurile Raului Olt, rau care in lungul lui drum din Harghita, din vecinatatea localitatii Izvorul Muresului, si pana la varsarea in Dunare la Islaz, langa Turnu Magurele, strabate partea de nord a comunei brasovene. Aici, la Harman, poti descoperi flora specific montana si submontana si chiar cateva plante rare, precum Jimia sau Laleaua Pestrita. Dar, fara indoiala, Harman este vestit inainte de toate pentru biserica-cetate, atestata din anul 1240.
Puternic fortificata, biserica este inconjurata de un zid oval cu o inaltime de peste 12 metri si intarit cu sapte turnuri de aparare. Turnul-clopotnita a fost intr-o vreme cel mai inalt din zona. Sunt izvoare care par sa indreptateasca ideea ca satul si biserica ar fi apartinut Ordinului Cavalerilor Teutoni, prezenti in Tara Barsei in primele decenii ale secolului al XIII-lea, dar prima atestare documentara apare doar la 15 ani dupa alungarea lor, de-abia in 21 martie 1240, cand regele Bella al IV-lea a pus bisericile din Harman, Feldioara, Sanpetru si Prejmer sub patronatul Ordinului Cistercian. Biserica, impreuna cu fortificatiile ei, a suferit mai multe distrugeri, atat in urma invaziei tatarilor din secolul al XIII-lea, cat si a turcilor din secolulul al XV-lea. Apoi, in secolele XVI-XVIII, se succed mai multe inundatii si incendii si epidemii de ciuma, in urma carora biserica, impreuna cu fortificatiile ei, a fost renovata de mai multe ori, imbinand astfel stiluri diferite. Imbinarea elementelor renascentiste cu cele gotice vine astfel sa aduca o nota specifica. In biserica se mai pastreaza inca batranele banci de lemn din secolul al XVI-lea, insa din vechea fresca care acoperea intreaga biserica pana sub tavan mai sunt vizibile doar cateva fragmente. Astazi, biserica ar trebuie sa fie reconsolidata. Din cate se spune, o consolidare ar fi avut loc acum cativa ani, dar multiplele crapaturi par sa puna in continuare in pericol acest monument ce numara peste opt veacuri de istorie si care este prins in diferite circuite turistice.
Harman constituie o atractie nu numai datorita naturii si monumentelor sale. El se bucura de o viata intensa, reprezentand un important punct de atractie, inclusiv pe piata imobiliara. Trecerea timpului se face vizibila nu numai la biserica-cetate, ci in egala masura si pe strazile comunei, unde, alaturi de minunatele case traditionale, intalnesti si mizerele cladiri din anii socialismului, care nu mai sunt intretinute, dar si noile constructii ale ultimilor ani, unele dintre acestea fiind grupate in adevarate structuri rezidentiale.
Nu trebuie insa sa-ti cumperi o proprietate la Harman pentru a te putea bucura de sarbatorile traditionale de aici. Este vorba mai ales de Balul Penasilor, din primele zile ale anului, 1-8 ianuarie, sarbatoare care in mod traditional era legata de plecarea tinerilor in armata. Dar si de Maial, marea sarbatoare campeneasca inchinata protectorului vitelor, cailor, holdelor, viilor si livezilor, numit si Arminden, celebrat la 1 mai si considerat a marca inceputul verii. Sarbatorit la padure, in vii sau livezi, cu miel fript si vin rosu amestecat cu pelin, de la Maial nu poate lipsi spalatul cu roua, tavalitul prin iarba si strigarea pe nume a strigoilor, pentru a apara in acest fel vitele si holdele de boli si de stricaciuni. Sarbatoarea este deosebit de bogata in obiceiuri care ne incanta si astazi cu poezia lor. Mai apoi, la mijlocul lunii august, Zilele Harmanului te intampina nu numai cu o minunata slujba religioasa, ci si cu o petrecere campeneasca la care preparatele culinare traditionale, ce te imbie cu aromele lor, concureaza cu pitoreaca parada a costumelor populare. Sunt momente la care chiar merita sa revii la Harman.

