Marti, 27 Septembrie 2011 18:54

It's your daddy's country!

Daca ti-e dor de Platoul Bucegilor si vrei sa o iei pe calea usoara, iei telecabina. E mereu plina de turistii care vor sa vada locurile noastre simbol. Ultima data cand am urcat cu telecabina, printre gandurile in care ma invaluisem, si-a facut loc o replica spusa cu mandrie, cu patos, cu dor: It's your daddy's country! Era a unui tatic care se intorsese, de peste mari si tari, cu fiul sau, ca sa-i arate locul de unde a plecat si unde, cu siguranta, i-a ramas o parte din suflet... Pentru ca atunci cand vrei sa-i arati cuiva Romania il duci in inaltul muntilor, departe de lumea dezlantuita, sa descopere poteci secrete si sa se lase descoperit de vantul ce-i va brazda fata si visele... Numai ca acum drumurile pana la care te duce telecabina din Busteni numai drumuri nu se pot numi! Brazdate de ape, neingrijite, surpate, te duc si ele cum pot pana la locurile noastre simbol la care simtim nevoia sa ne reintoarcem de oriunde am fi... Si, cand ceea ce e in inima noastra si cand ceea ce ne reprezinta a ajuns sa fie atat de ros de... nefacere, atat de parasit de orice grija si dorinta, intelegi ca nu mai poti sa-ti spui ca e si maine o zi, o zi in care solutiile cele bune vor ajunge sa fie transpuse in realitate, intelegi ca singura sansa pe care o mai ai e ACUM, in ceea ce faci ACUM! Nu maine, nu poimanine, nu dupa-amiaza, nu deseara, ACUM!

Sus, pe Platoul Bucegilor

Langa Sfinx

Publicat in Stil de viata
Vineri, 23 Septembrie 2011 19:15

Pestera Polovragi

Foarte aproape de Manastirea Polovragi, chiar la intrarea in Cheile Oltetului, chei extrem de abrupte, care despart Parangul de Muntele Capatanii, se gaseste una dintre pesterile magice despre care se spune ca ar fi fost extrem de importante pentru vechii daci - Pestera Polovragi. Dupa un urcus destul de usor, pe un drum forestier, ajungi imediat la impunatoarea intrare in pestera in care se crede ca ar fi zabovit insusi Zamolxe. Pestera se viziteaza doar de primavara pana toamna, pentru ca iarna este perioada de hibernare la liliecilor care traiesc aici, motiv pentru care, in sezonul rece, este inchisa.

Dantelaria de piatra si formatiunile incredibile, cu nume de legenda, trimit la povestile conform carora tamaduitorii daci preparau aici remedii dintr-o planta medicinala, care crestea in aceasta zona, dar care astazi nu mai exista, asa-numita polovraga sau polvraga, care ar fi avut puteri miraculoase de vindecare, in aceasta pestera vracii daci reusind sa prepare din ea remedii incredibile. Poate in asa-numitul Cuptor Dacic, la care se opresc negresit vizitatorii pesterii... Sau poate energetismul locului ii conferea aceste virtuti...

Ceva mai apoi se pare ca pestera ar fi fost refugiul calugarilor de la Manastirea Polovragi (mai demult manastirea de aici a fost de calugari, mai apoi a devenit manastire de maici), care au desenat pe peretii pesterii, cu tehnica negru de fum, simboluri ale mortii necrutatoare. Poate pentru a ne aduce aminte ca timpul petrecut aici, in aceasta lume, este limitat. Pentru fiecare. Poate pentru a ne aduce aminte ca trebuie sa fim responsabili de ceea ce facem in aceasta viata. Fiecare. Ceva mai incolo, in pestera, se gaseste Izvorul Sperantelor... Pentru pacatosii asemeni talharului din dreapta lui Isus... E un izvor care nu seaca niciodata...

