Comunicare in Arena

Comunicare in Arena (74)

Duminica, 13 Noiembrie 2011 20:22

Tendinte alarmante in zona euro

Scris de Cecilia Caragea

Poate mai grava chiar decat nervozitatea si volatilitatea pietelor este tendinta actuala ce a inceput sa devina evidenta din punctul de vedere al politicii bancilor. Constituirea Uniunii Europene si apoi a zonei euro a condus la o continua dezvoltare a intrepatrunderii economiilor. In particular, bancile au inceput sa se extinda mereu mai mult dincolo de granitele tarii de origine, dezvoltandu-si activitatea in celelalte tari comunitare si apoi, treptat, pe masura ce s-a accentuat procesul general de globalizare, si pe celelalte piete, in special, pe cea asiatica. Ori in momentul de fata asistam exact la procesul invers. Nu numai ca bancile europene incep sa se retraga de pe pietele indepartate, precum cea asiatica, dar incep sa se retraga chiar si de pe pietele euopene altere, concentrandu-se mereu mai mult pe propria piata nationala. Anglia tinde sa se retraga inclusiv de pe piata euro! Cele mai amenintate sunt tarile est-europene, nu neaparat din cauza valorii datoriei suverane si nici din cauza situatiei reale a economiei lor, ci mai ales din cauza modului in care este privita zona. Aceasta lumina nefavorabila se datoreaza, in parte, lipsei de interes pentru o analiza mai atenta. O judecata de tipul: Nu am timp de pierdut cu ei, mai simplu, ii elimin din lista mea de prioritati… Dar, in parte, aceasta se datoreaza si impredictibilitatii majore a acestui spatiu politic, coruptiei si continuelor variatii ale unei legislatii mult prea stufoase si aplicate in mod arbitrar. Iar dintre aceste tari, in mod evident, la loc de frunte face parte si Romania.
Fenomenul de retragere a bancilor pe propriile piete este poate cel mai evident in ceea ce priveste bancile germane si austriece, dar priveste in egala masura si bancile franceze. Asigurarile date de cancelarul german, ca va urmari cu atentie miscarile de capital dintre bancile mama si sucursale, pentru a preintampina efectele negative ce ar putea decurge de aici, sunt importante, dar modul in care va putea contracara in mod eficient acest proces nu este inca clar…
Cum sistemul nostru bancar, cu exceptia CEC-ului, a fost privatizat, iar capitalul este esentialmente strain, acest fenomen risca in scurt timp sa conduca la grave dificultati de finantare a datoriilor. Si trebuie sa nu uitam ca datoria Romaniei s-a triplat in ultimii trei ani. Faptul ca situatia noastra ar fi mai buna decat acum trei ani este mai mult decat discutabil, dar faptul ca aceasta situatie este extrem de periculoasa este o certitudine. Politica bancilor priveste, fara indoiala, incercarea lor de a-si concentra capitalul si a-si micsora propriul risc intr-o piata globala mereu mai nesigura si mai imprevizibila. Dar fenomenul pare sa fie mult mai profund, vizand o politica generala care risca sa degenereze in scurt timp intr-un neoprotectionism, intr-o centrare mereu mai pronuntata pe propria piata si pe propria economie, cu masuri mereu mai stricte de protejare a acesteia. Daca acest fenomen, care deocamdata doar se intrezareste, este lasat sa evolueze, intreaga