Publicat in Stil de viata
Duminica, 24 Iulie 2011 12:39

Scoala si armata

Ceea ce te impresioneaza la Prejmer, fata tagada, este ca atunci cand pasesti in vechea biserica-cetate iti devine foarte clar modul in care cele doua institutii fundamentale ale oricarui stat, scoala si armata, isi stau alaturi. In fortificatia din jurul bisericii, pe langa drumul de straja, de unde garzile aparau cetatea, descoperi sala de clasa… Pe bancile scolarilor descoperi socotitorile, tablitele pe care invatau sa scrie, lampile cu petrol, precum cele la care unii dintre noi citeam serile in copilarie…  Si iti devine foarte clar ceea ce inaintasii nostri stiau foarte bine… Cetatea trebuie aparata, dar, indiferent ca e pace ori razboi, scoala trebuie sa functioneze normal, caci ea este singura in masura sa dea socoteala pentru viitorul nostru. Un popor lipsit de aparare va fi rapus de primii venetici. Dar degeaba se vor jertfi bravii ostasi, daca scoala nu functioneaza, caci acel popor se va pierde pe sine fara a mai  fi nevoie sa-l atace cineva. Iar aceste doua institutii fundamentale stau la Prejmer, asa cum le sade bine, sub binecuvantarea bisericii, caci nimic nu e facut sa dainuie fara de Dumnezeu. Asa stau ele in vechea cetate de atata amar de vreme… Dar cum stau ele astazi? Ce ne asteapta maine? Sa speram ca vom avea intelepciunea sa ne respectam istoria, institutiile si jertfa de sange a inaintasilor, fara a ne pierde dreapta credinta.

Respectul pentru scoala si armata, la veche Cetate Prejmer

Sa fim de straja pentru scoala, la fel ca si inaintasii nostri

Publicat in Stil de viata
Duminica, 24 Iulie 2011 10:00

Prejmer, o minunatie a estului european

Destinatia preferata de week-end, mai ales de catre bucuresteni, este Brasovul, dar rareori ne indreptam atentia si spre minunatiile ce-l inconjoara… La doar zece kilometri se gaseste biserica fortificata din Prejmer, atestata din 1240, menita sa stea pavaza in fata atacurilor turcilor ce veneau prin pasul Buzau. Biserica, construita in stilul  gotic burgund, a fost puternic fortificata, cu ziduri de 3-4 metri grosime si 12 metri inaltime, reprezentand astazi cea mai bine pastrata si cea mai puternica biserica-cetate medievala din estul Europei. Restaurata acum jumatate de secol, ea este, din 1999, monument UNESCO.
Orga mortii, dispozitivul de tragere care ii ingrozea pe atacatori si de care am invatat la scoala, a ramas o simpla curiozitate a istoriei, dar maretia fortificatiilor pastreaza un farmec inegalabil. Si, in locul garzilor militare, astazi gasesti aici alaiurile de nunta care vin de te miri unde pentru a conferi acestui nou inceput - pe care il reprezinta o casatorie - o solemnitate si o gratie aparte.
Nu e de mirare, pentru ca Prejmer sau Tartlau, cu numele lui sasesc, are forta de a se intipari profund in sensibilitatea si amintirea ta, poate pentru ca, vazand aceasta biserica fortificata, intelegi foarte clar care sunt stalpii pe care trebuie sa se sprijine o comunitate pentru a exista. Biserica - in centru, de jur-imprejur - camerele pe care le ocupau locuitorii din zona in vremuri de restriste, dar si scoala si armata, adica sala de clasa si zona garzilor, a strajerilor, a ostasilor. Sunt lucruri la care nu poti sa renunti nicicand, nici chiar sub asediu. Asa ca, daca vrei sa ai forta unui inceput curat, iti gasesti radacinile la Prejmer…

La Cetatea Prejmer

In Biserica Prejmer

Publicat in Stil de viata
Sambata, 23 Iulie 2011 14:24

Dezvaluiri

Despre flori, despre caderi, despre a merge mai departe... Despre a te dezvalui in fata Celuilalt si in fata celorlalti. Adica tot despre comunicare. Tot cu Ioana Brusten si tot la Radio Bucuresti.