Drumul spre Pestera Polovragi

In Pestera Polovragi

Publicat in Stil de viata
Duminica, 18 Septembrie 2011 16:42

La marginea drumului

Nu mai e demult un secret cat am asteptat sa pasesc pe Drumul Regelui! Asa ca, atunci cand am auzit ca s-a deschis pentru circulatia publicului, chiar daca nu i s-a facut inca inaugurarea oficiala, n-am mai stat pe ganduri si de la Ranca am urcat mai sus... Nu eram singura! Toti cei care au asteptat cu sufletul la gura refacerea drumul de munte, stiut din povestile bunicilor si din cartile de istorie, venisera sa-l descopere, sa se intalneasca cu norii si cu sperantele lor pentru ziua de maine. Da, e cel mai inalt drum din Romania, da, e frumos sa vezi Ranca de sus, da, e incredibil sa vezi pana departe, cat de frumoasa si de incredibila e tara asta romaneasca! Si te bucuri... Dar te si intristezi... Te bucuri pentru ca asfaltul e proaspat turnat, pentru ca uiti de toate drumurile proaste pe care ai mers vreodata, pentru ca in aerul tare al muntelui, acolo sus, mult deasupra de limita padurilor, vezi ceea ce e cu adevarta important, vezi cu claritate ceea ce alta data iti era neclar si obscur... Si nu te mai temi sa strigi ceea ce consideri ca lumea ar trebui sa auda! Si-ti vine sa strigi, cu toata tristetea pe care ai incercat-o vreodata, ca vrem sa pasim pe Drumul Regelui, pe drumul care pe harti se numeste Transalpina, si care, cu siguranta, va fi pretext de lauda, dar nu vrem sa distrugem muntele, cum nu vrem sa ne distrugem nici pe noi! Am mai umblat pe drumuri, chiar mai inalte, dar nu ne-a venit sa ne asezam la marginea lor si sa plangem de disperare... Un drum isi are rostul cand face parte din padurea sau din campia pe care o strabate, cand uneste, nu cand desparte, cand te invita sa pasesti pe el ca sa descoperi o noua lume, nu cand te face sa simti ca e o rana pentru stanca peste care trece... Un drum rezista daca isi are rostul sau, daca e de-al locului, daca se integreaza peisajului... Nu cred ca e cazul sa trec la formulari ingineresti, nici nu m-as pricepe, dar acest drum trebuie consolidat! Simti cum marginile acestui drum te dor... E prima reactie pe care o ai! Abia apoi iti amintesti ca ai mai fost pe drumuri si mai inalte, prin Alpii elvetieni, de pilda, dar acolo marginile drumurilor erau consolitate si apoi lucrarile erau integrate, astfel incat chiar de la marginea drumului vedeai pus frumos un strat de pamant, pe care era plantata iarba. Plus ca altfel drumul asta nu va rezista nici macar o iarna! Sper, cu ultimul dram de speranta, ca pana la inaugurarea oficiala a drumului se vor face lucrarile necesare... Insa iarna e aproape... Mult prea aproape...