economie risca sa primeasca o noua lovitura extrem de dura. Economiile mari, precum cea americana, vor avea putin de suferit dintr-o astfel de incercare. Dimpotriva, s-ar putea sa aiba intr-o anumita masura chiar de castigat. Economiile mai mici care depind esentialmente de restul economiilor ar putea insa sa fie grav afectate. Si Romania se gaseste in mod cert in aceasta situatie, PIB-ul nostru depinzand astazi in mod esential de economiile partenere, componenta data de consumul intern fiind in continua scadere.
Pentru a intelege mai clar riscurile acestui fenomen de recentrare a economiilor pe piata interna a fiecarei tari, trebuie sa avem in vedere si tendintele nationaliste si extremiste ce tind sa se faca simtite mereu mai clar in cele mai diferite colturi ale Europei. Opozitia fata de existenta si dezvoltarea Uniunii Europene reprezinta deja de mai multi ani o forta in continua crestere, iar criza nu a facut, in mod evident, decat sa o stimuleze. Echilibrul intre solidaritate si individualism este pe zi ce trece mai precar. Tocmai de aceea procesul care incepe acum sa se accentueze si sa se accelereze este cu atat mai periculos. Europa s-a mobilizat cu mare greutate pentru a evita un faliment al Greciei, va reusi ea acum sa se mobilizeze suficient de rapid si de eficient pentru a salva Italia? Va reusi oare sa previna extinderea acestui flagel pentru a nu impinge in aceeasi situatie Spania, Portugalia si Irlanda? Vor rezista economiile Frantei si ale celorlaltee tari? Inclusiv Germania pare sa se resimta... Si nu trebuie sa uitam ca ne confruntam deja cu o scadere mereu mai pronuntata a euro fata de dolar si, in plus, cu o tendinta de scadere a leului fata de euro. Aceste devalorizari avantajeaza in mod evident exporturile si ar putea reprezenta astfel o salvare fata de riscul intrarii din nou in recesiune. Dar, pentru aceasta, variatiile de curs ar trebui sa ramana perfect controlate pentru ca o scadere accelerata ar putea induce, in situatia actuala, atat de instabila, o adevarata panica cu evolutii absolut imprevizibile si dramatice ale pietelor. Pana acum, majoritatea jucatorilor, atat din spatiul european, cat si din cel american si asiatic, pareau sa inteleaga faptul ca salvarea monedei euro, respectiv a economiei europene, reprezinta o conditie esentiala pentru sanatatea economiei mondiale. Impotriva multiplelor zvonuri si speculatii, Angela Merkel vine sa reconfirme angajamentul Germaniei pentru salvarea si intarirea zonei euro. Sa speram ca evolutiile precipitate si atat de periculoase declansate de iresponsabilitatea Greciei nu vor afecta nici pe viitor vointa de a cauta, de a gasi si de a implementa masurile necesare de salvare a Europei. Si, cu adevarat esential, de a intreprinde aceste actiuni in timp util. Caci experienta Greciei este in masura sa ne atentioneze si cu privire la riscurile ce deriva din amanarea acestor masuri, din prelungirea interminabila a negocierilor. Este normal ca fiecare tara sa incerce sa-si negocize cat mai bine propriile interese. Dar exista o limita! Problema este unde se stabileste aceasta limita si care sunt masurile necesare pentru a nu o depasi.




