Comunicare in Arena

Comunicare in Arena (74)

Miercuri, 27 Iunie 2012 22:27

De ce imi e frica

Scris de Cecilia Caragea

Imi este frica de faptul ca Romania ar putea ramane fara medici. In ultimii ani, au plecat tot mai multi medici, la fel cum a plecat si personal auxiliar. Pentru medici cred ca este important, la fel ca pentru orice alta persoana, venitul, modul in care standardul de viata corespunde pregatirii si efortului facut pentru ingrijirea semenilor. La fel de importante sunt mijloacele materiale, aparatura, instrumentarul si medicamentele de care dispun pentru ca actul medical sa se poata ridica cu adevarat la standardele secolului XXI. Dar cred ca mai este un aspect, care pentru multi medici s-ar putea sa fie chiar mai important... Respectul de care se bucura in societate si modul in care au perfecta libertate de a ingriji in egala masura orice om, indiferent de statutul profesional, social sau juridic. Multi medici au fost determinati sa plece nu numai de salariile discriminant de mici fata de alte categorii socio-profesionale, ci, poate, mai ales, de lipsa de respect cu care au inceput sa fie priviti si tratati. Posibilitatea ca ei sa fie, in plus, incriminati penal pentru faptul ca au acordat ingrijiri speciale unui condamnat sau ca i-au dat asigurari familiei acestuia ca pacientul evolueaza bine si e “in afara oricarui pericol” cred ca nu poate decat sa-i determine si pe cei care inca nu au luat hotararea sa plece sa faca acest gest nefast pentru noi. Mai ales cand cei inculpati sunt medici de prestigiu, facand parte nu numai din elita medicinei romanesti, ci si a celei internationale.
In mod normal cu privire la activitatea unui medic nu se pot pronunta decat alti medici. Nici procurorii si nici jurnalistii nu sunt specialisti in medicina pentru a se putea pronunta. In plus, doar neacoradarea ingrijirilor corespunzatoare poate reprezenta o culpa, nu excesul de zel. Chiar daca o ingrijire excesiv de atenta intarzie incarcerarea unui condamnat, indiferent cine ar fi el, cu cateva zile sau chiar cu saptamani, nu cred ca este semnificativ fata de riscul de a nu-i acorda ingrijirile necesare. Evident, atat timp cat nu devii complice la o actiune de evadare, de incercare de sustragere definitiva fata de ispasirea pedepsei.
Si, in aceste conditii, imi este frica, pentru ca s-ar putea ca peste o vreme sa am nevoie de ingrijirea unui medic si… sa nu-l mai gasesc in Romania. Iar daca noi, cei care nu am vrut sa emigram, va trebui sa plecam in strainatate pentru a putea beneficia  de asistenta unui medic, cred ca este extrem de grav… Si lucrurile sunt mai complicate decat par la prima vedere! I-am vazut pe multi dintre cei care din punct de vedere financiar aveau un statut confortabil sa spuna ca vor merge sa se trateze in strainatate, ca in zilele urmatoare in urma vreunui accident sa aiba nevoie de ingrijiri de urgenta in Romania! Pentru ca viata e complexa!... In stilul asta si cu asemenea greseli de gandire ma intreb daca Romania va mai fi ceea ce trebuie sa fie… Trebuie sa incercam sa ne corectam greselile, altfel nu ne vor mai astepta decat dezastre!