Pe drumul mult asteptat

Pe Transalpina

La marginea drumului Transalpina

Publicat in Stil de viata

Miercuri, ministrul polonez de finante facea, la Strasbourg, in fata europarlamentarilor, in calitate de reprezentant al tarii care detine presedintia Uniunii Europene, o declaratie socanta, incercand sa-i avertizeze ca trebuie sa actioneze rapid pentru a preveni un pericol major, referindu-se explicit la riscul de a ne confrunta in viitorii zece ani cu un razboi in Europa. Un razboi, doamnelor si domnilor! Ma gandesc intr-adevar sa obtin carte verde pentru copiii mei in Statele Unite ale Americii… In acelasi timp, intr-un raport, gigantul financiar elvetian UBS avertiza ca uniunile monetare nu se prabusesc fara un razboi civil sau alte forme de reactii autoritare. Este un cosmar pe care nimeni nu si l-a mai putut imagina de la cel de al Doilea Razboi Mondial pana astazi. Sa fie oare doar declaratii nesabuite sau trebuie sa le luam efectiv in considerare?
Oricum, nu putem sa nu observam si amplificarea din ultima saptamana a zvonurilor cu privire la o iminenta intrare in incapacitate de plata a Greciei, zvonuri la care pietele financiare reactioneaza in consecinta, si nu putem ignora nici vocile, mereu mai numeroase, care considera ca aceasta va reprezenta... mormantul Europei. In acest sens, trebuie subliniat efectul de domino prin care alte tari vor fi atrase pe panta prabusirii in faliment, eventualitate cu privire la care ne avertizeaza, printre nenumarate alte voci, chiar si Angela Merkel. Dar cu privire la costurile dramatice pentru statul elen, pentru regiune si pentru economia mondiala, pe care le implica intrarea in incapacitate de plata a Greciei, miercuri tragea un semnal de alarma si comisarul pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn.
In acelasi timp, sunt mereu mai multe semnale care indica o probabila reintrare in recesiune, semnale care au agravat de altfel si problemele tarilor din zona euro. Si Christine Lagarde a avertizat ca daca tarile dezvoltate vor reintra in recesiune, nimeni nu va fi crutat, sefa FMI insistand ca nu este vremea jumatatilor de masura, economiile occidentale aflandu-se intr-un cerc vicios, agravat de liderii politici care ar trebui sa faca front comun. In cazul Greciei, de exemplu, se anticipeaza o contractie economica de 5%. Iar un eventual faliment al acesteia, despre care se vorbeste tot mai intens, in special in ultimele zile, ar afecta nu numai sistemul bancar elen, dar si pe cel din Germania, Franta si Marea Britanie, iar efectul de domino se va extinde si asupra celui austriac precum Erste Bank, foarte activa in Europa Centrala, care ar fi puternic lovita de un faliment al Greciei.
La izbucnirea crizei din 2007-2008 erau voci care avertizau ca este doar inceputul si ca va urma o criza mult mai grava. Binecunoscuta teorie a crizei in W este doar forma atenuata a acelor aprecieri. Acum, la mai bine de un an de la izbucnirea crizei datoriilor suverane, optimismul legat de timida redresare de anul trecut a inceput sa se spulbere peste tot in lume.
Dupa "nationalizarea pierderilor" din 2008, atunci cand pierderile bancilor scapate de sub control au fost acoperite din bani publici, fara a se schimba insa modul de functionare al acestor institutii, datoriile au impovarat bugetele statelor, necesitand apoi programe de austeritate, iar jocul creditarilor, respectiv cresterea generala a dobanzilor, mai ales pentru creditele cerute de statele considerate cu risc, si declinul economic cu scaderea PIB-ului au dus, pe rand, la riscul de incapacitate de plata al Greciei si apoi al Irlandei, al Portugaliei si, in fine, punerea in discutie a solvabilitatii Spaniei, Italiei si chiar a Frantei sau a Angliei.

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 16 Septembrie 2011 07:43

Brancusi, mereu mai departe de Romania...

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Brancusi nu a mai putut reveni in Romania, fiind considerat un artist decadent. Apoi aceeasi Romanie a refuzat sa primeasca atelierul artistului care a revenit, in final, Frantei. Anul trecut, Romania, chiar daca nu mai era guvernata de la Moscova si nici macar nu mai era comunista, a fost total dezinteresata de licitatia de la Paris, licitatie care, in afara de o serie intreaga de obiecte personale, printre care si pipa si flautul artistului, cuprindea si o lucrare de seama, Sarutul, din 1935. Totul putea fi obtinut cu mai putin de doua milioane de euro, echivalentul a doua-trei sali de sport din cele ce se construiesc cu mult elan astazi. Acum asistam la o noua curiozitate romaneasca. Municipiul Targu Jiu realizeaza o intelegere cu doua fundatii americane pentru construirea unui centru Brancusi in apropierea Coloanei Infinite, numit Centru de interpretare si vizitare. In urma unui scandal, proiectul pare a fi abandonat. Nu stiu daca era un proiect serios si benefic sau nu. Dar stiu ca, daca Romania ar vrea intr-adevar sa aiba un brand de tara, daca ar vrea sa se faca intr-adevar cunoscuta si apreciata in lume, ar trebui sa nu mai neglijeze mostenirea colosala pe care ne-a lasat-o Brancusi la Targu Jiu. Brancusi este poate cel mai apreciat artist plastic al secolului trecut. In orice caz este considerat artistul care a deschis drumul catre arta plastica moderna.
Sunt nenumarate monumente ale diferitilor artisti de valoare cu care se pot mandri diferite orase ale lumii. Dar exista un singur oras in intreaga lume care sa faca parte integranta dintr-o opera de arta. Si acesta este orasul Targu Jiu. Orasul pe care Brancusi l-a integrat in lucrarea sa creata spre cinstirea eroilor gorjeni care s-au jertfit in razboiul de reintregire. Lucrare care a fost la un pas de a fi distrusa si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si apoi sub regimul comunist. Monumentul porneste din Valea Jiului cu Masa Tacerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului, pentru a continua mai departe cu orasul propriu-zis si cu biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel si, in fine, culminand cu Coloana Infinita. Nu este o figura de stil sau o metafora. Este chiar modul in care Brancusi si-a conceput acest monument. De altfel, singurul proiect de acest fel realizat de el, cu toate ca au existat multe propuneri care i s-au facut in intreaga lume.