Sambata, 12 Noiembrie 2011 20:15

Italia, in criza

Scris de Cecilia Caragea

Criza datoriilor suverane a inceput cu Grecia, dupa care a inceput sa se vorbeasca de Portugalia si de Irlanda. Situatia era diferita, deoarece Portugalia si  Irlanda aveau de suferit in special ca urmare a masurilor de salvare a bancilor. A inceput apoi sa se vorbeasca despre Spania si despre Italia. Irlanda si Portugalia au apelat la sprijin european, iar situatia lor este in continuare incerta. Nu a intarziat sa se vorbeasca chiar si despre riscurile Frantei sau ale Angliei, care nu este insa in zona euro. De data aceasta nu mai avem insa de a face cu tari mici, ci cu unele dintre cele mai mari  economii ale Europei. In zona euro, Germaniei, care reprezinta cea mai puternica economie, ii urmeaza Franta si apoi Italia si Spania. Iar Italia are cea de a treia datorie mondiala ca valoare. Este, intr-adevar, o grava amenintare. Se vorbeste demult. Dar de facut nu s-a facut nimic. Acum poate ca cea mai grava consecinta a iresponsabilitatii guvernului grec o reprezinta impingerea Italiei in zona critica. Evident, nu lipsita de importanta este si lipsa de masuri a guvernului italian. Datorita valului de neincredere si bulversarii pietelor, provocate de iresponsabilitatea Greciei, Italia a ajuns acum sa se imprumute cu o dobanda de peste 7%. Este pragul, cel putin psihologic, de intrare in criza. Este pragul la care celelalte tari lovite de criza datoriilor suverane au trebuit sa apeleze la sprijin european. Este pragul incepand de la care o economie are probleme majore sau poate chiar ajunge in imposibilitate de a-si finanta deficitul, adica incepe sa fie amenintata iminent cu intrarea in imposibilitate de plati.
Cu toate ca numaram deja in ani si nu in luni timpul scurs de la momentul din care a devenit evident pentru toata lumea ca Italia se confrunta cu acest risc, guvernul Italiei nu a facut, pana astazi, practic nimic pentru a incerca sa redreseze situatia. Este un timp foarte lung care a fost irosit si care va costa scump. Nu numai pe italieni, ci pe toata lumea. Astazi, Berlusconi este constrans sa demisioneze, dar continua sa se joace de-a Demisionez, dar mai astept. Iar pietele reactioneaza prompt. Cresc, cand pune accentul pe demisie. Scad, cand muta accentul pe asteptare. Faptul ca are probleme cu justitia si ca pozitia de prim-ministru l-a avantajat si continua sa-l avantajeze in acest razboi personal este o realitate, dar este un interes strict personal al domniei sale. Faptul ca acest joc periculos afecteaza grav o lume intreaga, nu numai Italia, este insa tot o realitate si chiar una extrem de grava.
Problemele Irlandei si Portugaliei si problema mult mai grava a Greciei au afectat dur economia Europei si nu numai. Dar ele au reprerzentat echivalentul piscaturii unui tantar fata de atacul unui lup flamand pe care l-ar putea constitui agravarea situatiei datoriei suverane a Italiei. Reactiile spontane de autoaparare ale pietelor sunt prompte si nu prevestesc nimic bun. Demersurile necesare salvarii Italiei se lasa insa asteptate. Iar aceste masuri sunt extrem de importante pentru ca fiecare zi face ca iesirea din acest nou impas sa fie tot mai complicata si mai costisitoare. Iar resursele Europei sunt in scadere, nu in crestere...




Joi, 10 Noiembrie 2011 22:22

Europa, incotro?

