Vineri, 31 August 2012 12:38

Vii sau "morti vii"?

M-a intrebat cineva ce inseamna Cernautiul sau... ce a insemnat Cernautiul. Am gasit cateva imagini vechi, postate pe youtube. Si, cum eram in centrul Bucurestiului, raspunsul firesc a fost ca Arthur Verona nu e doar numele unei strazi pe care o traversam aproape zilnic. Si nici Gheorghe Asachi! Ca romanii din Tinutul Herta si din Bucovina de Nord, care n-au de nici unele, dar sunt mai romani decat noi, isi mai amintesc ce insemna toate numele astea... Cernauti, Herta, Verona, Asachi....Si, ca sa nu uite si sa nu uitam, ar trebui sa mergem acolo, sa le ducem carti si bomboane pentru copii, sa vorbim impreuna, sa fim impreuna. Multe ar trebui facute pentru cultura romana, pentru limba stramoseasca si spiritul romanesc... De-ar avea cine! Dar sa facem noi, fiecare, atat cat putem! Sa ne intalnim cu cei de dincolo de fruntariile tarii, sa vorbim, sa ne spunem povesti, sa ne sprijinim, sa fim impreuna, sa nu uitam cine suntem. Daca nu, am fi doar niste "morti vii"!

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Vineri, 24 August 2012 22:39

La Cetatea Hotinului

Stiti unde sunt astazi Codrii Cosminului? In Ucraina. Stiti unde este astazi Stejarul lui Stefan? In Ucraina. Stiti unde e astazi Cetatea Hotinului? In Ucraina. Si, daca vrei sa vezi Cetatea lui Stefan si bati drumul Hotinului - si trebuie sa o faci, daca nu vrei sa uiti ca esti roman! -, ar fi utile cateva avertizari.
Ca roman esti obisnuit sa circuli cu masina cu luminile aprinse. In ziua in care mergi la Hotin, ar fi bine sa nu o faci. Altfel nu ai reusi decat sa semnalizezi de la distanta ca esti roman (nu e o zona in care sa se circule cu luminile aprinse). Se vede, oricum, dupa numarul masinii, ceea ce face sa fii oprit si, sub pretexte de neinteles, sa fii pus sa te cauti de bani... Politistii iti cer direct cate 100 de euro. Drumurile nu sunt foarte bune, dar sunt mult mai bune decat in alte zone din Ucraina.
Stii de la lectiile de istorie salba cetatilor de aparare ale lui Stefan cel Mare de pe Nistru: Hotin, Soroca, Tighina si Cetatea Alba. Nu trebuie sa te astepti sa-ti spuna cineva asta! Platesti 2,5 euro la intrare, treci de balciul desertaciunilor, te mai intalnesti cu cate un polonez si cu vreo doi turci pasionati de istorie, cu stramosi adversari de-ai lui Stefan, si-ajungi la Cetate.
Trebuie sa te desparti din timp de zidurile Cetatii, de palatul domnesc si de locul de inchinaciune din curtea Cetatii, pe care le atingi, intrebandu-te amarnic ce se mai intampla cu dragostea de tara, pentru ca drumul e greu si e preferabil sa nu te prinda noaptea...
Inca ceva, in ziua in care mergi la Hotin trebuie sa te scoli cu noaptea in cap! Dimineata petreci doua ore in vama, iar seara ceva mai mult...

La Cetatea Hotinului

Publicat in Stil de viata
Miercuri, 22 August 2012 09:12

Cernauti, durerea mea

Si, daca in Basarabia spiritul romanesc e viu si dadator de viata, te inalta si te invata, in Bucovina sufletul iti plange si toate lacrimile pe care le-ai avea n-ar putea ostoi vreodata durerea ce te cuprinde si te cotropeste pana in maduva oaselor...
Aveam o tara frumoasa si mandra si inima ei batea la Cernauti... Dar daca azi vrei sa vezi orasul tineretii lui Eminescu, orasul baladelor lui Porumbescu, orasul invidiat pe vremuri de vienezi si strabati Bucovina, romaneste nu mai auzi... Pe cei mai buni dintre noi i-a mancat Siberia! I-a macinat si i-a inghitit, pentru ca erau romani. Si locurile fara oameni dor... Simti durerea locului, caruia nici soarele nu-i mai poate aduce mangaiere, simti durerea ierbii si a frunzelor fosnind, caci oamenii locului nu mai sunt... Simti durerea vechilor case boieresti, a micilor palate din centrul Cernautilului, a drumurilor de prin codrii, care nu mai duc la sate asezate si la biserici care sa-ti dea putere si alinare. Si ajungi la sate cu case care nu-si au rostul, cu case inalte, care se vor semete, dar care nu se potrivesc locului, si mai vezi la marginea drumului cate o biserica pravoslavnica cu acoperisul de aur orbitor, panouri cu litere chirilice care te indeamna sa descoperi Bucovina, oameni care se misca inadecvat, negasindu-si parca locul... Si plangi cum niciodata in viata n-ai mai plans! Fara mangaiere, fara speranta si fara vreo solutie...
Si-ti doresti ca tara ta sa aiba grija de batranii care-si mai amintesc limba romana, de tinerii care ar mai indrazni sa-si contruiasca o casa romaneasca, de copiii care ar mai vrea sa invete cuvinte romanesti... Chiar daca sunt in afara fruntariilor tarii! Imi doresc o tara puternica si buna, care sa stie sa-si apere fiecare om, fiecare brad, fiecare loc... Imi doresc o tara care sa nu-i uite pe cei mai buni dintre noi! O tara care sa-i ajute si sa-i sprijine pe cei de dincolo de granite care ar mai vrea sa fie ceea ce sunt, romani. Dupa atatea istorii barbare, ai spera ca oamenii, de oriunde ar fi, au invatat sa se poarte si sa fie. Insa au nevoie de o tara care sa-i apare, ca sa poata sa fie un neam! Oriunde s-ar afla!

