Comunicare in Arena

Comunicare in Arena (74)

Miercuri, 18 Ianuarie 2012 12:07

Internetul in dezbatere

Scris de Cecilia Caragea

De la o simpla retea de interconectare a calculatoarelor, odata cu dezvoltarea Google, internetul a devenit treptat principalul mod de comunicare si de informare. El reprezinta astazi o realitate virtuala care ne-a schimbat in mod profund viata. Cenzurarea internetului, practicata de mai multe tari, precum China, Rusia sau Turcia, si de nenumarate dictaturi, a fost, pe buna dreptate, amplu criticata, ani de zile, ca fiind una dintre cele mai grave atingeri ale dreptului general la o informare neingradita. Dar iata ca astazi sunt puse in discutie de catre legislativul american doua proiecte de lege, cunoscute drept SOPA si PIPA, menite sa protejeze drepturile de autor si sa disciplineze internetul. Numai ca analiza consecintelor pe care ar urma sa le aiba prevederile acestor legi pare sa justifice temerile ca ele vor bloca, practic, dinamica atat de benefica a internetului. Este si motivul amplelor proteste, prezente in intreaga lume, impotriva acestor proiecte legislative. La prima vedere ar fi vorba doar de o problema interna a Statelor Unite ale Americii. Ne gasim insa in plina era a globalizarii… Astfel, in prezent, 80% din Internet, fiind US based, este direct afectat de aceste proiecte de lege. Adoptarea lor este o problema strict de competenta autoritatilor americane, dar aplicarea lor ar afecta intreaga lume. Iar, conform parerii multor specialisti ai domeniului, adoptarea si aplicarea acestor legi ar conduce practic la uciderea internetului si a liberei circulatii a informatiei. Dintre companiile care se opun vehement acestor legi trebuie amintite Google, Yahoo, Wikipedia, WordPress, Ebay, Twitter, Facebook, Mozilla. Numarul lor este insa extrem de mare. La el participa si site-uri romanesti precum DEX online. Astazi, miercuri, 18 ianuarie 2012, Wikipedia in limba engleza isi intrerupe activitatea in semn de protest, iar Google a postat pe varinata americana a site-ului mesajul Please don’t censor the web.
Din fericire, drumul de urmat pentru adoptarea unei legi in Statele Unite ale Americii este destul de lung, iar cele doua legi se afla acum doar in prima faza. Astfel, dupa o dezbatere a senatorilor, urmeaza votul in Camera Senatului. Daca acest vot este favorabil, urmeaza votul in Congres. Iar apoi, daca o lege trece si de acest vot, urmeaza sa fie acceptata sau revocata de Presedinte.
Afirmatiile alarmante cu privire la implicatiile acestor legi vin din faptul ca incalcarea prevederilor extrem de severe ale acestor legi nu conduce doar la dreptul autoritatilor de a inchide acel site sau blog care este incrimitat, ci si a celor care contin un link spre ele, inclusiv sa inchida Google, daca site-ul respectiv putea fi accesat din Google. Astfel, greseala unui site poate conduce, in avalansa, la afectarea sau chiar la inchiderea unui numar extrem de mare de alte site-uri. Multi sunt de parere ca ar urma sa ne luam adio, cel putin in forma lor actuala, de la Google, Yahoo, Youtube, Wikipedia, Facebook si multe alte prezente de pe internet, care au ajuns sa se constituie drept definitorii pentru modul in care majoritatea oamenilor activi de astazi sunt in curs de a-si concepe viata.
In aceste conditii, pare firesc ca, in intreaga lume, inclusiv in Romania, au inceput sa se stranga semnaturi pentru a protesta impotriva acestor proiecte de legi.
Problema nu este insa asa de simpla, pentru ca legile sunt sustinute de peste 300 de mari companii. Si, intr-adevar, trebuie vazuta si cealalta fata a monedei... Necesitatea limitarii pirateriei pe internet, de exemplu. Si, in plus, se impune si asigurarea unor bune practici, unei protectii in fata abuzurilor pe care multe site-uri le comit. Dar, atunci cand esti bantuit de o infectie, vei cauta un antibiotic care sa te scape de acea infectie si nu un produs care sa te ucida si pe tine... Internetul joaca astazi un rol mult prea important pentru a putea risca sa-l blocam. Tocmai din acest motiv, trebuie urmarite cu atentie concluziile expertilor care au analizat efectiv consecintele acestor legi care par a necesita cel putin revizuiri daca nu chiar a fi schimbate din insasi fundamenetele lor.




