Comunicare in Arena

Comunicare in Arena (74)

Sambata, 10 Noiembrie 2012 15:09

De 10 ani in Arena

Scris de Cecilia Caragea

Anul acesta m-am bucurat de o aniversare extrem de importanta pentru mine. S-au implinit zece ani de cand am infiintat agentia Arena Communications. In 2002 parea deja ca anii de incertitudine ai unei tranzitii care nu stiai unde te duce ar fi trecut si un nestavilit entuziasm de a recupera timpul pierdut isi facea aparitia. Nevoia de a comunica, de a comunica tintit, de a comunica cu sens, era imensa. Relatiile publice tindeau sa ajunga la moda, chiar daca multa lume le mai confunda inca cu relatiile cu publicul si intelegea mai greu in ce consta si la ce serveste acest nou venit in lumea noastra, mult discutatul PR. Astfel, multe firme romanesti practic inca nu auzisera de PR, iar multi, considerand ca au un talent propriu de a comunica si a relationa, se credeau deja experti fara intelege, de fapt, ce inseamna PR-ul, confuzand astfel si mai mult lucrurile. In acelasi timp, era perioada in care peste tot in lume PR-ul venea grabit din urma sa concureze o atat de puternica industrie de publicitate ce se considera suverana. Ce inseamna sa comunici in mod real cu publicul, sa-ti cunosti, sa-ti intelegi cu adevarat publicul, sa-l respecti si sa vii in intampinarea nevoilor si cerintelor lui erau inca lucruri care pentru multi pareau ciudate si de neinteles. Notiunea de brand, modul in care se construieste un brand, actiunea de branding, valoarea si managementul de brand erau in acei ani lucruri inca greu de explicat intr-un mod cu adevarat credibil. Dar tocmai aceste dificultati inerente impunerii unor noi concepte, unor noi valori, reprezentau si principala sursa de satisfactii.
Daca la inceputul anilor '90, pe o piata lipsita de concurenta, principalul lucru era sa stii sa produci, sa fii in stare sa oferi ceva spre vanzare, treptat - cu o intarziere de un secol - descopeream si noi ca, stiind sa produci, important e sa stii sa vinzi. Pentru ca apoi sa descoperim si noi ca pentru a vinde trebuie inainte de toate sa intelegi piata si sa te pozitionezi corect in cadrul ei. Incet, dar sigur, marketing-ul isi facea si el loc in piata romaneasca. La fel si publicitatea ce nu a intaziat sa se diversifice. PR-ul, aceasta forma de comunicare, necesar sincera si convingatoare, ce pretindea a cauta caile necesare unei comunicari bidirectionale, venea insa cu o abordare noua, cu noi provocari si cu rezultate mai greu de cuantificat, vizand in acelasi timp nu doar imaginea imediata, ci poate mai ales viitorul unui brand. In acelasi timp, avea de partea sa avantajul de a necesita un buget mult mai redus decat marile campanii de publicitate. Lumea se misca deja intre doua replici celebre. Prima, plecand de la cifrele astronomice pe care ajunsesera sa le inghita campaniile de publicitate in America, spunea ca daca vrei sa “ascunzi” un milion de dolari atunci n-ai decat sa faci o campanie de publicitate… Nu o sa stie nimeni! Cea de a doua privea celebrele cuvinte ale lui Bill Gates, creatorul unui adevarat imperiu, care spunea ca, daca nu ar mai avea decat un singur dolar, l-ar investi in PR. El stiind ca nimeni altul sa transforme competenta si ideile intr-un real succes, bazandu-se in primul rand pe PR. Este modul in care a creat gigantul Microsoft Corporation.
Dar PR-ul el insusi avea sa evolueze rapid, pe masura ce mijloacele de comunicare se dezoltau ele insele. Astfel daca la inceput pretentia unei comunicari bidirectionale risca de prea multe ori sa ramana mai mult un deziderat, aducand PR-ului nenumarate critici, odata cu dezvoltarea internetului si mai apoi a retelelor de socializare, aceasta a devenit o realitate, PR-ul dezvoltandu-se el insusi pana a incepe sa se distanteze de aceasta titulatura ce incepea sa i se para ingusta si neadecvata, apeland mereu mai mult la cea mult mai larga - de comunicare.
Este o realitate care in mod evident a reprezentat pentru mine o imensa satisfactie. Caci,  intr-un mod pentru multi greu de inteles, acum zece ani am preferat sa evit, pentru firma ce tocmai o infiintam, o denumire bazata pe termenul de PR. Am preferat atunci aceasta sintagma, Arena Communications, de comunicare in arena, tocmai purtata de aspiratia, de speranta intr-o complexa si reala comunicare bidirectionala care sa plaseze companiile si consumatorii pe picior de egalitate intr-o relatie de incredere, de parteneriat, benefica in egala masura ambelor parti. Si iata ca astazi speranta, vechea mea speranta, poate deveni realitate, iar Arena Communications sa corespunda nu numai unei realitati, dar si unei stringente a timpului nostru. Caci astazi ne gasim cu totii intr-o arena a comunicarii. Zecile de firme, pe care am incercat, intelegandu-le problemele, aspiratiile si in primul rand publicul propriu, cu asteptarile si nemultumirile lui, sa reusesc sa le ajut sa se pozitioneze corect in piata si sa-si construiasca un brand cat mai solid, au reprezentat tot atatea provocari cu care m-am confruntat. Caci fiecare client reprezinta in PR o noua provocare. Daca te respecti nu poti incerca sa aplici sabloane, scheme prestabilite. De fiecare data, ai un nou caz, care trebuie studiat, trebuie inteles, iar apoi trebuie gasite solutiile. Si - nu in ultimul rand - acei oameni trebuie convinsi de realele lor probleme, de ce anume ii poate ajuta cu adevarat. Si poate cel mai greu de inteles este faptul ca, daca vrei sa ai succes pe termen lung, trebuie sa intelegi ca esentiala este sinceritatea. Poti minti intr-o zi si chiar sa repurtezi un succes fulminant, dar pe termen lung sinceritatea este obligatorie. Publicul a inceput treptat sa-si cunoasca drepturile si puterea si accepta din ce in ce mai putin sa fie  mintit. De aceea comunicarea capata pe zi ce trece noi si noi  exigente. Si cum acum mai mult ca niciodata un brand se construieste prin comunicare, prin comunicare cu publicul lui, succesul unui brand depinde mereu mai mult de capacitatea lui de a comunica, de determinarea lui de a fi sincer si de a-si respecta publicul. Ma bucur astazi sarbatorind zece ani de la infiintarea agentiei Arena Comunications sa-mi impartasesc bucuria tuturor prietenilor si colaboratorilor, tuturor celor care m-au ajutat si m-au spijinit, tuturor celor carora am incercat sa le stau alaturi.