Scris de Cecilia Caragea

Au trecut doar doua saptamani de la summit-ul din 26 octombrie si situatia este deja radical schimbata. Nu in bine, ci in rau! Iar evenimentele risca sa se precipite! Am incercat atunci sa fac o  succinta analiza a situatiei din acel moment si a perspectivelor ce se deschideau cu multiplele lor semne de intrebare. Sub titlul Un punct de cotitura in managementul crizei, salutam luarea unor masuri care dadeau speranta unui nou inceput de drum la nivel european. Obtinerea unui consens era de asteptat sa linisteasca pe moment pietele financiare si sa conduca la un inceput de redresare a burselor. Si, pe moment, asa s-a si intamplat. Insa doar pe moment. Pentru ca apoi a aparut imprevizibilul... Acel "accident" pe care nimeni nu l-a putut anticipa... Aici este marea problema care incepe sa devina mereu  mai  evidenta si mai periculoasa: iresponsabilitatea politicienilor!
Laudam in postarea mentionata mai sus abilitatea guvernului Greciei care stiuse sa se foloseasca de protestele atat de dure ale populatiei pentru a negocia conditii nesperat de favorabile pentru Grecia. Insa, in loc sa exploateze acest memorabil succes, acesta se pare ca le-a luat pur si simplu mintile… Poate ca nu le strica daca ar fi stiut proverbul romanesc ca ulciorul nu merge de multe ori la apa si ca nu trebuie sa intinzi prea tare coarda, ca se rupe… Este exact ce au facut. Imbatati de succes, au crezut ca de-acum Europa va juca dupa bunul lor plac, fara sa inteleaga un fapt evident si anume ca intinsesera deja coarda la limita. A juca pe limita este, fara indoiala, o arta si ea iti poate aduce avantaje imense, asa cum s-a si intamplat in cazul Greciei pana la cacialmaua referendumului. Dar depasirea limitei poate reprezenta un dezastru. Din pacate, in acest caz, nu se poate spune ca dezastrul a venit inainte de toate pentru ei, ci pentru toata lumea… Si atunci se naste o intrebare serioasa pe care cred ca Europa nu va intarzia sa si-o puna. Daca nu cumva Grecia trebuia penalizata mai demult, de cand a inceput acest joc? Si raspunsul, care s-ar putea sa fie disproportionat, s-ar putea sa ne coste scump, pe noi toti. Grecilor, incercand sa supraliciteze si sa-si sporeasca avantajele, li s-a parut inteligenta o miscare absolut puerila. Sa anunte organizarea unui referendum. Cu alte cuvinte, oficialii greci au agreat si au semnat intelegerea din 26 octombrie. Dar asta nu avea nici o valoare. Ea trebuia acum sa fie ratificata de popor. Adica acordul semnat devenea doar o mare pacaleala... Evident, sperau ei, astfel vor putea renegocia conditiile intelegerii, pentru ca ele sa poata fi acceptate de populatie. Cu alte cuvinte, sa forteze mana partenerilor de negociere si sa obtina si mai mult. S-au inselat insa dramatic! Nemultumitului i se ia darul! Riposta fireasca si extrem de dura a partenerilor europeni i-a pus in situatia de a accepta conditiile negociate si semnate chiar de ei sau de a impinge tara in faliment. Si… stupoare! Spre deosebire de aprecierea multor analisti, peste 90% dintre greci nu agreau o iesire a Greciei din zona euro. Si este normal daca tinem seama de starea de saracie in care se gasea Grecia inainte de intrarea in U.E. si de anii cumpliti de instabilitate politica, de dictatura si de razboi civil prin care a trecut Grecia dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Populatia se pare ca are o memorie mai buna decat politicienii si decat analistii. De fapt, ea era cea care suferise si care urma sa sufere. Faptul ca a trebuit sa demisioneze guvernul este o consecinta fireasca si  binemeritata. Ramane de vazut daca schimbarea va reprezenta un progres sau dimpotriva, caci liderul opozitiei este tocmai cel care a condus Grecia cu niste ani in urma la acumularea imenselor ei datorii, impingand-o astfel in actualul ei dezastru. Iar alegerile preconizate pentru februarie vor aduce si ele noi incertitudini si instabilitati economice. Din fericire, pe moment, se pare ca viitorul premier va fi Lucas Papademos, fost vicepresedinte al Bancii Centrale Europene, desemnat acum de presedinte cu formarea noului guvern de uniune nationala.
Imensa gafa a fostului guvern a afectat in primul rand, asa cum era si normal, pietele financiare, anuland efectul pozitiv al summit-ului si conducand la o noua scadere a burselor, la noi instabilitati financiare. In aceasta situatie, nu pot sa nu-mi aduc aminte de vechea atentionare: Fereste-te de cadourile grecilor!, la care eu as adauga: Ia seama la promisiunile lor, s-ar putea sa fie otravite, mincinoase si periculoase! Cel putin asa s-au dovedit a fi cele de miercuri, 26 octombrie. Ele au dat o noua pagina in criza datoriilor suverane, o noua pagina in istoria actuala a Uniunii Europene, iar consecintele vor fi pe termen lung, ele conducand la noi si noi evenimente, declansand o noua turbulenta ale carei rezultate au inceput deja sa apara. Si, din pacate, ele nu aduc nimic bun...




