Durerea trupului sfasiat si a sufletului chinuit, alfabetul miraculos al inimii care stie mai bine decat cel al literelor cu care scrii cine esti si ce te defineste, povestile pe care le-ai auzit si care s-au transformat intr-o istorie neprinsa in nici un manual, dar pe care o simti, care te doare si care te inalta, pe toate le-am asteptat sa fie spuse si le-am urmarit cu atentie si cu surprindere asa cum au fost ele rostite in emisiunea Omul si timpul din aceasta seara de pe TVR1. In sfarsit, o lectie de istorie pe care o asteptam! Caci istoria Basarabiei nu o cunoastem, istoria noastra nu ne-o cunoastem... Dar avem nevoie de ea! Sa ne inaltam si sa fim cu adevarat romani.
Si mi-e rusine ca pana acum n-am fost la Cernauti si n-am colindat Basarabia. Asa cum n-am fost nici pe Valea Timocului si cum n-am urmat nici un drum prin Macedonia. Dar anul asta o sa ma innoiesc! De Paste o sa ma innoiesc! Si-o sa merg in locurile fratilor mei care nu s-au saturat de Romania, care sunt fericiti ca Romania exista, in locurile celor care au fost batuti si rupti de mama si de tata, de frate si de sora, de copii si de bunici, de sufletul-pereche, doar pentru ca au zis ca sunt romani, dar care stiu ce poate fi Romania, cea pe care o viseaza si cea care ii defineste...

Publicat in Stil de viata
Miercuri, 15 Februarie 2012 15:39

Cool, Dacic Cool!

Locuri, oameni, traditii si vise asteapta sa fie descoperite pe Dacic Cool. Multumim pentru aprecieri realizatorilor emisiunii Love at First Site de la Radio Romania Cultural. Ne dorim sa fim impreuna, cool, Dacic Cool!

Publicat in Despre Dacic Cool
Joi, 09 Februarie 2012 10:42

Bratienii, politica si dragostea de tara

Pe toate meleagurile si in toate timpurile, au fost politicieni care au stiut sa-si urmareasca doar propriile interese, fiind gata sa calce peste cadavre, dar au fost si politicieni care au inteles sa se jertfeasca pentru interesul national. Si au mai fost si altii care au ajuns in politica prin accident, neintelegand nici ce cauta acolo, nici ce fac cei din jurul lor.
Pentru noi, pentru romani, un exemplu il pot constitui Bratienii, veche familie de mici boieri din Arges, mentionati pentru prima data intr-un document din 1508. Traditie, cultura, devotament si seriozitate, dragoste de neam, nevoia de a-ti inchina viata pentru propasirea tarii tale, iata ce a marcat destinul acestei familii. La fel si pe cel al altor adevarati oameni ai acestei tari. Sunt valori si sentimente profunde care, atunci cand le descoperi, dau un alt sens intregii tale vieti. Poate si de aceea, ori de cate ori am ocazia, ma opresc, langa Pitesi, la Vila Florica, veche resedinta a Bratienilor... Chiar daca interiorul acesteia respira, astazi, mai mult atmosfera de casa de protocol, arhitectura, privelistea de pe terasa, fotografiile, documentele de familie si capela Bratienilor reprezinta un excelent spatiu de reculegere. O speranta ca Romania, cu oamenii ei, poate arata si altfel.
Familia Bratienilor nu este singura familie ce ne poate servi de exemplu, poate ne amintim si de familia academica a Densusienilor si nu sunt singurii… Ce-i uneste? Dragostea de tara. Respectul si dragostea de carte. Demnitatea. Asumarea propriei raspunderi in fata istoriei. Ar trebui sa fim in stare sa redescoperim mitul pasarii Phoenix si sa redesteptam Romania de acolo de unde a ingropat-o cizma nemiloasa de la Sighet si din celelalte lagare de exterminare. Acolo au murit striviti in bataie si ultimii Bratieni, alaturi de restul elitei acestei tari. Redescoperindu-i, poate aflam, din nou, ce inseamna sa fii roman… In mod cert, altceva decat golani, viermi, handicapati sau slabanogi. Adevaratii oameni ai acestei tari au facut politica din dragoste fata de poporul lor si nu prin desconsiderarea lui.

 

Publicat in Stil de viata

Spre deosebire de ceea ce cred multi, au fost si sunt inca multe scoli generale in satele noastre unde nu numai ca s-a facut scoala in mod serios, dar unde scoala nu se rezuma doar la manuale… Unde oameni adevarati au reusit si reusesc sa-i dea viata. Unde istoria nu doar se invata, ci se traieste.

Un astfel de om care a reusit sa insufleteasca zeci de generatii de copii a fost si este si profesorul meu de istorie si geografie din scoala generala, Pantilimon Popovici. Un profesor minunat, dar, in acelasi timp, un adevarat savant. In timp ce multe locuri celebre, precum Sarmizegetusa Regia, risca sa cada prada buldozelor si asfaltarii, profesorul Pantilimon Popovici si-a dedicat intreaga viata cercetarii vestigiilor arheologice din jurul localitatii Razboieni-Cetate, din judetul Alba.

Fara bani, fara sprijin din partea autoritatilor, a reusit sa depuna o munca imensa, bazandu-se doar pe propria lui pasiune si pe entuziasmul pe care a stiut sa-l transmita mai departe, bucurandu-se astfel de sprijinul satenilor si al elevilor, carora a reusit sa le confere o dimensiune in plus traiului modest de zi cu zi. A reusit sa le transmita si lor ceva din pasiunea si inflacararea sa. Fara lectiile lui atat de vii si de interesante care se continuau de atatea ori pe teren, in cautarea a noi vestigii, sau in imensa colectie de obiecte din vremea dacilor, a romanilor sau - chiar mult mai vechi - din perioada neolitica, fara patosul lui atat de contagios, cu siguranta, formarea noastra, a elevilor lui, nu ar fi fost aceeasi. Si nici nu pot sa-mi imaginez cum as putea fi eu astazi daca nu beneficiam de indrumarea acestui om minunat.