Vineri, 09 Noiembrie 2012 14:26

Stii sa comunici?

Scris de Cecilia Caragea

A lucra in domeniul comunicarii pare foarte simplu, dar, in acelasi timp, foarte atractiv... Nu este deloc simplu! Trebuie sa cunosti o multime de lucruri si sa te cizelezi in permanenta, sa intelegi mentalitati, idei, judecati si prejudecati care s-ar putea chiar sa te deranjeze, nu numai sa ai dificultati in a le intelege. E un domeniu in care evoluezi pe masura ce evoluezi tu ca individ, pe masura ce intelegi complexitatea lucrurilor si esti in stare sa gestionezi probleme de rutina, probleme nemaintalnite si dificile, pe masura ce iti educi creativitatea si inventivitatea pentru a le imbina cu ceea ce se poate face intr-adevar azi, maine, peste o luna, peste un an... Dar de fiecare data cand vine vorba de comunicare cred ca trebuie sa ne amintim de o serie de reguli simple, la care ar trebui sa meditam cu totii, indiferent daca acesta este domeniul in care lucram sau nu. Pentru ca de comunicat toti comunicam. Si ne va fi cu atat mai bine cu cat vom stii sa comunicam mai bine!
De fiecare data cand vine vorba de comunicare, de regulile de care trebuie sa tii cont pentru o buna comunicare, cred ca trebuie subliniat faptul ca inainte de orice este necesar sa identificam clar interesul urmarit. Acesta poate consta in a ne lamuri o problema, in a conduce la asumarea unei anumite decizii, in a convinge interlocutorul cu privire la un anumit lucru, a evita sa dam explicatii, a desfiinta problema in discutie, in a impresiona anumite persoane prezente, in a discredita sau decredibiliza interlocutorul sau, dimpotriva, in a-l pune in valoare, in a pregati terenul unor discutii viitoare etc. Evident, de fiecare data, strategia optima este alta. Astfel, intr-un caz demersul de a infuria interlocutorul, de a-l descumpani sau de a-l incurca poate fi benefic sau chiar salutar, in timp ce in alta situatie acelasi demers poate fi cu totul contraproductiv.
Intotdeauna trebuie sa avem insa clar in minte schema elementara ce caracterizeaza orice demers de comunicare. Diferenta intre (1) ce dorim / ce intentionam noi sa spunem, (2) cum am formulat acel mesaj, (3) ce recepteaza, ce si cum intelege interlocutorul si (4) cum reactioneaza acesta. Majoritatea greselilor in comunicare apar din tratarea superficiala a acestor distinctii si a factorilor care determina aceste variatii. Comunicarea nu reprezinta debitarea unor idei prestabilite, ci in genere o operatiune complexa de a determina reactii si, in final, schimbarile dorite in modul in care se pozitioneaza interlocutorul fata de o anumita problema sau lamurirea noastra fata de anumite probleme.
Multe capcane ne intampina pe drumul comunicarii…
Trebuie sa avem in vedere ca o victorie repurtata in cadrul unei discutii poate reprezenta un grav handicap pentru viitor, la fel cum un pas inapoi poate pregati un teren favorabil pentru o viitoare discutie. De cele mai multe ori, lucrurile nu incep si nu se sfarsesc cu acea discutie.
De obicei, discutiile nu reprezinta interactia izolata a doua  persoane. Ignorarea prezentei celorlalti poate reprezenta, de multe ori, o grava eroare. Ambientul, contextul, spatiul in care are loc discutia pot fi de multe ori determinante. Persoanele prezente pot schimba de multe ori radical miza, interesul si modul de comportament al unuia dintre interlocutori, schimband astfel radical prioritatile interlocutorilor si mersul discutiei. Decorul, fondul sonor si de lumini, atitudinea noastra expimata prin pozitie, ton, diferite ticuri sau gesturi pot de asemenea sa schimbe radical modul in care este perceput discursul nostru.
Foarte multe greseli pornesc din superficialitate. Din superficialitate putem sa nu facem eforturile necesare pentru a intelege corect problema in discutie. Sa nu intelegem corect interesele interlocutorului. Sa ne scape elemente esentiale din personalitatea acestuia si, ca atare, din comportamentul si din modul lui de a reactiona. Nu mai putin important este background-ul acestuia in functie de care poate sa difere perspectiva din care va aborda problema.
