Luni, 09 Septembrie 2013 19:19

Schimbarea la fata

Cred ca traim, astazi, un moment deosebit de important. Poate unul dintre cele mai importante momente ale tranzitiei. Ne-am castigat anii trecuti anume garantii si un anumit statut international prin aderarea la Pactul Nord-Atlantic si la Uniunea Europeana. Dar, pana acum, am ramas impasibili la ceea ce se intampla cu noi, cu aceasta tara si cu viitorul ei. Nu am reusit sa redevenim o natiune, sa ne asumam statutul de cetateni, responsabilitatea fata de concetatenii nostri si fata de viitorul Cetatii, ci am ramas mai degraba o multime de oameni resemnati care nu mai asteapta nimic, nici pentru ei si nici pentru copiii lor. Cu mici exceptii. Precum o fulguranta si dramatica redesteptare civica in primavara lui '90 si apoi determinarea multora de a-si cladi un viitor pe alte meleaguri.
Un prim semn de schimbare a venit anul trecut atunci cand spontan oameni de pe toate meleagurile tarii s-au solidarizat cu doctorul Raed Arafat. Solidarizarea cu un om adevarat, un om care a realizat in acesti ani ai tranzitiei mai mult decat oricare altul pentru aceasta tara, luptand de unul singur cu un sistem ostil, in pofida caruia a reusit pana la urma sa realizeze un lucru esential pentru noi toti, un sistem modern si functional de interventie si urgenta. Am participat atunci la o solidarizare spontana cu un roman cinstit si un adevarat luptator pentru drepturile noastre, un roman de origine palestiniana, dar mai roman decat multi dintre conationalii nostri. Pana atunci, eram acuzati de a reprezenta un popor mioritic, nepasator la propria lui soarta, prea usor de calcat in picioare. Lasand la o parte intelesul, cred eu, eronat al Mioritei, al sensibilitatii si in acelasi timp al fortei romanului, acuzatiile veneau sa evidentieze o instrainare, o profunda dezinteresare a romanilor fata de practicile politice si adminstrative de care se scarbisera dupa o prea lunga asa-zisa tranzitie.
Zilele acestea a aparut insa un fenomen nou si cu atat mai important cu cat el corespunde intrarii in scena a unei  noi  generatii, demna, civilizata, dar ferma. Nu este vorba despre o generatie veleitara care sa vina sa se impuna fata de generatiile parintilor sau ale bunicilor. Dimpotriva, se manifesta coerent si in deplina coeziune cu acestea. Dar ee vine cu un nou elan, cu o noua  incredere cu care contamineaza intreaga societate.
Si intamplarea face ca in peisajul romanesc sa apara simultan elementele care aduc in actualitate doua teme vechi, dar grave, ale istoriei noastre post-decembriste si, mai mult decat atat, simultan, in mod independent, apare o readucere in actualitate a unei mai vechi tragedii nationale si ea bine cunoscuta, dar la fel de profund ignorata, genocidul comunist. Iar aceasta incursiune in istorie este esentiala nu numai pentru faptul ca nu poti avea viitor si nu-ti poti trai cu adevarat prezentul daca nu-ti asumi trecutul, ci, poate, mai ales, pentru ca trebuie sa invatam sa iertam, dar, in acelasi timp, sa invatam ca nu avem dreptul sa uitam, cu riscul de a ne anula pe noi si viitorul nostru. Aceasta este o lectie importanta. Si ea a devenit de actualitate datorita Institului de Investigare a Crimelor Comunismului care a documentat, in sfarsit, activitatea criminala a mai multor tortionari ai acelor ani. Faptele erau, de fapt, cunoscute demult alaturi de multe altele, ale miilor de tortionari ale acelor ani, care au distrus la propriu elitele romanesti, atat cele de la sate, cat si cele muncitoresti si, in special, cele intelectuale. Cu privire la acele atrocitati s-au publicat pana in prezent mii de studii. Dar iata ca acum Institutul a reusit sa construiasca o intreaga documentare pe baza careia s-a adresat Procuraturii. Iar sub presiunea societatii civile pentru prima data in Romania s-a deschis urmarirea penala cel putin intr-un prim caz. Nu este important ca o anume persoana sa faca puscarie. Este importanta consemnarea corecta a propriei noastre istorii, inclusiv  sub aspect penal, a hotararilor judecatoresti. Procesul de la Nurenberg nu a fost atat de important prin anii petrecuti dupa gratii de un nazist sau altul, ci prin hotararea judecatoreasca cu privire la holocaust. Istoria trebuie recuperata si cunoscuta. Iar acum, dupa aproape un sfert de veac de tranzitie, iata ca este deschisa o prima urmarire penala pentru genocidul comunist din Romania.
Cainii comunitari si Rosia Montana reprezinta, la randul lor, cele doua teme post-decembriste devenite brusc de actualitate. Ambele tin deja de istorie. Ambele au starnit, de-a lungul timpului, nenumarate discutii si proteste izolate. Iata insa ca acum ele starnesc proteste ample, sustinute si coerente, la nivelul intregii tari. Proteste civilizate, dar ferme, ale unei tinere generatii care vine sa-si exprime clar propriile deziderate cu privire la viitorul Cetatii careia ii apartin. 
Ele sunt declansate de doua evenimente importante, dar care anii trecuti ar fi trecut nebagate in seama. Un copil omorat, aproape devorat, de o haita de caini. Cazuri similare au mai fost. Victime, atat copii, cat si adulti, inclusiv cetateni straini. Atat in Bucuresti, cat si in tara. Pana acum toate au trecut aproape nebagate in seama. Maidanezii, o mostenire a comunismului, reprezinta insa pentru tranzitie o remarcabila sursa de bani. Astfel ca, in cadrul unei Cetati ai carei membri s-au resemnat demult, a fost foarte usor sa iti bati joc, atat de caini, cat si de oameni. Soarta nefericita a zeci de mii de caini si a zecilor de romani muscati zilnic de aceste patrupede ce ajuta la cresterea unei intregi pleiade de bogatasi de carton reprezinta o realitate cruda, dar care pana astazi putea reprezenta cel mult sursa de inspiratie pentru neostoitul umor romanesc. Iata insa ca, astazi, Ionut, copilul sfartecat de o haita de caini a capitalei, conduce la un intreg lant de proteste zilnice si, de sperat, la o schimbare radicala de atitudine si de actiune. La rezolvarea, speram noi, a unei probleme inacceptabile pentru o societate civilizata.
Cel de al doilea eveniment il reprezinta trimiterea in Parlament a unei noi legi pentru demararea proiectului Rosia Montana. Exploatarea de la Rosia Montana trebuia sa porneasca de peste cincisprezece ani. In multe momente, au aparut proteste, inclusiv demonstratii, dar locale, ale unei organizatii sau alteia. Acum, de o saptamana, avem proteste zilnice in toata tara si nu cu cateva sute de oameni, ci cu multe mii de participanti, calmi, demni si siguri pe ei. Si, in acelasi timp, spre deosebire de anul trecut, demonstratiile au loc in mod civilizat intr-o buna intelegere cu organele de ordine publica. Daca anul trecut asistam la desfasurarea unor actiuni greu de calificat altfel decat criminale, a unei jandarmerii care a mutilat pe viata oameni nevinovati, acum avem de a face practic cu o alta jandarmerie care intelege sa respecte si legea, in litera, dar si in spiriul ei, si - in egala masura - cetatenii ce merita acelasi respect si aceiasi protectie atunci cand protesteaza fara a agresa pe nimeni. Exista acum speranta ca sa se renunte la proiect. Exista insa, oricum, un gust amar. Pentru ca protestele ar fi trebuit sa conduca la o evaluare reala care sa tina cont de toate argumentele pro si contra. La o dezbatere si o inchidere definitiva a acestui caz cu toate invatamintele necesare pentru viitor. Dar, oricum, am facut un prim pas extrem de important. Cetatenii au inteles ca trebuie sa se informeze si sa se exprime, sa apere interesele Cetatii. Mai mult, se pare ca si decidentii au inteles ca trebuie sa tina cont de parerea protestatarilor. Mai ramane insa sa vedem ca decidentii ajung sa inteleaga necesitatea de a se aseza cu ei la masa pentru a dezbate toate argumentele pro si  contra si a ajunge, in final, la o concluzie comuna. Pentru asta probabil ca este insa necesar sa mai treaca ceva timp… Problema Rosia Montana este, de altfel, si extrem de complicata. Avem o problema ecologica, una de patrimoniu cultural, de istorie, alta a intereselor zonale si, in fine, problema economica. Evident, toate inglobate in cadrul abordarii politice si a unor imense interese financiare. Sa le luam pe rand.
