Comunicare in Arena

Comunicare in Arena (74)

Miercuri, 30 Noiembrie 2011 22:41

Ziua Nationala

Scris de Cecilia Caragea

La trecerea dintre luni, acum, la sfarsit de noiembrie, in mijlocul marelui post al Craciunului, pentru noi, romanii, este un moment cu totul deosebit pe care este cazul sa-l traim cu intreaga forta a unei adevarate renasteri personale si nationale.
Ne aflam la mijlocul postului prin care ne pregatim pentru Nasterea Mantuitorului prin care ne este harazit sa ne putem bucura de infinita si adevarata lui dragoste. Si acum, la mijlocul acestui post, care ne pregateste pentru cea mai mare bucurie a crestinatatii, acum, la 30 noiembrie, il sarbatorim pe Sfantul Andrei. Pentru noi nu este un sfant oarecare. El este Apostolul care, poposind pe meleagurile vechii Dacii, avea sa crestineze acest popor care, dupa cum afirma multi, s-a nascut crestin. Este singurul care nu s-a crestinat prin hotararea intai-statatorilor lui, ci in mod firesc, natural, de la sine inteles, astfel incat nimeni nu l-a cunoscut altfel decat ca un neam profund crestin. Acesta este Poporul Roman.  Astfel, sarbatorindu-l pe Sfantul Andrei, sarbatorim in acelasi timp nasterea Poporului Roman, ca un popor crestin inca de la inceputurile sale.
Si, mai mult decat atat, acum, pe 30 noiembrie, ne pregatim in acelasi timp pentru marea zi a Unirii, pentru ziua de 1 Decembrie, ziua declarata oficial zi nationala. Este ziua in care se naste Romania Mare, adevarata Romanie, in fruntariile ei naturale. Este o zi a Victoriei. Dar este in acelasi timp o zi in care trebuie sa-i cinstim pe inaintasii nostri, fara de ale caror jertfe Marea Unire nu ar fi fost posibila. Si trebuie sa-i avem in vedere atat pe cei care s-au jertfit pe campul de lupta si pe marii carturari care au luptat pentru drepturile romanilor, pentru crearea constintei nationale si pentru renasterea nationala, cat si pe marii oameni de stat care au reusit sa impuna mai marilor acelor timpuri o tara, un popor, un destin pana atunci au fost cu totul ignorate. Iar intre acesti mari romani se numara, fara putere de tagada, si ilustrii reprezentanti ai Casei Regale a Romaniei, oameni care s-au indragostit de aceasta tara si de oamenii ei minunati, devenind mai romani si mai patrioti decat multi dintre conationalii nostri de astazi. Ar trebui nu numai sa-i comemoram si sa-i cinstim pe acesti bravi si minunati stramosi, dar ar trebui si sa ne luam ragazul sa ne aplecam macar pentru o clipa si asupra faptelor, demnitatii si moralei lor pentru a invata, pentru a lua aminte si a reusi sa ne aducem si noi astazi prinosul unor reale eforturi pentru a salva aceasta tara si a o creste, caci jertfa lor nu a fost pentru noi, ci pentru urmasii nostri si pentru urmasii urmasilor nostri… Si, asa cum ne-au obisnuit stramosii sa spunem, Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Si - nu uitati! - perioada de glorie a Romaniei, adica perioada interbelica, a durat tot atat cat a durat si aceasta penibila tranzitie, care, din pacate, nu se mai termina. Si nu uitati ca si in acei ani a bantuit o criza, si nu una oarecare… Criza din 1929 a fost cea mai grava din istorie. Dar Romania a stiut sa o depaseasca. Ce facem noi astazi? Este o intrebare care ar trebui sa ne-o punem necontenit. Sa ne amintim ca Romania Mare a fost creata de oameni care si-au asumat sarcina si raspunderea de a face istorie si nu de a se ascunde la umbra ei!
Sarbatorile nu au fost create doar pentru a petrece, pentru chef si bucurie, ci si ca prilej si provocare de analiza, de purificare si renastere. Acestea ar trebui sa reprezinte momentul unei profunde autoevaluari, proprie fiecaruia. Un moment dupa care sa privesti apoi cu responsabilitate spre viitor, pentru a-ti asuma raspunderea si sarcinile ce-ti revin pentru anul ce urmeaza. Iar de 1 Decembrie aceasta analiza si aceasta asumare ar trebui sa o facem atat in calitate de crestini, cat si in calitate de romani, in fata lui Dumnezeu, dar si a stramosilor nostri, asumandu-ne raspunderea ce ne revine nu numai fata de noi, dar, mai ales, fata de cei ce vor veni dupa noi. Este momentul in care ar trebui sa ne smerim, pentru ca apoi sa putem privi cu incredere intr-un viitor a carui faurire sa ne-o asumam. Si cu aceste ganduri cred ca ne putem ura cu incredere si cu optimism La multi Ani! La Multi Ani, Romania!