Luni, 16 Ianuarie 2012 12:22

Arta Dialogului

Scris de Cecilia Caragea

Originata in Grecia Antica, democratia s-a bazat intotdeauna pe dialog, pe comunicarea ampla si deschisa intre toti membri Cetatii. Mai mult ca oricand, in epoca moderna, bunul mers al unei societati democratice s-a bazat pe un dialog corect si coerent. Iar astazi, datorita dezvoltarii tehnologiei informatiei, acest dialog poate si trebuie sa imbrace forme noi mult mai profunde si mai sanatoase. Ca orice activitate umana, dialogul este si el tributar mentalitatii, eticii si formatiei culturale a factorilor implicati. Tocmai de aceea democratia presupune cu necesitate o anumita formatie si o anumita informare a tuturor cetatenilor. Iar acest dialog nu poate fi doar ocazional, atunci cand un decident sau altul isi aduce aminte de  posibilitatea dialogului. Nu! Dialogul trebuie sa fie permanent, el trebuie sa reprezinte practica de zi cu zi a Cetatii. El trebuie sa reprezinte un dialog liber, dar in acelasi timp sa beneficieze de forme specifice de ordonare si de eficientizare folosind interactia permanenta a tuturor factorilor activi ai Cetatii. Iar aceasta comunicare nu trebuie sa fie una formala, ci una reala, de buna credinta, orientata spre satisfacerea tuturor cerintelor legitime.

Acest dialog trebuie sa imbrace formele specifice necesare bunei functionari  a tuturor componentelor cetatii. De la organismele centrale si locale ale statului la cele profesionale sau civile, incluzand evident si simpli cetateni. Aceasta atat de nefericita sintagma de simpli cetateni refera, de fapt, la cei care formeaza Cetatea, cei pentru care, in slujba carora si pe banii  carora au fost create si  functioneaza toate institutiile statului. Cetatenii trebuie sa stie exact ce drepturi si ce obligatii au. Si fiecare trebuie sa inteleaga faptul ca drepturile si obligatiile lui corespund drepturilor si obligatiile celor din jurul lui, intelegere care trebuie sa reprezinte baza coeziunii si a coresponsabilitatii lor. Cetatean nu inseamna individ, asa cum prea multi ar vrea sa lase de inteles. Cetatean inseamna membru constient al Cetatii, caruia ii pasa de Cetate, adica de concetatenii lui. Aceasta calitate ii este conferita inainte de toate de constiinta, de morala si de buna lui credinta. Iar bunul mers al Cetatii presupune, de asemenea, ca ei sa cunoasca si sa practice formele directe prin care ei se pot exprima plenar in cadrul acelei societati. Spre deosebire de sistemele autarhice, cei aflati in functii publice, fiind alesi sau numiti in acele functii, trebuie sa stie si sa inteleaga faptul ca ei sunt in slujba cetatenilor si nu cetatenii la dispozitia lor. De aici si din necesara educatie pe care trebuie sa o aiba pentru a accede la o astfel de pozitie decurge modul lor de adresare catre cetateni si modul lor de comunicare cu acestia. Asa cum conducerea unui business trebuie sa dea periodic sau la cerere raportul in fata actionarilor, la fel trebuie sa o faca si demnitarii in fata cetatenilor.

Modul de comunicare a evoluat si el. Daca mai demult circulau depesele cu postalionul si apoi batea telegraful pentru a se ajunge mai apoi la telefon, astazi internetul cu ale lui retele de socializare creeaza premizele unui nou tip de comunicare.
Intr-o organizatie corporatista, de exemplu, comunicarea depinde in mod direct si explicit de ceea ce se numeste cultura organizationala, de acel ansamblu de norme si valori, de acea baza etica si morala pe care se bazeaza intreaga activitate a acelei corporatii. Iar in acest domeniu schimbarile survenite in ultimele decenii au fost majore. De la impunerea unor reguli stricte, de la sistemul pavlovian al pedepsei si recompensei s-a trecut treptat in mereu mai multe corporatii la sistemul participativ, al implicarii directe a fiecaruia, nu numai prin obligatie, ci  mai ales prin motivare aspirationala, prin creearea premizelor si constientizarea faptului ca el participa nu doar la executarea unei anumite sarcini, ci in egala masura la conceperea, la optimizarea acelei activitati. Iar rezultatele nu au intarziat sa se vada acolo unde aceste schimbari au avut loc. Autoritatea s-a mutat treptat de la nivelul functiei la cel al competentei si implicarii participative, colegiale. Este un proces complicat si in plina desfasurare. S-au scris carti, s-au prabusit firme si au castigat exploziv altele.