Luni, 25 Iunie 2012 08:14

Blue Flag

Scris de Cecilia Caragea

In sfarsit, se pare ca am realizat si noi, ca turismul nu se dezvolta investind in frunze luate de vant. Este incurajator sa constati ca oficialii nostri redescopera importanta calitatii. Acum 40 de ani era o problema pentru romani sa gaseasca o camera de hotel pe litoral, pentru ca aproape totul era plin cu straini. E adevarat, minunea nu a durat mult. Dar a fost posibila. Astazi, hotelurile de pe litoralul nostru sunt goale, dar romanii prefera sa mearga in Bulgaria…
In 1987, cu ocazia Anului European al Mediului a fost lansat programul Blue Flag ca program FEEE, Foundation for Environmental Education in Europe, program lansat la nivel local deja din 1985, in Franta. Programaul era menit sa promoveze plajele si apoi si marinele care satisfac anumite standarde de calitate, atat in privinta calitatii apei, cat si in privinta serviciilor asigurate. La acest program a aderat si Romania in 2002, dar a pierdut rapid steagurile pe care a reusit sa le obtina, astazi nemairamanand decat unul singur, detinut de o plaja privata din Mamaia, in timp ce Bulgaria are deja mai mult de zece steaguri albastre, la nivel global fiind acordate in prezent peste 3800 de steaguri in 46 de tari. Importanta acestora consta in faptul ca turistii din majoritatea tarilor dezvoltate se orienteaza inainte de toate in functie de acest criteriu in alegerea destinatiei pentru vacante, steagul albastru reprezentand principala garantie pentru un sejur reusit.
In aceste conditii, este de salutat prioritatea pe care si-a stabilit-o Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului de a lua masurile necesare, astfel incat litoralul romanesc sa poata dobandi cat mai multe steaguri albastre si sa reintre astfel in zona de interes turistic. Prima masura preconizata, aceea de a trece plajele din nou in administrarea autoritatilor locale, reprezinta, fara indoiala, inlaturarea principalei probleme a litoralului nostru. Caci administrarea plajelor de foruri ce nu au nici un interes direct in dezvoltarea turismului si in dezvoltarea comunitatilor locale nu poate crea decat disfunctionalitati majore si un climat propice satisfacerii unor interese personale. Dar sa speram ca aceasta trecere se va face sub un control suficient de sever pentru a putea preintampina si derapajele de care ne-am lovit mai demult si care pot compromite litoralul definitiv. In acelasi timp, in mod evident, plajele nu reprezinta singura problema a litoralului nostru. Sectorul hotelier are la randul lui suficiente probleme. Iar organizarea serviciilor adiacente cred ca ridica poate cea mai serioasa problema dupa cea a plajelor. Calificarea si disciplinare personalului reprezinta iarasi o problema care nu poate fi neglijata. Si, in fine, uriasa noastra problema… Infrastructura. Fara drumuri si cai ferate nu se poate imagina o dezvoltare reala a turismului.
Poate cel mai interesant ar fi de realizat o documentare in Croatia pentru a vedea cum o tara, distrusa acum doua decenii de razboi, a reusit sa renasca dezvoltand un turism invidiat chiar si de catre tari precum Grecia sau Italia si a carui calitate si atractivitate creste rapid de la an la an.
In mod cert, se poate si la noi! Pentru aceasta este insa necesar ca importanta litoralului romanesc sa fie constientizata nu numai de ministerele implicate si pe care Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului incearca sa le antreneze in acest demers, ci si de factorii locali care au de jucat un rol esential. Dar, poate, cel mai important este modul in care se vor mobiliza agentii economici si populatia acestei zone. Caci, in ultima instanta, primii beneficiari ai unei renasteri a litoralului romanesc il reprezinta tocmai cei ce locuiesc pe litoral. Ei sunt cei care astfel vor avea ocazia sa-si gaseasca mai usor un loc de munca bine platit sau sa inceapa o afacere de succes, pentru a nu mai vorbi de interesul direct al agentilor economici activi in acest moment in zona. De ei depinde in primul rand ca turistii sa fie intampinati de oameni primitori cu care sa se poata intelege intr-o limba de larga circulatie, sa gaseasca o atmosfera placuta si degajata, fara sa fie inoportunati de cersetori, fara sa se teama de borfasi, fara sa fie asaltati de tot felul de oferte dubioase cu produse furate sau contrafacute. Iar climatul pe care il gasesti intr-o statiune sau intr-un oras nu depinde doar de autoritati, ci mai ales de localnici. Fara sa-si dea seama, ei sunt primii care contribuie la faptul ca turistul va fi incantat sau scarbit de ce gaseste in acel loc. Si trebuie sa fim constienti ca din acest punct de vedere avem inca enorm de multe de facut. Va fi insa usor daca vom invata sa nu mai fim nepasatori atunci cand vedem cum vecinul arunca gunoiul pe strada sau pe geamul masinii, atunci cand il vedem facand scandal etc. etc. Trebuie sa invatam sa ne comportam pe strada si in locurile publice si sa luam atitudine fata de cei care nu respecta normele de convietuire civilizata. Trebuie sa invatam macar una sau doua limbi de circulatie si asta nu inseamna a renunta la identitatea si demnitatea nationala, ci, dimpotriva, a indeplini o obligatie de onoare fata de Cetate, daca vrem ca intr-adevar sa putem iesi si noi in randul lumii. Si mai inseamna ceva, inseamna sa intelegem importanta asistentei si responsabilitatii sociale si din perspectiva dezvoltarii turismului. Caci nu este nici o placere sa-ti petreci concediul printre cersetori, homeless-i si drogati. Evident, acestea sunt deja probleme comune tuturor zonelor ce spera sa se poata dezvolta din punct de vedere turistic. Iar Romania are un potential turistic imens de care insa, din pacate, ne batem joc de mult prea mult timp. Poate ca a venit timpul sa ne trezim.