Publicat in Stil de viata
Luni, 20 August 2012 08:10

Romania mea este Moldova

Cand treci peste Prut si esti intrebat, in dulcele grai moldovenesc, daca mergi in ospetie, esti un pic mirat de formulare, insa, curand, iti vei da seama ca vorbele pe care ai fi tentat sa le califici, in prima instanta, drept formulari un pic mai arhaice sunt, de fapt, mai aproape de esenta lucrurilor, de simplitatea si de sensul lor.
Cand vezi ca oamenii se respecta si te respecta, ca sunt frumosi, curati, muncitori si organizati, iubitori de tara si de Stefan, te gandesti cate avem noi de invatat de la ei! Mai stim noi oare ce inseamna sa-ti iubesti tara sau am ajuns sa ni se para ca e o rusine sa ai sentimente? Sa ai sentimente nu e o rusine! Daca n-ai, ar trebui sa-ti fie!

Romania mea este Moldova

P.S. Si cateva aminitiri, de dinainte sa colind Basarabia: Tanti Paulina...

Publicat in Stil de viata

Numele te defineste! Numele pe care ti l-au pus parintii, numele cu care te striga prietenii, numele cu care te prezinti! Anticii credeau ca numele pe care-l porti te predispune la anumite fapte, iti determina in buna parte felul de a fi, te face victorios, puternic, sensibil, invincibil, visator, practic, melancolic sau razboinic. In crestinism, numele de botez iti determina de asemenea viata si traseul de bun crestin, de sfatuitor si propovaduitor al dreptei credinte, de om inchinat si dedicat lui Dumnezeu. Mai ales daca numele pe care il porti este cel al unui sfant! Iar ziua numelui e ziua in care iti amintesti cu drag de ceea ce ai de facut pe lumea asta, de ceea ce iti doresti sa lasi in sufletele celorlati, de modul in care vrei sa te perceapa, de toate visele tale pe care le vrei impartasite cu cei dragi. Si, cum Dacic Cool este deja o mare familiei a celor ce simt si traiesc romaneste, sarbatorim impreuna… fiecare spic, fiecare floare, fiecare nume. Descoperim impreuna semnificatiile numelor si, mai mult, magazinul online cu produse romanesti Dacic Cool va dubla comenzile efectuate cu ocazia zilelor onomastice traditionale romanesti. Ce este mai firesc decat sa ne spunem La multi ani! si sa ne oferim un mic cadou? Magazinul Dacic Cool isi propune sa ofere, cu ocazia onomasticilor traditionale si extrem de populare la romani, dublarea comenzilor efectuate de cei care poarta aceste nume sfinte si apreciate de romani. Pentru fiecare produs comandat, sarbatoritii vor primi cadou din partea magazinului inca un produs, dubland astfel comanda.
E timpul sa invatam sa ne bucuram impreuna, sa creem adevarate parteneriate. Mediul online este un spatiu al dialogului liber, al dialogului real, de la egal la egal, intre branduri si consumatori. Trebuie sa invatam sa ne respectam, sa ne intelegem si sa ne ajutam reciproc. Si - de ce nu? - sa ne bucuram impreuna. Magazinul Dacic Cool va asteapta cu produse romanesti pentru sanatate si frumusete, cu cadouri pentru dumneavoastra si pentru cei apropiati, carora vreti sa le faceti o bucurie. In acelasi timp, prin aceasta actiune, magazinul Dacic Cool urmareste sa ne reaminteasca importanta si semnificatiile atat de profunde si de frumoase pe care le au traditionalele prenume romanesti, dintre care majoritatea se regasesc si in calendarul nostru crestin. Esti parca mai implinit atunci cand redescoperi semnificatiile profunde ale numelui tau si marea familie care sarbatoreste odata cu tine acea atat de frumoasa zi a numelui tau. Asa ca Dacic Cool isi propune sa ne ajute sa descoperim mai multe despre numele atat de populare la noi, iar magazinul online cu produse romanesti Dacic Cool va dubla comenzile sarbatoritilor.
Te cheama Maria, Adrian, Alexandru sau Ana? Porti numele Sfintei Fecioare Maria, al Mucenicului Adrian, al batranului episcop din Alexandria sau al Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria? De-abia astepti ziua ta din 15 august (Adormirea Maicii Domnului), 26 august (ziua Sfintul Mucenic Adrian), 30 august (Sfantul Ierarh Alexandru) sau 9 septembrie (Sfanta Ana)? Mai vrei inca o felie de tort in 8 septembrie (Nasterea Fecioarei Maria), daca numele pe care il porti este Maria, Mariana sau Ana-Maria? In perioada 3 august – 9 septembrie, magazinul online Dacic Cool va desfasura promotii pentru toti cei care poarta numele inspirate de Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului, sau numele derivate de la Adrian, Alexandru sau Ana si care vor face comenzi in magazinul online Dacic Cool. In perioadele desfasurarii acestor promotii, cei care isi vor sarbatori onomastica si vor lansa comenzi in noul magazin online Dacic Cool vor primi dublu! Speram sa va bucurati de desfasurarea promotiilor si de povestile despre aceste nume, pe care vi le vom prezenta cu mare drag.
E cadoul Dacic Cool de ziua ta!