Reductibil, de fapt, tot la superficialitate este riscul de a cadea in stereotipii. De a aborda in mod similar probleme diferite, de a aborda in mod similar pesoane cu interese si temperamente diferite. Sau chiar de a aborda o aceasi persoana mereu la fel, fara a urmari cu atentie starea ei de spirit, oboseala sau interes. Sabloanele, stereotipiile reprezinta pericole capitale pentru comunicare. Fiecare act de comunicare trebuie sa se bazeze pe un demers de analiza si cercetare, iar valoarea lui depinde in mare masura de intuitie.
Argumentele si exemplele folosite trebuie sa fie corect alese in functie de formatia si de interesele interlocutorului, altfel il vor enerva, il vor plictisi sau il vor confuza.
Daca nu vom reusi sa starnim interesul interlocutorului, acesta s-ar putea sa mimeze doar participarea la discutie incercand sa o evite. Se obtine astfel o falsa discutie care reprezinta mai mult o pierdere de timp.
Proasta definire a problemei sau a ideilor utilizate pe parcurs pot face ca, de fapt, fiecare sa vorbeasca despre altceva. De aceea este esential ca sa verifici tot timpul ce anume a inteles interlocutorul tau.
Intelegerea intereselor, personalitatii, intentionalitatii si starii de spirit a interlocutorului este esentiala pentru a putea conduce in mod benefic, cu succes, actul de comunicare. In acelasi timp, nu mai putin important este modul in care reusesti sa detii si sa pastrezi controlul asupra reactiilor tale, atat verbale, cat si nonverbale, asupra propriei emotionalitati. Iar pentru aceasta este necesar sa te cunosti pe tine, punctele tale nevralgice si sa fii cu adevarat propriul tau stapan.
Iata doar cateva greseli de comunicare la care cred ca merita sa meditam:
- Proasta intelegere a intereselor, a personalitatii si a starii de spirit a interlocutorului / Gresita intelegere a intentionalitatii acestuia
- Capcanele unei false victorii. Discutiile au de obicei si un follow up, acesta lipseste de prea multe ori…
- A cadea in stereotipii /  A nu sesiza specificul unei probleme, al unei persoane sau a starii de spirit a acesteia (care se mai si schimba!) si a le trata pe acelasi sablon
- Capcana superficialitatii / Lipsa de aprofundare si intelegere a problemei sau a elementelor ce conduc la o anumita pozitionare a interlocutorului respectiv, a background-ului care ii va caracteriza abordarea
- Proasta definire a problemei / In consecinta fiecare discuta despre altceva / Trebuie sa verifici ce a inteles interlocutorul din afirmatiile tale
- Incapacitatea de starni interesul interlocutorului. Astfel el nu participa cu adevarat la discutie, eventual doar mimeaza dialogul
- A nu acorda suficient timp pregatirii argumentatiei. Argumentele si exemplele folosite trebuie sa fie corect alese, in functie de formatia si de interesele interlocutorului, altfel il vor plictisi sau il vor confuza
- A nu lua in considerare contextul si ambientul in care se desfasoara discutia. Acestea pot fi factorii perturbatori si, in plus, trebuie luata in calcul si prezenta unor persoane care pot sa schimbe radical prioritatile noastre de comunicare.




Miercuri, 24 Octombrie 2012 14:27

In papuci de antreprenor

Scris de Cecilia Caragea

O doamna  extrem de delicata, la moda si cu stil, care conduce una dintre companiile pentru care lucrez in postura de om de comunicare, si-a exprimat la un moment dat mirarea vazandu-mi bocancii cei grosi, butucanosi, dar care-mi tin gleznele ferm, ma ajuta cand calc pe teren accidentat, imi dau siguranta si nu ma lasa sa alunec. Stia ca e modul meu de a-mi construi, clar si ferm, un drum care nu e tocmai usor... Acela de antreprenor! Da, despre cum e sa fii in papuci de antreprenor am avut bucuria sa povestesc in cel mai recent numar al revistei Business Woman...