Vineri, 22 Iunie 2012 19:27

Drumurile noastre toate...

Scris de Cecilia Caragea

Romanii stiau ca pentru a construi un imperiu au nevoie de drumuri. Si au construit drumuri… Si-apoi si un imperiu. E un secret cunoscut deja de toata lumea. :-)  De toata lumea in afara de noi. Noi n-am facut autostrazi. N-am facut nici drumri. Doar am turnat asfalt. Mult asfalt. Caci il turnam suficient de prost incat sa trebuiasca sa-l reinnoim in fiecare an. Asa s-au nascut… regii asfaltului. Acum am descoperit ca asfaltul turnat de ei nu rezista la caldura si trebuie sa le protejam opera, astfel ca interzicem transportul de marfa pe timpul zilei. Acum, in aceste zile, cand temperatura nici nu s-a apropiat macar de 40 de grade, pe nenumarate drumuri a fost interzisa pe timpul zilei circulatia vehiculelor de marfa cu masa peste 7,5 tone. Iar trenurile, care oricum circula cu viteza melcului, au inceput sa intarzie cu orele… Asta-iarna transportul a fost interzis din cauza zapezii. Primavara si toamna transportul rutier se inchide pe multe tronsoane de drum din cauza surparii drumurilor. E oare o surpriza ca, in Romania, vara e cald, iarna ninge si primavara si toamna mai ploua?
Crede cineva ca o tara poate trai fara infrastructura? In afara de afacerile desfasurate online, orice afacere, inclusiv magazinele online, depinde de transport. Blocand transportul, blochezi economia. Vrem sa iesim din criza in aceste conditii? Ne asteapta 30 de miliarde de euro nerambursabili. Nu vrem sa-i accesam. Ne asteapta Europa, sa ne finanteze coridorul IV. Nu vrem sa-l facem. De ce? Oare pentru ca de acolo nu putem fura destul? Avem cele mai scumpe drumuri, dar si cele mai proaste. Din cauza infrastructurii, am pierdut nenumarati investitori. Si continuam sa pierdem. Din cauza costurilor excesive pe care le comporta transportul intr-o tara in care soselele si calea ferata sunt la pamant e greu sa vorbesti de competitivitate. Dar, mai grav, nu poti vorbi nici de predictibiliitate atunci cand transportul se blocheaza peste noapte. Nu prin accident, ci ca regula. Caci, in Romania, exista o regula. Nu arbitrara, ci a naturii. Iarna ninge si vara e cald. Daca blocam transportul ori de cate ori ninge si ori de cate ori e cald, putem sa punem economia in cui. Nici un investitor serios nu va veni intr-o tara in care nimic nu este predictibil. In care nici macar nu poate stii daca maine are voie sa circule. Si asta dincolo de faptul ca oricum trebuie sa se strecoare prin gropi, cu toate costurile pe care acest sport extrem le presupune.
Daca putem vorbi de o prioritate zero in Romania, atunci aceasta e reprezentata de infrastructura, dar de o infrastructura adevarata, asa cum gasesti oriunde te duci in aceasta Europa.
Exista doua tipuri de paraziti. Unii care isi respecta gazda pe care o paraziteaza, stiind ca daca o omoara dispar si ei, si altii, mai lacomi si mai nesabuiti, care o omoara si mor apoi si ei odata cu ea. Cei care ar fi trebuit sa se ocupe de drumurile noastre par sa faca parte din aceasta a doua categorie, vrand cu tot dinadinsul sa puna pe butuci aceasta tara. Cred ca e cazul sa nu-i lasam, caci inainte de a fi tara lor, eu cred ca este tara noastra. Iar de furat cred ca au furat destul.
Cred ca si in Romania se poate turna un asfalt care sa nu se inmoaie la 45 de grade, cred ca si in Romania se poate circula atunci cand ninge si cred ca si in Romania se pot construi sosele, autostrazi si cai ferate la preturi decente, drumuri functionale, asa cum se construiesc in toata Europa. Si cred ca banii europeni, pe care Europa ne roaga sa-i primim cadou, sunt buni si pentru noi. Cred ca Romania poate deveni predictibila, ca se poate dezbara de nepasare si de nesimtire. Si mai cred ca Romania merita si poate sa devina o tara infloritoare si prospera. Depinde de noi sa punem piciorul in prag nepasarii si nesimtirii.