Publicat in Comunicare in Arena
Sambata, 23 Iulie 2011 13:00

Comunicare, un cuvant aproape magic

Fiecare epoca, fiecare moment, isi are propriile obsesii si propriile cuvinte magice, iar astazi, fara indoiala, comunicarea reprezinta o astfel de problema. Telefonul mobil, e-mail-ul, intalnirile de afaceri, chiar si shopping-ul sau diferitele petreceri, reprezinta tot atatea provocari, tot atatea examene  pentru aptitudinile noastre de comunicare. Practic, toata viata, intreaga zi, de cand ne trezim si pana adormim seara, traim sub aceiasi presiune a comunicarii. Si de ea, de comunicare, de aceasta arta, stiinta sau tehnica, dupa cum vreti sa o privim, depinde in mare masura imaginea noastra in ochii celorlalti, si nu in mai mica masura succesul, victoriile sau infrangerile noastre din viata, fie ea profesionala sau personala.
Si tot de capacitatile noastre de comunicare depinde si modul nostru de a-i intelege pe ceilalti. Pentru ca a comunica nu inseamna doar a transmite mesaje, fie ele verbale sau nonverbale, ci in egala masura a intelege, a decripta mesajele primite, caci comunicarea nu este apanajul monologului. A comunica nu inseamna a-ti face publice obsesiile, ci a sonda prin mesajele tale lumea. Iar ecoul care ti se intoarce reprezinta partea cea mai valoroasa a unei comunicari. Din analiza lui, ii putem intelege sau intui mai bine pe cei din jur, ne putem optimiza comunicarea si putem descoperi modul in care ne putem imbunatati propria imagine. Aici este de descoperit acel izvor miraculos al succesului sau, dimpotriva, de aici se poate aluneca pe acel topogan nemilos al caderii personale.
Traim intr-o epoca in care comunicarea se instapaneste tot mai autarhic asupra noastra. Fie ca ne place, fie ca nu. Ea reprezinta marea provocare a timpului nostru. Iar pe zi ce trece comunicarea are mereu, tot mai putin, de a face cu puhoiul de informatii care se revarsa peste noi atat de strivitor si de impersonal. Astazi, suntem mereu mai mult in masura sa selectam, sa realizam un acord fin al streaming-ului de informatii la care ne racordam. Informatii pe care le primim in functie de informatiile pe care, la randul nostru, le emitem. In ultima instanta, comunicarea tinde sa devina insusi modul nostru de a trai, cheia succesului si masura valorii noastre in ochii celorlalti, dar de multe ori chiar si in proprii nostri ochi.
De aici porneste insa si marea capcana. Devine tot mai usor sa te privesti ca pe un simplu pion in acest imens univers comunicational. Sa depinzi tot mai mult de el si sa uiti ca, inainte de orice altceva, esti, ai fost si ramai tu insati, acea minunata creatie a lui Dumnezeu. Si nu ai voie sa uiti sa te rogi, sa dezmierzi florile, sa te bucuri de susurul izvoarelor si de razele soarelui. Sunt tot forme de “comunicare”, dar mai degraba de comuniune... Secolul XXI ne-a aruncat intr-un iures, intr-un fascinant iures al comunicarii, dar nu e cazul sa ne pierdem rostul nostru mai profund de a fi. In fond, o simpla floare e mai bogata in sensuri, in candoare, in caldura, mai datatoare de viata decat intreg streaming-ul actual de comunicare. Si sa nu uitam ca echilibrul e necesar in toate…

Cate ceva despre toate acestea am discutat zilele trecute impreuna cu Ioana Brusten, realizatoarea excelentei serii de emisiuni Intalniri capitale de la Radio Bucuresti.

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 22 Iulie 2011 21:33

In cautarea Soarelui

In cautarea Soarelui

Publicat in Stil de viata
Vineri, 22 Iulie 2011 20:24

Confruntari florale

Confruntari florale

Publicat in Stil de viata
Vineri, 22 Iulie 2011 06:41

La vita e bella

De ziua mea. Si-n fiecare zi.

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Marti, 19 Iulie 2011 22:17

Rumanitul, chihlimbarul romanesc

Nu-mi place sa arunc banii pe bijuterii si nu-mi plac bijuteriile de fitze. Dar as minti sa spun ca nu-mi plac bijuteriile... De altfel cui nu-i plac?!  Poti insa sa alegi bijuterii incredibile la preturi accesibile! Iar eu trebuie sa recunosc ca am o feblete aparte pentru chihlimbar, chiar daca multi il considera o piatra semipretioasa mult prea populara...