 




Din nou o promovabilitate sub 50% la bacalaureat. E vreo mirare? Nu cred. Este insa o noua sacrificare a zeci de mii de tineri. Si este, in continuare, un atentat la viitorul Romaniei. De ce? Din mai multe motive.
In primul rand, bacalaureatul a fost deja din anii comunismului o formalitate. Pe vremea aceea conta ce se raporta, la fel ca productia la hectar. Solutia pentru a obtine rezultate acceptabile sau foarte bune era simpla, in situatia claselor slab pregatite, la examen, copiii erau ajutati de profesori sau erau macar lasati sa se descurce cum pot. Asa au mers lucrurile si dupa ’90, pana anul trecut. Era un fel de conventie, de acord nescris. In timpul tranzitiei, sistemul a continuat ca un fel de traditie si a luat amploare, fiind sustinut si de un dezinteres tot mai mare pentru scoala, atat din partea statului, a parintilor, a societatii in ansamblul ei, cat si din partea elevilor. Intrasem in era gipanelor si a manelelor, in care competentele si educatia deveneau rizibile. Anul trecut, in loc sa vedem cum putem reorganiza invatamantul la modul real, pentru a avea programe adecvate si un sistem scolar in cadrul caruia copiii sa si ajunga la pregatirea ceruta, noi am ales, evident, calea cea mai simpla. Am facut ordine penalizandu-i pe elevi, elevi care respectau regulile unui joc absurd, dar care se juca de zeci de ani. Si anul acesta am perseverat, obtinand in mod evident aceleasi rezultate. Sacrificarea altor zeci de mii de tineri... Si, daca vom continua asa, vom obtine mai departe, an de an, aceleasi rezultate. Dar cui ii pasa de oameni, cui ii pasa de tineri? Insa tinerii inseamna viitorul acestei tari… Nu doar cei care vor si pot sa invete, ci si cei care nu au reusit sa invete. Toti reprezinta viitorul acestei tari. Afectandu-l in bine sau in rau. Si cum poate fi conceput acest viitor atunci cand te dezinteresezi de jumatate din fiecare noua generatie de tineri? Astfel incat intrebarea poate fi pusa si astfel: cui ii pasa de viitorul acestei tari? O intrebare serioasa, la care ar trebui sa cautam un raspuns serios.
Problema invatamantului nu este rezolvata nicaieri in lume. Dar problemele cu care acesta se confrunta difera imens de la o tara la alta. Peste tot avem studii, analize si diferite incercari de adaptare a sistemului la conditiile specifice tarii respective si, mai ales, la schimbarile rapide ale lumii de astazi. Peste tot se incearca insa o abordare realista, care sa tina cont de situatia reala, de provocarile reale ale sistemului. In schimb, noi ne complacem de prea mult timp in discutii interminabile, facand abstractie de situatia reala. Iar rezultatele se vad. De doi ani abandonam peste jumatate din tinerii absolventi de liceu. Cui ii pasa de ei? Sunt ei singurii vinovati de propria nestiinta? Cine poate crede asa ceva? In orice caz nici un om cu capul pe umeri care are idee ce inseamna scoala si ce inseamna psihologia unui tanar. Si atunci ce este de facut?
Singura solutie este de a pleca de la cauza raului.
Inainte de toate, programele de invatamant. Supraaglomerate, necorelate varstei si capacitatii de asimilare. Un sistem bazat in prea mare masura pe memorare si prea putin pe stimularea propriei imaginatii, a initiativei si a unui sistem propriu de gandire.
Scoli insuficient dotate cu materiale indispensabile unui invatamant performant. De la calculatoare la laboratoare si ateliere.
Lipsa unei deschideri a scolii si a programelor catre viata reala, catre problemele ce anima lumea de astazi in afara salii de clasa.
Apoi, cu nimic mai putin important, este modul de predare, mai exact modul de interactie al profesorilor cu elevii si, in mod evident, calificarea acestora. De prea mult timp spre invatamant s-au indreptat cu precadere oameni slab pregatiti, care nu si-au gasit un alt loc de munca. De ce? Din cauza salarizarii mizerabile, dar mai ales din cauza modului umilitor si descalificant in care de prea multe ori au fost tratati de politicieni, de conducatorii acestei tari, dar si de societatea civila. In trecut, dascalul era elita satului, profesorul se bucura de respectul comunitatii in care traia. Iar statul, la randul lui, il respecta. Astazi, acest respect a disparut. De ani de zile "sefii" acestei tari ii indeamna sa-si gaseasca inca o slujba ca sa poata trai, ca oricum muncesc prea putin. Dar munca unui profesor nu se rezuma la orele din programa. In plus, aceste ore trebuie pregatite. Nu oricum, ci pregatite bine. Este esentiala munca de indrumare a elevilor. Desfasurarea de activitati facultative. Doar asa un elev poate fi atras cu adevarat spre studiu, spre scoala, si poate fi ajutat sa-si depaseasca problemele de intelegere a materiei, dar si multe probleme inerente varstei. Si doar asa se pot crea colective scolare performante. Si, nu in ultimul rand, un profesor trebuie sa se autoperfectioneze neincetat. Iar asta cere timp si pasiune.
Nu mai putin importanta este familia si societatea. Primii sapte sau sase ani de acasa nu vor putea fi niciodata recuperati de scoala. Si, cum multe familii nu au timp suficient, esentiale devin si cresele si gradinitele. Dar rolul parintilor, atmosfera si  valorile pe care copiii le cunosc in familie vor juca un rol esential si in relatia lor cu scoala. Legatura intre scoala si parinti a fost si ramane un punct central in procesul educational. Dar aceasta legatura este de prea multe ori extrem de slaba. Multe familii nici nu considera ca rezultatele scolare sunt cu adevarat importante. De aceea, parintii ar trebui implicati mai mult chiar in procesul de elaborare a legilor si masurilor organizatorice ale sistemului de invatamant.
Ar trebui sa ne sperie scaderea dramatica a numarului de studenti ce provin din mediul rural sau din randul categoriilor defavorizate. In perioada interbelica, acestor probleme li se acorda un interes major.