Armata a fost si este una dintre institutiile care se bucura de cea mai mare incredere. In '89 populatia scanda Armata e cu noi!, iar pentru acceptarea noastra in NATO si U.E. un rol major l-a avut si prestatia de exceptie a armatei romane in teatrele de operatiuni. Razboiul de independenta, razboiul de reintregire a neamului sau mai vechile razboaie ale lui Stefan cel Mare si Sfant, ale lui Mihai Viteazu sau ale lui Mircea cel Batran reprezinta tot atatea pagini de eroism ale armatei romane. Armata romana s-a bucurat intotdeauna de increderea si de admiratia noastra. Daca in timpul comunismului, eroi ai armatei noastre au fost desconsiderati si multi au murit in temnita, pentru “vina” suprema de a fi luptat sub drapelul patriei, speram ca aceste vremuri de trista amintire sa fi apus pentru totdeauna. Din pacate, nu a fost asa… Eroi din Primul si din al Doilea Razboi Mondial si-au trait batranetea in mizerie si uitare si in anii tranzitiei. In timp ce nimeni nu-si mai aduce aminte de ei, in timp ce eroii cazuti astazi la datorie in teatrele de operatiuni sunt avansati postmortem cu un grad, iata ca oameni care nici macar nu au facut vreodata armata primesc direct gradul de colonel, iar altii trec de la gradul de caporal direct la cel de general. Exista multe forme de abuz in serviciu si de coruptie, dar aceste avansari reprezinta nu numai o nemeritata si umilitoare palma pentru armata romana, dar reprezinta in acelasi timp o bataie de joc la adresa noastra, a tuturor. E adevarat, nu e ceva care sa reduca salariile sau pensiile, nu e ceva care sa ne mareasca TVA-ul sau alte taxe, dar, in schimb, ne umileste, asa cum nimic nu ne-a mai umilit pana acum. E adevarat ca actualul ministru al apararii a promis ca se va ocupa de retragerea acestor grade acordate intr-un asemenea mod, dar asemenea ridicari in grad sunt de neimaginat, la fel cum este imposibil de inteles acceptarea pe nemeritate a unor asemenea avansari in grad.