Problema ecologica priveste faptul ca specificitatea actuala a zacamantului impune exploatarea de suprafata cu disparitia a trei sau patru munti, ceea ce atrage dupa sine degradarea dramatica a intregii zone. Apoi este procedeul de prelucrare. Tehnologia propusa, pe baza de cianura, este actualmente utilizata in diferite exploatari inclusiv in Europa, dar este periculoasa, data fiind toxicitatea binecunoscuta a cianurii si a derivatilor ei. Aici este cruciala responsabilitatea companiei, caci orice accident de poluare a mediului inconjurator poate avea urmari catastrofale. Nu mai putin serioase sunt problemele legate de inchiderea exploatarii si ecologizarea zonei. Proiect, executie, costuri. Alte tehnologii existente ridica probleme din punct de vedere al eficientei. In plus, problema se complica prin faptul ca zona este deja poluata din perioada ultimelor decenii de comunism, cand a functionat o exploatare de suprafata, acum inchisa. Cum ar arata zona in urma exploatarii preconizate? E greu de spus. Depinde cum va fi ecologizata. Iar in aceasta privinta nu avem decat vorbe, promisiuni si pseudo-planuri atacate dur de catre multi experti. Compania pretinde ca nu va exista nici un risc, nici in perioada de exploatare, nici la inchiderea acesteia. Dar aceasta afirmatie a lor este greu de evaluat, dat fiind ca vorbim de o companie relativ noua si relativ mica in comparatie cu anvergura proiectului, dat fiind faptul ca ea a fost special infiintata pentru exploatarea de la Rosia Montana, dar reusind apoi sa atraga in spatele ei companii mai mari.
Din perspectiva patrimoniului cultural-istoric lucrurile sunt si ele incurcate. Galeriile exploatarii antice, dacice si apoi romane, sunt, evident, in stare avansata de degradare. Dar asa cum au rezistat mii de ani pot sa mai reziste. Ele reprezinta in mod evident o importanta deosebita, atat din punct de vedere arheologic, cat si turistic. Noua exploatare ar urma sa duca la localitatea ca atare, candva prosera, cu o reala valoare culturala. Datorita refuzului oricaror investitii in zona, aceasta este intr-o stare avansata de degradare. Compania se angajeaza sa reabiliteze o parte a asezarii, dar este greu de imaginat cum va putea arata un rest al vechii asezari in contextul unei cariere de suprafata menite sa disloce mai multi munti si sa creeze un imens bazin de decantare cu reziduuri de cianura.
Interesele zonale sunt si ele confuze si contradictorii. Zona este actualmente saraca si degradata. Are, in mod cert, nevoie de investitii serioase pentru a se putea ajunge la un nivel de trai decent. Problema este ca pana acum oficialitatile locale s-au bransat pe ideea acestei exploatari neglijand cu totul alte optiuni. De altfel, la presiunea companiei, cu sustinerea localnicilor afiliati si nesocotind pozitia opozantilor, zona a fost declarata mono-industriala, anulandu-se astfel posibilitatea realizarii altor investitii. Astfel, prin acea dispozitie legala Rosia Montana a devenit efectiv dependenta de aceasta companie. Localnici curajosi care s-au plasat impotriva curentului au reusit sa demonstreze ca in zona se  pot scoate bani frumosi din cresterea animalelor si din agroturism. Iar daca s-ar renunta la proiectul miner si s-ar accesa si fonduri europene zona ar putea inflori, ea putand propune o excelenta oferta turistica. Iar intreaga exploatare ar urma sa dureze doar putin peste un deceniu, sa spunem 13 ani, 13 ani mono-industriali… Si dupa aceea? Ce se va intampla dupa aceea, cand in zona nu va mai exista nici o oferta de munca? Compania se lauda ca, in acest timp, va investi pentru a asigura localnicilor sansa unei noi dezvoltari, lucru intr-adevar greu de crezut… Mai ales ca cianura nu se impaca nici cu turismul si nici cu zootehnia. Iar pana atunci firma pretinde ca va genera in perioada deschiderii exploatarii in jur de doua mii de locuri de munca si apoi, pe perioada exploatarii, aproape de o mie, o parte importanta dintre cei care vor lucra aici vor fi insa straini. Iar alte studii indica doar ceva in jur de trei sute de locuri de munca… Cu totul insuficient pentru dezvoltarea zonei. Compania ia apoi in calcul aparitia unor locuri de munca colaterale. Dar in cazul unei asemenea exploatari aparitia unor locuri de munca adiacente este probabil sa fie nesemnificativa. Astfel, este foarte neclar in ce masura zona ar fi castigata, sa se imbibe timp de un deceniu cu cianura, pentru ca apoi sa trebuiasca sa caute altceva de facut? De ce sa nu se reorienteze de la inceput? Se spune ca este o zona cu traditii miniere si ca aceasta traditie trebuie continuata. Cat timp? Un deceniu?
Astfel. din punct de vedere ecologic, cultural-istoric si al dezvoltarii zonale avem, pe de o parte, promisiuni, iar, pe de alta parte, riscuri imense pe langa certitudinea pierderii celei mai mari parti din patrimoniul istoric.
Problema economica este una centrala. Pentru ca singura ratiune cu sens de a deschide o astfel de exploatare o reprezinta in mod evident interesul economic. Daca acest interes este cert pentru companie, trebuie sa vedem daca el exista si din partea statului roman. Si aici este confuzia cea mai mare! Cifrele avansate sunt puternic contestate si putin credibile, la fel ca si numarul real de locuri de munca. Nu discutam de o investitie oarecare. In alte cazuri, precum Nokia, Mercedes etc, un investitor vine, investeste, creeaza locuri de munca, produce, vinde si plateste taxe. Aici vine un investitor care investeste pentru a-ti lua 94% dintr-un zacamant! Un zacamant imens de aur, argint si probabil de o serie intreaga de alte metale cu privire la care nu avem insa date sigure, dar care sunt estimate de unele studii la valori mult mai mari decat valoarea aurului prezent in zacamant. Tot la modul neconfirmat, contractul ar privi doar dreptul statului roman asupra 6% din aurul exploatat si nu din totalul elementelor obtinute din exploatare. In afara de acest procent, ar mai apare ca drept al statului partea lui din profit corespunzator unei participatii de 25%. Aceasta este insa mai putin clara, pentru ca ea poate fi oricand modificata prin cresteri de capital, iar profitul poate fi “exportat” de catre actionarul majoritar intr-o firma inrudita, astfel incat incasarea a 25% din profit risca sa fie doar o simpla iluzie. Dar, rezumandu-me la aur, sa simplificam putin problema. Avem un depozit de aur, chemam pe cineva sa vina sa ia aurul de acolo. Ne da totul peste cap, dar ne lasa si noua o parte din acel aur. Cat? Mult? Sase la suta. Nu glumesc. Asta primim. Sase la suta. E cumva aurul un bun care urmeaza sa-si piarda valoarea? Dimpotriva, e considerat cea mai sigura investitie, valoarea aurului crescand rapid an de an. Atunci de ce nu-l lasam sa stea acolo?! Tehnologia evolueaza extrem de rapid! Si, in mod cert, peste nu mult timp, il vom putea extrage cu costuri mult mai mici, fara poluare, si in momentul in care aurul va valora mult mai mult. Deci amanarea exploatarii atrage dupa sine nenumarate avantaje, in afara de cazul ca ai nevoie de aceste fonduri pentru o investitie ultrarentabila care multiplica rapid acest capital. Doar ca banii  urmeaza sa vina cu taraita pe parcursul exploatarii, probabil o suta si ceva de milioane de euro pe an, ceea ce pentru bugetul tarii nu reprezinta o suma semnifictiva. Aurul de la Rosia Montana ar trebui privit ca o rezerva nationala, la fel ca rezerva Bancii Nationale, pe care din fericire nu a venit nimeni cu ideea sa-l vindem. Atunci de ce trebuie sa dam aurul de la Rosia Montana? In fond este si acesta tot un tezaur, tot o rezerva nationala. Nu ne-o ia nimeni de acolo, daca nu o  facem noi