Duminica, 11 Iulie 2010 11:41

Universul Dacic Cool

Scris de  Cecilia Caragea
Acorda o nota articolului
(56 Voturi)

Spuneam ca am avut sansa sa cresc intr-un spatiu multicultural. Asta a insemnat, fara indoiala, posibilitatea de a intelege mai bine specificul altor traditii, dar si posibilitatea de a patrunde mai bine meandrele propriilor noastre traditii, cu multiplele lor semnificatii. Invatam infinit mai mult din diferente specifice, din trasaturi comune sau contrare, decat dintr-o izolare fortata. Am invatat sa iubesc, sa apreciez si, sper, cel putin, sa si inteleg mult mai bine valoarea si infinita bogatie a acestor traditii romanesti. Dar am invatat, in acelasi timp, sa respect si sa admir si traditiile celorlalte culturi cu care m-am intalnit. Sunt traditii care au dainuit laolalta mai bine de o mie de ani si sunt altele care de-abia isi serbeaza centenarul, la fel precum alte comunitati cu traditiile lor de-abia se infiripa acum. Am invatat sa iubesc Romania vie si reala, asa cum este ea, cu toti oamenii si cu toate traditiile lor. Am fost fericita sa vad ca unii chiar ne-au scris si sper din tot sufletul sa ne scrie in continuare cat mai multi. Dar am mai invatat ceva…

Am invatat ca, daca vorbim despre romani, nu ne putem uita doar in interiorul unor granite vremelnice, indiferent ca sunt cele de azi sau din alte timpuri. Indiferent ce vor sa spuna unii sau altii, romani sunt si cei din Basarabia. Si sunt nenumarati cei care ne-au dat de-a lungul timpului adevarate lectii de simtire romaneasca. Nu cred ca cineva are dreptul sa-i judece, pentru nu stiu ce lucruri reale sau inchipuite, si nici macar sa-i plangem. Cred ca este necesar sa incercam sa-i intelegem si sa-i iubim, asa cum este normal sa se iubeasca si sa se ajute intre ei fratii. La fel cum nici pentru ei nu este usor sa ne inteleaga si, poate, sa ne ierte. Despartirile atat de lungi si de tragice sapa adevarate brazde peste care nu e usor sa treci, dar care, daca esti cu adevarat puternic, in sufletul si cugetul tau, pot face solul cu atat mai roditor. Incercarile, cu cat sunt mai dure cu atat te intaresc mai mult.

Insa o despartire cu mult mai adanca s-a sapat in timp intre cei dintre fruntarile tarii si cei care au continuat sa se lupte cu grelele incercari ale secolelor in aria atat de intinsa a Balcanilor, din Grecia si Albania si pana in fosta Iugoslavie si Bulgaria. Daca acum o suta de ani ei formau inca o serie intreaga de comunitati puternice si bogate, politicile locale de asimilare, cateodata poate chiar mai nemiloase decat cele din Basarabia si din nordul Bucovinei, si lipsa de interes din partea noastra au facut ca numarul celor ce au reusit sa-si pastreze pana astazi limba si traditiile sa scada dramatic in ultimele decenii. Cred ca ar fi mare pacat, daca nu vom reusi sa ne gasim timpul si energia de a ne indrepta atentia spre toti cei care se straduiesc sa-si pastreze vii radacinile romanesti pe cele mai felurite meleaguri. Si cand spun acest lucru ma gandesc inclusiv la cei plecati de-a lungul timpului din Italia si pana in Australia.

Si este o adevarata bucurie ca Dacic Cool este deja prezent pe multe meleaguri. Chiar daca nu am primit mesaje din Australia, Dacic Cool este prezent in nenumarate alte tari, precum Italia, Spania sau Germania. Internetul face astazi ca distantele sa dispara. Indiferent de pozitia noastra geografica, putem fi impreuna, daca simtim la fel, daca ne unesc preocupari si valori comune, daca avem experiente, ganduri si vise pe care sa ni le putem impartasi. Da, nu am gresit. Inclusiv vise… Ele pot reprezenta realitatea de maine. Iar visele adevarate, profunde, izvorate din adancul sufletului nostru sunt, de multe ori, cel putin la fel de valoroase ca realitatea insasi. Si de multe ori - iar acesta este lucrul cel mai important! - ne marcheaza chiar mai profund decat vremelnica realitate a unei clipe. De aceea, Dacic Cool nu cred ca tine de timp si de spatiu, ci tine de simtirea si de visele noastre.

Dacic Cool poate deveni universul celor care vrem sa ne punem laolalta visele, traditiile si cutezantele noastre si sa incercam sa pasim spre un viitor mai frumos si mai plin de sperante, in care sa nu fim niciodata singuri. Iar astazi cei care au cu adevarat nevoie sa nu se simta singuri, cei care au cu adevarat nevoie sa simta ca fac parte dintr-o comunitate reala, vie si activa, capabila sa sara in ajutorul fratilor cazuti in necaz, sunt, cu siguranta, cei loviti de furia naprasnica a apelor. De aceea cred ca astazi primul lucru care trebuie sa-l facem fiecare dintre noi este sa ne indreptam gandul spre ei si sa-i ajutam fiecare cu ce putem. Indiferent ca avem posibilitatea sa actionam direct, sa facem o donatie la unul din conturile deschise in cadrul campaniilor desfasurate cu sprijinul posturilor de televiziune sau de radio, sa donam doi euro printr-un sms sau sa donam alimente, haine sau aparatura electrocasnica la unul din punctele infiintate in acest scop in majoritatea oraselor sau la biserici, orice ajutor este binevenit. Ganditi-va ca este cumplit sa te trezesti ca, peste noapte, ai ramas fara casa, fara haine, fara mancare, fara nimic. Si, daca noi nu ne vom ajuta intre noi, nu are cine sa ne ajute! Cred ca acest gest elementar de omenie, dar facut intr-adevar din tot sufletul, este primul pas spre ceea ce cred ca poate insemna Dacic Cool. Este un gest simplu, dar care poate conta enorm pentru cei loviti astazi de soarta. Este, in acelasi timp, un gest prin care putem creste noi insine, putem deveni mai puternici si mai buni. Sunt convinsa ca este o pornire proprie, profunda si puternica a oricui se simte cu adevarat Dacic Cool.

Mai multe din aceasta categorie: « De ce Dacic Cool? Branduri Dacic Cool »

Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Despre Dacic Cool Universul Dacic Cool