Joi, 21 Iunie 2012 01:20

Momente de reflectie

Scris de Cecilia Caragea

Sunt momente in care simti nevoia sa te opresti pentru o clipa din iuresul vietii, sa-ti aduni gandurile si sa revezi istoria si sensurile mai adanci ale ceasului pe care-l traiesti.
M-am obisnuit sa citesc si sa aud multe aberatii. In general, nu ma mai impresioneaza. In noaptea asta am ramas totusi socata de pofta unora de sange, de bucuria unora in fata unei incercari de suicid... Ma gandeam daca aceste personaje, care considera ca o impuscatura in gat reprezinta un simplu amuzament, au privit vreodata harta anatomica a gatului si daca au inteles ceva din ea sau, daca nu cumva, gatul este pentru ei doar ceva de care trebuie sa atarni ceva, mai mult sau mai putin ostentativ, dar musai pretios, fie o cravata scumpa, fie un colier cu diamante. Sansa ca un glont sa-ti strabata gatul si sa ramai in viata si fara sechele grave este infima!
In fata stirii socante cu privire la incercarea de suicid a unui fost prim-ministru, proaspat condamnat la doi ani de puscarie cu executare, si in fata reactiilor pe care aceasta le provoaca nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri care privesc istoria acestor decenii, dar - cred eu - si viitorul nostru.
O hotarare de condamnare ne este prezentata ca o mare victorie a justitiei romane, ca pretul pentru obtinerea unui certificat de buna purtare din partea U.E. Oare asa sa fie?
In perioada 2000-2004 guvernarea Adrian Nastase a fost perceputa ca extrem de aroganta si de corupta, intr-un stat care era resimtit zi de zi tot mai putin democratic. Romanii, la fel si Europa, asteptau si cereau asanarea coruptiei si pedepsirea faptelor de coruptie. Pentru populatie este evident ca politicienii care au ocupat in toti acesti ani demnitati publice nu au avut cum sa acumuleze averi importante doar din veniturile lor legale. Si, totusi, majoritatea se lauda cu aceasta performanta. Justitia care in 2005 a pornit un asalt rasunator, cel putin la nivel mediatic, nu a reusit sa finalizeze nici un caz serios de imbogatire prin frauda, cu toate ca a fluturat nenumarate dosare si arestari. Acum considera ca si-a spalat pacatele cu o condamnare impotriva unui fost prim-ministru. Dosar puternic mediatizat, insa destul de ciudat si, ca atare, destul de contestat, tinand seama macar si numai de faptul ca instantele succesive au simtit nevoia sa apeleze la incadrari  diferite. Iar dosarul in cauza priveste doar strangerea de fonduri electorale si catusi de putin realizarea marilor averi ale politicienilor nostri. Iar cu privire la fondurile electorale au existat nenumarate situatii flagrante, sesizate de presa, dar pe care procuratura nu a vrut sa le ia in seama, la fel cum nu a luat in seama nici celelate cazuri flagrante de coruptie. Acuzele cu privire la faptul ca dosarul ar fi o instrumentare politica se vor lamuri in momentul in care acesta va ajunge la CEDO. Nu cred ca hotararea definitiva si irevocabila de astazi reprezinta vreo mare victorie a justitiei romane, dar sunt convinsa ca, daca sentinta va fi anulata la CEDO, aceasta justitie va primi o palma de nesters.
Opinia publica, la fel precum si Europa, asteapta in continuare rezolvarea de catre justitie a cazurilor grave de coruptie, inclusiv in cazul lui Nastase, daca suspiciunile de coruptie au fost intemeiate. Si nu numai in cazul lui. Caci nu este nevoie de un exemplu, ci de o reala asanare a coruptiei, incepand cu nivelul cel mai inalt al Romaniei si continuand cu celelalte sectoare si activitati. Iar o prima imagine cu privire la acest fenomen ti-o poti face urmarind presa acestor doua decenii in care nenumaratele cazuri investigate de catre jurnalisti nu s-au  bucurat de nici un interes din partea justitiei.