cadou. Avem acum o oportunitate de a investi banii care s-ar obtine de aici intr-un proiect prioritar care ne-ar aduce o serie de avantaje majore? Raspunsul este iarasi incredibil. NU! Nu avem o astfel de oportunitate! Ei se vor pierde la un loc cu restul banilor din buget pe diferitele investitii ce urmeaza sa fie realizate ca, de exemplu, o alta autostrada Bechtel. Am primit de la compania partenera o oferta de nerefuzat? Iarasi, NU! Sase la suta nu cred ca reprezinta o oferta pe care in aceste conditii sa poti sa o iei in considerare. Pentru a nu exista vreo confuzie. Este vorba de sase la suta din ceea  ce e al tau!!! Daca costurile de exploatare sunt de 90% din valoarea aurului, caz in care 6% partea noastra ar putea fi rezonabil, mai bine il lasi acolo si il exploatezi atunci cand vor apare noi tehnologii si costurile vor scadea. Daca costurile sunt mult mai mici este vorba de o adevarata escrocherie! Oricum si intr-un caz si in altul e o prostie sa pornesti o asemenea afacere. Nenorocirea noastra este ca afacerea a fost pornita deja demult, iar noi nu stim, nu ne-a spus nimeni ce anume s-a semnat pana acum in toti acesti ani. Pentru ca, renuntand la aceasta afacere, compania ne va da in judecata, pe noi, statul roman, pentru a obtine diferite despagubiri. In functie de ce au semnat politicienii nostri pe parcursul a nenumarate guverne, aceasta suma poate fi mai mare sau mai mica. Cert este insa ca pentru prostia sau interesele personale ale unora sau altora vom plati iarasi noi, cetatenii romani platitori de taxe. Asta va fi partea cea mai urata a acestei afaceri care va iesi la lumina in viitor, daca acum se ajunge in sfarsit la rezilierea acestui contract.
Problema politica este poate cea mai greu de discutat tocmai pentru ca este atat de veche, cu interese materiale imense si care, cu trecerea timpului, fiind mostenita de la un guvern la altul, nu a facut decat sa devina tot mai complicata si mai confuza. Compania a facut cele mai diverse donatii  tintite, pentru a-si fideliza persoane si institutii, inclusiv institute de cercetare, aparand suspiciunile legate de interesul obtinerii unor rapoarte favorabile acestei exploatari. A cumparat tot ceea ce a putut in zona pentru a o controla. A aparut astfel si o importanta sustinere a proiectului de catre o parte a localnicilor care spera sa obtina locuri de munca bine platite. Unii le-au obtinut deja. Iar acestia se opun celor care mizeaza pe o dezvoltare ecologica si sustenabila a zonei. Compania a cheltuit sume imense cu publicitatea stabilindu-si astfel relatii speciale cu majoritatea canalelor media. S-a dezvoltat treptat o tensiune extrema in zona intre cei ce sustin corporatia si cei care incearca sa prezerve traditiile zonei. Este unica situatia din Rosia Montana, cand primarul a blocat trecerea Rosiei Montane in patrimoniul UNESCO pentru a proteja compania de diferite restrictionari ale unei viitoare activitati miniere in zona cu toate ca pentru viitorul Rosiei Montane trecerea pe lista UNESSCO ar fi putut aduce beneficii imense. In acelasi timp, trebuie semnalat si faptul ca la numai cateva zeci de kilometri sunt sate care s-au impus ca destinatii turistice de succes, nebeneficiind nici pe departe de un patrimoniu istoric precum cel de la Rosia Montana. 
In momentul de fata este foarte greu de stabilit veridicitatea diferitelor informatii. Dar avem totusi un raport care se gaseste in afara acestei zone tulburi. Academia Romana a intocmit lunile trecute un raport amplu bazat pe studiile unui gup de specialisti, acoperind intregul ansamblu de probleme, tehnice, ecologice, culturale, economice. Este un studiu care subliniaza carentele si riscurile majore ale acestui proiect si care in nici intr-un caz nu poate fi ignorat.
Dar mai sunt doua aspecte care cred ca ar trebui subliniate. In primul rand, cred ca ar trebui sa ne reamintim cum se puneau problemele economice atunci cand Romania de-abia se nastea, pe vremea Bratienilor care s-au luptat si, in cea mai mare masura, au reusit sa impuna si cuvantul de ordine "prin noi insine" si respectul fata de resuresele naturale care nu pot fi instrainate. O politica dusa de oameni competenti, cu o viziune esentialmente capitalista, profund anticomunisti, dar buni romani, care stiau sa puna interesele tarii mai presus de orice. Acestia au stiut sa nu instraineze resursele naturale, ci sa le exploateze in interesul maxim al Romaniei, inclusiv in timpul razboiului. Tot ei au stiut ca infrastructura, mai ales, cea feroviara reprezinta o componenta majora de interes national ce trebuie sa se gaseasca sub controlul statului. Era o perioada in care Romania trebuia sa se dezvolte rapid pentru a se putea integra in lumea tarilor dezvoltate. Banii erau si atunci o problema. Dar interesul national si prioritatile nationale erau respectate. O a doua problema tine de societatea civila din zilele noastre. Daca atunci cand s-a lansat acest proiect ar fi existat reactiile de acum, nu am fi ajuns niciodata in situatia de astazi, iar zona Rosia Montana si-ar fi gasit pana acum o cale normala de dezvoltare, cu prezervarea valorilor culturale, o dezvoltare ecologica sustenabila.
Cred ca pentru a salva Romania ar trebui in primul rand sa revedem manualele noastre de istorie. Daca pana in '89 am invatat o istorie falsificata de rusi si apoi de Ceausescu, de apropae un sfert de veac ni se ofera in loc de istoria Romaniei o doctrina antiromaneasca la fel de nociva. Aceasta stralucitoare tranzitie a ajuns sa ne faca sa ne privim ca un fel de paria, ca niste cetateni  de mana  doua, pe o pozitie servila, de obedienta. Astfel, s-a nascut acest cumplit dezinteres fata de soarta tarii, fata de soarta noastra. Din fericire, se pare insa ca romanii au inceput sa se trezeasca. Daca ne vom reintoarce asupra propriei istorii cu grija si cu dorinta de a invata si intelege, avem toate sansele de a ne putea redobandi demnitatea, increderea in propriile noastre forte si ne vom putea construi un viitor mai bun. Nu e nevoie de miracole, e nevoie doar de implicarea noastra, de a privi problemele Cetatii drept ceea ce sunt - problemele noastre. In functie de care maine ne va fi mai bine sau, dimpotriva, mai rau.
Viitorul nostru depinde de aceasta schimbare la fata, de faptul ca ea nu este doar o iluzie, o simpla amagire de moment, ci reuseste sa reprezinte cu adevarat inceputul unei noi pagini in istoria Romaniei. Sa nu ne lasam ispititi de formula bine cunoscuta Om trai si om vedea. Trebuie sa intelegem, trebuie sa invatam ca viitroul ni-l construim singuri, ni-l construim noi. Ce va fi maine depinde de noi. Sa nu ne mai amagim cu povesti, sa nu ne mai vindem tara la propriu! Caci, in anii '90, formula Nu ne vindem tara! functiona in ideea de a nu privatiza nimic, pentru ca protejati acestei perioade de tranzitie sa poata fura in voie. Dar se pare ca Romania s-a trezit!
Schimbarea la fata este pentru noi astazi o necesitate. Pornind de la cuvintele Sfantului Damaschin care, referindu-se la minunea petrecuta pe muntele Taborului, unde Iisus deschizandu-le ochii apostolilor sai, “din orbi cum erau i-a facut vazatori”, cred ca putem spune ca avem datoria astazi de a deschide  si noi ochii si, cu credinta si dragoste fata de aceasta tara si de concetatenii nostri, sa incercam sa intelegem ce se intampla in Cetate. Cred ca este important sa ne raportam la marile personalitati ale fauritorilor Romaniei Mari si sa invatam de la ei ce inseamna dragostea de tara. Nu avem nevoie  de un politicianism ieftin si meschin ce urmareste doar interesul de moment! Avem nevoie de o doctrina politica clara, care sa serveasca interesele majore ale tarii. Si - nu uitati - ca perioada Romaniei Mari a fost mai scurta decat aceasta mirobolanta tranzitie! Atunci s-a construit imens, acum s-a distrus imens. Dar acum poate reusim sa ne recuplam la istorie si sa ne indreptam iarasi increzatori spre viitor.