La bacalaureat apar licee cu promovabilitate integrala si altele cu promovabilitate zero. Aceste scoli necesita in mod evident o atentie speciala. Dincolo de un management defectuos, care poate fi observat in multe dintre aceste scoli, vom constata o pregatire slaba si un puternic dezinteres al elevilor inca de la intrarea in scoala. Asta face ca, in aceste scoli, indrumarea psihologica, indrumarea si pregatirea suplimentara si legatura cu parintii sa joace un rol esential. Dar asta inseamna o alta abordare a intregului proces educational, nu numai de formare, ci inainte de toate de recuperare al acestor tineri.
Daca ne uitam mai bine, vedem ca diferentele intre aceste licee apar de obicei deja de la admitere. Catre unele indreptandu-se elevii cei mai buni dupa clasa opta, iar catre altele cei care de-abia au promovat opt clase. Si, daca ne continuam rationamentul, vom putea vedea ca multe scoli au profesori suplinitori necalificati. Vom constata ca multi elevi nici nu pot ajunge la scoala din cauza distantelor si a lipsei mijloacelor de transport. Sau faptul ca multi trebuie sa munceasca, familiile lor fiind muritoare de foame.
O simpla analiza a rezultatelor de la bacalaureat, fara a tine cont de istoria in formarea acelei generatii de elevi, nu va avea cum sa conduca la solutii reale, asa cum de 22 de ani nu vrem sa vedem adevaratele cauze ale prabusirii invatamantului romanesc. Si cand spun asta nu ma refer la elite. La cei care invata singuri sau sunt produsul familiei sau al unor dascali de exceptie. Viitorul acestei tari depinde de ansamblul acestor generatii. Nu putem imparti tara intr-o minoritate data de elita si o majoritate excomunicata.
In plus, trebuie inteles ca atat capacitatile intelectuale, cat si domeniul de interes variaza foarte mult de la un copil la altul. De acea este necesar ca sistemul sa permita o diferentiere a scolilor, astfel incat elevii, care vor si pot, sa poata primi o pregatire suplimentara pe directiile de interes, iar altii sa poata fi ajutati pentru a putea face fata unui barem minim, judicios stabilit.
A-i exclude din sistemul de invatamant pe cei care nu performeaza este o tragedie. Si asa abandonul scolar este imens si vor trebui gasite neaparat solutiile pentru a-l reduce drastic. 
Astazi, o tara, o societate, nu poate fi prospera atat timp cat nivelul de pregatire al tinerilor si al populatiei in ansamblul ei este precar. Daca acum o suta de ani lupta era ca fiecare sa absolve macar patru clase primare, iar mai tarziu opt clase elementare, astazi ne apropiem de momentul in care bacalaureatul devine un minim. Orice activitate, orice formare profesionala, integrarea insasi in societatea moderna necesita un anumit grad de educare, de formare. Nu putem vorbi in sensul propriu despre democratie si societate civila atat timp cat nu dispunem si de o educatie adecvata.
Productivitatea la nivel social, nivelul de trai, bunastarea depind in mod direct de acest nivel de formare intelectuala. Atractivitatea investitionala depinde chiar in mai mare masura de nivelul de pregatire al fortei de munca decat de alti factori geografici, politici sau economici.
Banii investiti in invatamant nu sunt bani aruncati, nu sunt bani risipiti. Ci reprezinta o investitie indispensabila pentru a permite dezvoltarea tarii, cresterea nivelului de trai si un real respect international.
Si poate inainte de toate ar trebui inteles un lucru de baza. Scoala trebuie in egala masura sa asigure tanarului o baza generala de cunostinte teoretice si de abilitati practice, o baza morala solida si abilitatile de comunicare si de socializare, cat si o pregatire specifica, necesara intrarii pe piata muncii. Astfel, avem pe de o parte pregatirea generala, care nu vizeaza o meserie sau alta, care ii asigura capacitatea de integrare sociala si mobilitatea necesara pentru a se putea recalifica si reorienta profesional in mod continuu. Lucru absolut necesar intr-o lume aflata intr-o schimbare atat de rapida precum cea de astazi in care abilitatile si cunostintele cerute pe piata muncii se schimba neincetat. Dar, pe de alta parte, la terminarea scolii, tanarul trebuie sa fie astfel pregatit incat sa-si poata gasi imediat un loc de munca. Iar pentru aceasta este absolut necesar ca aceasta parte a pregatirii sa fie gandita si adaptata mereu cerintelor prezente pe piata muncii. Si in acest scop se impune o colaborare continua si extrem de stransa intre scoala si mediul de afaceri, atat la nevel national, cat si la nivel local.
Astfel, nu numai ca legea invatamantului trebuie regandita, dar intreaga filosofie a sistemului nostru de invatamant trebuie regandita din temelii. Dar nu de un grup de pretinsi experti rupti de realitate, ci printr-o dezbatere generala la nivelul intregii societati si la nivelul ansamblului clasei politice ce va trebui sa legifereze, nu printr-o hotarare a unui partid sau altul, ci prin asumarea comuna a unei solutii general acceptate care sa-i confere credibilitate si stabilitate. Evident, inainte de toate trebuie sa se implice cei din sistemul de invatamant, profesorii si educatorii de la nivelul cresei si pana la nivel postdoctoral. Apoi parintii si, nu in ultimul rand, mediul de afaceri. O lege a invatamantului nu se face de azi pe maine si nu in baza unei viziuni personale, ci pornind de la realitatile efective din tara si tinand cont de necesitatile reale ale societatii.
Generatiile de sacrificiu reprezinta o crima la adresa acestor tineri, dar si o serioasa problema pentru intreaga societate romaneasca pret de zeci si zeci de ani. Ar trebui sa ne trezim si sa nu mai acceptam atat de usor ideea de a produce cu seninatate generatii de sacrificiu. Si ar trebui sa intelegem ca de modul in care functioneaza scoala romaneasca depinde viitorul nostru, viitorul acestei tari.