Marti, 29 Noiembrie 2011 22:23

Nemultumirile crizei

Scris de Cecilia Caragea

In mod firesc, criza a generat un val de nemultumiri in intreaga lume. Astfel, la nivelul Europei, numarul nemultumitilor a crescut la 75%, dar numarul acestora este mult mai mare in Romania. Astfel, la noi doar 6% considera ca se face suficient in lupta impotriva saraciei, 3% fiind nehotarati. Spre comparatie, in urma noastra vine Letonia cu 88% nemultumiti, pentru ca, la polul opus, in Olanda si Luxemburg numarul nemultumitilor sa nu depaseasca 49% si respectiv 41%. Cu toate acestea, la noi nemultumirea declarata nu se traduce nici pe departe in actiunile de protest cu care se confrunta nu numai Grecia, dar si Italia, Spania, Portugalia sau chiar Anglia. Este un lucru bun, deoarece luptele de strada, blocarea industriei si a transporturilor nu pot decat sa agraveze criza. Insa este important sa nu ramanem nici la simpla constatare contemplativa a nemultumirii… Pentru ca nu altii ne vor scapa de propriile noastre probleme! Si acest risc transpare si din procentul mult mai ridicat decat in alte tari europene cu care noi ne incredem in impactul pozitiv al masurilor europene. Lipsa de implicare nu poate fi o solutie. Tranzitia pare sa fi indus in Romania o anumita apatie si o speranta exagerata ca propriile probleme pot fi rezolvate de altii, noua neramanadu-ne nimic altceva de facut decat sa asteptam. Solutia reala nu poate consta insa decat intr-o implicare reala a fiecaruia. O vorba celebra spune ca focul caleste ce nu poate distruge. Depasind criza prin propriile noastre forte, nu vom face decat sa iesim din ea mult mai puternici!




Luni, 28 Noiembrie 2011 22:12

Suferintele turismului romanesc

Scris de Cecilia Caragea

Vechea revelatie a secolului XX, Reclama e sufletul comertului, nu ignora insa faptul ca trebuie totusi sa ai la ce sa faci reclama… Am investit serios in cautarea si promovarea unui brand de tara. Acum, gratie eforturilor Printului Charles, indragostit deja de mai mult timp de Romania, beneficiem de o mediatizare de nesperat. Cu toate acestea, turismul continua sa se zbata la limita, fara a reusi sa inregistreze cresteri semnificative. Ar trebui insa sa invatam faptul ca un turist dezamagit iti poate face mai mult rau decat avantajele pe care ti le creaza zece reclame reusite.
Romania are intr-adevar ce oferi. Frumusetea naturii, vestigiile culturale, ambianta oferita de satele care au reusit sa-si pastreze traditiile, ospitaliltatea oamenilor nu pot sa nu cucereasca inimile turistilor, asa cum l-au cucerit si pe Printul Charles. Dar un turist se uita si la acel fatidic raport calitate-pret. Si este intr-adevar greu sa-l convingi ca trebuie sa plateasca preturi mai mari pentru o cazare in conditii mult mai proaste decat la el in tara. Este greu sa-i explici de ce trebuie sa se chinuie pe drumuri mizerabile. Si Romania si-a cucerit faima ca are drumuri mai proaste ca Botswana… Turistul se asteapta, conform promisiunilor, ca Autostrada Transilvania sa fie deja gata, dar mai nou i se spune ca va fi gata abia in 2026... Sa nu ne miram atunci ca se va hotara si el sa vina la noi tot in 2026…
Noi nu reusim sa finalizam nici macar minuscula autostrada Bucuresti-Ploiesti, a carei finalizare este si ea, din nou, amanata. Iar cand va fi gata ramane de vazut cum vom reusi sa intram in Bucuresti… Dar, chiar daca un turist ajunge in Bucuresti cu avionul, ce vede? Santiere deschise si abandonate? Nu ne ajungeau oare proverbialele noastre gropi? Acum ne certam intre noi pe prioritati si, dupa ce am acceptat deschiderea unor santiere, le abandonam la jumatate? Cand o sa ne vindecam oare de aceste meschine jocuri din care are de pierdut  toata lumea? In loc de panselute si de borduri, am putea totusi sa finalizam macar santierele incepute? Cu doua autostrazi, Autostrada Transilvania si Coridorul Patru, pentru care ne asteapta fondurile europene de atatia amar de ani, ne-ar privi si strainii altfel si poate ca s-ar hotara totusi sa ne viziteze. Dar mai e ceva! Ar trebui sa ne dezvatam sa prezentam diferite investitii ca fiind deja finalizate, creand iluzia turistilor ca vor gasi statiuni balneoclimaterice ce le ofera baze de tratament moderne in standarde europene, atunci cand ele sunt aproape de nefolosit, chiar si pentru modestele pretentii ale pauperilor nostri pensionari… Daca am incepe cu adevarat sa folosim in mod eficient si responsabil fondurile europene pe care le avem la dispozitie atunci intr-adevar turismul romanesc ar putea inflori si exploata la maxim cadoul colosal de imagine pe care il primim in acest moment din partea Printului Charles.