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 15 Iulie 2013 19:15

Vacanta in tara mea

Romania are un potential turistic imens. Mai ales, prin varietatea si frumusetea naturii, a climei si a ofertei balneoclimaterice, dar si prin specificul obiceiurilor, asezarilor si sarbatorilor noastre populare. La acestea se adauga obiectivele culturale si diferitele festivaluri de certa valoare, deja cunoscute si recunoscute in lume. Este insa nevoie de un efort real de revigorare a turismului. Iar pentru aceasta trebuie sa devenim, inainte de toate, noi insine constienti de aceste valori, de locurile minunate in care ne putem petrece week-end-urile si vacantele.
Turismul corespunde unei necesitati reale a fiecaruia dintre noi, de a ne reface periodic energia si pofta de viata, de a ne ingriji propria sanatate, dar si de a ne largi cunostintele, de a cunoaste alti oameni si alte locuri. Turismul vizeaza astfel, in egala masura, odihna, sanatatea, distractia si dezvoltarea personala. Dar turismul reprezinta si un sector vital pentru economie, cu o pondere ce poate depasi usor, pentru unele tari si, mai ales, pentru Romania, 10-20% din PIB si poate conduce la creerea unui numar important de locuri de munca. Din pacate, din foarte multe cauze, majoritatea bine cunoscute, turismul romanesc este departe de ceea ce ar putea reprezenta cu adevarat. Atat din punct de vedere al turistilor straini, cat si din punct de vedere al optiunilor compatriotilor nostri. Si de aici cred ca este normal sa pornim.
Prejudecata ca ofertele interne, hotelurile, restaurantele, locurile de agrement etc. ar fi mult prea scumpe si de proasta calitate nu mai corespunde realitatii de astazi. Inclusiv drumurile sunt, in destul de multe zone, reabilitate la standarde cel putin acceptabile. Este insa adevarat ca o proasta informare te poate conduce si la experiente neplacute, care sa te determine apoi sa eviti turismul intern. Reactia corecta consta insa in a lua pozitie, a face cunoscute respectivele neajunsuri si derapaje si de a te informa corect. Tocmai pentru faptul ca sunt convinsa ca informarea reprezinta in acest moment elementul esential pentru ca turismul romanesc sa se poata relansa, ne-am hotarat, la Arena Communications, sa desfasuram pentru aceasta vara o campanie de informare corecta si de promovare a hotelurilor, restaurantelor si in genere a destinatiilor turistice in masura sa convinga astazi potentialii nostri turisti ca Romania merita sa fie cunoscuta. Si, in general, noi nu o cunoastem sau o cunoastem intr-o masura mult prea mica… Doar promovand destinatiile si serviciile turistice care astazi sunt in masura sa ne transforme o vacanta, mai mare sau mai mica, intr-o experienta cu adevarat memorabila, vom putea revigora turismul intern. Este motivul pentru care vom lansa oferte avantajoase, cu importante discounturi, pentru promovarea obiectivelor turistice de valoare. In acelasi timp, vom stimula publicul sa-si impartaseasca experientele, atat cele pozitive, cat si cele negative, pe platforma online www.daciccool.ro, deoarece cred ca este la fel de important sa fie promovate destinatiile care stiu sa-si respecte turistii, precum este de important de a fi cunoscute carentele prezente. Caci doar asa ele vor putea fi inlaturate. Cred ca este important ca Romania sa ajunga sa se poata lauda cu propriile ei standarde, astfel incat turistul sa nu mai ezite in a alege o destinatie din Romania. Si atunci vom putea castiga si o cota importanta din piata internationala de turism! Inceputul trebuie sa-l facem insa noi, prin propria noastra exigenta, prin modul in care ne informam si reusim sa conducem la relansarea turismului intern.
(Articol publicat in revista Business Woman - 15 iulie 2013)

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 05 Iulie 2013 11:39

O dupa-amiaza dulce

Ieri dupa-amiaza, pe terasa restaurantului Creanga de Aur ne-am intalnit cu toti cei Cool, Dacic Cool, sa testam produse noi si sanatoase, sa ne impartasim proiecte noi si vise noi. Ne-am bucurat de polenul crud de la Apiland, insa nu doar de cel poliflor pe care il stiam, ci si de delicioasele polenul monoflore. Cel mai multa ne-a placut cel de castan dulce si de mur si cel de iarba neagra. Pentru ca sunt cele mai dulci... Cateodata remediile de care ai nevoie sunt si bune, delicioase, placute! Nu intotdeauna remediile sunt amare, neplacute, dureroase! Important e sa stii si ce remediu sa alegi. Pentru ca, uneori, printre optiuni pot fi si remedii placute!...Pentru circulatia deficitara, m-am decis sa iau polen de castan dulce si mur. Este bun pentru vasele capilare, benefic pentru circulatia venoasa, dar are si rol antioxidant si antidepresiv. Cu totii am avut cate un polen monoflor preferat sau care se potrivea pentru afectiunile cu care ne confruntam sau, pur si simplu, ne-am hotarat sa-l luam pentru ca ne face bine pentru intarirea organismului, pentru imunitate si rezistenta.
Ceea ce m-a bucurat insa cel mai mult a fost ca in aceste intalnrii invatam lucruri noi, extrem de utile. Multa lume stia de efectele polenului crud, insa nu stia modul corect de pastrare al acestuia, afland in cadrul acestei intalniri ca polenul crud trebuie pastrat la congelator, altfel, la temperatura camerei, nerezistand decat maxim 2 saptamani. Este vorba de un aliment viu extrem de benefic, dar care impune anumite conditii de pastrare, pe care le respecta doar producatorii si distribuitorii seriosi. Nu trebuie sa-l cumparati daca vedeti ca nu este depozitat la rece! Pentru ca dati banii de pomana, cumparand un produs care nu mai are efectele pe care mizati! Cel mai bine este sa-l comandati online de la producatori seriosi care isi respcta numele. Asa cum stim ca o fac cei de la Apiland!
Si, cum vrem sa invatam si din traditia altor popoare si sa aflam care sunt remediile lor, printre invitatii nostri s-a numarat si compania islandeza Lysi. Un brand care imi place si... care imi face bine! Imi place pentru ca numele Lysi inseamna in islandeza lumina, uleiul de peste fiind folosit si pentru iluminat in serile lungi de iarna, dar si pentru intarirea organismului, si-mi face bine pentru ca am constatat ca, de fiecare data cand stiu ca s-ar putea sa ma incerce vreo raceala, iau rapid ulei din ficat de rechin, intr-o doza mai mare decat cea recomandata pe cutie, recunosc, dar simt imediat cum in decurs de o zi raceala e uitata... Cel mai bine este insa sa faceti periodic cure cu ulei din ficat de rechin! Dar diferitele sortimente de ulei de peste din portofoliul companiei Lysi sunt recomandate pentru diferite afectiuni si... fac toti banii! Pentru ca principiile active pe care le contin sunt intr-adevar de calitate si in dozele recomandate!
Si, dupa o asemenea dupa-amiaza placuta, deja ne gandim la urmatoarea noastra intalnire, in care sa aflam lucruri noi, utile, frumoase. Cautam impreuna ceea ce ne ajuta sa traim mai sanatos si mai frumos. Stim ca doar cautand si punand intrebari putem ajunge la lucrurile cu adevarat valoroase!

Publicat in Despre Dacic Cool

De ce da Statul Roman bani Bisericii Ortodoxe Romane? Pentru ca este o obligatie legala, pe care si-a asumat-o! Hai, sa ne amintim de masurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ale guvernului condus de Mihail Kogalniceanu, de Dimitrie Bolintineanu si de Costache Negri! Averile manastiresti au fost trecute in proprietatea statului roman, s-au constituit Domeniile Statului, s-a trecut la o mai buna expolatare a terenului arabil, a padurilor etc. Insa Statul Roman si-a asumat obligatia sa sustina financiar Biserica Ortodoxa Romana. O intelegere, un contract, un cuvant se respecta! Nu discutam de bunurile manastirilor grecesti sau slavone, despre manstirile inchinate, de atitudinile calugarilor de aici... Discutam de faptul ca atunci s-a impus limba romana la slujbele religioase, de autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane, de averile manastirilor romanesti, care de-a lungul timpului au fost inzestrate de boieri si domnitori, care au trecut atunci in proprietatea statului, statul asumandu-si niste obligatii. Iar deciziile si intelegerile de atunci au fost esentiale pentru statul roman! Haideti, sa nu uitam despre ce e vorba! Evident, trebuie tinute gestiuni, trebuie lamurite niste lucruri, toti avem pacate, chiar si unii dintre slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane... Dar sa stim totusi despre ce este vorba! Si, daca un acord este atat de vechi incat a intrat in manualele de istorie, nu inseamna ca aceia care au lipsit de la lectiile de istorie sa vorbeasca precum acesta nu ar exista!

Publicat in Stil de viata
Marti, 26 Februarie 2013 15:15

Vine, vine primavara!