Duminica, 08 Iulie 2012 18:18

Natiunea. ADN si istorie

Scris de Cecilia Caragea

Este adevarat, traim intr-o epoca in care, cu fiecare descoperire stiintifica, se pare ca lumea se redefineste. Lumea este insa aceeasi. Doar viziunea noastra asupra ei este alta. Antichitatea a facut o descoperire epocala: Printr-un punct nu poate fi dusa decat o singura paralela la o dreapta data. Modernitatea a venit cu o descoperire si mai importanta: Ba se poate! Se pot duce oricate paralele! A schimbat asta lumea? Nu! A schimbat insa modul in care ne imaginam noi universul. Dar catusi de putin fiinta insasi a vreunei natiuni. Numai ca, in ultimul secol, descoperirile "epocale" au ajuns sa se inmulteasca extrem de repede, iar noi am ajuns sa ne schimbam "in fiecare zi" modul in care ne imaginam lumea.
Tot asa, genetica a venit si ea sa revolutioneze lumea. Intuind pericolele ce pot decurge din "excesul de interpretare", inca de la inceputurile acestui domeniu de cercetare, mai multi savanti, geneticieni francezi, au incercat sa introduca conceptul de "gena-cultura". Pentru ca, in mod evident, codul genetic nu este si nu are cum sa fie responsabil de natura insasi a unui om. Un copil crescut de o haita de lupi, asa cum s-a intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, ajunge sa se comporte si sa urle ca un lup, nu ca un om. In cea mai mare masura, sensibilitatea, Weltanschaung-ul, modul nostru de a vedea lumea, ne sunt date de limba si de universul cultural in care crestem si traim, de credintele noastre, si se poate schimba odata cu acestea. Si, in aceasta privinta, a fiintei noastre nationale, nu factorii alogeni si nu originea genomului sunt factorii cu adevarat importanti, ci structura insasi a spatiului nostru cultural, credinta si respectul ce-l purtam inaintasilor si increderea in fortele proprii de a ne croi un viitor.
Obsesia rasei, a sangelui pur, cate procente ai de la un neam sau altul, este o inventie a extremismelor nationaliste, a aberatiilor mentalitatii naziste. Chiar daca Franta a asimilat nenumarati oameni de arta si cultura de cele mai felurite neamuri, nu a incetat prin aceasta sa fie o adevarata natiune si o mare cultura, ci dimpotriva. Aici este diferenta dintre un grup de oameni, indiferent cat de numeros ar fi el si cat de bine organizat, si o autentica natiune, o cultura in sensul propriu al cuvantului, indiferent ca vorbim de o cultura majora, precum cea a Frantei, sau de una de tip arhaic, o "cultura populara", cum mai spunem.
Faptul ca noi am reprezentat o  natiune, o cultura, o civilizatie, e adevarrat rurala, dar puternica, o demonstreaza in primul rand si in mod de netagaduit faptul ca, in timp, indiferent cate popoare au migrat, s-au asezat sau ne-au impus vremelnic legea lor, romanii au reusit intr-un mod uimitor sa-si pastreze unitatea de limba si traditii. Si aceasta cu toate ca diferitele regiuni au evoluat, pe perioade lungi, intr-o pronuntata separare. O astfel de unitate de limba nu o gasesti nici in Italia, patria latinitatii, si nici in Germania in care, de-a lungul secolelor, limba a suferit modificari diferite de la o zona la alta, aparand diferente infinit mai serioase decat cele prezente intre graiul unui banatean, unui maramuresan sau a unui valcean. Fara indoiala, au aparut influente, cuvinte imprumutate, si, indubitabil, o certa incuscrire cu alte neamuri, care nu se poate sa nu fi lasat urme si in genomul romanilor. Si, probabil, modificarile de ADN s-ar putea sa fie chiar mult mai severe decat cele ale limbii si culturii noastre rurale. Natiunea nu este insa data de ADN sau, cu terminologia mai veche, de sange, ci de limba si de cultura.
Faptul ca pe teritoriul Romaniei au trecut nenumarate semintii este un lucru bine cunoscut. Si, printre multi altii, au trecut si pecinegii si cumanii. Faptul ca au fost asimilati intr-un numar probabil chiar foarte mare este sugerat in primul rand de numele de localitati. Fiind populatii razboinice, este foarte posibil ca ei, stapanind diferite zone, sa reprezinte stramosii unor boieri sau voievozi. Dar ce relevanta are asta?! Practic, nici una. Raportandu-ne la timpuri mai recente, sa ne amintim doar cati oameni de seama din Romania au fost straini, asimilati in Romania la prima sau a doua generatie. Asta nu inseamna ca nu mai putem vorbi de un spatiu romanesc! Dimpotriva, asa cum vorbeam si de Franta, asta vine sa ne demonstreze forta spatiului cultural romanesc, de a asimila inclusiv oameni de seama, asa cum de altfel istoria multor natiuni este plina de exemple, inclusiv in cazul civilizatiei Greciei sau Romei antice. A incerca sa vorbesti despre puritatea de sange este o utopie, pentru a nu spune ca este o prostie.