Publicat in Despre Dacic Cool
Sambata, 21 Iulie 2012 21:14

Cerul Bucurestiului, de Sfantul Ilie

In 20 iulie, de praznicul Sfantului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, sarbatorim si Ziua Aviatiei Romane si a Fortelor Aeriene. Daca multi au auzit de Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Henri Coanda, deschizatori de drum in aeronautica mondiala, doar putini stiu ca in perioada interbelica, la I.A.R. Brasov, intreprindere fondata in 1925, una dintre putinele fabrici de avioane din lume de la acea vreme, s-au proiectat si construit avioane cu performante remarcabile pentru vremea lor, la proiectarea si realizarea acestora o contributie esentiala avand-o si Elie Carafoli, licentiat al Politehnicii din Bucuresti, doctor la Sorbona, distins cu nenumarate si prestigioase premii internationale. De asemenea, putini stiu ca in razboaiele secolului trecut pilotii nostri s-au distins pe campul de lupta prin eroismul si performantele lor. Istoria Fortelor Aeriene Romane incepe in noiembrie 1909 cand, prin Ordinul nr. 7925/5, se ordona Arsenalului de Constructii al Armatei din Bucuresti construirea unui avion dupa indicatiile si sub supravegherea lui Aurel Vlaicu, aviatia militara a Armatei Romane urmand a fi infiintata la 1 aprilie 1913. De atunci, pilotii nostri sau remarcat cu nenumarate ocazii, dar parca mai ales in cele doua razboaie mondiale, demonstrandu-si curajul, abilitatile de zbor si tactica de lupta in confruntarea cu unele dintre cele mai redutabile forte aeriene ale timpului, precum cea americana sau cea germana. Astfel, chiar daca aeronautica romaneasca a trecut printr-o perioada grea, dupa cel de al Doilea Razboi Mondial prestigiosul I.A.R. Brasov fiind transformat in fabrica de tractoare, iar astazi, dupa  o usoara revenire in anii '70, trece iarasi printr-o perioada nu tocmai fericita, calitatea pilotilor romani continua sa fie apreciata, putand reprezenta o adevarata mandrie pentru noi. Astfel, ziua Aviatiei Romane este pentru noi o zi de mandrie si de recunostinta pentru eroii nostri. Si, in mod firesc, ea coincide cu ziua Sfantului Ilie, cand acesta strabate cerul in carul lui de foc.