Dar care este, de fapt, problema justitiei romane? Inainte de '89 era la ordinul si cheremul partidului-stat… In '89 a reusit sa instrumenteze procesul Ceausestilor, cel mai jalnic spectacol judiciar din istoria acestei tari. Evident, erau vinovati, trebuiau sa fie pedepsiti, dar respectand regulile unei justitii europene. Pana si egiptenii au fost in stare sa organizeze un proces! Iar libienii au avut macar bunul simt sa-si omoare dictatorul intr-un act “revolutionar”, nu printr-un simulacru de proces. Conform a nenumarate marturii care si-au facut loc de atunci in spatiul media, a urmat implicarea procurorilor nostri in coordonarea unor anchete cu bata si lantul intreprinse de “minerii” nostri. Si, conform acestor marturii, nu au fost pedepsiti, ci avansati.
O studenta din acei ani la o facultate de drept incerca sa-mi explice ca judecatorul e suveran si aplica legea cum vrea el. Asta intelesese ea de la dascalii ei. Din pacate, asa se si intampla nu de putine ori. Acestia - ca si vajnica mea interlocutoare - uitau insa ca suveranitatea judecatorului este ingradita de litera si spiritul legii… Conform acestor interpretari si a unei indelungate practici, actul de judecata este de multe ori absolut arbitrar, spete similare bucurandu-se de solutii opuse. Iar o anecdota ce se vroia a descrie un caz real priveste un proces de partaj intre doi frati, care au fost declarati… divortati. Caci bunului plac, dublat sau nu de coruptie, i se suprapune neatentia si de multe ori incompetenta. Insa si supraaglomerarea judecatorilor cu un numar imens de dosare este o realitate, pe care se pare nimeni nu vrea sa o inlature. Astfel, de zeci de ani, in justitia romana totul a fost posibil. Pretentia U.E. de a se face ordine in acest sector pare, ca atare, absolut indreptatita. Dar U.E. nu a cerut niciodata procese la ordin, ci eficienta si corectitudine. Eficienta nu se prea vede, iar corectitudinea ramane sa fie dovedita.
In cazul condamnarii lui Adrian Nastase, in afara de multiplele semne de intrebare ridicate cu privire la acest proces, ramane ca intrebare deschisa si faptul ca intr-o speta minora ca gravitate, reliefata si de pedeapsa de doi ani, s-a recurs la pedeapsa cu executare si nu cu suspendare, asa cum legea permite si cum instantele europene au considerat drept normal in cazuri similare privitoare la inalti demnitari ai altor state europene. Intrebarea de fond este insa alta. Daca Adrian Nastase este intr-adevar corupt, asa cum l-am perceput majoritatea dintre noi, atunci, in 2004, si asa cum ni l-a prezentat din acel moment neincetat procuratura,  de ce nu s-a putut finaliza nici un dosar de coruptie? Daca averea lui este ilicita, de ce dosarele care vizau caile ilegale de dobandire ale acesteia au esuat sau nici nu au fost intocmite? Si aici lucrurile se complica… Sau Adrian Nastase a fost si este cinstit, sau procuratura a fost incompetenta sau nu a vrut sa finalizeze alte dosare, pentru ca ar fi fost implicate si alte persoane care trebuiau protejate.