Chihlimbarul este, intr-adevar, una dintre cele mai populare pietre semipretioase. De fapt, este absolut impropriu sa-i spunem piatra, pentru ca - asa cum a presupus Aristotel cu peste trei secole inainte de Hristos si asa cum a stabilit apoi mineralogul J. Behman in 1751 - chihlimbarul s-a format din rasinile unor pini, iar procesul a avut loc acum 40 sau chiar 60 de milioane de ani. Cu o culoare care variaza de la galben la brun-roscat sau verde-negru, chihlimbarul contine de multe ori nu numai bule de aer, resturi de pamant sau de lichid, ci si insecte sau plante fosilizate. Chihlimbarul ne ofera un spectacol unic. Topindu-se la 300 de grade, dizolvandu-se in solventi organici si electrizandu-se prin frecare, chihlimbarul a reprezentat o reala fascinatie pentru oamenii paleoliticului, descoperindu-se amulte din chihlimbar vechi de peste 12.000 de ani. Este incontestabila functia magica pe care a jucat-o o lunga perioada de timp, precum si utilizarea lui pentru vindecarea a aproape oricarei afectiuni.
A fost o vreme in care chihlimbarul valora aproape ca aurul, pentru ca apoi valoarea lui sa scada, astazi bijuteriile de chihlimbar putand fi gasite chiar si la cateva sute de lei. Chihlimbarul se gaseste in zone extrem de variate, din Baltica pana in Sicilia si din Rusia pana in Burma Superioara. Dar chihlimbarul se gaseste si in Romania. Iar acesta nu este un chihlimbar oarecare, ci unul special, ce are peste 160 de nuante diferite de culori, deosebindu-se totodata prin natura rasinii din care s-a constituit. De aceea, chihlimbarul romanesc a fost numit, de catre geologul Oscar Helm, rumanit.
Prima exploatare organizata a rumanitului este incercata de trupele rusesti, aflate pe teritoriul nostru, in 1828, in zona comunei Colti. Apoi, in 1865, exploatarea este efectuata cu ajutorul localnicilor sub indrumarea subprefectilor de Buzau, pentru ca, incepand din 1920, inginerul Dumitru Grigorescu sa realizeze o exploatare organizata, in 39 de puncte de lucru, atat in zona Colti, cat si a Sibiciilor. Frumusetea, luciul, transparenta, spectaculozitatea incluziunilor si marimea deosebita a bucatilor de chihlimbar descoperite aici, ajungand si la 3,5 kilograme, au facut ca rumanitul sa devina celebru in intreaga lume. Din pacate, odata cu moartea accidentala a inginerului Dumitru Grigorescu, survenita in 1935, exploatarea practic s-a inchis, extractia realizandu-se totusi cu intreruperi pana in februarie 1948, cand Ministerul Minelor inchide definitiv exploatarea. Apoi, in 1981, este organizata o noua exploatare sistematica la Colti, dar care este si ea inchisa in 1986. Localnicii nu au contenit insa niciodata sa caute bucati de chihlimbar, in special primavara ori dupa ploi. Astfel, in zona aproape ca nu exista casa in care sa nu existe cateva bucati  de chihlimbar.
La Colti functioneaza astazi singurul muzeu al chihlimbarului din Romania, deschis in 1973.  Chiar daca relativ modest, ocupand doar trei camere, merita sa fie vizitat, atat datorita exponatelor, cat si a frumusetii zonei. Din micul magazin al muzeului poti sa-ti cumperi si cateva piese de chihlimbar. Chiar daca nu se remarca prin monturi deosebite, macar ca amintire poti sa-ti iei o mica bijuterie cu rumanit…