Publicat in Stil de viata
Duminica, 08 Iulie 2012 18:18

Natiunea. ADN si istorie

Este adevarat, traim intr-o epoca in care, cu fiecare descoperire stiintifica, se pare ca lumea se redefineste. Lumea este insa aceeasi. Doar viziunea noastra asupra ei este alta. Antichitatea a facut o descoperire epocala: Printr-un punct nu poate fi dusa decat o singura paralela la o dreapta data. Modernitatea a venit cu o descoperire si mai importanta: Ba se poate! Se pot duce oricate paralele! A schimbat asta lumea? Nu! A schimbat insa modul in care ne imaginam noi universul. Dar catusi de putin fiinta insasi a vreunei natiuni. Numai ca, in ultimul secol, descoperirile "epocale" au ajuns sa se inmulteasca extrem de repede, iar noi am ajuns sa ne schimbam "in fiecare zi" modul in care ne imaginam lumea.
Tot asa, genetica a venit si ea sa revolutioneze lumea. Intuind pericolele ce pot decurge din "excesul de interpretare", inca de la inceputurile acestui domeniu de cercetare, mai multi savanti, geneticieni francezi, au incercat sa introduca conceptul de "gena-cultura". Pentru ca, in mod evident, codul genetic nu este si nu are cum sa fie responsabil de natura insasi a unui om. Un copil crescut de o haita de lupi, asa cum s-a intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, ajunge sa se comporte si sa urle ca un lup, nu ca un om. In cea mai mare masura, sensibilitatea, Weltanschaung-ul, modul nostru de a vedea lumea, ne sunt date de limba si de universul cultural in care crestem si traim, de credintele noastre, si se poate schimba odata cu acestea. Si, in aceasta privinta, a fiintei noastre nationale, nu factorii alogeni si nu originea genomului sunt factorii cu adevarat importanti, ci structura insasi a spatiului nostru cultural, credinta si respectul ce-l purtam inaintasilor si increderea in fortele proprii de a ne croi un viitor.
Obsesia rasei, a sangelui pur, cate procente ai de la un neam sau altul, este o inventie a extremismelor nationaliste, a aberatiilor mentalitatii naziste. Chiar daca Franta a asimilat nenumarati oameni de arta si cultura de cele mai felurite neamuri, nu a incetat prin aceasta sa fie o adevarata natiune si o mare cultura, ci dimpotriva. Aici este diferenta dintre un grup de oameni, indiferent cat de numeros ar fi el si cat de bine organizat, si o autentica natiune, o cultura in sensul propriu al cuvantului, indiferent ca vorbim de o cultura majora, precum cea a Frantei, sau de una de tip arhaic, o "cultura populara", cum mai spunem.
Faptul ca noi am reprezentat o  natiune, o cultura, o civilizatie, e adevarrat rurala, dar puternica, o demonstreaza in primul rand si in mod de netagaduit faptul ca, in timp, indiferent cate popoare au migrat, s-au asezat sau ne-au impus vremelnic legea lor, romanii au reusit intr-un mod uimitor sa-si pastreze unitatea de limba si traditii. Si aceasta cu toate ca diferitele regiuni au evoluat, pe perioade lungi, intr-o pronuntata separare. O astfel de unitate de limba nu o gasesti nici in Italia, patria latinitatii, si nici in Germania in care, de-a lungul secolelor, limba a suferit modificari diferite de la o zona la alta, aparand diferente infinit mai serioase decat cele prezente intre graiul unui banatean, unui maramuresan sau a unui valcean. Fara indoiala, au aparut influente, cuvinte imprumutate, si, indubitabil, o certa incuscrire cu alte neamuri, care nu se poate sa nu fi lasat urme si in genomul romanilor. Si, probabil, modificarile de ADN s-ar putea sa fie chiar mult mai severe decat cele ale limbii si culturii noastre rurale. Natiunea nu este insa data de ADN sau, cu terminologia mai veche, de sange, ci de limba si de cultura.
Faptul ca pe teritoriul Romaniei au trecut nenumarate semintii este un lucru bine cunoscut. Si, printre multi altii, au trecut si pecinegii si cumanii. Faptul ca au fost asimilati intr-un numar probabil chiar foarte mare este sugerat in primul rand de numele de localitati. Fiind populatii razboinice, este foarte posibil ca ei, stapanind diferite zone, sa reprezinte stramosii unor boieri sau voievozi. Dar ce relevanta are asta?! Practic, nici una. Raportandu-ne la timpuri mai recente, sa ne amintim doar cati oameni de seama din Romania au fost straini, asimilati in Romania la prima sau a doua generatie. Asta nu inseamna ca nu mai putem vorbi de un spatiu romanesc! Dimpotriva, asa cum vorbeam si de Franta, asta vine sa ne demonstreze forta spatiului cultural romanesc, de a asimila inclusiv oameni de seama, asa cum de altfel istoria multor natiuni este plina de exemple, inclusiv in cazul civilizatiei Greciei sau Romei antice. A incerca sa vorbesti despre puritatea de sange este o utopie, pentru a nu spune ca este o prostie.
Si atunci care este sensul unei discutii despre ascendenta cumana sau de orice alta natura a unui domnitor, boier sau a oricarui alt roman? Pe fond, aceasta nu are nici o relevanta. Din punctul de vedere al interesului stiintific, absolut meritoriu si de laudat al istoricului care este interesat in stabilirea arborelui genealogic al diferitelor familii, demersul poate fi extrem de important. Relevanta lui din punct de vedere al modului in care poti intelege cultura si civilizatia unui popor este insa, practic, nesemnificativa.
In mod cert dacii, indiferent de faptul ca erau mai mult sau mai putin inruditi cu restul tracilor, nu au avut cum sa fie exterminati de cucerirea romana si stau la baza formarii poporului roman. La fel de evident este faptul ca, in afara de legiunile romane stationate in Dacia, prin acest teritoriu au trecut nenumarate semintii care nu au avut cum sa nu se amestece mai mult sau mai putin cu populatia locala. Si, ca atare, toti acestia trebuie in mod obligatoriu sa fi lasat si o amprenta genetica, observabila sau nu printr-o analiza de ADN.
De unde vine atunci acest interes major pentru o problema particular stiintifica din punctul de vedere al arborelui genealogic al unei familii, fie ea chiar si de voievozi sau chiar de descalecatori de tara, fara relevanta pentru istoria si cultura noastra nationala? Aici intervine de-abia adevarata problema. O problema extrem de serioasa si de grava. Dar pentru a o intelege trebuie sa mai facem cateva observatii.