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 13 Septembrie 2011 18:09

Placutele de plumb de la Sinaia

Urmarind, in aceste zile, subiectul fierbinte si delicat al aurului de la Rosia Montana si implicit al minelor dacice de aur, mi-am adus aminte de mai vechea disputa din jurul placutelor de plumb de la Sinaia si din jurul presupuselor placute de aur prezumate a fi de origine dacica. Si… am nimerit in mijlocul unui conflict cu nimic mai putin important decat cel al Rosiei Montane. Placutele de plumb de la Sinaia sunt un mister si o controversa. S-a afirmat ca sunt dacice si s-a afirmat, in acelasi timp, ca sunt… falsuri. Dar, daca nu sunt falsuri, valoarea lor este inestimabila. Mai ales, pentru istoria noastra, spre care ar putea deschide o noua fereastra. Este un subiect despre care a inceput sa se vorbeasca in ultimii ani, insa, din pacate, se pare ca fara rezultat. Si cred ca discutia ar trebui  sa fie mereu mai aprinsa, pana ce vom reusi sa depasim aceasta inexplicabila "inertie". Pentru unii, o inexplicabila incapatanare de a clama ca sunt falsuri, pentru altii, poate, o explicabila speranta de a se afla in fata unei incredibile descoperiri, pentru prea putini, o reala aplecare spre o profunda si necesara cercetare… Si aceasta cu atat mai grav cu cat multi cercetatori, in mod declarat sau nu, se feresc de orice apropiere de acest subiect…
In mod inexplicabil, placutele au zacut un secol, neinventariate, pana ce in loc de a fi studiate si a se transa istoria lor, ele au inceput sa dispara. Din sutele de placute, se pare ca ar mai fi ramas doar 31. Daca este adevarat, cred ca nu gresesc spunand ca aici avem de-a face nu cu un jaf, ci cu o crima la adresa noastra, a tuturor celor care nu am contenit a ne considera romani. Cred ca acest subiect merita o dezbatere reala si nu indiferenta.

Publicat in Stil de viata
Marti, 13 Septembrie 2011 12:00

Valoarea sondajelor si cultura nationala

Este laudabila initiativa ziarului Adevarul de a realiza o campanie Alege simbolul orasului tau, urmata de Alege simbolul Romaniei. O asemenea campanie ar trebui sa ne ajute pe toti sa constientizam valorile orasului in care traim si pe cele ale Romaniei. Ce anume vom alege depinde insa in mod esential de ce cunoastem si intelegem cu adevarat, iar atunci cand alegerea se realizeaza prin vot electronic depinde, evident, asa cum sugera, intr-un comentariu, un roman plecat in Occident, si de cascada de voturi introdusa de o institutie sau alta. Pentru ca altfel este de neconceput ca, asa cum a aparut pe siteul www.adevarul.ro, astazi, la ora 12, sa fie votate la concurenta Palatul Prefecturii din Galati, Palatul Vulturul Negru din Oradea si… Coloana Infinitului. Nu este vorba de a subestima o anumita valoare a primelor doua, dar este imposibil de conceput cum ele pot fi votate la concurenta cu un monument care reprezinta, poate, prinicipala carte de vizita a Romaniei in lume. Este bine sa avem si umor, dar nu cred ca simbolul Romaniei poate fi stabilit cu argumente de tipul: Si io votez pt coloana infinitului, dar din alte motive, reprezinta teapa romaneasca stilizata, fiecare segment de coloana - un episod de suferinta si chin al poporului roman. O teapa infipta in lumea asta, strangulata din loc in loc ca sa se simta mai bine. Vorbind despre valorile si simbolurile noastre cred ca ar fi necesar sa incercam sa intelegem reala lor valoare. Altfel, este foarte usor sa ajungem sa trecem totul in derizoriu. Si patrimoniul cultural, si propria istorie, si, in final, pe noi insine.