In vechea tehnologie oricat de mult s-a vorbit despre necesitatea unui dialog real, bidirectional, in care ambii parteneri asculta si vorbesc deopotriva, acest lucru ramanea mai mult la nivelul dezideratului. Astazi, odata cu noile tehnologii, acest lucru este posibil si devine necesar. Nimeni nu mai este dispus sa accepte sa i se spuna ca ceva trebuie facut intr-un anume fel, pentru ca asa gandeste un preopinent. Fiecare asteapta sa primeasca explicatii convingatoare la propriile lui intrebari si nedumeriri si contraargumente convingatoare la contrapropunerile lui sau ca acestea sa fie acceptate si insusite de respectivii preopinenti. In egala masura, fiecare asteapta sa fie respectat de catre cei alesi sau numiti in functii, caci ei nu sunt supusii acestora, ci acestia se gasesc in slujba lor, a cetateanului. Si, in plus, in mod corect, ei se simt indrituiti sa urmareasca respectarea regulilor democratice, inclusiv de respect reciproc, intre cei ce conduc Cetatea la un anumit moment dat. Cu atat mai mult atunci cand este vorba despre sacrificii. Oamenii le pot accepta atunci cand ele se fac in baza unei solidaritati... Sunt nenumarate exemple de firme care, in momente dificile, au recurs la o scadere benevola si generala a salariilor tuturor angajatilor, de la director la portar. Dar astfel de solutii necesita solidaritate si o corecta explicare a cauzelor si a scopului urmarit. Si atat informarea, cat si urmarirea evolutiei lucrurilor presupun o reala comunicare bidirectionala bazata pe respectul reciproc al tuturor celor implicati  in aceasta decizie, care nu vine impusa de la nivelul conducerii, ci este asumata prin hotararea intregului colectiv. Intr-un astfel de demers conducerea analizeaza, propune, explica si convinge, nu impune. Este mecanismul prin care scaderea salariala nu conduce la greve si proteste, ci, dimpotriva, mobilizeaza colectivul. Iar acest lucru este esential pentru ca in acest fel firma respectiva poate ajunge rapid la rezultate exceptionale, in timp ce in varianta impunerii, prin demotivare si implicit prin scaderea productivitatii, poate inregistra nu economii, ci pierderi majore. Si asta fara a mai vorbi de cele provocate de greve si alte proteste! Diferenta dintre cele doua solutii este data de cultura institutionala, de respectul pentru membrii acelei colectivitati. In plus, apelarea la aceasta solutie presupune ca ea reprezinta ultima solutie, ca efectiv nu mai exista alta. Iar acest lucru trebuie verificat, explicat si inteles de toata lumea.

Sub presiunea noilor tehnologii, democratia insasi, atat sub aspect institutional, cat in primul rand comunicational, se pregateste sa treaca prin profunde schimbari. Si evident acestea privesc mai ales aspectele vocationale si motivationale. Dar mai este o problema. Cea a educatiei. Pentru ca mersul acestor schimbari depinde in mod esential de formarea profesionala, civica si in primul rand morala si culturala a tuturor cetatenilor. Dar sub pretextul relaxarii programelor de invatamant si a  eficientizarii sistemului educational, procesele derulate fara incetare de la acele evenimente  memorabile care au marcat Parisul in mai 1968, dincolo de aspectele lor benefice, au condus incetul cu incetul si la o serie de precaritati in formarea noilor generatii. Iar acestea vizeaza atat cunostintele, asa cum s-a vazut in decursul ultimilor ani, cat si formarea civica. Consecintele acestor precaritati sunt vizibile in majoritatea tarilor. Si trebuie sa nu uitam ca acel plus de democratie, pe care schimbarile tehnologice ni-l aduc astazi, necesita si un plus de maturitate si de formare, de educare din partea ficaruia, atat a demnitarilor, cat si a simplilor cetateni. Iar acesti simpli cetateni, tocmai datorita acestor procese, inceteaza sa mai fie simpli cetateni, ci devin factori mult mai activi in procesele de orientare si conducere ai societatii. Si - cand vorbim de nivelul de formare - trebuie sa avem extrem de mare grija cu privire la dificultatile de evaluare, caci lucrurile stau intr-un mod cu totul diferit atunci cand ne referim la elite sau la cei defavorizati, la pregatirea de specialitate sau la cea civica, la nivelul de informare sau la calitatea morala.