In aceasta dimineata Draga mea prietena de la Kanal D si-a propus sa ne aduca aminte ca azi-maine vine-vine primavara si trebuie sa o asteptam cu martisoare care mai de care mai frumoase. Am fost in vizita la Cristina Cioran si Paula Chirila si ne-am exprimat cu toatele preferinta pentru martioarele-bijuterie, pe care mai apoi le poti prinde pe un lantisor, pe o bratara sau pe rever, daca e vorba de o brosa. Da, ne plac bijuteriile! Vesele, colorate, jucause, insotite de firicelul acela rosu cu alb, ne fac sa suradem si sa trecem mai usor peste zilele schimbatoare din aceast perioada. Da, vine primavara! Si-o s-o astept cu un martisor din argint cu chihlimbar in forma de trifoi cu patru foi, sa-mi aduca noroc, sa nu-mi fie de deochi, sa-mi aduca armonie, sa-mi aduca fericire! Si ca-i luna, si ca-i soare, si ca-i alb, si ca e rosu, martisor, plin de dor si plin de foc, anul bun sa-nceapa acum!

Publicat in Stil de viata
Vineri, 04 Ianuarie 2013 17:27

Oameni mari si oameni needucati

Ne-a parasit una dintre personalitatile emblematice ale cinematografiei noastre, un important om de cultura si, poate, inainte de toate, un om care, dupa cumplita perioada a sovietizarii si a nationalizarii, in anii '60-'70, a stiut sa readuca in constiinta noastra, a romanilor, marile figuri si momente ale istoriei noastre. In mod cert, totul poate fi contestat si, fara indoiala, la fel cum exista fani, admiratori absoluti care idolatrizeaza la propriu figura acestui important om al culturii noastre, la fel exista si oameni care il contesta sub o forma sau alta. Este dreptul fiecaruia la propria opinie si la propriile convingeri.
Din pacate, astazi, cand Sergiu Nicolaescu ne-a parasit, opera lui ramanand insa la fel de vie si - cred eu - la fel de benefica pentru noi, asistam la un spectacol deplorabil. Intr-un stat liber si democratic, este dreptul fiecaruia dintre noi sa avem propriile noastre convingeri si optiuni, inclusiv in privinta inhumarii. Iar aceste optiuni  trebuie sa fie acceptate de toti, si de cei care ne iubesc, si de cei care ne contesta, trebuie sa fie acceptate ca atare. Iar acest atat de dureros moment al despartirii trebuie tratat cu piosenia de rigoare. Manifestari huliganice de huiduieli si injuraturi menite sa conteste alegerea unui om liber, indiferent ca este sau nu o personalitate, nu pot sa demonstreze decat situatia deplorabila a unei parti a societatii noastre de astazi. Iar acest lucru ar trebui sa ne ingrijoreze peste masura. Si, daca acest lucru poate fi scuzat in cele din urma prin faptul ca in orice societate exista si o minoritate de declasati, desi eu nu cred ca ar trebui sa ne multumim cu astfel de scuze, am asistat astazi si la un alt spectacol, cel putin pentru mine, inca si mai trist. Cu mult mai trist, pentru ca ne-a  fost opferit de o parte a unei pretinse sau presupuse elite, oameni de cultura sau asa-zisi formatori de opinie care, chiar daca nu aveau in mod vadit nimic de a face cu Biserica Ortodoxa si la fel de putin cu crestinismul in genere, vorbind despre trecerea in nefiinta si ignorand astfel tocmai unul dintre elementele fundamentale ale credintei ortodoxe si anume reinvierea, care face absurda ideea trecerii in nefiinta, aceste persoane isi permiteau sa spuna ce ar trebui si ce nu ar trebui sa faca Biserica Ortodoxa Romana! E ca si cand o persoana care nu stie nici tabla inmultirii ar vrea sa dea lectii celor de la NASA! Daca, fara indoiala, este un drept absolut al fiecaruia dintre noi sa aiba propriile lui convingeri religioase si sa stabileasca liber ce urmeaza sa se faca cu trupul sau dupa ce va muri, atat timp cat nu-i lezeaza pe cei din jur, la fel de cert cred ca este si ca trebuie sa fie dreptul fiecarei Biserici de a-si apara fundamentele propriilor credinte si ritualuri, iarasi atat timp cat nu-i lezeaza pe ceilalti. Astfel, nimeni nu-ti interzice sa fii incinerat, dar, daca pentru o Biserica, in particular pentru Biserica Ortodoxa Romana, incinerarea nu este acceptabila, prin aceasta hotarare a ta te-ai pus singur in afara Bisericii si ca atare nu ai cum sa mai astepti sau sa ceri ca un preot sa oficieze slujba de inmormantare, inmormantare care in acceptiunea Bisericii ai refuzat-o singur. Nu poate veni nimeni din afara Bisericii sa pretinda ca aceasta sa-si schimbe credinta si datinile dupa bunul plac al unuia sau altuia dintre noi, indiferent de valoarea noastra intelectuala, culturala, politica sau de averea de care dispunem.
Faptul ca multi preoti incalca de multe ori canoanele bisericii este stiut, la fel cum este stiut ca si unii magistrati, poltisti sau politicieni incalca propriile lor legi. Iar pentru asta ar trebui sa plateasca! La fel si preotii, pe care nimeni nu i-a obligat sa imbrace haina preoteasca si nu-i impiedica sa renunte la ea. Astfel, este nu numai dreptul, ci si obligatia Patriarhiei sa apere ordinea din cadrul Bisericii.
Faptul ca, in cazul lui Sergiu Nicolaescu, Patriarhia a vrut sa se asigure ca nici un preot nu incalca regula si nu slujeste la crematoriu cred ca este un fapt firesc si intr-un fel necesar. Este adevarat ca aceste slujbe in afara randuielii Bisericii se mai fac in multe cazuri, la fel cum incalcari ale legii se fac zilnic de tot felul de functionari ai statului. Dar, in cazul de fata, asa cum s-au si manifestat multe "personalitati", s-a considerat de catre unii ca hotararea lui Sergiu Nicolaescu ar trebui sa reprezinte o cotitura in mentalitatea romanilor. Si este dreptul lor sa considere ca ar trebui sa apara o moda a incinerarii, asa cum mai demult a aparut o moda Alain Delon… Dar asta este una, dar pretentia ca insasi credinta, canonul si datinile Bisericii ar trebui sa fie schimbate este cu totul altceva. Din pacate, asistam deja de doua decenii la un atac concertat impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, poate chiar mai virulent decat persecutia din perioada comunista. Si este pacat ca acest moment atat de sensibil al despartirii de un mare roman sa fie transformat intr-o scena de manifestari si declaratii penibile. La fel de jenante au fost si interminabilele discutii privind succesiunea, respectiv stabilirea unei eventuale paternitati. Proba cu ADN se poate face chiar daca a avut loc incinerarea, iar timp pentru astfel de dezbateri va fi suficient de acum inainte. La fel ca si cu privire la calitatea actului medical de care a beneficiat Sergiu Nicolaescu, respectiv daca nu cumva a fost vorba de o grava greseala sau de un lant de greseli fara de care Sergiu Nicolaescu ar fi fost si astazi in viata si si-ar fi putut realiza planurile pe care le avea pentru anii urmatori.
Este profund regretabil ca momentul despartirii de acest mare roman a fost transformat intr-un camp de batalie partizan in functie de varii interese. Si indiferent de modul in care acesti protagonisti dintr-o tabara sau alta pretindeau a vorbi in numele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca nu au facut altceva decat sa incerce sa-i terfeleasca memoria. Din fericire, opera lui va ramane si va vorbi pentru el. Iar aceste absurde tribulatii se vor pierde in neant… Insa cred ca noi ar trebui sa luam aminte si sa ne trezim! Si poate ca aceasta ar trebui sa fie principala multumire pe care sa o aducem acestui mare om, aceea de a ne trezi si a invata ceva din penibilul manifestarilor de astazi, pentru a nu ne pierde traditia, istoria si fiinta si a trece cu adevarat cu totii in nefiinta… Sunt nenumarate replici din opera lui Sergiu Nicolaescu care ar trebui sa ne foloseasca drept reazem in acest sens, in masura in care credinta, istoria, datinile si - nu in ultimul rand - bunul simt nu ni le-am pierdut dupa patru decenii de comunism si doua decenii de tranzitie.