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 12 Septembrie 2011 08:11

Imnul national

Pe vremuri, la scoala, la mine in sat, in fiecare dimineata cantam imnul. Nu stiu daca in acest sens exista vreo reglementare legala sau nu, dar asa ne spunea domnul invatator si mai apoi domnul profesor... Si nu cantam doar imnul! Domnul invatator ne-a invatat si Marsul lui Avram Iancu si Imnul Eroilor, iar mai apoi domnul profesor de istorie - Treceti batalione romane Carpatii! si multe alte cantece fara de care nu am sti sa fim noi.

Am aflat in aceste zile de recomandarea de a se introduce prin lege obligativitatea de a se canta imnul, dimineata, la inceputul unei zile de scoala. Apoi am aflat ca aceasta reglementare deja exista... Cred insa ca, de cand nu se mai respecta, s-a uitat cu totul de existenta ei... Din pacate, pe drumul asta nu facem decat sa uitam cine suntem, sa ne topim intr-un neant din care nimeni si nimic nu ne va mai putea salva vreodata... Iar exagerarile si exaltarile nu vor face decat sa transforme in ceva rizibil ceea ce ar trebui sa tina de demnitatea fiintei noastre.

Asadar, fara exagerarile si fara exaltarile care nu pot decat sa ne indeparteze de la drumul cel bun si cel drept, sa mergem la Tebea, sa ne amintim de zdrobirea oaselor lui Horea, de forta lui Avram Iancu si de cantecele pe care acei oameni mari, invatatorii nostri, au stiut sa le aseze in sufletele noastre de copii, sa intelegem ca acum e randul nostru sa asezam aceste cantece in sufletele celor ce vor veni... Insa toate acestea nu se pot face decat in timp, cu rabdare, cu puterea exemplului, cu esenta cea tare, cu dragostea cea mare...

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Vineri, 09 Septembrie 2011 10:00

Care Sarmizegetusa? Ce? Aia e cetate?

La inceputul lui iulie am aflat cu stupoare ca la una din portile cetatii Sarmizegetusa Regia s-au adus buldozerele pentru a se amenaja o parcare. M-am ingrozit, dar, in acelasi timp, am incercat sa ma linistesc sperand ca e vorba de o exagerare si ca anuntata ancheta ne va lamuri aceasta incredibila poveste. Dar iata ca au trecut aproape doua luni si ancheta parca nici nu ar fi inceput. In schimb, ce aud la radio? Un reportaj in care e intervievat edilul sub al carui patronaj s-a produs aceasta catastrofa. In loc sa-si prezinte demisia si regretele, era revoltat si se intreba daca bucata aia de pamant poate fi numita cetate. Ce? Aia e cetate? – spunea revoltat de orice intrebare din partea jurnalistilor. Daca am ajuns ca o autoritate publica din Romania sa se exprime in acest mod pe postul national de radio mi se pare poate chiar mai grav decat dezastrul produs de acele buldozere care au excavat la o adancime de un metru si jumatate distrugand dovezi arheologice, dupa care arheologii alearga cu spaclu si cu periuta, pentru a recupera fiecare urma si a  reusi sa reconstituie istoria noastra din vremea dacilor.
Suntem saraci si n-avem fonduri. Cercetarile arheologice merg in ritm de melc. Cautatorii de comori isi fac de cap, iar autoritatile noastre spun ca trecutul nostru dacic este o prostie. Cu buldozerele este foarte usor sa distrugi istoria si vad ca, din pacate, tocmai asta se intampla… Iar reactia este aproape nesemnificativa. Vacanta s-a terminat si poate ca e timpul sa ne trezim si sa silim forurile competente sa ia masurile care se impun atunci cand sunt incalcate legile si sunt aduse daune ireparabile unui monument esential pentru istoria noastra si, in acelasi timp, monument UNESCO.
Acolo trebuia, conform legii, interzis accesul autoturismelor, nu facuta o parcare. Acolo orice fel de lucrare trebuia sa fie avizata si supraveheata de un arheolog. Nu au existat nici aprobari si nici supraveghere. Ar trebui sa se stie ca monumentul UNESCO nu priveste doar spatiul dintre zidurile cetatii, ci si perimetrul inconjurator. Situl arheologic se intinde pe o arie cu diametrul de cativa kilometri. Cetatea Sarmizegetusa Regia nu are nici macar un custode sau un paznic. Este cu totul lasata de izbeliste si rezultatele se vad. Nici un cotropitor nu a indraznit vreodata sa-si bata joc de istoria noastra asa cum reusim sa o facem noi, astazi. Altii au furat si au devastat, noi parca distrugem din placerea de a distruge.