Sambata, 29 Octombrie 2011 00:57

Capacitate organizatorica

Scris de Cecilia Caragea

Imi place sa relatez, de cate ori am ocazia, experienta unui cunoscut care a petrecut, mai demult, cateva luni in Japonia. Timp de mai multe saptamani a fost mirat de prezenta pe strada pe care statea, o strada extrem de circulata, a mai multor barbati care tot masurau si invarteau diferite planuri. Apoi, intr-o seara, a fost ingrozit vazand ca strada s-a umplut de utilaje si de muncitori si se deschide un adevarat santier. Conform experientei de acasa,din Romania, era convins ca timp de luni de zile strada lui nu va mai fi practicabila, doar ca, spre marea lui surprindere, a doua zi de dimineata strada era deja complet refacuta si traficul se desfasura in conditii perfecte. Este un model de profesionalism, de simt civic si de raspundere. Un mod de a te simti responsabil fata de cei din jurul tau, fata de timpul si de confortul lor si, nu in ultimul rand, fata de banul public. Faptul ca la noi santierele tin cu anii, ca si dupa ce terminam de reabilitat o  strada venim si o spargem inca o data si inca o data, pana ce o aducem intr-o stare mai proasta decat inainte de reabilitare, este deja un lucru binecunoscut, fata de care, din pacate, nimeni nu ia atitudine, nici oficialitatile si nici noi, simpli cetateni, dar pe banii, timpul si nervii carora se desfasoara aceasta interminabila bataie de joc. Nu avem insa dreptul sa ne plangem pentru ca aceasta bataie de joc se desfasoara cu asentimentul nostru, din moment ce noi nu luam atitudine. Ne-am obisnuit ca mai intai sa spargem si apoi sa masuram, iar de gandit uitam de multe ori cu totul...
Faptul ca timp de luni de zile nu suntem in stare sa pregatim un recensamant care, in plus, reprezinta o actiune europeana este de-a dreptul scandalos. Pana acum parca macar recensamintele se faceau fara atata tevatura. Ma intreb cum am vrea sa fim luati in serios si respectati in Uniunea Europeana, daca nu suntem in stare sa organizam nici macar un banal recensamant. Iar aceasta e cu atat mai grav cu cat el este parte a unui intreg demers european. Ratarea lui in Romania afecteaza utilitatea acestuia la nivel global, la fel cum acuratetea unui recensamant efectuat doar in cateva judete din Romania prejudiciaza si calitatea rezultatelor cu privire la zonele in care a fost efectuat. Este tocmai motivul pentru care Uniunea Europeana a cerut desfasurarea lui practic simultan in toate statele Uniunii pentru a dispune de o radiografie actuala si clara la nivel global.
Cum este posibil ca organizatorii recensamantului sa nu stie nici ei, nici macar dupa ce a inceput recensamantul, ce si cum trebuie completat in chestionarele respective si sa se contrazica de la o zi la alta? Cum este posibil ca, dupa ce ai avut probleme serioase cu desfasurarea instructajului celor ce trebuiau sa efectueze recensamantul, dupa ce nenumarate voci ti-au argumentat ca nu este posibil sa se respecte ritmul de lucru preconizat de organizatori, sa te trezesti ca nu ai reusit sa prinzi in recensamant nici jumatate dintre bucuresteni si sa le propui sa se autorecenzeze, descarcandu-si singuri formularele de pe un site care nu functiona cum trebuie nici macar in momentul in care un oficial incerca sa realizeze o demonstratie televizata?! Si, in plus, cum poti sa ai pretentia ca fiecare sa caute si sa studieze manualul destinat recenzentilor si despre care acestia spuneau, dupa ce participasera la un instructaj, ca este mult prea stufos si neclar?! Iar neclaritatile le-am vazut cu totii, atunci cand oficialii se contraziceau in direct la televiziune… Daca intr-o actiune europeana, ce poate fi calificata drept relativ banala, caci recensaminte se tot fac de mai bine de o suta de ani, se produce un asemenea haos, nu am cum sa nu ma intreb ce se intampla cu celelalte actiuni care nu implica participarea explicita a fiecaruia dintre noi si cu privire la care nu avem ca atare o imagine la fel de clara.
Suntem obisnuiti ca in astfel de situatii cu adevarat hilare sa vedem partea amuzanta si sa ne distram. Trebuie insa sa ne dam seama ca aceste situatii sunt de fapt tragice! Pentru ca in acest fel ne jucam cu banii nostri si cu imaginea Romaniei in lume. Si atunci degeaba ne revoltam ca o lume intreaga a ajuns sa-si bata joc de noi! Este datoria noastra sa spunem raspicat: Asa Nu! Intai ganditi, verificati si abia apoi luati o masura si treceti la actiune. Iresponsabilitatea nu poate fi acceptabila. Chiar daca ea poate fi distractiva. Ne costa prea scump.