Publicat in Stil de viata
Duminica, 02 Decembrie 2012 14:30

Basarabia e Romania

Publicat in Stil de viata

Hulit de unii, dar admirat de zeci de milioane de telespectatori din peste 40 de tari, serialul Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii, care a devenit rapid un fenomen, un megasucces, merita o atentie aparte din toate punctele de vedere. In primul rand, trebuie sa tinem seama de faptul ca, in Turcia ultimei perioade, Otomania, interesul fata de Imperiul Otoman, a devenit un adevarat curent ce marcheaza Turcia ultimilor ani. Astfel, nu e de mirare ca umanizarea sultanului, punerea in evidenta si a multor slabiciuni ale sale, a atras un val de proteste la lansarea serialului in Turcia. Impotriva serialului au fost depuse peste 70.000 de plangeri, zeci de protestatari au aruncat cu oua in studiourile Show TV, premierul Recep Tayyip Erdogan a spus ca serialul este lipsit de respect si prezinta noii generatii fapte istorice intr-o lumina negativa. Intr-un fel, aceasta reactie nu trebuie sa ne mire, daca tinem seama de faptul ca filmul se prezinta ca un film istoric, integrand insa putinele date istorice intr-o poveste, dandu-le acestora viata printr-un scenariu de fictiune care reuseste sa construiasca personaje credibile cu puternice trairi ce nu pot insa ramane straine inerentelor slabiciuni si greseli umane. Dar Suleyman, cunoscut din cartile noastre de istorie ca Soliman,  este unul  dintre cei mai importanti sultani ai Imperiului Otoman care, sub conducerea lui (1494-1566), a cunoscut cea mai glorioasa perioada a sa, intinzandu-se pe trei continente, din Asia pana in Europa si Africa. Nu este de mirare asadar ca Suleyman reprezinta astazi un adevarat erou national al Turciei, in egala masura iubit, admirat si idealizat.
Faptul ca, in dezvoltarea otomaniei, serialele de televiziune si mai ales Suleyman Magnificul joaca un rol primordial este o evidenta. Dar nu mai putin semnicaficativa este cresterea interesului fata de cartile de istorie, de muzee si inclusiv actiunile de restaurare a cladirilor otomane pentru a nu mai vorbi de interesul fata de bijuteriile caracteristice acelei epoci.

Fastul bijuteriilor orientale
Evident ca umanizarea sultanului, povestile de alcov si crearea unei adevarate atmosfere de epoca au contribuit intr-o mare masura la succesul serialului. Cercetarea minutioasa ce a permis reconstituirea bijuteriilor de epoca a avut si ea un rol important. In absenta unor documente scrise, care sa contina descrierea costumelor si bijuteriilor acelei epoci, cercetatorii au fost nevoiti sa se concentreze in special asupra miniaturilor si costumelor expuse in magnificul palat Topkapi, unul dintre cele mai mari si mai vechi palate pastrate pana astazi. Construit in 1470, inconjurat de un zid lung de cinci kilometri ce ingradeste o suprafata de aproximativ 700.000 de metri patrati, palatul a reprezentat atat locuinta sultanilor si a familiilor acestora, cat si sediul guvernului otoman. El gazduia trezoreria, monetaria, arhivele imperiale, institutiile de invatamant avansat ale imperiului  si atat de importantul harem al sultanului. Insa, odata cu transformarea Turciei in republica, palatul devine muzeu.
Astazi, bijuteriile inspirate de cele din film cuceresc piata bijuteriilor, putandu-se vorbi chiar de o noua tendinta in moda. Astazi, in lumea bijuteriilor si a rochiilor elementele de inspiratie otomana joaca un rol tot mai important. In film sunt scene in care actorii poarta bijuterii de sute de mii de dolari, iar pe piata se lanseaza colectii de bijuterii inspirate din acea perioada. Bijuteriile din colectia Otoman se gasesc si la noi, in magazinele You&Me, si se dovedesc a fi un real succes.
Bijuteriile joaca in serial un rol aparte si datorita legaturii cu totul speciale pe care sultanii le-au avut cu aceste podoabe. Aceasta relatie a fost studiata intr-o carte de succes in Turcia - Bijuteriile Imperiului Otoman. Citind istoria cu ajutorul bijuteriilor de Gul Irepoglu. Astfel, a devenit mai clar faptul ca bijuteriile nu reprezentau doar simple obiecte de podoaba, ci adevarate marci ale puterii politice si economice. Cu cat ele erau mai mari, mai elaborate si etalau mai multe pietre pretioase cu atat personajul ce le purta era mai de temut, mai bogat si mai important. Daca in perioada de glorie a lui Suleyman, inzestrat cu un simt estetic remarcabil, fiind el insusi un bijutier desavarit, ce incerca prin aceasta arta sa-si educe rabdarea si spiritul de observatie, asa cum de altfel este si prezentat deja din debutul serialului, bijuteriile au avut perioada lor de glorie, accentul cazand in primul rand pe calitatea lor estetica, odata cu Ahmet I (1590-1617), primordiala devine dimensiunea, scazand grija pentru lucratura si pentru detaliu. Astfel, pe masura ce imperiul avea sa slabeasca, sultanii aveau sa se ascunda tot mai mult in spatele opulentei afisate…

Perioada otomana si perioada fanariota
Diincolo de a constata succesul fulminant al serialului, vizibil si in bijuteriile la moda astazi, dar mai ales din patima cu care atatea milioane de oameni urmaresc in zeci de tari fiecare episod, incat in multe orase poti recunoaste orele de difuzare dupa scaderea traficului, cred ca se impune si un moment de ragaz pentru o privire mai atenta asupra ce a insemnat perioada otomana si cea fanariota in aceasta parte de lume si cum se plaseaza ea astazi in constiinta noastra.
Astazi, nu poti sa ignori acest fenomen abordat sub titulatura de otomanie, constand in interesul tot mai manifest in Turcia pentru tot ce este legat de Imperiul Otoman. Fara indoiala, asa cum s-a si remarcat in mod frecvent, problema imbraca si o dimensiune comerciala, de extindere a pietelor, o dorinta de extindere economica a propriului Lebensraum, de revitalizare a pietelor locale si internationale ale Turciei. Fenomenul pare insa sa reprezinte cu mult mai mult decat atat...
Multa vreme a plutit impresia ca trecutul otoman este discreditat, ceea ce a facut ca urmasii acelui imperiu sa se simta stanjeniti. Astazi, ei afla ca acel trecut a fost magnific, din ce in ce mai multi dintre ei incepand sa devina mandri de acel trecut otoman. Dupa ce au fost invatati ca Imperiul Otoman a fost doar o forma de organizare statala, ei descopera ca avem de a face cu o cultura, cu un stil de viata cotidian cu o puternica amprenta proprie, cu o bucatarie, cu bijuterii si decoratiuni ce o caracterizeaza, astfel ca mereu mai multi au inceput sa devina mandri de trecutul lor. Iar acest demers are loc in cadrul unui proces de cautare a unei proprii identitati de catre o societate puternic impregnata de cultura europeana. Si nu putem ignora nici interesul manifestat fata de un stil de viata aristocratic de catre o burghezie cu un nivel de trai crescut. Ideea ca Imperiul Otoman, care a durat aproape cinci secole in Orientul mijlociu si Balcani, a reprezentat in mare masura un centru de toleranta, pace si stabilitate politica poate sa ofere astazi politicienilor turci un punct de referinta pentru depasirea problemei identitare, in dezvoltarea politicilor externe, pentru politicile regionale, tinand cont si de faptul ca Turcia poate juca in viitor un rol important in regiune.
Discutand despre istoria otomana, o problema aparte o reprezinta cea fanariota, poate cea mai controversata si mai plina de prejudecati. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre sultanul Mehmed al II-lea, in 1453, acesta a recunoscut Patriarhul Ecumenic ca lider national si religios al grecilor si altor etnii ortodoxe, otomanii nefacand o distinctie legala intre religie si nationalitate si, in consecinta, considerandu-i pe toti ortodocsii din imperiu ca apartinand unei singure entitati. In jurul Patriarhiei s-a format primul centru de putere al grecilor din Constantinopol care, dupa cartierul Fanar, in care locuiau au fost denumiti fanarioti. In scurt timp acestia au reusit sa ocupe pozitii tot mai importante in administratia imperiului si sa acumuleze averi enorme, atingand o culme a influentei lor in secolul al XVIII-lea. In secolele XVII - XIX au servit si drept traducatori, dragomani, pentru Inalta Poarta si pentru ambasadele straine, dat fiind faptul ca turcii ignorau in mod traditional si au continuat sa ignore limbile europene.