Articole recomadante: Sarmizegetusa Regia

Publicat in Stil de viata
Joi, 08 Septembrie 2011 22:20

David si... Rosia Montana

Razboiul pentru proiectul Rosia Montana se duce de mai bine de un deceniu. O lupta surda intre declaratiile politice, penibilul investitorilor si argumentele specialistilor. Insa la mijloc e chiar viata si viitorul vajnicior oameni de munte din Apuseni, pe care astazi unii incearca sa-i cumpere, iar altii incearca sa-i sperie. De cele mai multe ori, investitia a fost prezentata ca fiind in beneficiul lor… Pana cand glasul lui David s-a facut auzit. Cine e acest David? Un fost tehnician miner, actualmente crescator de animale. Un om demn, cu o atitudine ferma, care vorbeste putin, dar clar si raspicat. Un om care stie sa tina piept si politicienilor si investitorilor si mass-mediei. Un om care nu face risipa de cuvinte, dar care spune lucrurilor pe nume. Un om care nu se lasa atras nici de bani, nici de jocuri politicianiste, care nu se lasa intimidat de nimeni si care raspunde raspicat. Care arata ca stie ce vrea, stie ce spune si care le demonstreaza tuturor, in direct, pe post, ca stie si economie, dar cunoaste si Biblia, nevorbind de istorie si neinvocand numele Domnului doar pentru a se afla in treaba, asa cum o fac atatia dintre confratii nostri. Un om care prin munca lui a demonstrat ca acele locuri nu sunt deloc atat de sarace. Ca, acolo, un om harnic si muncitor poate trai foarte bine din munca lui, chiar si acum, in perioada de criza. Ca nu are nevoie nici de acei asa-zisi investitori si nu se gandeste nici sa plece in strainatate, ci intelege sa munceasca si sa traiasca cinstit pe pamantul mostenit de la stramosii lui. Cred ca este un exemplu de dragoste de tara si de respect fata de stramosii nostri, fata de istorie. Nu ne imbogatim cu 12 tone de aur si nici cu un miliard de euro, cand am lasat sa pierdem 3 miliarde din nevalorificarea cupoanelor de poluare si nu am facut nimic pentru a beneficia de cele peste 30 de miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile. De ce este oare necesar ca, pentru o mana de craitari, caci la nivel national asta reprezinta miza acestei investitii, sa ne transformam Muntii Apuseni intr-un depozit de cianuri? Zilele astea circula o vorba de duh… Cea mai sigura banca unde poate sta acest aur o reprezinta tocmai acei munti. De acolo nu ni-l va fura nimeni. Sa speram insa ca, daca alte avutii nu am fost in stare sa ni le aparam sau sa le fructificam, si nu vom face astfel incat sa ne pierdem chiar si teritoriul, vom stii ce avem de facut pana la urma si in cazul Rosia Montana si al Muntilor Apuseni.
Am crescut inconjurata e caldura oamenilor din Apuseni, in bratele lor calde si bune, puternice si harnice. Am fost si la Rosia Montana si de-abia astept verile ca sa fac macar cate o drumetie in Apuseni. Si am incredere in acest David. Are un nume predestinat… Si, daca tot vorbim zilele acestea si de brandul de tara, de branduri turistice si de branduri zonale, Muntii Apuseni chiar sunt un brand! Si nu de ieri de azi! Ce ziceti? Jucam o tarina? La vara? La Targul de fete de la Gaina? Nu credeti ca asa am fi mult mai bogati?
Dim lights

Publicat in Stil de viata
Joi, 01 Septembrie 2011 16:26

Cantecele copilariei mele...

Cantecele cu care ai crescut n-ai cum sa le uiti. Sunt cantecele care, atunci cand vei muri, vor fi inca in inima ta... Si care, poate, iti vor duce sufletul mai departe...

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Duminica, 28 August 2011 10:45

Roaga-te si munceste!