Spre deosebire de celelalte tari, la noi, cred ca trebuie sa tinem cont de doua diferente majore. In primul rand este vorba de un specific al romanului. Tolerant, rabdator si care in general nu reactioneaza imtempestiv, ci asteapta mai intai sa vada si sa inteleaga. Din acest motiv, fiind catalogat de multe ori drept nereactiv si nepasator fata de treburile Cetatii. Ceea ce cred ca este total fals… Si acest lucru este dovedit din plin, de exemplu, la nivelul traditional rural al implicarii active pe care o presupunea obstea sateasca, dar si la nivelul jertfelor in cadrul conflagratiilor care puneau in joc fiinta nationala. In al doilea rand trebuie sa tinem cont de faptul ca genocidul de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, pentru ca si acesta a fost un genocid, a distrus elitele acestei tari, atat la nivelul satelor, cat si la nivelul muncitorilor si mai ales al intelectualilor si al clasei politice. Apoi cumplita izolare a Romaniei din anii '80, fara nici un contact cu Occidentul, romanii fiind supusi acelei cumplite spalari a creierului prin repetarea interminabila a invataturilor marelui conducator, ne-a adus in '89 intr-o stare profund nepregatita pentru a pasi in mod constient si responsabil intr-o reala democratie. Iar anii marilor mineriade si ai politicii duse de televiziunea si radioul de stat, singurele disponibile in acei ani, dar intru totul aservite puterii, au reusit sa stinga si angajamentul democratic al unui tineret avid de libertate si democratie si al celor atat de putini care mai pastrau o amintire directa sau indirecta a ceea ce fusese Romania Mare. Tranzitia in care ne-am inscris in acei ani nu a facilitat catusi de putin formarea si consolidarea unor practici democratice, nici la nivelul clasei politice si al administratiei si nici al simplului cetatean. Astfel, nu este de mirare ca astazi ne lovim de atatea carente si metehne la toate nivelurile societatii noastre. Dar toate aceste probleme nu trebuie sa ne faca sa descurajam, ci dimpotriva! La fel ca orice copil, care - chiar daca nu a invatat inca sa mearga - nu se descurajeaza in urma cazaturilor, ci persevereaza si invata sa mearga, sa alerge si sa intre in marile competitii, la fel si noi trebuie sa ne urmam propriul drum spre o reala democratie moderna, drum de cautari pe care de altfel se afla astazi toate tarile, indiferent de cat de vechi si de bine asezate pareau propriile lor democratii.

Un real dialog nu cred ca poate presupune violenta si haos. De aceea, cred ca sunt cel putin bizare vocile care incearca sa trateze aceste actiuni drept normale. Faptul ca ele sunt reale, asta vedem cu totii. Dar cred, de asemenea, ca orice observator atent a putut vedea ca ele nu au nimic in comun cu demonstrantii pasnici care s-au disociat de aceste actiuni si au scandat fara violenta. A le cere acestora sa-i neutralizeze pe cei violenti cred ca este pur si simplu aberant. Asta ar insemna sa indemni populatia sa treaca la lupte libere de strada ca intre gastile de cartier… Acestia trebuie neutralizati de cei abilitati si platiti in acest scop, adica de fortele de ordine. Ceea ce, intr-o anumita masura, jandarmii au si facut. Perfectiune nu le poti cere nici lor, cum nu le poti cere nici altora. Menirea lor este insa, in egala masura, sa si previna, numai ca aici lucrurile stau cam prost, dar mai au timp sa invete.

Ceea ce cred ca trebuie sa remarcam este faptul ca la diferite proteste din alte tari europene violentii si cei neviolenti au facut de obicei masa comuna. Dar la noi ei au actionat strict separat, a existat o disociere clara a celor pasnici fata de grupurile violente. Si aici cred ca avem un minunat paradox. Cu toate ca Romania a avut soarta cea mai ingrata din Europa in ceea ce priveste mersul democratiei ultimelor sase decenii, demonstrantii romani sunt cei mai civilizati, cei mai constructivi in manifestare si cei mai sensibili la problemele de morala, valoare si demnitate. Violentii nu pot fi ignorati, dar cred ca ei trebuie sa ne atraga inca o data atentia asupra faptului ca, si la noi, si in mod cert chiar mult mai mult decat in alte tari, avem o categorie ampla de oameni neintegrati. In aceasta privinta se ridica cel putin doua probleme majore. Mai intai este vorba de scolarizare si formare. Sistemul educational, cu toate verigile lui trebuie sa patrunda pana in ultimul catun si in ultima mahala, altfel viitorul nostru democratic va schiopata grav. Pentru ca, indiferent de mizeria materiala sau morala in care se pot afla, si ei sunt concetatenii nostri si noi purtam deplina responsabilitate pentru asigurarea unor conditii decente de viata si a sansei dobandirii acelei formari necesare unei reale competitivitati in piata muncii si, evident, a creerii locurilor de munca necesare integrarii lor. Si astfel ajungem la a doua problema a multitudinii de oameni neintegrati in campul muncii. Ei ne dau explicatia numarului atat de mic de angajati. Iar acest fapt dicteaza si o parte din dificultatile intampinate de  bugetul de pensii si de sanatate. Dar, daca ne uitam mai bine, intreaga noastra viata sociala este afectata in mare masura de faptul ca acesti oameni nu au educatia, pregatirea profesionala si de multe ori nici macar nu prea inteleg ca ar putea trai altfel daca ar dobandi pregatirea necesara pentru a putea aplica pentru un loc de munca. Cat timp nu rezolvam acest flagel, care de doua decenii nu a contenit sa se agraveze, viitorul Romaniei va fi in continuare grav afectat. De aceea, aceasta este o problema care nu ar trebui sa mai fie ignorata. Si nu trebuie uitat ca votul lor, dat evident in necunoastere de cauza, este de natura sa afecteze grav, in mod direct, exercitiul electoral si democratic.