Fanariotii din Principatele Romane
In secolul al XVI-lea se stabileste regimul de suzeranitate otomana si in Tarile Romane fara ca acestea sa devina insa pasalak-uri, fiind pastrate in  asa numita dar-al-ahd, Casa Pactului sau Casa Pacii, situata intre Casa Islamului, dar-al-Islam, si Casa Razboiului, dar-al-harb, ceea ce presupunea pastrarea autonomiei lor, detinerea tronului  de catre un principe pamantean, pastrarea institutiilor politice, administrative, militare, judecatoresti si ecleziastice, impunand in acelasi timp domnului obligatia de a plati haraci, daruri (pesches-uri) catre sultan si demnitarii lui, conditii ce aveau sa se schimbe, in timp devenind din ce in ce mai dure, iar in locul domnilor pamanteni sa fie numiti si fanarioti.
Se observa insa si o elenizare a unor familii de boieri romani cu scopul de a penetra nucleul Fanarului si a accede mai usor la tron, precum familia Calmasul, devenita Callimachi. Instabilitatea politica si birurile ruinatoare platite in acei ani au facut ca sa apara un adevarat cliseu al viperei fanariote, al machiavelismului manelist, a unei dinastii de lacuste umane, perceptie ce caracterizeaza secolul al XIX-lea, dar persista intr-o anumita masura si astazi cu toate ca, odata cu Iorga, perioada fanariota este reanalizata, incercand sa se depaseasca cliseele, distingand aspectele negative de elementele ce marcheaza un real progres inregistrat in acei ani. Astfel, Constantin Mavrocordat care a domnit cu intreruperi de sase ori in Tara Romaneasca si de patru ori in Moldova a introdus cele mai multe reforme. In primul rand, a desfiintat iobagia. Apoi a preluat o serie de idei de la austriecii care stapanisera Oltenia intre anii 1718 si 1739 si introdusesera o serie de schimbari. In acelasi timp, datorita domnilor fanarioti care fusesera mari dragomani ai Portii, ocupandu-se de relatiile diplomatice cu statele europene, fiind buni cunoscatori de franceza si care au adus profesori straini pentru copiii lor, a aparut o puternica deschidere europeana, fiind introdusa predarea limbii franceze in scolile grecesti din Principate, iar o nota informativa a consulatului rus din Iasi, din 1806, arata ca dorinta de a invata limba franceza a devenit atat de mare incat pare a degenera intr-o epidemie... La fel, alcatuirea unor biblioteci impresionante de catre unii domni fanarioti a devenit un model copiat de multi boieri si negustori.
Astfel, in afara de aspectele negative pe care le-a marcat perioada fanariota, o serie de domni fanarioti au contribuit in mod decisiv la reformarea si la progresul Tarilor Romane si la deschiderea acestora spre vestul Europei. In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca multi dintre acestia s-au integrat boierimii romane, devenind factori activi in promovarea culturii romane. Este interesant si faptul ca, desi era grec, Mavrocordat a impus folosirea in administratie exclusiv a limbii romane, interzicand folosirea celei grecesti. La randul lui, Alexandru Ipsilanti a introdus o serie de reforme in justitie. Este insa adevarat ca schimbarile au fost lipsite de continuitate, iar instabilitatea si presiunea birurilor au marcat profund acea perioada.
Influentele fanariote au marcat si moda, de la vestimentatie la bijuterii, matasurile fine, broderiile in fir de aur, dar si blanurile scumpe facand parte din moda acelei perioade. O caracteristica aparte o reprezenta si opulenta ospetelor si calitatea nelipsitelor tarafuri. Iar cautarea epatarii, prin afisarea bogatiei, rivaliza de multe ori la boierii nostri chiar si cu cea a dregatorilor fanarioti.
Trebuie insa sa invatam sa nu mai privim istoria in alb si negru. Si poate ca, in aceasta privinta, serialul Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii are tocmai meritul sa ne invete sa descoperim omenescul, viata, nuantele, prezente in tot ceea ce este cu adevarat viu, in tot ceea ce a existat in istorie si nu doar ceea ce am retinut noi din istorie.

Publicat in Stil de viata
Joi, 01 Noiembrie 2012 17:59

Produsele Bio, o sansa pentru Romania

Noi, cei cool, dacic cool, consideram ca o problema deosebit de importanta cu care ne confruntam astazi este cea a promovarii mentalitatii, politicilor si produselor bio. Credem ca produsele bio reprezinta o sansa pentru dezvotarea economiei noastre, oferind oportunitati excelente nu numai pe piata interna, ci si pe pietele externe si, in acelasi timp, reprezinta o forma eficienta de protejare a starii noastre de sanatate. Tocmai de aceea ne propunem sa ne alaturam eforturilor de educare a consumatorilor, pentru a constientiza importanta alegerilor pe care le fac atunci cand decid ce si cum sa cumpere. Alegand produsele bio, produsele naturale si traditionale, chiar daca acestea sunt ceva mai scumpe, adoptand o mentalitate eco, o mentalitate sanatoasa, dau o sansa in plus dezvoltarii Romaniei, noi fiind convinsi ca aceasta directie este una de succes pentru Romania.

Atunci cand afirmam acest lucru ne gandim ca interesul pentru produsele bio a crescut in mod spectaculos in ultimii ani, astfel ca in tari precum Germania exista deja lanturi de magazine specializate, de tip supermarket, atat pentru produsele alimentare bio, cat si pentru cosmeticele bio. Este drept ca sistemul de acreditare nu este deloc simplu, dar este menit sa asigure certitudinea calitatii produselor. Astfel, chiar daca de multe ori micii producatori pot oferi produse care ar corespunde conceptului eco, consumatorii nu au cum sa stie acest lucru daca nu exista o atestare in acest sens. Aceasta este motivul pentru care companii romanesti, precum Hofigal sau Apimond, au facut eforturile pentru a obine certificarile necesare.

In plus, in ultima vreme nenumarate stiri ne pun pe ganduri... Cu totii suntem convinsi, teoretic, de interdependenta prezenta in natura, ca un mediu sanatos si o agricultura ecologica ne ofera produse de calitate mai buna, dar ne ofera si un mediu propice dezvoltarii unei apiculturi ecologice. Si cu totii am auzit ca albinele sunt cel mai bun bioindicator al mediului… Dar parca stirea de acum cateva saptamani despre albinele din Alsacia ne-a facut sa ne dam seama ca nu trebuie doar sa stim la modul teoretic niste lucruri, ci trebuie sa si luam masuri pentru a face ceva pana nu e prea tarziu. Am auzit cu totii, mirati, ca albinele din Ribeauville, din Alsacia, au inceput sa produca miere in culori ciudate, rosie sau chiar verde, ca urmare a faptului ca erau atrase de deseurile provenite de la resturile unui sortiment celebru de bomboane de ciocolata produse in cele mai variate culori, de o fabrica aflata la patru kilometri distanta de localitatea in cauza, Ribeauville. In aceste conditii, mierea de regula de buna calitate produsa in aceasta regiune a devenit de nefolosit si in plus se pune chiar problema supravietuirii acestor familii de albine.

Credem ca in zonele nepoluate din Romania trebuie sprijinita dezvoltarea acelor producatori care doresc sa se inscrie in aceasta directie solicitata pe piata – aceea de a oferi produse bio. Nu aveam cum sa nu fim parteneri media ai targului INDAGRA 2012 si nu aveam cum sa nu fim prezenti in pavilionul dedicat produselor BIO. Ca sa ne bucuram de ceaiurile din plante obtinute din culturi bio, de savoarea lor aparte care ne face sa ne dam seama imediat de calitatea acestora, de produsele apicole bio, mai ales de mierea bio de zmeura, cimbrisor, izma sau coriandru, dar si cosmeticele bio cu laptisor de matca sau cu venin de albine.
Alegand produsele bio ne dam o sansa noua si tarii in care traim si pe care o iubim!

Publicat in Despre Dacic Cool
Marti, 09 Octombrie 2012 22:15

In numele nostru, al romanilor

Vine o vreme cand iti dai seama ce e important si ce nu. Vine o vreme cand iti dai seama ca tu esti important, nu un pumn de arginti sau asa-zisa onoare a vreunei titulaturi. Vine o vreme cand iti dai seama ce merita si ce nu. Pentru tine. Pentru numele tau.
Vine o vreme cand iti dai seama ca te defineste cu cine te insotesti, pe cine lasi sa vorbeasca in numele tau, pe cine si ce alegi sa te reprezinte. Si pentru tine, si pentru natiunea ta.
Vine o vreme cand iti dai seama ca strabunicii pe care ii credeai uitati sunt langa tine si-ti cer socoteala. Pentru faptele tale, pentru alegerile tale, pentru viitorul tau si al lor.
Si despre numele astea ale noastre, care ne fac sa ne simtim mandri, care ne fac sa ne simtim responsabili, care ne dau siguranta radacinilor sanatoase si lumina de maine, despre numele noastre ale romanilor si despre traditiile noastre romanesti, am discutat pe indelete in aceasta seara, la Intalniri Capitale, cu Ioana Brusten, un om care-ti aduce linistea si care te face sa redescoperi in tine ganduri uitate, sentimente calde, puteri pentru maine...