Si atunci care este sensul unei discutii despre ascendenta cumana sau de orice alta natura a unui domnitor, boier sau a oricarui alt roman? Pe fond, aceasta nu are nici o relevanta. Din punctul de vedere al interesului stiintific, absolut meritoriu si de laudat al istoricului care este interesat in stabilirea arborelui genealogic al diferitelor familii, demersul poate fi extrem de important. Relevanta lui din punct de vedere al modului in care poti intelege cultura si civilizatia unui popor este insa, practic, nesemnificativa.
In mod cert dacii, indiferent de faptul ca erau mai mult sau mai putin inruditi cu restul tracilor, nu au avut cum sa fie exterminati de cucerirea romana si stau la baza formarii poporului roman. La fel de evident este faptul ca, in afara de legiunile romane stationate in Dacia, prin acest teritoriu au trecut nenumarate semintii care nu au avut cum sa nu se amestece mai mult sau mai putin cu populatia locala. Si, ca atare, toti acestia trebuie in mod obligatoriu sa fi lasat si o amprenta genetica, observabila sau nu printr-o analiza de ADN.
De unde vine atunci acest interes major pentru o problema particular stiintifica din punctul de vedere al arborelui genealogic al unei familii, fie ea chiar si de voievozi sau chiar de descalecatori de tara, fara relevanta pentru istoria si cultura noastra nationala? Aici intervine de-abia adevarata problema. O problema extrem de serioasa si de grava. Dar pentru a o intelege trebuie sa mai facem cateva observatii.
Pana in secolul al XVIII-lea spatiul cultural romanesc tinea in mod esential de obstea satului. O cultura vie, extrem de puternica si de robusta. Cultura majora, spatiul cultural urban sau academic, a inceput sa ia nastere tarziu si cu greu din secolul al XIX-lea, prinzand contur in mod real de-abia in secolul al XX-lea, perioada in care, in acelasi timp, obstea sateasca, purtatoare a matricii culturale traditionale romanesti, incepea sa fie subrezita. In aceste conditii, dezastrul postbelic nu a fost atat de grav prin raptul economic, prin jaful inimaginabil produs de catre ocupatia sovietica, ci inainte de toate prin atentatul la chiar fiinta noastra nationala. Si ma refer aici in egala masura atat la arestarile si deportarile intreprinse la nivelul satului, cat si al oraselor, vizand de fiecare data elitele, elitele satului si elitele orasului. Si nu trebuie luati in calcul doar cei arestati si deportati, ci trebuie avut in vedere modul in care teroarea instaurata a condus la o mancurtizare de ansamblu a populatiei. Presiunea cumplita a perioadei staliniste a facut ca apoi faptul ca din nou puteai sa canti Hora Unirii, sa scrii Romania, nu Rominia, faptul ca aveai voie sa-l citesti pe Eminescu sau sa vorbesti despre inaintasii nostri sa fie o binecuvantare, pentru ca, apoi, prin excesele de propaganda ale puterii, in cadrul careia Ceusescu vroia sa apara ca urmas al marilor voievozi, insasi istoria noastra sa fie perceputa de multi ca un apanaj al demagogiei comuniste. In acelasi timp, depopularea satelor si colectivizarea au facut ca traditia, viata de obste a satului, sa fie iremediabil afectata. Si ce nu s-a distrus atunci s-a distrus in timpul tranzitiei, atat printr-o repopulare spontana si haotica a satelor, cat si prin haosul creat de politica de blocare a proprietatii, nici astazi nefiind inca incheiat procesul de restituire a proprietatilor si de realizare a cadastrului. In loc de o intarire a satului, am asistat la o pauperizare a lui, bunastarea - acolo unde exista - venind in special de la cei plecati la munca in strainatate. Iar satele nu sunt singurele afectate de tranzitie… Intelectualitatea a fost si ea afectata de pauperizare, de inversarea valorilor prin elita gipanelor si a manelelor. Iar tranzitia care a inceput cu Nu ne vindem tara! a continuat cu o binevenita deschidere spre vest, dar o deschidere care privea un miraj si in mult mai mica masura o reala intelegere economica si culturala. La acest aspect a contribuit atat inversarea valorilor sociale, prin etalarea valorilor derivate din jaf, cat si o adevarata asfixiere a spatiului public de catre produsele subculturale, pe fondul unei grave si profunde crize a scolii romanesti.