Publicat in Stil de viata
Luni, 18 Iulie 2011 20:12

Asezarile rupestre de la Alunis

Intr-adevar, daca vrei sa vezi Romania, trebuie sa-ti iei un elicopter… La cat de minunata e tara asta, in ciuda crizei, ar trebui sa nu mai ai loc de turisti! Numai ca ne lipseste un lucru esential. Drumurile. Si ne mai lipseste ceva… Indicatoarele. Dar, daca te incumeti pe drumuri aproape impracticabile, desi au fost reabilitate abia de curand cu bani europeni, descoperi locuri pe care nu ti le-ai fi putut imagina vreodata si de care nici n-ai stiut ca exista. Partea interesanta e ca vezi ca placutele cu reabilitarea drumurilor au rezistat cativa ani, fara ca drumurile insele sa reziste… La placute suntem buni. Le facem temeinic. Sa se vada. Sa reziste. Drumurile conteaza mai putin… Oricum, nici nu stii unde duc! Ca nu se oboseste nimeni sa-ti spuna! Desi sunt locuri unice in Europa!
Daca de la Valenii de Munte te aventurezi la dreapta, pe drumul care trece prin comuna Calvini si da in DN 10, ce uneste Buzau de Brasov, te asteapta mai departe o aventura de neuitat. Harta pe care o aveam eu, desi nu era foarte veche, nu corespundea cu realitatea din teren. Se mai intampla… Nimic grav! Te orientezi la fata locului. Am avut insa parte de o intalnire lamuritoare, atunci cand am dat in drumul ce uneste Buzau de Brasov. Un jandarm caruia i-am cerut lamuriri chiar voia sa ajunga la Colti.  Asa ca, pe drum, am aflat si de lipsurile din legislatie cu care se confrunta, atunci cand unii isi iau piatra din munte, de la marginea drumului, provocand la limita surpari de teren extrem de grave, cum altii au bani sa-si faca palate cu acoperisuri din tabla de inox fara sa aiba vreo afacere cunoscuta, de turistii care sambata si duminica vin sa descopere Muzeul Chihlimbarului din Colti…
Dar, daca vrei sa treci mai departe de Colti, te descurci pe pielea ta! Esti singur pe drum! Asa ca, daca te incumeti sa urci pana la Alunis sa vezi biserica si asezarile rupeste de aici, sa nu te plangi daca iti strici masina. Vei avea insa satisfactia ca la finalul drumului sa afli de catre cine si cand a fost reabilitat… Placuta aceea a rezistat!
Nordul judetului Buzau este incredibil. In zona, in apropiere de Scortoasa, sunt Vulcanii Noroiosi. Iar in zona Colti, Bozioru, Braiesti, Cozieni, Catina, Pietroasele, la altitudini cuprinse intre 650 si 1100 de metri, se gaseste cea mai mare concentrare de schituri si locuinte monahale din spatiul romanesc. Este impresionant numarul mare de complexe rupestre, dintre care unele au fost locuite deja din preistorie sau folosite apoi drept chilii de sihastri sau lacasuri de cult crestin. Micile biserici sapate in stanca au devenit adevarate centre religioase crestine. Astfel, Biserica Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, din satul Alunis, comuna Colti, este datata conform traditiei la 1277, dar in Complexul Alunis avem si o datare din secolul  al IV-lea. Iar pestera Dionisie Torcatorul din satul Nucu, comuna Bozioru, localizata la Piatra Pesterii, sub Crucea Spatarului, la o altitudine de 715 metri, dateaza din epoca medievala timpurie. Si, la doar 150 de metri distanta, pestera Fundul Pesterii dateaza din epoca bronzului, Hollstatt, avand incizate pe pereti simboluri din epoci diferite, pentru ca in epoca medievala sa fie mentionata intr-un document emis la 12 ianuarie 1678 de Gheorghe Duca. Numarul vestigiilor prezente in zona este insa mult mai mare, iar fiecare are propria poveste de marturisit. Nu ai insa cum sa nu fi coplesit de taina si de frumusetea locului, caci aceste asezari rupestre nu par deloc sa fie asezate la intamplare…
Pentru a putea trece direct din zona Alunis in zona Nucu ar mai trebui un drum de doar cativa kilometri. Astfel, fara prea mare dificultate, in zona ar putea fi deschis un minunat circuit turistic fascinant, atat pentru iubitorii de natura, cat si pentru pelerini. Dar cum sa ne gandim la creerea unor drumuri noi, atunci cand nici drumurile reabilitate pe bani europeni, precum cel de la Colti la Alunis, nu au putut fi intretinute?! Asa cum spuneam, in zona poti ajunge usor, nu doar prin Buzau, ci si prin Valenii de Munte, unde te asteapta si Muzeul Iorga. Asa ca turistii care pleaca din Bucuresti s-ar putea bucura nu numai de aerul de munte, ci si de un traseu cultural la nici 200 de kilometri de punctul de plecare… Pana atunci e recomandabil sa se incumete in zona doar cei care se simt cu adevarat vaccinati impotriva gropilor din marile orase…

 