Vineri, 28 Octombrie 2011 21:32

Un punct de cotitura in managementul crizei

Scris de Cecilia Caragea

Chiar daca in Romania prea putini sunt constienti de acest lucru, lumea se schimba cu o viteza incredibila. Ne-am obisnuit, din pacate, sa consideram ca suntem prea mici si neimportanti pentru ca sa conteze si cuvantul nostru. Nu cutezam sa judecam nici macar masurile propriului guvern, cu atat mai putin pe cele ale forurilor internationale. Dar aceasta este o imensa greseala.
Grecia ne ofera astazi o lectie importanta, din care ar fi pacat sa nu invatam nimic. Sunt mai multe paliere ale acestei lectii, iar pe cel mai important vreau sa-l las la sfarsit. Intrata in 2001 in zona euro pe baza unor rapoarte si analize economice bazate pe date false, economia Greciei a fost - asa cum au argumentat nenumarati analisti si politicieni, nu doar europeni, ci chiar grecii - supusa unui adevarat jaf generat de o imensa coruptie institutionalizata. Dar, spre deosebire de Romania, acest jaf a privit doar deturnarea fondurilor, nu ca in cazul Romaniei si distrugerea sau vinderea pe nimic a economiei tarii. Situatia actuala a Greciei, cauzata in mare parte de aceasta coruptie, care a insemnat jaf si fals, ar trebui sa ne dea de gandit si cu privire la ce am trait si traim noi in Romania. Coruptia nu este ceva abstract. Chiar daca ni se pare ca banii nu se fura din portofelul nostru, ei se fura tot din munca noastra, din taxele platite de noi si se repercuteaza tot asupra nivelului nostru de trai.
Supralicitand principiul de baza al economiei de consum, ce a fost suveran pana la actuala criza ce a debutat in 2007 / 2008, Grecia s-a supraindatorat. Criza, venind cu dobanzi crescute, a condus la o crestere nesustenabila a costurilor de finantare a acestei datorii si Grecia s-a vazut in imposibilitatea de a-si mai plati datoriile. In mod normal, ar fi trebuit sa intre in incapacitate de plati, asa cum era prevazut de mai marii Europei sa se intample cu Romania in 1997, asa cum s-a intamplat in acei ani cu Bulgaria sau cum s-a intamplat in 1989 / 1990 cu Polonia. Dar Grecia era de-acum in zona euro, iar incapacitatea ei de plata ar fi zdruncinat intr-un mod dramatic si imprevizibil intreaga economie a zonei euro si mai departe economia globala. Astfel este de inteles si ultimatumul G20 catre guvernele Europei, dat inaintea acestui summit U.E. de miercuri, 26 octombrie.
Globalizarea si, in particular, crearea Uniunii Europene si in cadrul ei a zonei euro au creat un sistem de interdependenta care nu mai permite tratarea cu aceeasi usurinta, ca in deceniile trecute, in mod separat, a situatiei fiecarei tari, inclusiv falimentul ei. De aceea, forurile internationale se simt indreptatite sa monitorizeze si sa intervina mereu mai activ, mai direct si mai imperativ in politica economica a diferitelor tari. Iar, in acest sens, trebuie urmarit cu atentie procesul actual, care vizeaza preluarea la nivelul Uniunii Europene a o serie intreaga de prerogative cu privire la politicile fiscale, dar nu numai, a fiecarei tari membre. Masura apare ca necesara pentru a putea pastra si sustine o moneda unica, dar ridica nenumarate dispute si o problema extrem de grava cu privire la acceptarea renuntarii la suveranitatea nationala sub mai  multe aspecte.




Pagina 12 din 15
Te afli aici: Comunicare in Arena