In aceste conditii, cu rea intentie sau dintr-o impardonabila neintelegere, multi intelectuali au pornit o adevarata campanie de denigrare a istoriei, culturii, traditiilor si valorilor romanesti. Dincolo de neadevaruri, exagerari si rea credinta, este vorba si de o problema de respect. Un copil isi respecta parintii indiferent cate scoli a absolvit si nu va ridica piatra sa-i loveasca, chiar daca au comis grave erori. La fel stau lucrurile cu inaintasii tai, ai tarii, ai poporului tau. In momentul in care iti renegi istoria, traditiile si cultura, nu ca individ, ci ca popor, din acel moment acea Cetate este deja pierduta. Ori asta este exact ceea ce se face astazi, deja de la inceputul acestei nefaste tranzitii. In loc sa ne redesteptam ca natie, ca popor, ca tara, asa cum a facut-o de exemplu Polonia, dar si celelalte tari din vechiul lagar comunist, noi facem tot posibilul sa ne dezintegram ca popor si, in consecinta, ca tara. Participarea la procesul globalizarii, deschiderea spre valorile occidentale, deprinderea practicilor ce conduc la eficienta si competitivitate reprezinta o problema, una extrem de importanta si indispensabila, dar pastrarea fortei si vitalitatii fiintei nationale reprezinta o alta problema, una esentiala. Iar aceasta este, de fapt, problema fundamentala, caci, ignorand-o, incetezi sa existi ca natie. Ceea ce nu s-a reusit in perioada comunista riscam sa facem noi sa se intample astazi.
Tocmai din aceste motive, o problema tehnica, a unei analize de laborator si a unei chestiuni de arbore genealogic cu semnificatie stricta pentru specialisti, devine astazi o problema esentiala ce vizeaza insasi existenta noastra ca natiune. Pentru ca aceste elemente nesemnificative risca sa fie manipulate ca dovezi pentru faptul ca noi nici nu existam ca natiune, nefiind altceva decat o adunatura de venetici, un gen de groapa de gunoi, la o intersectie de drumuri. Ceea ce se intampla astazi nu este un demers singular. De 22 de ani se succed neincetat astfel de episoade ce tin de autentice sau pretinse abordari stiintifice de un interes strict particular, dar care vin sa se adune treptat intr-un proces de profunda dezarticulare a propriei istorii si de anulare a fiintei noastre nationale. Nu uitati ca totul a inceput cu rescrierea cartilor de istorie, cu un Stefan betiv si afemeiat, despre care nimic altceva nu ar mai fi de spus, cu o noua contestare a lui Eminescu si a altor valori ale culturii noastre nationale. Aparent fara sa fie articulat sistematic, acest proces la care asistam de 22 de ani, este cu atat mai periculos cu cat el se desfasoara din atacuri aparent izolate, camuflate fiecare intr-o abordare pretins stiintifica, dar care, in mod insidios si in acelasi timp eficient, afecteaza in mod direct fiinta noastra nationala, demnitatea si necesara mandrie de a fi roman. Este un demers mult mai grav si mai bine orchestrat decat au reusit chiar si ocupantii sovietici cu toti ciracii lor in frunte cu Roller.
Solutia nu este insa de a interzice prelevarea probelor de ADN. Mai devreme sau mai tarziu, aceste analize se vor efectua oricum. Important este sa intelegem care poate fi relevanta lor. Si inca mult mai important este sa intelegem sensul unui intreg demers de denigrare a istoriei si culturii noastre nationale. Caci problema ADN-ului sau a cumanilor nu este decat un episod din acest demers care, din pacate, tinde sa se intensifice pe zi ce trece.
Nu avem nevoie de excese nationaliste, precum cele care au dus la confruntarile din '90 de la Targul Mures sau la razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ne ajuta cu nimic sa ne imaginam ca suntem cei mai destepti, cei mai frumosi si cei mai  viteji din lume, dar avem nevoie de acea forta vitala care da viata unei natiuni, asa cum se poate ea constata la francezi sau la nemti, dar si la bulgari, cehi sau la polonezi. Iar, daca facem abstractie de unele derapaje, putem lua o binevenita lectie inclusiv de la unguri. Si, poate, in primul rand, avem ceva de invatat de la evrei care, fiind lipsiti de o tara proprie timp de aproape doua milenii, au reusit sa-si pastreze o unitate nationala si un respect pentru fiinta lor nationala intr-un mod realmente demn de apreciat. Dar in egala masura ar trebui sa luam aminte si la istoria vlahilor sau aromanilor care si-au pastrat limba, traditiile si cultura, fiind in egala masura lipsiti de tara, raspanditi in toti Balcanii, chiar daca astazi nu au mai ramas decat mici comunitati care au reusit sa supravietuiasca atrocitatilor vremii.
De aceea nu este important daca se vor face sau nu analizele ADN sau daca se vor gasi descalecatori de tara care sa aiba stramosi cumani sau de alte semintii. Important este sa nu mai acceptam subminarea coeziunii acestui popor si denigrarea fiintei lui nationale.

P.S. Pacat ca, in tumultul stirilor actuale, doar Biserica Ortodoxa Romana a comentat deshumarea lui Vlaicu Voda din Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca nici un preot nu a fost chemat, nici macar pentru o slujba… asa cum ar fi fost normal pentru toti cei care stiu ce e acela respect.




Pagina 4 din 15
Te afli aici: Comunicare in Arena