Nu poti sa nu te sochezi atunci cand auzi diversi oficiali comparand importanta agriculturii cu cea a pensiilor... Agricultura este importanta si, evident, una dintre greselile majore ale ultimilor ani consta tocmai din neglijarea agriculturii. Dar este la fel de important ca oamenii sa poata trai decent. Si printre altele asta inseamna ca inclusiv pensionarii trebuie sa poata trai decent… Din "intamplare" sunt si ei tot oameni… Preopinentii ar raspunde. Probabil, ca nu se poate si una si alta. Cred ca este o abordare cat se poate de gresita. Daca discutam de buget nu cred ca putem amesteca investitiile cu salariile si cu pensiile! Altfel cred ca ar fi simplu sa anulam toate fondurile de salarii si pensii sub pretextul ca sunt bani aruncati. Exista o lege clara a drepturilor salariale si a pensiilor sau, altfel spus, trebuie asigurat un nivel decent de viata. Avem apoi o problema de repartizare a fondurilor pentru cheltuieli si investitii. Si aici se pune problema agriculturii… De ce avem nevoie sa crestem cheltuielile institutiilor de stat in plina criza, de ce avem nevoie de diferite investitii care tin mai mult de lux decat de dezvoltarea productiei? Ar trebui analizata mult mai bine repartizarea fondurilor astfel incat sa revina o cota importanta agriculturii. Dar nu este vorba doar de cota ce revine agriculturii, chiar daca ea este extrem de importanta. Esentiala este pana la urma strategia… Si aici factorii de decizie din administratia de stat au rolul esential prin orientarea investitiilor si prin stimularea dezvoltarii anumitor sectoare. Agricultura este subventionta in toata lumea. Dar, in acelasi timp, este esential nivelul de  mecanizare. Apoi cel putin la fel de important este modul in care este folosita productia agricola. Randamentul agriculturii si contributia ei la PIB-ul national pot creste rapid, daca nu exportam productia agricola ca materie prima, ci o industrializam in tara. La fel, este esential ca productia, mai ales cea de cereale sa poata fi depozitata in silozuri, pentru a fi vanduta la momentul obtinerii preturilor optime, si, nu in ultimul rand, trebuie stopata mafia care ii jegmaneste pe micii producatori si prejudiciaza statul cu sume imense. Problemele agriculturii sunt de cu totul alta natura decat o presupusa concurenta cu cuantumul pensiilor!
Ar trebui sa ne obisnuim sa respectam si sa pretindem o minima corectitudine si responsabilitate in modul in care punem si prezentam problemele. Pentru ca o problema corect pusa aproape ca isi gaseste singura solutia, in timp ce una prost pusa reuseste sa camufleze chiar si solutiile cele mai simple si la indemana. De aceea, cred ca mai  important este efortul de a face ordine in analiza si in actiune. Aceasta ordine cred ca tine si de competenta, si de probitate, si de respectul fata de noi insine si fata de cei carora ne adresam.




Vineri, 25 Noiembrie 2011 21:41

De ce trebuie sa murim de frig?