Publicat in Stil de viata
Duminica, 17 Iulie 2011 21:26

Plimbare la Slanic Prahova

Daca iubesti muntele si te-ai saturat de aglomeratia de pe Valea Prahovei, poti alege sa-ti petreci week-end-ul pe Valea Teleajenului, pentru a descoperi imprejurimile statiunii Cheia, pentru a te opri la pastravaria de la Izvoarele sau pentru a urca la Muntele Rosu. (Aceasta ruta este si o varianta excelenta pentru un drum rapid de acces spre Transilvania.)
Insa de la Valenii de Munte merita sa te abati putin si la stanga, unde, la doar cativa kilometri, te asteapta statiunea Slanic Prahova. Poti descoperi aici Salina Unirea, pentru vizitarea careia trebuie sa-ti iei haine destul de groase, temperatura in salina fiind de doar de 12 grade, iar umiditatea fiind sensibil mai mica decat la suprafata. Cu liftul - care iti da oarece emotii, ce-i drept! - cobori in 90 de secunde la 208 metri adancime, pentru a descoperi salina plina de turisti dornici sa admire culorile incredibile ale peretilor de sare.
Din 1970, de cand s-a inchis exploatarea industriala inceputa in 1943, salina a devenit obiectiv turistic. Aici au fost excavati aproape opt milioane de metri cubi de sare, astazi salina avand o suprafata de aproape opt hectare. Datorita aerosolilor, salina este vizitata pentru proprietatile sale terapeutice, dar copiii sunt incantati de locurile de joaca si de terenurile de sport amenajate aici.
Evident, odata ajuns in Slanic Prahova merita sa vizitezi si Muzeul Sarii, gazduit in Casa Camarasiei, construita la sfarsitul secolului al XVIII-lea si refacuta in 2002-2003, respectand tehnicile traditionale. Inaugurat in 2003, muzeul expune atat minunate cristale de sare, cat si unelte si utilaje utilizate de-a lungul timpului pentru exploatarea sarii, care aici s-a realizat, intr-un mod rudimentar, de sute de ani.
Slanicul nu e insa cunoscut doar datorita uneia dintre cele mai mari mine de sare din Europa, ci si ca statiune balneoclimaterica. Situata la aproximativ 400 de metri altitudine, statiunea este inconjurata de dealuri cu paduri de stejar si livezi de pomi fructiferi. Drumuri incredibile te conduc prin locuri cu adevarat pitoresti pana in valea Doftanei, a Varbilaului sau a Teleajenului. Statiunea este bogata in izvoare de ape cloruro-sodice, dar si in lacuri formate in gropile vechilor saline, precum Baia Rosie, Baia Baciului sau Baia Verde, folosite atat ca  stranduri, cat si pentru tratament balnear. Aici traieste o specie de racusori ale caror corpuri se transforma, in timp, in acel namol atat de cautat si care se mai gaseste si la Techirghiol.
Merita sa te plimbi si pana la Muntele Verde si, daca alegi sa o iei apoi inspre Teisani, vei descoperi o padure tanara, dar absolut superba. Intamplarea a facut sa trec prin aceasta padure dupa ploaie, iar aburul care se ridica te facea sa te simti ca intr-o poveste de neuitat…  Si sunt atatea povesti superbe pe care le poti descoperi la nici o suta de kilometri de Bucuresti, incat nu poti decat sa spui cu drag si cu entuziasm: Romania, te iubesc!