Timp de o viata, singur, a reusit sa studieze un spatiu de o nebanuita bogatie arheologica. Sapaturi, cartografiere, studiul si datarea obiectelor si nu mai putin dificila corelare a tuturor datelor ce se adunau pe rand, an de an. Iar arealul acesta prezinta o bogatie arheologica deosebit de complexa. Opt terase ale Muresului ascund de la asezari din neoliticul tarziu, 4600-3700 i.H., apartinand culturii Petresti, trecand apoi prin cultura Cotofeni, 3500-2500 i.H., din epoca de trecere spre epoca bronzului, iar apoi prin epoca bronzului, cultura Wietenberg, 2000-1300 i.H., urmata de cultura Hallstadt, din prima epoca a fierului, secolele XI-VII i.H., cu multiple urme lasate de sciti pentru a ajunge apoi la vestigiile dacice din perioada Latene, 300-106 i.H.

Dar adevarata bogatie a zonei apare odata cu perioada romana si datorita castrului roman prezent la Razboieni-Cetate. Descoperirile, ideile, interpretarile si mai ales datarile intregului material arheologic le-a confruntat cu nenumarati specialisti din intraga tara, pana ce astazi a reusit sa publice imensul material al unei vieti intregi de munca, impreuna cu Rada Varga, in cartea aparuta la Editura Mega din Cluj-Napoca sub titlul Ad Vatabos, Monografie arheologica a localitatii Razboieni-Cetate. Numele, atat de ciudat, nu reprezinta nimic altceva decat una dintre inscriptiile din perioada romana descoperite de autor si care dau importante indicii cu privire la trupele ce au stationat in aceasta zona.

Dar acest om minunat nu traia doar pasiunea descoperirilor arheologice, ci, in egala masura, traia cu pasiune pentru noi, pentru a ne forma ca adevarati romani, ca oameni responsabili si cu frica lui Dumnezeu. Iar invataturile lui de viata erau intarite de cele ale istoriei si de minunatul lui exemplu personal. Pentru ca scoala nu inseamna doar informatie, nu inseamna in primul rand informatie, ci formatie, formatia ta ca om… Iar astazi profesorul meu mi-a facut cel mai frumos cadou pe care putea sa mi-l faca cineva. Mi-a daruit un exemplar al cartii sale, al muncii lui de o viata. O carte cu o nepretuita dedicatie, Pentru Cecilia, o eleva eminenta a Scolii noastre, un moment de lectura despre satul natal si o aducere aminte spre profesorul de istorie si geografie, Prof. Popovici. Ce poate fi mai minunat decat sa vezi ca, dupa zeci de ani, profesorul tau care ti-a indrumat primii pasi in viata, in formarea ta ca om, inca nu te-a uitat, ci, dimpotriva, s-a gandit la tine, sa-ti impartaseasca rezultatul minunat al unei vieti dedicate neamului sau, descoperirii si cunoasterii trecutului, a celor ce s-au perindat pe aceste meleaguri timp de mii de ani, si, in egala masura, dedicata formarii noilor generatii de romani?...

Publicat in Stil de viata
Marti, 24 Ianuarie 2012 08:41

Un destin numit Unire

Sunt popoare care au avut sansa sa nu fie rupte niciodata de vicisitudinile istoriei. Din pacate, nu este cazul nostru. Poporul roman, unit prin limba si datini, nu a putut visa unirea decat la cumpana unor veacuri de grele incercari, in 1600, prin vointa temerara a celui ce avea sa plateasca cu viata. Visul lui Mihai Viteazul avea sa para spulberat in uitare pana cand generatia de la mijlocul secolului al XIX-lea nu-l va aduce din nou in prim planul istoriei. Astfel, 24 ianuarie 1859, chiar daca nu putea reprezenta decat un prim pas al unei mici uniri ce nu cuprindea nici Ardealul si nici Basarabia si Bucovina, avea sa deschida o noua pagina a istoriei noastre nationale. Unirea de la 24 ianuarie 1859 marcheaza deschiderea unui nou drum pentru Natiunea Romana. De la alegerea unui acelasi domnitor, la Iasi si la Bucuresti, la recunoasterea unui stat unitar, la dobandirea independentei si apoi la realizarea Marii Uniri din 1918, discutam de un drum extrem de scurt, dar in egala masura tumultuos si impresionant din punct de vedere al dezvoltarii statului roman si al afirmarii pe plan international a unei cu adevarat mari natiuni europene, Natiunea Romana. Un drum impresionant care a facut din Romania o tara apreciata, respectata si invidiata de multi, dar care a fost frant tragic dupa doar opt decenii, odata cu sfartecarea ei in urma pactului Ribbentrop-Molotov si apoi cu ocuparea tarii de catre trupele bolsevice cu toate consecintele nefaste de ale caror urmari nu am scapat nici astazi. Tranzitia care a urmat si cu care ne chinuim de 22 de ani, pe care unii incearca sa o priveasca drept atat de scurta, am mai spus-o si nu voi inceta sa o repet, este la fel de lunga pe cat a fost si perioada interbelica, perioada Romaniei Mari.

De asemenea, ar trebui sa ne aducem aminte ca domnia lui Cuza nu a durat decat sapte ani, din 1859 pana in noaptea de 22 spre 23 februarie 1866. Dar in sapte ani Cuza a reusit sa faca din tanarul stat romanesc, cu a lui initiala stare medievala, un stat cu reale aspiratii moderne, infaptuind profunde reforme in pas cu acele timpuri sau, uneori, poate chiar mai ambitioase. In primul rand este vorba de grija fata de romanul napastuit. Reforma lui agrara a desfiintat servitutile feudale si a condus la improprietarirea a peste 400.000 de familii de tarani cu terenuri agricole si la acordarea de loc de casa si gradina pentru alti aproape de 60.000. A pus bazele unei armate moderne a Romaniei. A introdus un sistem fiscal modern si o lege a contabilitatii si consiliilor judetene, codul civil si codul penal, o extrem de importanta lege a instructiunii publice, instituind educatia publica gratuita si obligatorie si infiintand Universitatea din Iasi si apoi pe cea din Bucuresti, Scoala Nationala de Arte Frumoase, Scoala de Medicina Veterinara.