Pana in secolul al XVIII-lea spatiul cultural romanesc tinea in mod esential de obstea satului. O cultura vie, extrem de puternica si de robusta. Cultura majora, spatiul cultural urban sau academic, a inceput sa ia nastere tarziu si cu greu din secolul al XIX-lea, prinzand contur in mod real de-abia in secolul al XX-lea, perioada in care, in acelasi timp, obstea sateasca, purtatoare a matricii culturale traditionale romanesti, incepea sa fie subrezita. In aceste conditii, dezastrul postbelic nu a fost atat de grav prin raptul economic, prin jaful inimaginabil produs de catre ocupatia sovietica, ci inainte de toate prin atentatul la chiar fiinta noastra nationala. Si ma refer aici in egala masura atat la arestarile si deportarile intreprinse la nivelul satului, cat si al oraselor, vizand de fiecare data elitele, elitele satului si elitele orasului. Si nu trebuie luati in calcul doar cei arestati si deportati, ci trebuie avut in vedere modul in care teroarea instaurata a condus la o mancurtizare de ansamblu a populatiei. Presiunea cumplita a perioadei staliniste a facut ca apoi faptul ca din nou puteai sa canti Hora Unirii, sa scrii Romania, nu Rominia, faptul ca aveai voie sa-l citesti pe Eminescu sau sa vorbesti despre inaintasii nostri sa fie o binecuvantare, pentru ca, apoi, prin excesele de propaganda ale puterii, in cadrul careia Ceusescu vroia sa apara ca urmas al marilor voievozi, insasi istoria noastra sa fie perceputa de multi ca un apanaj al demagogiei comuniste. In acelasi timp, depopularea satelor si colectivizarea au facut ca traditia, viata de obste a satului, sa fie iremediabil afectata. Si ce nu s-a distrus atunci s-a distrus in timpul tranzitiei, atat printr-o repopulare spontana si haotica a satelor, cat si prin haosul creat de politica de blocare a proprietatii, nici astazi nefiind inca incheiat procesul de restituire a proprietatilor si de realizare a cadastrului. In loc de o intarire a satului, am asistat la o pauperizare a lui, bunastarea - acolo unde exista - venind in special de la cei plecati la munca in strainatate. Iar satele nu sunt singurele afectate de tranzitie… Intelectualitatea a fost si ea afectata de pauperizare, de inversarea valorilor prin elita gipanelor si a manelelor. Iar tranzitia care a inceput cu Nu ne vindem tara! a continuat cu o binevenita deschidere spre vest, dar o deschidere care privea un miraj si in mult mai mica masura o reala intelegere economica si culturala. La acest aspect a contribuit atat inversarea valorilor sociale, prin etalarea valorilor derivate din jaf, cat si o adevarata asfixiere a spatiului public de catre produsele subculturale, pe fondul unei grave si profunde crize a scolii romanesti.
In aceste conditii, cu rea intentie sau dintr-o impardonabila neintelegere, multi intelectuali au pornit o adevarata campanie de denigrare a istoriei, culturii, traditiilor si valorilor romanesti. Dincolo de neadevaruri, exagerari si rea credinta, este vorba si de o problema de respect. Un copil isi respecta parintii indiferent cate scoli a absolvit si nu va ridica piatra sa-i loveasca, chiar daca au comis grave erori. La fel stau lucrurile cu inaintasii tai, ai tarii, ai poporului tau. In momentul in care iti renegi istoria, traditiile si cultura, nu ca individ, ci ca popor, din acel moment acea Cetate este deja pierduta. Ori asta este exact ceea ce se face astazi, deja de la inceputul acestei nefaste tranzitii. In loc sa ne redesteptam ca natie, ca popor, ca tara, asa cum a facut-o de exemplu Polonia, dar si celelalte tari din vechiul lagar comunist, noi facem tot posibilul sa ne dezintegram ca popor si, in consecinta, ca tara. Participarea la procesul globalizarii, deschiderea spre valorile occidentale, deprinderea practicilor ce conduc la eficienta si competitivitate reprezinta o problema, una extrem de importanta si indispensabila, dar pastrarea fortei si vitalitatii fiintei nationale reprezinta o alta problema, una esentiala. Iar aceasta este, de fapt, problema fundamentala, caci, ignorand-o, incetezi sa existi ca natie. Ceea ce nu s-a reusit in perioada comunista riscam sa facem noi sa se intample astazi.
Tocmai din aceste motive, o problema tehnica, a unei analize de laborator si a unei chestiuni de arbore genealogic cu semnificatie stricta pentru specialisti, devine astazi o problema esentiala ce vizeaza insasi existenta noastra ca natiune. Pentru ca aceste elemente nesemnificative risca sa fie manipulate ca dovezi pentru faptul ca noi nici nu existam ca natiune, nefiind altceva decat o adunatura de venetici, un gen de groapa de gunoi, la o intersectie de drumuri. Ceea ce se intampla astazi nu este un demers singular. De 22 de ani se succed neincetat astfel de episoade ce tin de autentice sau pretinse abordari stiintifice de un interes strict particular, dar care vin sa se adune treptat intr-un proces de profunda dezarticulare a propriei istorii si de anulare a fiintei noastre nationale. Nu uitati ca totul a inceput cu rescrierea cartilor de istorie, cu un Stefan betiv si afemeiat, despre care nimic altceva nu ar mai fi de spus, cu o noua contestare a lui Eminescu si a altor valori ale culturii noastre nationale. Aparent fara sa fie articulat sistematic, acest proces la care asistam de 22 de ani, este cu atat mai periculos cu cat el se desfasoara din atacuri aparent izolate, camuflate fiecare intr-o abordare pretins stiintifica, dar care, in mod insidios si in acelasi timp eficient, afecteaza in mod direct fiinta noastra nationala, demnitatea si necesara mandrie de a fi roman. Este un demers mult mai grav si mai bine orchestrat decat au reusit chiar si ocupantii sovietici cu toti ciracii lor in frunte cu Roller.
Solutia nu este insa de a interzice prelevarea probelor de ADN. Mai devreme sau mai tarziu, aceste analize se vor efectua oricum. Important este sa intelegem care poate fi relevanta lor. Si inca mult mai important este sa intelegem sensul unui intreg demers de denigrare a istoriei si culturii noastre nationale. Caci problema ADN-ului sau a cumanilor nu este decat un episod din acest demers care, din pacate, tinde sa se intensifice pe zi ce trece.
Nu avem nevoie de excese nationaliste, precum cele care au dus la confruntarile din '90 de la Targul Mures sau la razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ne ajuta cu nimic sa ne imaginam ca suntem cei mai destepti, cei mai frumosi si cei mai  viteji din lume, dar avem nevoie de acea forta vitala care da viata unei natiuni, asa cum se poate ea constata la francezi sau la nemti, dar si la bulgari, cehi sau la polonezi. Iar, daca facem abstractie de unele derapaje, putem lua o binevenita lectie inclusiv de la unguri. Si, poate, in primul rand, avem ceva de invatat de la evrei care, fiind lipsiti de o tara proprie timp de aproape doua milenii, au reusit sa-si pastreze o unitate nationala si un respect pentru fiinta lor nationala intr-un mod realmente demn de apreciat. Dar in egala masura ar trebui sa luam aminte si la istoria vlahilor sau aromanilor care si-au pastrat limba, traditiile si cultura, fiind in egala masura lipsiti de tara, raspanditi in toti Balcanii, chiar daca astazi nu au mai ramas decat mici comunitati care au reusit sa supravietuiasca atrocitatilor vremii.
De aceea nu este important daca se vor face sau nu analizele ADN sau daca se vor gasi descalecatori de tara care sa aiba stramosi cumani sau de alte semintii. Important este sa nu mai acceptam subminarea coeziunii acestui popor si denigrarea fiintei lui nationale.