Publicat in Despre Dacic Cool
Joi, 20 Septembrie 2012 13:18

Cum vedem si cum iubim. Noi, cei dacic cool

Suntem mandri! Mandri ca suntem romani, mandri ca suntem Dacic Cool, mandri ca ne-am intalnit, ca ne-am cautat si ne-am gasit, ca avem curajul sa ne exprimam, si cu bune, si cu rele, despre tara asta a noastra pe care o iubim. Si-n locul acesta de intalnire, in care ne spunem povestile, gandurile, sperantele, in locul acesta in care ne simtim bine, asa cum doar acasa te poti simti, ii asteptam pe toti cei asemenea noua, pe toti cei care simt si traiesc romaneste. Si ne bucuram de fiecare data cand povestile noastre prind aripi si ajung la alte inimi, la alte urechi, la alti ochi, la alte suflete nerabdaroare a mai afla ceva despre tara asta minunata in care traim. Si ne bucuram ca in cel mai recent numar al revistei Ioana cateva povesti despre Romania noastra au dezvaluit si altora felul in care vedem si iubim noi, cei dacic cool.

Publicat in Despre Dacic Cool
Sambata, 15 Septembrie 2012 12:38

In amintirea lui Stefan

Am fost intrebata cum de satul ardelenesc, in care m-am nascut si am crescut, se numeste Razboieni.
In satul meu, atunci cand au ajuns in Dacia, romanii au ales sa construiasca un castru pentru trupe din Legiunea a III-a Gemina si Legiunea a V-a Macedonica, trupe care aveau rolul de a apara minele de sare de la Salinae (actualul oras Ocna-Mures) si drumul roman ce lega Apulum (Alba-Iulia) de Potaissa (Turda). Pe deal se mai vad urmele acestui "drum al lui Traian"... Si tot pe deal, in castrul roman, au venit cavalerii batavi. Mai exact, legiunea de cavalerie romana Ala I Batavorum Millitaria. (Profesorul meu de istorie si geografie din scoala generala, domnul Pantiliom Popovici, in monografia satului, pe care a intitulat-o Ad Vatabos, mentioneaza ca aici, "la batavi", s-au nascut soldati care apoi au colindat Imperiul Roman pana la marginile lui si chiar dincolo de ele...) Multe s-au intamplat pe acest drum si in acest castru, in acest centru puternic de romanizare, de prefacere si de nastere...
Locul acestei cetatii, ascunse mai apoi de timpuri, nu avea cum sa se numeasca altfel decat... Cetate. Cetate de pamant. Altfel spus, Foldvar, in maghiara. Ceea ce in romaneste suna Feldioara. Iar cei din Feldioara mergeau pe drumul lui Traian ca sa sufere alaturi de Horea si de Avram Iancu, sa invete la Scoala Ardeleana, sa se inchine la Blaj si la Alba-Iulia.
Iar, in 1918, cand Armata Romana a trecut Muresul, cantece de bucurie au uimit vazduhul si cei din Feldioara si-au deschis inimile fratilor lor de peste munti.  Regimentul 15 Razboieni, condus de maiorul Vasile Nadejde, a fost cel care a ajuns, in zi de bucurie, in zi de sarbatoare, in zi dumnezeiasca, aici. Si, chiar din acea zi, s-a hotarat! Locul sa se numeasca Razboieni! In amintirea lui Stefan. In amintrirea luptei de la Razboieni a lui Stefan si a regimentului care-i purta numele si care a adus soarele in sufletele si pe chipul celor de aici. Asa ca satul Foldvar sau Feldvar (Feldioara, in romaneste) si gara aferenta Kocsard (Cucerdea, in romaneste) s-au numit de-atunci Razboieni. E un sat mic, poate mult prea mic ca sa-l retii. Si n-are cine stie de monumente. Are o scoala, o biserica si un monument al eroilor, unde atunci cand am fost copii puneam flori, iar bunicii nostri ne povesteau de luptele la care au participat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, unde am invatat cantece de dor si de neam si de unde am plecat cu amintirea lui Stefan in inima, cu dragul de bunici si de tot ce e romanesc in suflet si in gand...

Publicat in Stil de viata
Sambata, 08 Septembrie 2012 10:29

Stejarul

Aseara m-a sunat domnul profesor. Domnul profesor de istorie din scoala generala. Sa ma intrebe daca imi mai amintesc de stejarul din curtea scolii. Pe vremuri ma jucam cu ghindele din curtea scolii si ma minunam cum de dintr-o ghinda asa de mica se poate face un stejar asa de falnic... Nu stiam semnificatiile, simbolurile sau povestile stejarului din curtea scolii, dar il simteam inalt, frumos, puternic, bun. Il simteai protejandu-te si dandu-ti forta, fara sa intelegi cum anume se intampla asta... Il iubeam, alergam in jurul lui, era in centrul micului nostru univers.
Insa domnul profesor Pantilimon Popovici stia ceva mai mult... Stia ca stejarul care ne bucura si ne apara a fost plantat intr-o zi de sarbatoare, de sarbatoarea pomilor si a pasarilor, intr-o zi de primavara. In primavara bucuriei.
In 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati la Alba-Iulia ca primii suverani ai Romaniei Mari, ai Romaniei Reintregite. In primavara urmatoare, in 1923, scolile au decis sadirea unui arbore al Incoronarii, ca sa eternizeze si sa lege maretul act al Incoronarii Primului Rege al Tuturor Romanilor de o actiune scolara de o deosebita insemnatate pedagogica si nationala - Serbarea Arborilor si Pasarilor. Pentru ca invatatorii stiau ca nu trebuie doar sa-i invete pe copii sa scrie si sa citeasca, sa adune si sa inmulteasca, ci trebuie sa-i invete si cum sa sadeasca un pom, o vita-de-vie, cum sa ingrijeasca o floare, cum sa se bucure de cantecul unei pasari, de o padure, de un crang, de o poiana... Si-n gradina scolii invatai cum sa-ti faci casa gradina, cum sa-ti faci tara gradina! Si-ntr-o zi anume sarbatoreau, cu totii, pomii si pasarile, bucurandu-se de florile de primavara si cantandu-le impreuna.
Asta e poveastea stejarului din curtea scolii Razboieni-Cetate (vechea Feldioara, din judetul Alba) in care am invatat. Si asta e povestea invatatorului meu, domnul profesor Pantilimon Popovici. Povestea unui dascal care stie ca misiunea lui nu s-a terminat cand eleviii sai au absolvit scoala. Pentru ca un invatator adevarat e invatator pentru totdeauna! Stie ca trebuie sa pleci in lumea cea mare, ca poti sa fii ispitit de alte si alte idei, ca poti sa fii pe drum pentru o perioada cu cine n-ar trebui sa fii, ca poti sa cazi si poti sa gresesti, dar - daca te-a plamadit asa cum trebuie - stie ca te vei ridica, ca nu vei uita ce esti si ce trebuie sa fii, ca vei sadi si tu un arbore, sperand ca o samanta sa prinda radacini, sa creasca, sa infloreasca, sa continue, sa duca mai departe toate dorurile si toate amintirile, toata viata si toata bucuria. Si te mai intreaba din cand in cand, bun si bland, de-ti mai amintesti de stejarul din curtea scolii, de poruncile vechi pe care ti le-a spus si de la care el nu a abdicat, ca doar sunt vechi si pline de forta, asa cum le-a gasit el asternute pe niste pagini de multi aproape uitate din Statului Tinerimii Romane.

1. Fii bun, drept si cinstit.
2. Nu intrebuinta vorbe urate.
3. Fii cuviincios si indatoritor. Respecta-i pe cei batrani.
4. Fii saritor fata de oricine: ajuta-i pe cei slabi si pe cei saraci.
5. Gandeste-te ca munca ta sa foloseasca tuturora.
6. Respecta avutul tarii.
7. Respecta si iubeste natura. Ingrijeste pomii si florile, fii bun si milos cu animalele.
8. Ai grija de casa ta si de scoala ta.
9. Nu-i uita niciodata pe cei care au murit pentru tara! Ai grija de mormintele lor!
10. Fii mandru de credinta ta si de neamul tau. Apara-le!

Publicat in Stil de viata
Sambata, 01 Septembrie 2012 14:06

De straja

Cimitirul Militar din Pasul Prislop

Publicat in Stil de viata
Pagina 1 din 6
Te afli aici: Comunicare in Arena Afiseaza articolele dupa tagul: Traditii