Insa toate problemele sunt, de fapt, simple si usor rezolvabile, atat timp cat exista dialog, buna credinta si disponibilitate pentru efortul necesar unei reale schimbari de atitudine si de practica in intreaga noastra viata publica. Un real dialog la nivelul intregii noastre societati reprezinta principala noastra sansa de a depasi precaritatile noastre actuale si a ne inscrie in fruntea dezvoltarii noilor practici si realitati democratice de astazi si de maine. A ignora mersul lumii este grav. Realitatea tehnologica nu asteapta sa fie agreata sau nu. Ea produce efecte. Si acestea se vad in toate colturile lumii. De la primavara araba la “indignatii” marilor orase europene sau americane, cu mai noul Occupy Wall Street, peste tot in lume, societatea asteapta sau, mai exact, se lupta cu nerabdare sa se innoiasca. Este un proces ale carui rezultate nu vor intarzia sa se vada in toata lumea. Depinde de noi daca vom fi intre fruntasi sau intre cei care vor mai scapa un tren. Iar in acest proces cred ca acele calitati profunde ale romanilor nu pot decat sa ne fie de folos. Depinde insa de noi sa fim in stare sa le fructificam.




Duminica, 15 Ianuarie 2012 10:12

Eminescu, simbolul culturii nationale

Scris de Cecilia Caragea

Este o bucurie faptul ca astazi, in 15 ianuarie, sarbatorim in acelasi timp aniversarea nasterii marelui nostru poet national, o adevarata constiinta nationala, dar si Ziua Culturii Nationale. Si este cu atat mai imbucurator faptul ca la fel sarbatoresc si fratii nostri de peste Prut. Este o zi pe care si noi si fratii nostri de peste Prut trebuie sa o incarcam cu vointa si cu hotararea noastra de a rezista tentativelor de a ne fi rapita istoria si, prin aceasta, chiar fiinta noastra nationala si de a ne fi tarata in derizoriu figura emblematica a acestui mare patriot, pentru ca, inainte de toate, Eminescu, atat prin creatia sa literara si prin intreaga sa activitate publicistica, cat si prin intreaga sa viata, a fost un mare patriot, care a simtit si a trait prin si pentru acest popor.
Cred ca pentru a da viata acestei zile cu atat de profunde semnificatii ar trebui ca fiecare dintre noi sa ne luam ragazul sa recitim cateva randuri din creatia marelui roman, caci inainte de toate cred ca asta a fost Eminescu… Un mare roman, un mare patriot, un creator de limba romaneasca, o constiinta politica vie, un extraordinar talent literar, un ganditor profund, doritor de a intelege tainele acestei lumi in cele mai adanci intelesuri si contradictii ale ei. Sa recitim astazi cateva randuri din scrierile sale, dar nu cu superficialitatea caracteristica zilelor noastre, ci cu acea aplecare spre intelesurile profunde ale sufletului si ale lumii pe care am invatat-o de la marele nostru Eminescu.




Miercuri, 11 Ianuarie 2012 14:42

Legea sanatatii, un experiment riscant

Scris de Cecilia Caragea

Ne gasim astazi in momentul punerii in dezbatere publica a unei legi extrem de importante si ale carei consecinte sunt greu de evaluat. Este vorba, evident, de noul proiect pentru legea sanatatii. Legea este postata pe site-ul Ministerului Sanatatii. Dar ea nu este usor de analizat, caci implicatiile fiecarui articol trebuie urmarite cu atentie prin coroborare cu celelalte articole ale legii. Ai nevoie pentru aceasta de o minima pregatire juridica, dar si de o intelegere corecta a modului de functionare a sistemului de sanatate. Tocmai de aceea este nevoie de o dezbatere cat mai larga. Aceasta presupune, in afara de studierea textului, a urmari si analizele celorlalti, pentru a putea descifra cat mai clar implicatiile legii in ansamblul ei.
Legea sanatatii nu este o lege oarecare. Ea prevede modificari fundamentale prin trecerea bugetului de sanatate, de peste 4 miliarde de euro, in administrare privata si posibilitatea de privatizare a unitatilor medicale de stat. Deosebit de sever pare sa fie impactul asupra serviciilor mobile de urgenta. Iar demisia si pozitia doctorului Arafat, creatorul SMURD, apreciat in intreaga Europa si pentru care multe state ne invidiaza, nu poate fi ignorata.
Modificarile propuse de aceasta lege reprezinta un proces ireversibil. Odata pusa in practica, nu mai este posibil de revenit la sistemul anterior. Este tocmai motivul care face aceasta reforma cu atat mai importanta, dar ii subliniaza odata in plus riscurile majore. Incercari mai mult sau mai putin asemanatoare au mai existat doar in vreo doua state europene, iar acolo au dus la probleme extrem de neplacute.
Problema sanatatii este una dintre cele mai importante probleme ale unui stat, caci de modul de functionare al acestui sistem depinde starea de sanatate a natiunii si, de aici, atat economia acestui stat, cat mai ales viitorul natiunii. Altfel spus, este o problema extrem de importanta pentru fiecare cetatean, pentru fiecare dintre noi. Este, in fond, vorba de dreptul nostru la sanatate si la viata.
De aceea, cred ca dezbaterea acestei legi ar trebui sa fie una reala, extrem de serioasa, in care sa se angajeze fiecare membru al societatii caruia ii pasa de soarta lui si a tarii lui.
Este motivul pentru care ne-am gandit sa stimulam o dezbatere si pe site-ul Dacic Cool. Pentru aceasta, am initiat si un concurs in cadrul caruia sa premiem cele mai interesante contributii, ideile cele mai clar expuse, analizele cele mai pertinente, exemplele cele mai ilustrative pentru o idee sau pentru o teza puse in dezbatere, pe scurt, parerea sincera a fiecaruia cu privire la aceasta problema.