In plus, ramane tentativa de suicid. Iar aici, pentru a intelege ceva, cred ca este necesar sa privim mai atent prestatia de pana acum a acestui om. Indiferent ca ar fi cinstit sau corupt, ceea ce nu stiu daca vom afla vreodata, Adrian Nastase nu a fost un terchea-berchea, asa cum, din pacate, sunt prea multi dintre politicieni, nu numai de la noi, ci si pe alte meleaguri europene, precum Italia sau Franta ultimilor ani. Din pacate, epoca marilor personalitati, precum de Gaulle, Kohl sau Bratienii, pare a fi apus… Dincolo de aroganta si de derapajele de la un comportament democratic, Nastase avea prestanta si demnitatea unui om de stat care tinea la propria imagine, cu un real respect fata de propria persoana. Dar, in acelasi timp, cu demnitatea pe care ar trebui sa o presupuna o pozitie publica. Un om care a reusit, in perioada in care a fost prim-ministru, sa continue apropierea de Occident a Romaniei, inceputa in anii precedenti, si sa construiasca toate acele atat de complicate relatii si negocieri necesare aderarii tarii la NATO si U.E., reusind in acelasi timp sa asigure o importanta crestere economica a tarii. Un astfel de om, care pret de doua decenii a fost ministru, parlamentar, prim-ministru, presedintele camerei deputatilor, un om cu un orgoliu nemasurat, accepta greu infrangerea si postura umilitoare de arestat. Un cutitar de cartier, chiar daca a ajuns ministru, poate sa considere o trecere prin celula penitenciarului chiar ca pe o experienta interesanta, la fel si un mascarici politic sau pretins om de afaceri. Insa un om cu prestanta si orgoliul lui Nastase - niciodata.
Intr-o asemenea situatie, un samurai nu va avea ca optiune decat sa-si faca harakiri. Insa pentru un adevarat crestin sinuciderea reprezinta un pacat de moarte, fiindu-i astfel interzisa, dar umilinta este cea care il apropie de Dumnezeu. Dar atunci cand credinta tine doar de traditie, iar umilinta iti este straina, demnitatea - inteleasa si traita in acest spatiu dominat de orgoliu - te conduce prea lesne spre o sinucidere traita ca singura iesire. Astfel, pentru cine i-a urmarit cariera si prestatia in acesti ani, gestul lui Adrian Nastase nu cred ca poate fi de mirare.
Din spectacolului mediatic din aceasta noapte se mai discerne o problema. Suntem, fara indoiala, o tara ravasita de nemultumiri, de resentimente, de nenumarate semne de intrebare si de acuze cu privire la atatea si atatea greseli grave, acte de umilire, acte care ne-au afectat grav viata si propria noastra demnitate. Acte de agresiune venite din partea mult prea multor demnitari, acoliti sau protejati ai acestora. Fara indoiala, in Romania trebuie sa se faca ordine. Dar nu vom iesi niciodata la liman prin ura! A vrea sa se faca dreptate si a cere pedepse severe pentru cei ce incalca legea este necesar. Insa a ne pierde compasiunea fata de cel in suferinta si a lasa ura sa se descatuseze inseamna sa renunti la propriul tau viitor. Intransigenta inseamna, in acelasi timp, si luciditate, si ratiune, si, mai presus de toate, bun simt. Altfel, nici o societate nu are vreun viitor!
Dincolo de aspectele tehnice legate de dosarul solutionat acum, de sentinta in sine si de tentativa de sinucidere, noaptea aceasta m-a socat prin spectacolul oferit de prea multe persoane, al caror comportament, mod de a gandi, de a simti si de a se manifesta nu-l pot intelege…
Sper ca dupa jumatate de secol de comunism si doua decenii de tranzitie sa fim in stare sa reinvatam sa vorbim civilizat, sa ne comportam in spatiul public, sa reinvatam ca legea trebuie respectata si aplicata, sa reinvatam sa ne respectam pe noi si pe cei din jurul nostru, sa reinvatam ca ura e daunatoare, ca bucuria fata de suferinta celuilalt sfarseste prin a te desfiinta pe tine… Sa ne redescoperim in calitate de crestini, caci am fost si suntem o tara crestina! Riscam insa sa nu mai fim decat cu numele...




Pagina 5 din 15
Te afli aici: Comunicare in Arena