P.S. Pacat ca, in tumultul stirilor actuale, doar Biserica Ortodoxa Romana a comentat deshumarea lui Vlaicu Voda din Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca nici un preot nu a fost chemat, nici macar pentru o slujba… asa cum ar fi fost normal pentru toti cei care stiu ce e acela respect.

Publicat in Comunicare in Arena

Armata a fost si este una dintre institutiile care se bucura de cea mai mare incredere. In '89 populatia scanda Armata e cu noi!, iar pentru acceptarea noastra in NATO si U.E. un rol major l-a avut si prestatia de exceptie a armatei romane in teatrele de operatiuni. Razboiul de independenta, razboiul de reintregire a neamului sau mai vechile razboaie ale lui Stefan cel Mare si Sfant, ale lui Mihai Viteazu sau ale lui Mircea cel Batran reprezinta tot atatea pagini de eroism ale armatei romane. Armata romana s-a bucurat intotdeauna de increderea si de admiratia noastra. Daca in timpul comunismului, eroi ai armatei noastre au fost desconsiderati si multi au murit in temnita, pentru “vina” suprema de a fi luptat sub drapelul patriei, speram ca aceste vremuri de trista amintire sa fi apus pentru totdeauna. Din pacate, nu a fost asa… Eroi din Primul si din al Doilea Razboi Mondial si-au trait batranetea in mizerie si uitare si in anii tranzitiei. In timp ce nimeni nu-si mai aduce aminte de ei, in timp ce eroii cazuti astazi la datorie in teatrele de operatiuni sunt avansati postmortem cu un grad, iata ca oameni care nici macar nu au facut vreodata armata primesc direct gradul de colonel, iar altii trec de la gradul de caporal direct la cel de general. Exista multe forme de abuz in serviciu si de coruptie, dar aceste avansari reprezinta nu numai o nemeritata si umilitoare palma pentru armata romana, dar reprezinta in acelasi timp o bataie de joc la adresa noastra, a tuturor. E adevarat, nu e ceva care sa reduca salariile sau pensiile, nu e ceva care sa ne mareasca TVA-ul sau alte taxe, dar, in schimb, ne umileste, asa cum nimic nu ne-a mai umilit pana acum. E adevarat ca actualul ministru al apararii a promis ca se va ocupa de retragerea acestor grade acordate intr-un asemenea mod, dar asemenea ridicari in grad sunt de neimaginat, la fel cum este imposibil de inteles acceptarea pe nemeritate a unor asemenea avansari in grad.

Publicat in Comunicare in Arena
Joi, 07 Iunie 2012 21:21

Testamentul lui Horea

Le multumesc invatatorilor mei care au stiu sa-mi arate drumul lui Horea si sa ma invete istoria in celula lui Horea. Si pe cei care se mai intreaba cum sa traiasca si cum sa moara, ce sa faca si cum sa iubeasca, testamentul lui Horea ii va limpezi... Cuvintele de pe urma ale lui Horea ne-aduc pe calea cea buna... Acum si intotdeauna.

Dim lights

Publicat in Stil de viata

Cine s-a saturat de Romania sa se uite in oglinda si de jur imprejur... Poate o sa vada din nou!

Dim lights

Publicat in Stil de viata

Inaltarea este una dintre cele mai importante si mai pline de semnificatii sarbatori ale unui crestin, iar noi, romanii, sarbatorim astazi, in acelasi timp, si Ziua Eroilor. Este firesc, in buna traditie a stramosilor nostri care au stiut sa-si venereze eroii... Dar, astazi, cand ne referim la eroi, trebuie sa-i avem in vedere, in egala masura, pe cei din vremuri mai vechi si pe cei din vremuri mai noi, inclusiv pe cei asasinati de horthysti sau de comunisti.
Nu pot sa nu ma gandesc la ei atunci cand astazi crimianalii de razboi, cei care ne-au omorat stramosii, ar putea primi onoruri pe teritoriul Romaniei. Am stiut, stim si trebuie sa stim sa iertam… Dar asta nu inseamna ca un criminal de razboi, fascist si antisemit, vinovat, direct sau indirect, de moartea atator romani, in timpul anexarii Ardealului de Nord, in 1940, poate fi reinhumat cu onoruri in Romania, conform bunului plac al unor oficiali ai Budapestei, trecand chiar si peste vointa unei bune parti a ungurilor din Romania, fara a mai vorbi de injosirea noastra a romanilor, care trebuie sa asistam la acordarea unor inalte onoruri unui extremist care ne-a asasinat parintii si bunicii acum 72 de ani. Acest exces al unor noi tendinte extremiste i-a pus in dificultate chiar si pe reprezentantii UDMR, caci o astfel de actiune incalca inclusiv principiile fundamentale ale modului in care democratia poate fi inteleasa astazi in Uniunea Europeana. Extrem de grav este faptul ca, in conformitate cu o declaratie a unui oficial maghiar, se pare ca ar fi existat si un acord al fostul guvern roman.
Nu este insa mai putin adevarat ca anii de criza au condus la o recrudescenta a tendintelor extremiste in Europa. Este insa si rodul unei grave deficiente a politicii noastre externe. Din fericire, la cerinta expresa a actualei conduceri a Ministerului de Externe, se pare ca astazi a fost anulata trimiterea spre Romania a sicriului lui Jozsef Nyiro, a carui reinhumare ar fi trebuit sa se desfasoare duminica, de Rusaliile Catolice, la Odorheiul Secuiesc. Pericolul nu a trecut, insa si lipsa de interes manifestata de noi, fata de aceasta tentativa, nu este de bun augur. Sa speram insa ca oficialitatile vor reusi sa impiedice aceasta incercare. Trebuie insa sa intelegem ca, in afara de atitudinea oficialitatilor, a tuturor oficialitatilor, Guvern, Parlament si Presedinte, aceasta este si o problema a fiecaruia dintre noi, care trebuie sa invatam sa ne exprimam, calm si decent, dar ferm.
Omagiindu-ne astazi eroii si incercand sa patrundem inaltele semnificatii ale acestei minunate sarbatori a Inaltarii, este cazul sa luam aminte de pericolul real pe care recrudescenta extremista o reprezinta pentru noi toti, pentru intreaga Europa. E cazul sa luam aminte nu numai la Budapesta, ci inclusiv la rezultatele recentelor alegeri din Serbia, unde este de urmarit cu atentie in ce masura un ultranationalist, ales acum presedinte, a reusit intr-adevar sa se metamorfozeze intr-un real european, asa cum incearca sa ne lase sa intelegem. Cum, la fel de important, va trebui sa urmarim reluarea alegerilor din Grecia, in iunie. Cel mai grav pericol in fata extremismului apare atunci cand oamenii se gandesc ca ei sunt prea mici pentru a lua pozitie si a se exprima. Problema este ca, daca ei nu se exprima, sau - altfel spus - daca noi nu ne exprimam, atunci nici nu are cine sa se exprime.
Suntem datori in fata eroilor nostri, suntem datori in fata lui Dumnezeu, sa ne pese de ceea ce se intampla in jurul nostru si de ceea ce s-ar  putea intampla maine. Iar ceea ce se va intampla maine se pregateste astazi! De aceea, nepasarea este un grav pacat, atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata stramosilor, carora le-a pasat. Dar, mai ales, in fata copiilor si nepotilor nostri. Si poate ca nu ar fi rau sa ne obisnuim sa incheiem spunand Asa sa ne ajute Dumnezeu!, caci astfel poate vom reusi sa ne responsabilizam, sa reinvatam ce inseamna sa fii cu adevarat crestin, ce inseamna cu adevarat sa fii cetatean, sa apartii cu adevarat Cetatii tale.