O intelegere clara a implicatiilor posibile ale acestei legi nu cred ca poate fi obtinuta decat punand la un loc experienta fiecaruia, judecata si ideile a cat mai multi dintre cei carora le pasa cu adevarat de viitorul nostru. Trebuie sa intelegem ca o natiune nu poate avea un viitor decat atunci cand fiecarui membru al ei ii pasa de soarta tarii lui, atunci cand fiecare devine cu adevarat un membru activ si responsabil al Cetatii. Nu delasarea si izolarea dau forta si asigura viitorul unei natiuni, ci implicarea, actiunea comuna, asumarea propriei raspunderi fata de treburile Cetatii. Lucrurile nu se indreapta aruncand raspunderea pe umerii altora, ci prin asumare. O dezbatere publica, mai ales a unei legi de o asemenea importanta si cu astfel de implicatii, nu are voie sa fie una formala. Cred mai degraba ca ea reprezinta un examen asupra starii natiunii. (Foto: Stock.XCHNG)




Joi, 01 Decembrie 2011 22:22

Sentimentul National

Scris de Cecilia Caragea

Ziua nationala a fost o adevarata bucurie, o adevarata sarbatoare. La aceasta nu a contribuit doar vremea excelenta si desfasurarea impecabila a defilarii militare, ci, mai ales, increderea pe care ti-o da cresterea numarului celor care participa direct, cu toata inima, la acest eveniment. Este intr-adevar o mare bucurie sa vezi miile de oameni, majoritatea cu copii de diferite varste, purtand cu mandrie tricolorul, traind din plin aceasta zi cu atatea semnificatii pentru noi. Evident, nu ma refer la numarul in sine, de fapt, extrem de mic, ci la cresterea lui, probabil de cel putin doua-trei ori fata de anii trecuti. Apare astfel speranta ca poate vom redescoperi bucuria si mandria de a fi romani. Pentru ca ne gasim astazi, dupa acesti 22 de ani nefasti de tranzitie, in situatia in care pentru prea multi dintre noi nici imnul national si nici drapelul nu mai reprezinta practic nimic. Se pare ca nu mai prezinta nici un interes si nu mai este cunoscuta nici macar propria noastra istorie nationala. Si, din pacate, nici nu avem de ce sa ne miram…
Dupa ce in anii '50 s-a preamarit Uniunea Sovietica, fiind pedepsiti cu ani grei de temnita cei care indrazneau sa vorbeasca despre propria noastra istorie, dupa cumplitul experiment Pitesti, dupa decimarea elitelor romanesti, iar apoi dupa excesivul cult al personalitatii, realizat in cadrul unui asa-zis nationalism socialist, au urmat acesti ani de tranzitie dupa care nu mai avem nici macar un manual pe care sa stea scris Istoria Romaniei. Este scris, simplu, Istorie. Si, intr-adevar, nici nu poate fi vorba despre istoria noastra nationala. Texte care in loc sa ofere elevului o intelegere a devenirii nationale prin prezentarea sensurilor profunde ale principalelor momente ale istoriei noastre nu fac, de fapt, altceva decat sa anuleze aceste intelesuri sub pretextul unei prezentari moderne. Modern si stiintific insemnand aici ca se reia de mai multe ori firul anilor din diferite puncte de vedere, diplomatic, militar etc., dar nu se zaboveste niciodata asupra sensurilor profunde ale diferitelor evenimente.  Este ca si cand parintii, vrand sa revada istoria propriului lor copil, in loc sa urmareasca evolutia lui ca fiinta deopotriva biologica, psihica si emotionala, ar incerca sa urmareasca pe rand, separat, cresterea mainii drepte, apoi a celei stangi si tot asa pana la o pretinsa epuizare a subiectului. Nu cred ca urmarind un astfel de film si-ar recunoaste nici copilul si nici propriile trairi, bucurii si tristeti care le-au marcat istoria vie a cresterii copilului lor. Iar ca efectul ruinator sa fie complet trecem in derizoriu chiar si figurile emblematice ale istoriei noastre, Stefan cel Mare si Sfant devenind un simplu afemeiat ce iubea putin cam tare licoarea bahica, iar Decebal - un conducator cu fruntea lata si buze senzuale!!! In mod cert, disectia este indispensabila formarii medicului, la fel precum realizarea diferitelor decupaje problematice pentru formarea istoricului, a cercetatorului specializat in aceasta stiinta. Dar scoala generala si liceul nu au menirea de a produce specialisti in diferite domenii stiintifice, ci cetateni ai acestei tari, oameni educati, capabili sa-si  inteleaga deopotriva stramosii si confratii, cu un real angajament civic si moral. Iar acest lucru nu cred ca este posibil fara un profund si viu sentiment national.