Pe la Manastirea Polovragi am trecut de multe ori in ultimii ani. Pentru mine, e un loc de reasezari interioare. De structurare a intelesurilor acumulate si a proiectiiilor ce se doresc a fi transpuse in realitate. Si-mi e mai mare dragul sa vad cat de frumoasa a devenit manastirea de la intrarea in Cheile Oltetului in ultimii ani! Totul se datoareaza comunitatii de maici care, in 1968, s-au asezat aici si s-au organizat pe principiul Roaga-te si munceste!, dand un nou suflu manastirii consemnate in hrisoavele secolului al XVI-lea. O plimbare pe Piatra Polovragilor, macar pana la Pestera Polovragi, o reamintire a vechilor legende dacice despre energiile locului si un ceas de reculegere in vechea Bolnita cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae te fac sa-ti dai seama ca lucrurile sunt simple, ca asta ai si tu de facut, sa te rogi si sa muncesti. Si lucrurile iti devin atat de clare pe cand te intorci in lumea cea mare!

La Manastirea Polovragi

Publicat in Stil de viata
Vineri, 26 August 2011 18:50

Pe terasa la Balauseri

Daca de la Tarnaveni vrei sa o iei spre Sovata, pe drumul judetean ce trece prin Suplac si Coroisanmartin, ajungi destul de repede la Balauseri, pe un drum excelent. Daca ti se pare ca e prea tarziu si vrei sa opresti undeva si sa continui ziua urmatoare drumul, chiar in centrul satului, la intersectia cu drumul european E 60, ai gasesti un mic hotel cu preturi OK si conditii acceptabile. Daca insa ti se face foame si vrei sa cobori sa mananci ceva, descoperi ca localul in cauza este si carciuma satului... Si asta te face sa mai descoperi cate ceva despre Romania profunda!

In nici un alt loc nu am vazut mesele puse atat de rar ca pe terasa de la Balauseri. Iar din cum erau asezati mesenii iti dadeai seama de modul de functionare al comunitatii. Grupuri de romani erau la vreo doua mese. Erau si cateva cupluri in jurul acelor mese. O bere, o cafea, un suc... Povestile de rigoare... Ceva mai incolo erau si mesele in jurul carora erau grupurile de unguri. Si in acest caz erau cateva cupluri. Mai erau si cateva mese unde era doar cate un cuplu ce vorbea ungureste. Preferasera sa iasa in doi... Iti atragea insa atentia o masa in jurul careia erau doar romi (tigani). Aici nu era nici o femeie, doar barbati. Galagiosi. Interpretul localului reusea cu greu sa-i acopere. Poate ca asta era si rolul lui... Cine stie?! Oricum, nu trebuia sa stai foarte mult in local ca sa decripezi rapid algoritmul dupa care se succedau piesele: una romaneasca, una ungureasca, una din repertoriul international. Ca sa nu se supere nimeni. Si tot destul de rapid iti dadeai seama ca acolo sunt, de fapt, trei comunitati diferite si ca poate asta e motivul pentru care mesele sunt atat de distantate...

Dupa inceputul tulbure al anilor '90, parca lucrurile s-au asezat intr-un echilibru in privinta acestor comunitati, parca dialogul era posibil, parca nu exista atata incrancenare... Dar, la modul in care au ajuns astazi lucrurile, te intrebi daca nu cumva acasa fiecare are toporul bine ascuns dupa usa... Cum nu mai simti ca un dialog ar putea fi posibil, nu-ti mai ramane decat sa te rogi la Dumnezeu sa ne salveze si de aceasta data! Trebuie insa sa fim si noi constienti de cum conducem lucrurile, pentru a nu derapa la modul in care nu se mai poate decat sa ne autodistrugem, fara mana lui Dumnezeu!

Publicat in Stil de viata
Vineri, 19 August 2011 10:49

In orasul cel mare

Ca o mica prelungire a vacantei, aseara, mi-am propus sa fac si eu turul turistic propus de RATB si de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului - Bucharest City Tour. Cam prea multe cabluri, cam prea multe fatade nerenovate de ani si ani... Si-n racoarea placuta a serii mi-am spus si eu: Vreau un Bucuresti curat!

Bucharest City Tour

Publicat in Stil de viata
Pagina 7 din 12
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Romania