Publicat in Stil de viata
Luni, 21 Mai 2012 21:30

Stramosul meu dac

Asa cum am mai povestit, am copilarit intr-un sat care era, in acelasi timp, un imens santier arheologic. Dar unul mai aparte, caci nu avea fonduri, nu avea arheologi, ci doar un pasionat profesor de istorie al scolii din satul nostru... Santierul era pasiunea si viata lui. Iar de lucrat lucra cu satenii si cu noi, copiii. Rezultatele lui au fost recunoscute si, de curand, a publicat si o monografie. Dorinta vie de a cunoaste istoria familiei, a satului, a tarii, a prins aripi noi prin energia pe care ne-o insufla acest dascal minunat. Si am dobandit convingerea ca nu poti pasi cu adevarat in viata fara a-ti cunoaste si a-ti respecta stramosii. Indiferent ca acestia au trait acum sase sau opt mii de ani sau, mai apoi, pe vremea dacilor, a romanilor sau a celor ce au mai venit sau trecut pe aceste meleaguri in secolele urmatoare.
Astazi, trebuie sa recunosc ca traiesc o profunda nedumerire atunci cand asist la dispute, polemici sau neintelegeri cu privire la faptul ca dacii sunt stramosii nostri. Nu am auzit pana acum ca dacii ar fi fost exterminati de romani, deci, evident, sunt stramosii nostri! Iarasi, nu vad sa existe vreun semn de intrebare cu privire la faptul ca limba romana este una romanica. Mai departe, in mod evident, exista nenumarate semne de intrebare la care oamenii de stiinta trebuie sa vina sa ne dea raspunsuri. Si, pentru aceasta, este necesar ca, in fiecare zi, cat mai multi sa incerce sa aprofundeze noi si noi studii, indiferent ca vorbim despre studii arheologice, studiul celor mai diverse arhive, precum si noile investigatii pe care fizica, chimia si genetica moderna ni le-au pus la dispozitie. Eu insami mi-am luat licenta in matematica si filosofie si am trait cu convingerea ca oamenii de stiinta sunt prin excelenta deprinsi sa asculte, sa judece si sa raspunda cu argumente si contraargumente. Niciodata cu atacuri personale, cu agresivitate si intoleranta. Un joc al argumentelor pro si contra. Al argumentelor verificabile, propuse unei analize, supuse rigorii logicii. Din pacate, multe subiecte si argumente aduse in discutie, unele deja cu o apreciabila vechime, sunt ignorate sau trimise in zona absurdului, fara o reala argumentatie. Si iarasi, de multe ori, argumentatia stiintifica este inlocuita cu simple afirmatii ori este vaduvita de acele caracteristici esentiale pentru a le putea judeca adevarata relevanta stiintifica. Adevarul stiintific nu se impune nici batand cu pumnul in masa si nici pe baza autoritatii unei functii sau pozitii academice. Iar atunci cand vorbim de istoria nationala este inadmisibil dezinteresul autoritatilor, atat a celor politice, cat si administrative sau academice. Jaful din zona cetatilor dacice, uitarea in care se afla santierele arheologice si monumentele culturale, modul in care este tratata istoria nationala si figurile emblematice ale acestei istorii cred ca nu pot gasi nici un fel de scuze.
Dar vreau sa spun altceva… Ne plangem de prestatia jalnica a clasei politice, ne plangem de decaderea scolii, ne plangem de modul in care ne vad strainii, ne plangem de faptul ca mereu mai multi romani prefera sa plece din tara, ne plangem de multe alte neajunsuri cu care ne confruntam zi de zi. De multe ori ne comparam cu alte tari. Ar trebui insa inainte de toate sa ne uitam cum isi priveste un francez, un austriac, un elvetian, un polonez sau oricare alt european, cum isi priveste el neamul si istoria. Cum se priveste pe sine. Cat de puternica este mandria lui de a fi francez, austric, elvetian, polonez etc. Ce forta ii da lui, societatii si tarii sale acest sentiment. Daca dictatura stalinista a incercat, dar nu a reusit, sa ne faca sa uitam, sa ne faca sa ne fie rusine ca suntem romani, iata insa ca minunata noastra tranzitie tinde sa reuseasca. Criza reala, criza profunda prin care trecem astazi este inainte de toate una identitara. Acesta este imensul nostru handicap fata de orice competitor. Trebuie sa ne recastigam increderea in noi, sa ne recastigam mandria de a fi romani, iar apoi, daca vom intelege ca stramosii nu ne-au lasat doar un dar, ci si o obligatie, aceea de a duce aceasta tara si acest popor mai departe si de a nu-l ingropa astazi, atunci vom avea cu adevarat o sansa. Orice sportiv stie ca moralul, altfel spus increderea in propriile forte, reprezinta o parte esentiala a pregatirii lui pentru orice competitie.
Nu stiu eu sa decid in diferitele dispute stiintifice si nici nu-mi pot propune asa ceva. Dar am pretentia de la oamenii de stiinta si de la cei ce prioritizeaza programele de cercetare si dispun repartizarea fondurilor sa nu uite ca istoria neamului tine chiar de fiinta noastra nationala, adica de insasi sansa noastra de a fi.
Stiu insa ca sunt mandra ca sunt romanca, sunt mandra de stramosii mei, inclusiv sau poate mai ales de stramosii mei daci, la fel ca si de cei ce au urmat, indiferent ca vorbim de Mircea, de Stefan sau de Mihai, indiferent ca vorbim de Eminescu, de Blaga, de Eliade sau de Noica si lista poate continua. Sunt mandra ca Dumnezeu ne-a daruit aceasta tara si calitatile pe care prea adesea ajungem sa le ignoram. Sunt mandra ca veac de veac am fost mandri ca suntem romani, dar nu am uitat sa ne apreciem vecinii si sa ne iertam dusmanii. Multi au trecut peste ogoarele noastre si am stiut sa le refacem. Astazi, trebuie sa invatam sa ne redam mandria de a fi romani. Si asta indiferent de raspunsul pe care stiinta il va da diferitelor intrebari deschise sau care vor apare in anii viitori. Dar mandria de a fi romani inseamna o responsabilitate in plus, fata de noi, de cei de langa noi si mai ales fata de cei ce vor veni dupa noi. Mandria de a fi romani nu inseamna curbe de sacrificiu, ci munca, poate chiar foarte grea, prin care putem reusi sa redam demnitatea si prosperitatea pe care tara noastra o merita, pe care noi o meritam. Mandria de a fi romani inseamna un plus de exigenta fata de noi si fata de cei din jurul nostru, inseamna intoleranta fata de impostura si fata de marlanie, dar, in acelasi timp, un plus de toleranta fata de cel care se straduieste…