Sentimentul national nu este un moft. In absenta lui un popor isi pierde coeziunea si vigoarea. Iar acest lucru cred ca se poate vedea din plin daca ne uitam la istoria acestei tranzitii. Nu este  vorba de nationalismul agresiv si aberant de a te considera mai destept si cu mai multe drepturi decat altii. Dar este vorba de respectul, de recunostinta si de dragostea fata de stramosii tai. La fel cum este inadmisibil sa nu-ti iubesti si sa nu-ti respecti parintii, la fel de ruinator este sa nu-ti iubesti si sa nu-ti respecti stramosii. Iar pentru a-i putea iubi si respecta trebuie inainte de toate sa-i cunosti, dar nu asa cum s-ar prezenta ei intr-un borcan cu spirt la institutul medico-legal, ci cu prea pllinul lor de viata, cu suferintele si realizarile lor. Aceste sentimente nu au nimic in comun cu intoleranta si cu nationalismele agresive. Iubindu-ti si respectandu-ti cu adevarat proprii parintii, nu ai cum sa nu-i respecti si pe cei al celor din jurul tau. La fel stau lucrurile si din punct de vedere al raportarii la celelalte natiuni.
In trecut, atat in societatile primitive, cat si in cadrul obstei satului, oamenii se cunosteau toti intre ei, erau rude mai apropiate sau mai indepartate, iar viata fiecaruia depindea de cei din jurul lui. Coeziunea sociala aparea de la sine si reprezenta forta acelei comunitati. Agregarea acestor micro-comunitati a dus treptat la o coeziune sociala mereu mai mediata. In cadrul imperiilor era in joc atat mandria de a le apartine, cat si efectul fortei prin care imperiul se raporta la fiecare individ. Ideea de natiune si de stat national, asa cum le cunoastem noi in secolul al XIX-lea si apoi al XX-lea, vin sa umple golul ce aparea prin disparitia imperiilor. Sentimentul national, in sensul modern al termenului nu a aparut nici spontan si nici simplu. La noi a fost un proces indelungat care s-a bazat in primul rand pe eforturile Scolii Ardelene si ale celor ce au pregatit revolutiile din 1848. Prin scrierile lor, de exemplu prin istoria scrisa de Balcescu special in acest scop, agregarea comunitatilor ce formau Principatele Romane din acea vreme, legaturile profunde ce veneau din datini comune si din spatiul lingvistic comun au evoluat treptat spre acest formidabil sentiment ce avea sa se aseze ca fundament al statului national. Sentimentul National. Forta lui exemplara s-a vazut in faptele de arme ce au permis realizarea Romaniei Mari, in eforturile sustinute ale elitelor acelor ani de a contribui prin munca lor si prin eforturile lor diplomatice de a face ca Romania sa fie cunoscuta si respectata in lume. Pentru acesti oameni interesele personale si cele politice nu puteau trece in fata interesului national. In egala masura, Regele Carol I, Regele Ferdinand sau Regina Maria, care nici unul nu avusesera nici o legatura cu spatiul romanesc pana la venirea pe tronul tarii, au trait si actionat ca adevarati romani, punandu-si intreaga viata, timp, energie si sentimente, in slujba propasirii Romaniei, devenita adevarata lor patrie, odata cu urcarea pe tron. Si aceasta nu printr-un act formal, ci prin intelegerea si prin patrunderea profunda a valorilor romanesti, devenind adevarate simboluri de traire a sentimentului national romanesc, motiv pentru care au fost si atat de iubiti si de respectati de catre poporul roman.
O caracteristica speciala a spatiului romanesc, atat in ceea ce priveste obstea sateasca, cat si in ceea ce priveste statul national, il reprezinta caracterul laic si in acelasi timp crestin. Biserica a facut tot timpul parte integranta din viata comunitatii romanesti fara ca ea sa se gaseasca intr-un raport de rivalitate,  de obedienta sau de suveranitate fata de fortele administrative.