Publicat in Stil de viata
Vineri, 15 Iulie 2011 22:32

Noi

Publicat in Stil de viata
Vineri, 15 Iulie 2011 11:22

Legenda Trovantilor

Trovantii sunt aidoma unor animale stranii ce isi urmeaza o existenta in care timpul curge altfel. Chiar daca satenii din Costesti ii considera vii, le respecta timpul lor propriu care curge in acel ritm geologic, imperceptibil pentru noi... Si totusi cu  greu iti reprimi senzatia ca respira, ca au ceva sa-ti spuna si, de fapt, chiar iti spun, dar tu nu stii sa traduci spusa lor in cuvinte... Japonezii considerau ca arta suprema consta in a reusi sa vorbesti cu pietrele. Doar ca trovantii nu-ti dau de loc senzatia ca ar fi simple pietre. Ei nu au acea raceala specifica pietrei... Mai degraba respira o infinita caldura... Ai vrea sa spui liniste, dar ei iti insufla un sentiment atat de ciudat si de complex incat parca vine sa contrazica peceptia comuna a termenului de liniste... Merita sa te aproprii de ei, sa-i simti, sa incerci sa-i asculti... Geologicul nu e impietrit, doar ca, pentru el, timpul curge altfel, in alt ritm... E ca un elefant infinit mai lent, mai batran si mai intelept...
Ce bine ar fi daca am invata sa iubim natura, sa o respectam si sa o ocrotim... Nimic mai absurd decat aceasta credinta oarba ca noi am putea infrunta si infrange natura! Ce periculoasa si, in acelasi timp, penibila e aceasta obstinatie a omului modern de a se ipostazia pe sine drept demiurg... Nero a incendiat un oras - e drept, o capitala a lumii -, noi ne straduim sa incendiem o lume intreaga... Si ce e mult mai grav e ca nu suntem capabili sa intelegem nimic din avertismentele pe care natura, ca un bun si iubitor parinte, nu conteneste sa ni le dea. Daca te-ai gandi mai bine, poate ca tristetea trovantilor ar putea capata un cu totul alt sens... Ritualul acela atat de greu de inteles pentru noi prin care japonezii ieseau, in anumite situatii, din aceasta lume, prin harakiri, prin seppuku, nu avea nimic comun cu sinuciderea... Daca am invata sa percepem forta trovantilor, poate am fi in stare sa intelegem ca talcul Mioritei nu este fatalismul, nu este abandonul in fata sortii... Romanii nu au fost nicicand asa... Au stiut sa si rabde, la fel ca si acesti aparent imperturbabili trovanti. Dar aparentele inseala, iar forta de reactie a baciului mioritic a descumpanit nu arareori pe cei mai falnici si increzatori pretinsi cavaleri... Si s-ar putea, totusi, ca satenii locului sa stie ei cate ceva din batrani...
Cand iei in brate un trovant, parca incepi sa simti altfel natura, sa retraiesti taine ce pareau demult uitate... Simti ca aceste pietre nu se pot reduce la a fi doar concretiuni grezoase, numele stiinfic al trovantilor... Cuvantul isi are rostul lui, dar natura nu o putem epuiza in termeni savanti... De multe ori te aproprii mult mai mult de ea printr-o simpla si batrana legenda, daca esti in stare sa o mai scoti de la naftalina sau de la groapa de gunoi a istoriei si sa-i dai din nou viata, pentru a da, de fapt, din nou, un sens adevarat vietii tale... Ce-ar fi totusi sa incercam sa facem niste exercitii de ascultare?

Publicat in Stil de viata
Vineri, 15 Iulie 2011 08:33

Pietrele care vorbesc

Nu pot sa-mi imaginez cum ar putea arata copilaria fara maretia povestilor, fara tainele basmelor. Cred ca libertatea se intregeste prin capacitatea noastra de a visa. Fara vise nu cred ca ar exista exuberanta, cutezanta si dragoste…
Fascinatia masinii rezida in exactitatea actiunilor ei. Maretia omului cred ca provine din capacitatea lui de de a se depasi intr-una pe sine insusi. Iar aceasta continua autodepasire provine in primul rand din fantastica lui capacitate de continua dezmarginire. Legendele nu au de a face cu normele tehnologice, cu modul nostru specific de astazi de a manipula materia, ele ne ajuta insa sa redescoperim libertatea zborului. Cu ajutorul lor sufletul parca ni se inalta precum o pasare calatoare, cautandu-si drumul printre razele stralucitoare ale soarelui. Daca mintea descopera legi, sufletul dezmiarda taine… Primele ne imping prin furcile mereu mai stramte ale unei lumi pragmatice, mereu mai mercantile, celelalte ne ajuta sa ne dezmierdam sufletul precum am face-o cu clapele unui pian…
Daca vrei sa redescoperi o lume de basm si jocurile copilariei, poti sa te opresti putin din goana de zi cu zi si poti regasi magia ce ne inconjoara... Din goana masinii, alergand spre locurile in care s-a nascut Brancusi, intrand in comuna Costesti, descoperi dupa o curba, pe stanga soselei, o cariera de nisip. Daca iti iei insa ragazul sa privesti mai atent, ii descoperi pe ei, pe Trovanti, acele pietre atat de inspirat botezate si pe care localnicii le considera vii… Daca vrei sa te opresti putin din calatorie, poti intra intr-o lume de basm, in Lumea Trovantilor...

 

Publicat in Stil de viata
Pagina 21 din 30
Te afli aici: Despre Dacic Cool Afiseaza articolele dupa tagul: Stil de viata