Publicat in Stil de viata
Duminica, 20 Mai 2012 22:31

Dacii, adevaruri tulburatoare

Istoria veche, inceputurile civilizatiei europene, perioada ultimelor milenii de dinainte de Hristos, despre care exista atat de putine informatii, a fascinat, cum este si normal, atat oamenii de stiinta, arheologii si istoricii, cat si oamenii in genere. Intuitiv si afectiv putem sa admiram si sa ne bucuram de o teza sau de alta. Insa obtinerea a ceea ce se numeste indeobste adevar istoric necesita o atenta cantarire a argumentelor ce pot fi aduse pro si contra acelei teze… Iar cantarirea acelor argumente necesita, la randul ei, o anumita disciplina stiintifica si, in plus, constiinta faptului ca, mai ales in cazul istoriei vechi, trebuie sa fii mereu atent si deschis catre noile descoperiri, ce vin zi de zi sa completeze, sa nuanteze sau chiar sa schimbe datele problemei. Si nu mai putin important este faptul ca, in cadrul oricarei reale dezbateri stiintifice, esentiala este luciditatea, respectarea unei logici elementare si - nu in ultimul rand - calmul si simtul critic.
Noi nu ne-am propus niciodata sa intervenim pe Dacic Cool in dezbateri stiintifice, caci este normal ca acestea sa se desfasoare in forurile acreditate. Astazi insa se discuta foarte mult despre afirmatiile prezentate intr-un film recent, desfasurandu-se o adevarata dezbatere publica cu privire la adevarul stiintific pe care aceste afirmatii ar putea sa-l aiba sau nu, ignorandu-se insa de cele mai multe ori argumentele pro si contra si o adevarata analiza stiintifica a concluziilor la care acestea ar putea sa conduca.
Cred ca o reala implicare intr-o astfel de dezbatere presupune, in prealabil, o aprofundata studiere si o nuantata corelare critica a ansamblului acelor argumente ce pot fi atrase in discutie drept argumente pro sau contra tezei supuse atentiei si nu apararea patetica si vehementa a unor convingeri sau intuitii personale. Nu ne-am propus si nu ne propunem un asemenea demers. Dar cred ca un film poate fi vizionat si apreciat si altfel. Dar atunci macar trebuie vazut filmul ca atare si nu doar ascultate diferite pareri despre el, iar modul in care putem participa subiectiv si afectiv la film nu trebuie confundat in nici intr-un caz cu participarea la o dezbatere stiintifica.

Publicat in Stil de viata
Joi, 10 Mai 2012 19:31

Ziua Regalitatii

Doamne elegante cu palarii, politicieni in campanie, militari in uniforme de gala, tineri inspirati, la Ziua Regalitatii. Salutul aviatorilor, rememorarea istoriei si a vechilor uniforme purtate cu mandrie, acorduri de fanfara, in gradina ascunsa in inima Bucurestiului. Lumea asa cum trebuie sa fie, lumea asa cum vrea sa fie. Lumea care va fi. Cand toata tara va fi o gradina.

Demonstratie aviatica la Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

Salutul aviatorilor la Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

La Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

Publicat in Stil de viata
Miercuri, 04 Aprilie 2012 16:13

Nascut in Romania

Exista oameni care dezleaga limbile, care iti intra in suflet si-n fata carora iti place sa-ti deserti povestile... Anamaria Spataru, realizatoarea emisiunii Nascut in Romania, de la Radio Romania Cultural, are darul si harul de a te face sa-ti deschizi inima, sa-ti destainui amintirile, visele, sperantele... M-a bucurat invitatia ei de a participa la emisiunea pe care o realizeaza, iar mai apoi cu linistea aceea pe care ti-o confera un om care stie sa te asculte m-a facut sa ma simt mai puternica, mai luminoasa, mai increzatoare. Si, pe langa faptul ca-mi doresc sa fiu cool, dacic cool, imi doresc sa stiu si eu sa ascult cu atata finete tot ce-i in jur si tot ce-i in mine.

Publicat in Despre Dacic Cool
Pagina 2 din 6
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Traditii