Dincolo de situatia dramatica in care s-a gasit Romania, atat din punct de vedere al sentimentului national, cat si al credintei crestine, in perioada dictaturii sovieto-comuniste, sentimentul national s-a aflat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Europa, intr-un greu impas, tocmai din cauza gravelor derapaje nationaliste. Unde sfarseste forta benefica a sentimentului national si unde incepe forta devastatoare a nationalismului agresiv si intolerant este o grea problema. Raspunsul pe care l-au cautat mai ales Franta si Germania dupa cumplita experienta a celor doua razboaie mondiale si a mai vechilor lor rivalitati si beligerante a dus la demersul infiintarii Uniunii Europene, ca forma suprastatala in consonanta cu inceputul procesului de globalizare. Unitatea in diversitate a reprezentat o complicata cautare de a impaca procesul globalizarii cu respectarea valorilor si identitatii nationale. Dar acum mai bine de doua decenii, cu inegalabila lui sinceritate, Francis Fukuyama, japonezul american, reputat om de stiinta, universitar, analist si consilier politic, anunta simplu si clar, pe intelesul tuturor, iminenta disparitie a problematicii nationale si religioase si, chiar mai mult decat atat, sfarsitul istoriei in sensul de evolutie socio-culturala. Anii urmatori l-au adus insa mereu mai mult in conflict cu fauritorii politicii internationale. Si evolutia acestor ani nu poate sa nu ridice o intrebare extrem de serioasa. Pe ce se poate baza astazi, in mod real si eficient, coeziunea sociala, daca tindem sa anulam sentimentul national si sentimentul religios? Daca sentimentul de apartenenta la cetate dispare, cetatea ca structura democratica dispare si ea… Odata cu disparitia acestui sentiment, cetatea se dezagrega sau este silita sa evolueze spre dictatura. Cresterea coruptiei, debusolarea sociala, degringolada ideologica si, nu in ultimul rand, esecul doctrinelor si mecanismelor economice care au condus lumea la aceasta criza, pentru care inca nu se intrezareste nici o iesire, sunt, cred eu, tot atatea motive de ingrijorare si, in acelasi timp, motive de a ne reintoarce, cat mai avem timp, la acest atat de sanatos sentiment national si la adevarata credinta.
Fara o forta de  coeziune, reala, puternica, structuranta, nu ramane decat un spatiu extrem de periculos, deschis haosului si dictaturii. Lor nu li se poate opune decat dragostea. Pentru noi, dragostea crestina. Si respectul fata de cel de langa tine. Acestea sunt fortele de agregare pe care le implica sentimentul national! Acum cateva decenii  se spunea ca secolul XXI va fi unul al credintei, unul religios, unul al dragostei, sau nu va fi deloc. Eu as adauga si urmatorul pandant care mi se pare esential: al recastigarii sentimentului national. Avem nevoie de aceasta formidabila forta structuranta, de responsabilizare, care sa-ti confere simtul de raspundere si nevoia de implicare, nuantata de acea profunda dragoste fata de aproapele tau pe care o resimte orice adevarat crestin. Aceasta cred ca pentru noi, romanii, inseamna reintoarcerea la adevarata noastra fiinta nationala. Nu avem cum sa ne sustragem procesului de globalizare. Dar il putem urma dezagregandu-ne, disparand ca popor, ca romani, anulandu-ne fiinta nationala, sau, dimpotriva, ne putem integra cu intreaga noastra forta nationala. Dar pentru aceasta este necesar ca mai intai sa ne cunoastem istoria, valorile culturale, sa deslusim profunzimile fiintei noastre nationale. Marii ganditori ai neamului nostru, precum Blaga sau Noica, au trudit o viata pentru a aduce la lumina aceste valori. Este o crima sa-i trecem in uitare. Este o datorie de onoare a actualelor generatii de a le continua eforturile si este o cerinta imperioasa pentru fiecare dintre noi de a deslusi adevarata asezare si adevarata forta a fiintei noastre nationale.
In secolul al XIX-lea romanii au intrat in istorie cantand Hora Unirii. Ei descoperisera ca acolo unde-s doi puterea creste. Este un adevar pe care ar trebui sa-l redescoperim. Adevarata forta nu o putem gasi decat in redescoperirea fiintei nationale, in redescoperirea solidaritatii nationale, a demnitatii si responsabilitatii nationale. De aceea m-am bucurat vazand ca numarul celor pentru care ziua nationala si simbolurile nationale reprezinta valori nepieritoare incepe din nou sa creasca. Pentru mine, a fost nu numai o bucurie, ci, in primul rand, o imensa sursa de speranta, sa vad privirea celor care mergeau spre casa, dupa defilare, alaturi de familie sau de prieteni, cu drapelul national in mana. Nenumaratii copii, de varste diferite, in sufletul carora se trezea la viata sentimentul national… Atat timp cat reusim sa pastram vie fiinta noastra nationala, viitorul nu are de ce sa ne sperie. Pentru mine, 1 Decembrie a fost o zi binecuvantata de Dumnezeu!




Pagina 9 din 15
Te afli aici: Comunicare in Arena