Scris de Cecilia Caragea

Inainte de '89 in majoritatea oraselor s-au construit sisteme de termoficare. Randamentul  centralelor si al conductelor prin care agentul termic ajungea la punctele termice, unde caldura era transferata din circuitul primar in cel secundar, dar si al conductelor care faceau legatura cu fiecare apartament in parte era sub orice critica. Din aceasta cauza, costul gigacaloriei era imens. Asa ca, inainte de '89, ajunseseram sa murim de frig… Dintr-o dragoste greu de explicat, altfel decat prin sumele imense care s-au “sifonat” prin acest sistem, nu s-a renuntat la termoficare, cu toate ca ar fi costat mult mai putin sa se treaca la centrale de bloc sau de apartament cu un randament cu mult mai bun. In plus, prin aceasta trecere fiecare ar fi consumat dupa nevoi si dupa posibilitati. In schimb, s-a investit imens atat intr-o asa-zisa reconditionare a sistemului, cat si in subventionarea gigacaloriei pe care populatia evident nu avea cum sa o plateasca la costurile aberante pe care le impunea acest sistem defectuos de termoficare. Unde am ajuns astazi? Considerand intr-un fel absolut corect ca este aberant ca statul sa arunce in timp de criza sume imense pe apa sambetei pentru a subventiona aceste pierderi, subventiile sunt taiate. Dar ce punem in schimb? Trecand deja la descentralizare in mod evident fiecare primarie ar trebui sa-si gaseasca solutia optima pentru propria localitate. Numai ca o astfel de trecere necesita timp pentru analiza, proiect, finantare si apoi executie. Numai ca iarna nu asteapta. Astfel ca acum mii sau poate chiar zeci si sute de mii  de oameni din diferite colturi ale tarii tremura de frig pentru ca primariile nu au bani pentru combustibil si, evident, nimeni nu poate face minuni peste noapte.
Cred ca in acest caz se pun doua probleme. In primul rand, faptul ca fiecare dintre noi ne-am complacut in aceasta situatie in care e simplu sa spui Prostu’ plateste! In cazul acesta statul! Sau, de multe ori, afirmatia se aplica si ideii ca doar vecinii prosti platesc, iar cei destepti acumuleaza datorii. Si astfel nimeni nu a luat lucrurile in serios, considerand ca e normal ca statul sa plateasca la infinit caldura irosita de un  sistem ce trebuia demult desfiintat. In al doilea rand, statul ne-a obisnuit si  inainte de '89 si dupa aceea cu ideea ca noi nu avem nimic de spus, ca e undeva acolo sus un tatic care le stie pe toate si care le face pe toate. O doctrina care consider ca ne-a costat extrem de scump si de care cred ca ar trebui sa ne descotorosim cat mai repede si sa intelegem ca suntem responsabili de viata noastra si de soarta tarii noastre.
Insa nu cred ca este posibil sa asisti cu indiferenta la modul in care atatia oameni sunt lasati sa moara de frig. Si nu  este numai problema oraselor in care sistemul este cu totul blocat. Este si problema celor cu venituri mici din celelalte localitati. Cum sa plateasca o incalzire care costa mai mult decat venitul lor lunar? Sunt intrebari care cred ca intr-o tara normala ne privesc pe toti. In afara de cazul in care am fi ajuns la o asemenea decadere umana incat sa nu ne mai  intereseze ce se intampla cu cei de langa noi… Este o posibilitate pe care nu o accept si in care nu pot sa cred. Nu este vorba de a pleda pentru vreo forma de egalitarism. Este normal ca acela care-si permite sa incalzeasca o casa cu zeci de camere, in timp ce altul cu venituri mai mici sa trebuiasca sa se multumeasca incalzind o singura camera. Dar sub nici o forma nu cred ca putem accepta cinismul de a-i condamna sa moara de frig pe cei cu venituri mai mici. Si asta, indiferent de explicatii, de justificari sau de acele nenumarate motive pe care suntem atat de talentati in a le cauta, a le gasi si invoca. Cred ca exista o limita peste care nimeni nu are voie sa treaca! Respectarea demnitatii celui de langa noi! Cred ca nici unul dintre noi nu ar trebui sa poata dormi linistit atata timp cat altii mor in timpul acesta de frig, parasiti  in cavourile lor numite locuinte.




Pagina 10 din 15
Te afli aici: Comunicare in Arena