Daca vom compara ce s-a realizat in cei 80 de ani ce au urmat Unirii din 24 ianuarie 1859, momentul in care s-a pus temelia pentru infiintarea Statului National Roman, cu acesti aproape 70 de ani care au urmat dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, vom invata poate sa apreciem mai bine insemnatatea fiecarui an, nu numai din punct de vedere al propriei vieti, ci si din perspectiva istoriei noastre nationale. Infaptuirea Unirii si avantul fara precedent al tanarului stat roman s-a datorat insa unor mari oameni de stat, oameni educati, cu studii academice remarcabile, care si-au iubit cu adevarat tara si neamul si nu au urmarit propriile lor avantaje si propria lor inavutire. Pe atunci poporul nu-i hulea pe cei care luptau pentru binele national pentru ca poarta papion precum a fost huiduit Ratiu si oamenii nu acceptau ca alesii sa-i numeasca, golani, huligani, viermi, ciumpalaci... Nu era de conceput ca un ministru de externe al Romaniei sau un alt demnitar al statului roman sa-si huleasca propriul popor. Dar mai este totusi o vorba din batrani care poarta cu  sine o mare doza de adevar. Fiecare popor are conducatorii pe care ii merita. Acum un secol si jumatate romanii au avut parte de acei minunati oameni care au facut Unirea. Era ceea ce ei au meritat. Au avut parte apoi, timp de zeci de ani, de toti acei oameni care au reusit sa obtina independenta, sa obtina Marea Unire si sa asigure prosperitatea tarii, a unei tari admirate si respectate. Acum, avem conducatorii pe care se pare ca ii meritam noi, cei de astazi…

Cred ca daca avem un minim respect si o minima recunostinta pentru sacrificiile si realizarile inaintasilor nostri, care au infaptuit Unirea si au creat statul roman modern, respectat si prosper, avem inainte de toate datoria sa ne trezim noi, cetatenii acestei tari, noi, fiecare roman in parte, sa ne uitam in jurul nostru si la trecutul nostru si sa intelegem ce se intampla. Caci, in cele din urma, viitorul depinde de noi si nu de altii. Oare cati dintre noi isi cunosc imnul si cati dintre noi isi mai amintesc Hora Unirii? Oare ce mai stim noi, romanii de astazi, despre marile figuri ale neamului, despre acei oameni minunati care au faptuit Unirea si au creat Romania Mare? Ar trebui sa ne aducem aminte ca, fara scoala, fara educatie si fara istorie, orice popor este pierdut. Scoala nu este un lux. Cunoasterea istoriei nationale nu poate fi facultativa si nici nu poate fi rescrisa dupa bunul chef al fiecaruia, asa cum s-a intamplat neincetat din anii '50 incoace…  Ea tine de insasi fiinta noastra nationala si cunoasterea ei reprezinta o necesitate, o obligatie  pentru a te putea respecta pe tine ca om si ca popor.

Astazi, este una dintre marile noastre sarbatori nationale, o zi hotaratoare pentru destinul nostru national. Este o zi in care, daca reusim sa ne reculegem cu adevarat, poate avem o sansa sa ne si trezim la realitate. Unirea, ca si dragostea de tara, este inainte de toate o stare interioara. Hai, sa mai cantam o data Hora Unirii si poate ne desteptam din somnul cel de moarte...

Dim lights

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Joi, 01 Decembrie 2011 22:22

Sentimentul National

Ziua nationala a fost o adevarata bucurie, o adevarata sarbatoare. La aceasta nu a contribuit doar vremea excelenta si desfasurarea impecabila a defilarii militare, ci, mai ales, increderea pe care ti-o da cresterea numarului celor care participa direct, cu toata inima, la acest eveniment. Este intr-adevar o mare bucurie sa vezi miile de oameni, majoritatea cu copii de diferite varste, purtand cu mandrie tricolorul, traind din plin aceasta zi cu atatea semnificatii pentru noi. Evident, nu ma refer la numarul in sine, de fapt, extrem de mic, ci la cresterea lui, probabil de cel putin doua-trei ori fata de anii trecuti. Apare astfel speranta ca poate vom redescoperi bucuria si mandria de a fi romani. Pentru ca ne gasim astazi, dupa acesti 22 de ani nefasti de tranzitie, in situatia in care pentru prea multi dintre noi nici imnul national si nici drapelul nu mai reprezinta practic nimic. Se pare ca nu mai prezinta nici un interes si nu mai este cunoscuta nici macar propria noastra istorie nationala. Si, din pacate, nici nu avem de ce sa ne miram…
Dupa ce in anii '50 s-a preamarit Uniunea Sovietica, fiind pedepsiti cu ani grei de temnita cei care indrazneau sa vorbeasca despre propria noastra istorie, dupa cumplitul experiment Pitesti, dupa decimarea elitelor romanesti, iar apoi dupa excesivul cult al personalitatii, realizat in cadrul unui asa-zis nationalism socialist, au urmat acesti ani de tranzitie dupa care nu mai avem nici macar un manual pe care sa stea scris Istoria Romaniei. Este scris, simplu, Istorie. Si, intr-adevar, nici nu poate fi vorba despre istoria noastra nationala. Texte care in loc sa ofere elevului o intelegere a devenirii nationale prin prezentarea sensurilor profunde ale principalelor momente ale istoriei noastre nu fac, de fapt, altceva decat sa anuleze aceste intelesuri sub pretextul unei prezentari moderne. Modern si stiintific insemnand aici ca se reia de mai multe ori firul anilor din diferite puncte de vedere, diplomatic, militar etc., dar nu se zaboveste niciodata asupra sensurilor profunde ale diferitelor evenimente.  Este ca si cand parintii, vrand sa revada istoria propriului lor copil, in loc sa urmareasca evolutia lui ca fiinta deopotriva biologica, psihica si emotionala, ar incerca sa urmareasca pe rand, separat, cresterea mainii drepte, apoi a celei stangi si tot asa pana la o pretinsa epuizare a subiectului. Nu cred ca urmarind un astfel de film si-ar recunoaste nici copilul si nici propriile trairi, bucurii si tristeti care le-au marcat istoria vie a cresterii copilului lor. Iar ca efectul ruinator sa fie complet trecem in derizoriu chiar si figurile emblematice ale istoriei noastre, Stefan cel Mare si Sfant devenind un simplu afemeiat ce iubea putin cam tare licoarea bahica, iar Decebal - un conducator cu fruntea lata si buze senzuale!!! In mod cert, disectia este indispensabila formarii medicului, la fel precum realizarea diferitelor decupaje problematice pentru formarea istoricului, a cercetatorului specializat in aceasta stiinta. Dar scoala generala si liceul nu au menirea de a produce specialisti in diferite domenii stiintifice, ci cetateni ai acestei tari, oameni educati, capabili sa-si  inteleaga deopotriva stramosii si confratii, cu un real angajament civic si moral. Iar acest lucru nu cred ca este posibil fara un profund si viu sentiment national.
Sentimentul national nu este un moft. In absenta lui un popor isi pierde coeziunea si vigoarea. Iar acest lucru cred ca se poate vedea din plin daca ne uitam la istoria acestei tranzitii. Nu este  vorba de nationalismul agresiv si aberant de a te considera mai destept si cu mai multe drepturi decat altii. Dar este vorba de respectul, de recunostinta si de dragostea fata de stramosii tai. La fel cum este inadmisibil sa nu-ti iubesti si sa nu-ti respecti parintii, la fel de ruinator este sa nu-ti iubesti si sa nu-ti respecti stramosii. Iar pentru a-i putea iubi si respecta trebuie inainte de toate sa-i cunosti, dar nu asa cum s-ar prezenta ei intr-un borcan cu spirt la institutul medico-legal, ci cu prea pllinul lor de viata, cu suferintele si realizarile lor. Aceste sentimente nu au nimic in comun cu intoleranta si cu nationalismele agresive. Iubindu-ti si respectandu-ti cu adevarat proprii parintii, nu ai cum sa nu-i respecti si pe cei al celor din jurul tau. La fel stau lucrurile si din punct de vedere al raportarii la celelalte natiuni.
In trecut, atat in societatile primitive, cat si in cadrul obstei satului, oamenii se cunosteau toti intre ei, erau rude mai apropiate sau mai indepartate, iar viata fiecaruia depindea de cei din jurul lui. Coeziunea sociala aparea de la sine si reprezenta forta acelei comunitati. Agregarea acestor micro-comunitati a dus treptat la o coeziune sociala mereu mai mediata. In cadrul imperiilor era in joc atat mandria de a le apartine, cat si efectul fortei prin care imperiul se raporta la fiecare individ. Ideea de natiune si de stat national, asa cum le cunoastem noi in secolul al XIX-lea si apoi al XX-lea, vin sa umple golul ce aparea prin disparitia imperiilor. Sentimentul national, in sensul modern al termenului nu a aparut nici spontan si nici simplu. La noi a fost un proces indelungat care s-a bazat in primul rand pe eforturile Scolii Ardelene si ale celor ce au pregatit revolutiile din 1848. Prin scrierile lor, de exemplu prin istoria scrisa de Balcescu special in acest scop, agregarea comunitatilor ce formau Principatele Romane din acea vreme, legaturile profunde ce veneau din datini comune si din spatiul lingvistic comun au evoluat treptat spre acest formidabil sentiment ce avea sa se aseze ca fundament al statului national. Sentimentul National. Forta lui exemplara s-a vazut in faptele de arme ce au permis realizarea Romaniei Mari, in eforturile sustinute ale elitelor acelor ani de a contribui prin munca lor si prin eforturile lor diplomatice de a face ca Romania sa fie cunoscuta si respectata in lume. Pentru acesti oameni interesele personale si cele politice nu puteau trece in fata interesului national. In egala masura, Regele Carol I, Regele Ferdinand sau Regina Maria, care nici unul nu avusesera nici o legatura cu spatiul romanesc pana la venirea pe tronul tarii, au trait si actionat ca adevarati romani, punandu-si intreaga viata, timp, energie si sentimente, in slujba propasirii Romaniei, devenita adevarata lor patrie, odata cu urcarea pe tron. Si aceasta nu printr-un act formal, ci prin intelegerea si prin patrunderea profunda a valorilor romanesti, devenind adevarate simboluri de traire a sentimentului national romanesc, motiv pentru care au fost si atat de iubiti si de respectati de catre poporul roman.
O caracteristica speciala a spatiului romanesc, atat in ceea ce priveste obstea sateasca, cat si in ceea ce priveste statul national, il reprezinta caracterul laic si in acelasi timp crestin. Biserica a facut tot timpul parte integranta din viata comunitatii romanesti fara ca ea sa se gaseasca intr-un raport de rivalitate,  de obedienta sau de suveranitate fata de fortele administrative.
Dincolo de situatia dramatica in care s-a gasit Romania, atat din punct de vedere al sentimentului national, cat si al credintei crestine, in perioada dictaturii sovieto-comuniste, sentimentul national s-a aflat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Europa, intr-un greu impas, tocmai din cauza gravelor derapaje nationaliste. Unde sfarseste forta benefica a sentimentului national si unde incepe forta devastatoare a nationalismului agresiv si intolerant este o grea problema. Raspunsul pe care l-au cautat mai ales Franta si Germania dupa cumplita experienta a celor doua razboaie mondiale si a mai vechilor lor rivalitati si beligerante a dus la demersul infiintarii Uniunii Europene, ca forma suprastatala in consonanta cu inceputul procesului de globalizare. Unitatea in diversitate a reprezentat o complicata cautare de a impaca procesul globalizarii cu respectarea valorilor si identitatii nationale. Dar acum mai bine de doua decenii, cu inegalabila lui sinceritate, Francis Fukuyama, japonezul american, reputat om de stiinta, universitar, analist si consilier politic, anunta simplu si clar, pe intelesul tuturor, iminenta disparitie a problematicii nationale si religioase si, chiar mai mult decat atat, sfarsitul istoriei in sensul de evolutie socio-culturala. Anii urmatori l-au adus insa mereu mai mult in conflict cu fauritorii politicii internationale. Si evolutia acestor ani nu poate sa nu ridice o intrebare extrem de serioasa. Pe ce se poate baza astazi, in mod real si eficient, coeziunea sociala, daca tindem sa anulam sentimentul national si sentimentul religios? Daca sentimentul de apartenenta la cetate dispare, cetatea ca structura democratica dispare si ea… Odata cu disparitia acestui sentiment, cetatea se dezagrega sau este silita sa evolueze spre dictatura. Cresterea coruptiei, debusolarea sociala, degringolada ideologica si, nu in ultimul rand, esecul doctrinelor si mecanismelor economice care au condus lumea la aceasta criza, pentru care inca nu se intrezareste nici o iesire, sunt, cred eu, tot atatea motive de ingrijorare si, in acelasi timp, motive de a ne reintoarce, cat mai avem timp, la acest atat de sanatos sentiment national si la adevarata credinta.
Fara o forta de  coeziune, reala, puternica, structuranta, nu ramane decat un spatiu extrem de periculos, deschis haosului si dictaturii. Lor nu li se poate opune decat dragostea. Pentru noi, dragostea crestina. Si respectul fata de cel de langa tine. Acestea sunt fortele de agregare pe care le implica sentimentul national! Acum cateva decenii  se spunea ca secolul XXI va fi unul al credintei, unul religios, unul al dragostei, sau nu va fi deloc. Eu as adauga si urmatorul pandant care mi se pare esential: al recastigarii sentimentului national. Avem nevoie de aceasta formidabila forta structuranta, de responsabilizare, care sa-ti confere simtul de raspundere si nevoia de implicare, nuantata de acea profunda dragoste fata de aproapele tau pe care o resimte orice adevarat crestin. Aceasta cred ca pentru noi, romanii, inseamna reintoarcerea la adevarata noastra fiinta nationala. Nu avem cum sa ne sustragem procesului de globalizare. Dar il putem urma dezagregandu-ne, disparand ca popor, ca romani, anulandu-ne fiinta nationala, sau, dimpotriva, ne putem integra cu intreaga noastra forta nationala. Dar pentru aceasta este necesar ca mai intai sa ne cunoastem istoria, valorile culturale, sa deslusim profunzimile fiintei noastre nationale. Marii ganditori ai neamului nostru, precum Blaga sau Noica, au trudit o viata pentru a aduce la lumina aceste valori. Este o crima sa-i trecem in uitare. Este o datorie de onoare a actualelor generatii de a le continua eforturile si este o cerinta imperioasa pentru fiecare dintre noi de a deslusi adevarata asezare si adevarata forta a fiintei noastre nationale.
In secolul al XIX-lea romanii au intrat in istorie cantand Hora Unirii. Ei descoperisera ca acolo unde-s doi puterea creste. Este un adevar pe care ar trebui sa-l redescoperim. Adevarata forta nu o putem gasi decat in redescoperirea fiintei nationale, in redescoperirea solidaritatii nationale, a demnitatii si responsabilitatii nationale. De aceea m-am bucurat vazand ca numarul celor pentru care ziua nationala si simbolurile nationale reprezinta valori nepieritoare incepe din nou sa creasca. Pentru mine, a fost nu numai o bucurie, ci, in primul rand, o imensa sursa de speranta, sa vad privirea celor care mergeau spre casa, dupa defilare, alaturi de familie sau de prieteni, cu drapelul national in mana. Nenumaratii copii, de varste diferite, in sufletul carora se trezea la viata sentimentul national… Atat timp cat reusim sa pastram vie fiinta noastra nationala, viitorul nu are de ce sa ne sperie. Pentru mine, 1 Decembrie a fost o zi binecuvantata de Dumnezeu!

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 30 Noiembrie 2011 22:41

Ziua Nationala

La trecerea dintre luni, acum, la sfarsit de noiembrie, in mijlocul marelui post al Craciunului, pentru noi, romanii, este un moment cu totul deosebit pe care este cazul sa-l traim cu intreaga forta a unei adevarate renasteri personale si nationale.
Ne aflam la mijlocul postului prin care ne pregatim pentru Nasterea Mantuitorului prin care ne este harazit sa ne putem bucura de infinita si adevarata lui dragoste. Si acum, la mijlocul acestui post, care ne pregateste pentru cea mai mare bucurie a crestinatatii, acum, la 30 noiembrie, il sarbatorim pe Sfantul Andrei. Pentru noi nu este un sfant oarecare. El este Apostolul care, poposind pe meleagurile vechii Dacii, avea sa crestineze acest popor care, dupa cum afirma multi, s-a nascut crestin. Este singurul care nu s-a crestinat prin hotararea intai-statatorilor lui, ci in mod firesc, natural, de la sine inteles, astfel incat nimeni nu l-a cunoscut altfel decat ca un neam profund crestin. Acesta este Poporul Roman.  Astfel, sarbatorindu-l pe Sfantul Andrei, sarbatorim in acelasi timp nasterea Poporului Roman, ca un popor crestin inca de la inceputurile sale.
Si, mai mult decat atat, acum, pe 30 noiembrie, ne pregatim in acelasi timp pentru marea zi a Unirii, pentru ziua de 1 Decembrie, ziua declarata oficial zi nationala. Este ziua in care se naste Romania Mare, adevarata Romanie, in fruntariile ei naturale. Este o zi a Victoriei. Dar este in acelasi timp o zi in care trebuie sa-i cinstim pe inaintasii nostri, fara de ale caror jertfe Marea Unire nu ar fi fost posibila. Si trebuie sa-i avem in vedere atat pe cei care s-au jertfit pe campul de lupta si pe marii carturari care au luptat pentru drepturile romanilor, pentru crearea constintei nationale si pentru renasterea nationala, cat si pe marii oameni de stat care au reusit sa impuna mai marilor acelor timpuri o tara, un popor, un destin pana atunci au fost cu totul ignorate. Iar intre acesti mari romani se numara, fara putere de tagada, si ilustrii reprezentanti ai Casei Regale a Romaniei, oameni care s-au indragostit de aceasta tara si de oamenii ei minunati, devenind mai romani si mai patrioti decat multi dintre conationalii nostri de astazi. Ar trebui nu numai sa-i comemoram si sa-i cinstim pe acesti bravi si minunati stramosi, dar ar trebui si sa ne luam ragazul sa ne aplecam macar pentru o clipa si asupra faptelor, demnitatii si moralei lor pentru a invata, pentru a lua aminte si a reusi sa ne aducem si noi astazi prinosul unor reale eforturi pentru a salva aceasta tara si a o creste, caci jertfa lor nu a fost pentru noi, ci pentru urmasii nostri si pentru urmasii urmasilor nostri… Si, asa cum ne-au obisnuit stramosii sa spunem, Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Si - nu uitati! - perioada de glorie a Romaniei, adica perioada interbelica, a durat tot atat cat a durat si aceasta penibila tranzitie, care, din pacate, nu se mai termina. Si nu uitati ca si in acei ani a bantuit o criza, si nu una oarecare… Criza din 1929 a fost cea mai grava din istorie. Dar Romania a stiut sa o depaseasca. Ce facem noi astazi? Este o intrebare care ar trebui sa ne-o punem necontenit. Sa ne amintim ca Romania Mare a fost creata de oameni care si-au asumat sarcina si raspunderea de a face istorie si nu de a se ascunde la umbra ei!
Sarbatorile nu au fost create doar pentru a petrece, pentru chef si bucurie, ci si ca prilej si provocare de analiza, de purificare si renastere. Acestea ar trebui sa reprezinte momentul unei profunde autoevaluari, proprie fiecaruia. Un moment dupa care sa privesti apoi cu responsabilitate spre viitor, pentru a-ti asuma raspunderea si sarcinile ce-ti revin pentru anul ce urmeaza. Iar de 1 Decembrie aceasta analiza si aceasta asumare ar trebui sa o facem atat in calitate de crestini, cat si in calitate de romani, in fata lui Dumnezeu, dar si a stramosilor nostri, asumandu-ne raspunderea ce ne revine nu numai fata de noi, dar, mai ales, fata de cei ce vor veni dupa noi. Este momentul in care ar trebui sa ne smerim, pentru ca apoi sa putem privi cu incredere intr-un viitor a carui faurire sa ne-o asumam. Si cu aceste ganduri cred ca ne putem ura cu incredere si cu optimism La multi Ani! La Multi Ani, Romania!

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 25 Octombrie 2011 11:59

La Multi Ani, Majestate!

Traim astazi o zi memorabila. O zi cu adevarat istorica.
Orice roman care isi cunoaste macar minimal istoria stie prea bine ca, pentru Romania, Casa Regala inseamna inainte de toate crearea Romaniei Mari. Dezvoltare, emancipare si respectul castigat de Romania ca un adevarat stat european. Asta inseamna Casa Regala! Iar Regele Mihai, Omul care a avut curajul sa schimbe mersul istoriei, sa scurteze razboiul si sa salveze Romania intr-o mai mare masura decat se mai putea spera in acel moment, omul care a stiut sa traiasca cu egala demnitate, atat sub povara responsabilitatilor ce apasau pe tinerii lui umeri, in acei ani, cat si in atat de indelungatii ani ai exilului, ramanand mereu acelasi om demn care mai presus de toate a stiut sa iubeasca Romania, neincetat, clipa de clipa, s-a adresat astazi, cu ocazia aniversarii celor 90 de ani de viata, pentru prima data dupa 64 de ani, din plenul Parlamentului, catre Natiunea Romana. Nu a fost un discurs oarecare. Nici macar unul despre care sa spui ca este memorabil. A fost un discurs cu adevarat istoric. Un discurs menit sa ne trezeasca din caderile si resemnarile noastre. Un discurs simplu, clar, sincer, din inima. Un discurs adresat noua, de Omul care a reprezentat si reprezinta in continuare principala noastra dechidere spre Europa si spre lume. De Omul care a contribuit in mod esential la primirea noastra in NATO si in Uniunea Europeana, in mod discret, fara a-si face din aceasta un titlu de glorie, caci Regele Mihai nu a luptat niciodata pentru gloria sa, ci doar pentru binele Romaniei. De Omul care astazi conteaza cel mai mult pentru ca Romania sa fie vazuta si altfel decat ca o adunatura de cersetori de pe strada sau din lumea politica, de Omul respectat, apreciat si admirat in egala masura de est si de vest, caci oamenii adevarati sunt admirati, indiferent ca iti sunt aliati sau iti sunt dusmani.
Regele Mihai este un exemplu si un simbol. Un exemplu pentru ce inseamna sa fii un adevarat roman. Un simbol al trecutei perioade de glorie a unei Romanii respectate in lume. Dar, in acelasi timp, un simbol pentru ce avem de aparat si de facut pentru a ne putea bucura intr-o buna zi din nou de respectul si de buna stare, atat materiala, cat poate in primul rand culturala a unei Romanii demne si respectate.
Ziua de astazi este o sarbatoare pentru noi toti, indiferent ca suntem monarhisti sau republicani, pentru noi toti care ne iubim tara, care nu am contenit sa credem in viitorul ei sau suntem macar in stare sa ne recastigam bucuria de a fi romani. Iar, in acest sens, discursul de astazi al Regelui a reprezentat o lectie de neuitat. Sobru, scurt si la obiect. Un discurs simplu, dar profund, rostit din inima unui om care intrupeaza istoria acestui popor, istoria noastra a celor care nu am incetat sa fim romani, chiar daca prea adesea pacatuim nemaistiind ce avem de facut ca adevarati romani din punct de vedere al obligatiilor fata de tara, fata de inaintasi si in special fata de urmasi. Este un discurs care merita sa fie citit si recitit pentru ca din el avem enorm de mult de invatat, mai ales daca reusesti sa il asculti cu inima si cu sufletul tau de roman. Un discurs care iti aduce aminte de obligatia ta de a fi patriot. Iar a fi patriot nu are nimic de a face cu meschinele caderi intr-un nationalism desuet sau intr-un politicianism meschin sau veros.
Intr-un moment cu o astfel de incarcatura istorica, intr-un moment atat de profund emotionant, nu pot spune decat Multumesc, Majestate! La multi ani, Majestate!

Publicat in Stil de viata
Vineri, 16 Septembrie 2011 07:43

Brancusi, mereu mai departe de Romania...

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Brancusi nu a mai putut reveni in Romania, fiind considerat un artist decadent. Apoi aceeasi Romanie a refuzat sa primeasca atelierul artistului care a revenit, in final, Frantei. Anul trecut, Romania, chiar daca nu mai era guvernata de la Moscova si nici macar nu mai era comunista, a fost total dezinteresata de licitatia de la Paris, licitatie care, in afara de o serie intreaga de obiecte personale, printre care si pipa si flautul artistului, cuprindea si o lucrare de seama, Sarutul, din 1935. Totul putea fi obtinut cu mai putin de doua milioane de euro, echivalentul a doua-trei sali de sport din cele ce se construiesc cu mult elan astazi. Acum asistam la o noua curiozitate romaneasca. Municipiul Targu Jiu realizeaza o intelegere cu doua fundatii americane pentru construirea unui centru Brancusi in apropierea Coloanei Infinite, numit Centru de interpretare si vizitare. In urma unui scandal, proiectul pare a fi abandonat. Nu stiu daca era un proiect serios si benefic sau nu. Dar stiu ca, daca Romania ar vrea intr-adevar sa aiba un brand de tara, daca ar vrea sa se faca intr-adevar cunoscuta si apreciata in lume, ar trebui sa nu mai neglijeze mostenirea colosala pe care ne-a lasat-o Brancusi la Targu Jiu. Brancusi este poate cel mai apreciat artist plastic al secolului trecut. In orice caz este considerat artistul care a deschis drumul catre arta plastica moderna.
Sunt nenumarate monumente ale diferitilor artisti de valoare cu care se pot mandri diferite orase ale lumii. Dar exista un singur oras in intreaga lume care sa faca parte integranta dintr-o opera de arta. Si acesta este orasul Targu Jiu. Orasul pe care Brancusi l-a integrat in lucrarea sa creata spre cinstirea eroilor gorjeni care s-au jertfit in razboiul de reintregire. Lucrare care a fost la un pas de a fi distrusa si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si apoi sub regimul comunist. Monumentul porneste din Valea Jiului cu Masa Tacerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului, pentru a continua mai departe cu orasul propriu-zis si cu biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel si, in fine, culminand cu Coloana Infinita. Nu este o figura de stil sau o metafora. Este chiar modul in care Brancusi si-a conceput acest monument. De altfel, singurul proiect de acest fel realizat de el, cu toate ca au existat multe propuneri care i s-au facut in intreaga lume.

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 13 Septembrie 2011 18:09

Placutele de plumb de la Sinaia

Urmarind, in aceste zile, subiectul fierbinte si delicat al aurului de la Rosia Montana si implicit al minelor dacice de aur, mi-am adus aminte de mai vechea disputa din jurul placutelor de plumb de la Sinaia si din jurul presupuselor placute de aur prezumate a fi de origine dacica. Si… am nimerit in mijlocul unui conflict cu nimic mai putin important decat cel al Rosiei Montane. Placutele de plumb de la Sinaia sunt un mister si o controversa. S-a afirmat ca sunt dacice si s-a afirmat, in acelasi timp, ca sunt… falsuri. Dar, daca nu sunt falsuri, valoarea lor este inestimabila. Mai ales, pentru istoria noastra, spre care ar putea deschide o noua fereastra. Este un subiect despre care a inceput sa se vorbeasca in ultimii ani, insa, din pacate, se pare ca fara rezultat. Si cred ca discutia ar trebui  sa fie mereu mai aprinsa, pana ce vom reusi sa depasim aceasta inexplicabila "inertie". Pentru unii, o inexplicabila incapatanare de a clama ca sunt falsuri, pentru altii, poate, o explicabila speranta de a se afla in fata unei incredibile descoperiri, pentru prea putini, o reala aplecare spre o profunda si necesara cercetare… Si aceasta cu atat mai grav cu cat multi cercetatori, in mod declarat sau nu, se feresc de orice apropiere de acest subiect…
In mod inexplicabil, placutele au zacut un secol, neinventariate, pana ce in loc de a fi studiate si a se transa istoria lor, ele au inceput sa dispara. Din sutele de placute, se pare ca ar mai fi ramas doar 31. Daca este adevarat, cred ca nu gresesc spunand ca aici avem de-a face nu cu un jaf, ci cu o crima la adresa noastra, a tuturor celor care nu am contenit a ne considera romani. Cred ca acest subiect merita o dezbatere reala si nu indiferenta.

Publicat in Stil de viata
Luni, 12 Septembrie 2011 08:11

Imnul national

Pe vremuri, la scoala, la mine in sat, in fiecare dimineata cantam imnul. Nu stiu daca in acest sens exista vreo reglementare legala sau nu, dar asa ne spunea domnul invatator si mai apoi domnul profesor... Si nu cantam doar imnul! Domnul invatator ne-a invatat si Marsul lui Avram Iancu si Imnul Eroilor, iar mai apoi domnul profesor de istorie - Treceti batalione romane Carpatii! si multe alte cantece fara de care nu am sti sa fim noi.

Am aflat in aceste zile de recomandarea de a se introduce prin lege obligativitatea de a se canta imnul, dimineata, la inceputul unei zile de scoala. Apoi am aflat ca aceasta reglementare deja exista... Cred insa ca, de cand nu se mai respecta, s-a uitat cu totul de existenta ei... Din pacate, pe drumul asta nu facem decat sa uitam cine suntem, sa ne topim intr-un neant din care nimeni si nimic nu ne va mai putea salva vreodata... Iar exagerarile si exaltarile nu vor face decat sa transforme in ceva rizibil ceea ce ar trebui sa tina de demnitatea fiintei noastre.

Asadar, fara exagerarile si fara exaltarile care nu pot decat sa ne indeparteze de la drumul cel bun si cel drept, sa mergem la Tebea, sa ne amintim de zdrobirea oaselor lui Horea, de forta lui Avram Iancu si de cantecele pe care acei oameni mari, invatatorii nostri, au stiut sa le aseze in sufletele noastre de copii, sa intelegem ca acum e randul nostru sa asezam aceste cantece in sufletele celor ce vor veni... Insa toate acestea nu se pot face decat in timp, cu rabdare, cu puterea exemplului, cu esenta cea tare, cu dragostea cea mare...

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Vineri, 09 Septembrie 2011 17:00

Muzica militara

Scufundati in iuresul informatiilor de astazi ajungem sa ne pierdem in cuvinte. Ele te ajuta sa comunici, dar te si tradeaza, sarace in sensuri si marginite ca sfera comunicationala, impunandu-ti sa vorbesti cu fiecare in limba lui. In schimb, muzica e cu adevarat universala, plina de nuante, de forta si de sensibilitate. Din pacate, muzica militara este de multe ori uitata sau privita de multi ca un apanaj al paradei militare. E adevarat ca astazi e greu sa ti-o imaginezi insotind la lupta blindatele sau o escadrila.  Dar sufletul nu are cum sa nu-ti vibreze la fel ca pe vremuri atunci cand o asculti la inaltarea drapelului. Ea nu-ti reaminteste istoria, ci o face sa ramana de-a pururi vie in sufletul tau. Muzica militara nu inseamna doar indemn la lupta, chiar daca, evident, uneori poate insemna si asta. Ea inseamna insa intotdeauna pastrarea vie a propriei demnitati, dar si amintirea si respectul pentru istorie, pentru stramosi, pentru patrie. Muzica militara vine cu sunetul ei puternic si limpede ca un suflu de viata mereu proaspat. Nu e minunat sa o asculti in atmosfera de sarbatoare a unui parc?... In acelasi timp, sunt atatea piese din repertoriul muzicii clasice care ne incanta cu forta si armoniile lor in interpretarea orchestrelor militare… Pentru ca locul lor este deopotriva in unitatea militara, alaturi de drapel, la parada sau alte evenimente majore, in parc, dar si in sala de concert. Cred ca muzica militara ar trebui sa fie mult mai prezenta in cadrul vietii noastre sociale si culturale. Nu tine doar de trecut! Fara ea noi insine riscam sa tinem de trecut, adica sa ramanem fara viitor. Proiectul Army in Concert si concertele pe care le va sustine in aceasta toamna Orchestra Reprezentativa a Armatei sunt o adevarata bucurie. Va vom prezenta din timp programul concertelor si speram sa ne intalnim la acestea… pentru a nu uita cine suntem si a deveni ceea ce ne dorim sa fim.

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Vineri, 09 Septembrie 2011 10:00

Care Sarmizegetusa? Ce? Aia e cetate?

La inceputul lui iulie am aflat cu stupoare ca la una din portile cetatii Sarmizegetusa Regia s-au adus buldozerele pentru a se amenaja o parcare. M-am ingrozit, dar, in acelasi timp, am incercat sa ma linistesc sperand ca e vorba de o exagerare si ca anuntata ancheta ne va lamuri aceasta incredibila poveste. Dar iata ca au trecut aproape doua luni si ancheta parca nici nu ar fi inceput. In schimb, ce aud la radio? Un reportaj in care e intervievat edilul sub al carui patronaj s-a produs aceasta catastrofa. In loc sa-si prezinte demisia si regretele, era revoltat si se intreba daca bucata aia de pamant poate fi numita cetate. Ce? Aia e cetate? – spunea revoltat de orice intrebare din partea jurnalistilor. Daca am ajuns ca o autoritate publica din Romania sa se exprime in acest mod pe postul national de radio mi se pare poate chiar mai grav decat dezastrul produs de acele buldozere care au excavat la o adancime de un metru si jumatate distrugand dovezi arheologice, dupa care arheologii alearga cu spaclu si cu periuta, pentru a recupera fiecare urma si a  reusi sa reconstituie istoria noastra din vremea dacilor.
Suntem saraci si n-avem fonduri. Cercetarile arheologice merg in ritm de melc. Cautatorii de comori isi fac de cap, iar autoritatile noastre spun ca trecutul nostru dacic este o prostie. Cu buldozerele este foarte usor sa distrugi istoria si vad ca, din pacate, tocmai asta se intampla… Iar reactia este aproape nesemnificativa. Vacanta s-a terminat si poate ca e timpul sa ne trezim si sa silim forurile competente sa ia masurile care se impun atunci cand sunt incalcate legile si sunt aduse daune ireparabile unui monument esential pentru istoria noastra si, in acelasi timp, monument UNESCO.
Acolo trebuia, conform legii, interzis accesul autoturismelor, nu facuta o parcare. Acolo orice fel de lucrare trebuia sa fie avizata si supraveheata de un arheolog. Nu au existat nici aprobari si nici supraveghere. Ar trebui sa se stie ca monumentul UNESCO nu priveste doar spatiul dintre zidurile cetatii, ci si perimetrul inconjurator. Situl arheologic se intinde pe o arie cu diametrul de cativa kilometri. Cetatea Sarmizegetusa Regia nu are nici macar un custode sau un paznic. Este cu totul lasata de izbeliste si rezultatele se vad. Nici un cotropitor nu a indraznit vreodata sa-si bata joc de istoria noastra asa cum reusim sa o facem noi, astazi. Altii au furat si au devastat, noi parca distrugem din placerea de a distruge.

Articole recomadante: Sarmizegetusa Regia

Publicat in Stil de viata
Joi, 08 Septembrie 2011 22:20

David si... Rosia Montana

Razboiul pentru proiectul Rosia Montana se duce de mai bine de un deceniu. O lupta surda intre declaratiile politice, penibilul investitorilor si argumentele specialistilor. Insa la mijloc e chiar viata si viitorul vajnicior oameni de munte din Apuseni, pe care astazi unii incearca sa-i cumpere, iar altii incearca sa-i sperie. De cele mai multe ori, investitia a fost prezentata ca fiind in beneficiul lor… Pana cand glasul lui David s-a facut auzit. Cine e acest David? Un fost tehnician miner, actualmente crescator de animale. Un om demn, cu o atitudine ferma, care vorbeste putin, dar clar si raspicat. Un om care stie sa tina piept si politicienilor si investitorilor si mass-mediei. Un om care nu face risipa de cuvinte, dar care spune lucrurilor pe nume. Un om care nu se lasa atras nici de bani, nici de jocuri politicianiste, care nu se lasa intimidat de nimeni si care raspunde raspicat. Care arata ca stie ce vrea, stie ce spune si care le demonstreaza tuturor, in direct, pe post, ca stie si economie, dar cunoaste si Biblia, nevorbind de istorie si neinvocand numele Domnului doar pentru a se afla in treaba, asa cum o fac atatia dintre confratii nostri. Un om care prin munca lui a demonstrat ca acele locuri nu sunt deloc atat de sarace. Ca, acolo, un om harnic si muncitor poate trai foarte bine din munca lui, chiar si acum, in perioada de criza. Ca nu are nevoie nici de acei asa-zisi investitori si nu se gandeste nici sa plece in strainatate, ci intelege sa munceasca si sa traiasca cinstit pe pamantul mostenit de la stramosii lui. Cred ca este un exemplu de dragoste de tara si de respect fata de stramosii nostri, fata de istorie. Nu ne imbogatim cu 12 tone de aur si nici cu un miliard de euro, cand am lasat sa pierdem 3 miliarde din nevalorificarea cupoanelor de poluare si nu am facut nimic pentru a beneficia de cele peste 30 de miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile. De ce este oare necesar ca, pentru o mana de craitari, caci la nivel national asta reprezinta miza acestei investitii, sa ne transformam Muntii Apuseni intr-un depozit de cianuri? Zilele astea circula o vorba de duh… Cea mai sigura banca unde poate sta acest aur o reprezinta tocmai acei munti. De acolo nu ni-l va fura nimeni. Sa speram insa ca, daca alte avutii nu am fost in stare sa ni le aparam sau sa le fructificam, si nu vom face astfel incat sa ne pierdem chiar si teritoriul, vom stii ce avem de facut pana la urma si in cazul Rosia Montana si al Muntilor Apuseni.
Am crescut inconjurata e caldura oamenilor din Apuseni, in bratele lor calde si bune, puternice si harnice. Am fost si la Rosia Montana si de-abia astept verile ca sa fac macar cate o drumetie in Apuseni. Si am incredere in acest David. Are un nume predestinat… Si, daca tot vorbim zilele acestea si de brandul de tara, de branduri turistice si de branduri zonale, Muntii Apuseni chiar sunt un brand! Si nu de ieri de azi! Ce ziceti? Jucam o tarina? La vara? La Targul de fete de la Gaina? Nu credeti ca asa am fi mult mai bogati?
Dim lights

Publicat in Stil de viata
Pagina 3 din 6
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Traditii