Miercuri, 30 Noiembrie 2011 22:41

Ziua Nationala

La trecerea dintre luni, acum, la sfarsit de noiembrie, in mijlocul marelui post al Craciunului, pentru noi, romanii, este un moment cu totul deosebit pe care este cazul sa-l traim cu intreaga forta a unei adevarate renasteri personale si nationale.
Ne aflam la mijlocul postului prin care ne pregatim pentru Nasterea Mantuitorului prin care ne este harazit sa ne putem bucura de infinita si adevarata lui dragoste. Si acum, la mijlocul acestui post, care ne pregateste pentru cea mai mare bucurie a crestinatatii, acum, la 30 noiembrie, il sarbatorim pe Sfantul Andrei. Pentru noi nu este un sfant oarecare. El este Apostolul care, poposind pe meleagurile vechii Dacii, avea sa crestineze acest popor care, dupa cum afirma multi, s-a nascut crestin. Este singurul care nu s-a crestinat prin hotararea intai-statatorilor lui, ci in mod firesc, natural, de la sine inteles, astfel incat nimeni nu l-a cunoscut altfel decat ca un neam profund crestin. Acesta este Poporul Roman.  Astfel, sarbatorindu-l pe Sfantul Andrei, sarbatorim in acelasi timp nasterea Poporului Roman, ca un popor crestin inca de la inceputurile sale.
Si, mai mult decat atat, acum, pe 30 noiembrie, ne pregatim in acelasi timp pentru marea zi a Unirii, pentru ziua de 1 Decembrie, ziua declarata oficial zi nationala. Este ziua in care se naste Romania Mare, adevarata Romanie, in fruntariile ei naturale. Este o zi a Victoriei. Dar este in acelasi timp o zi in care trebuie sa-i cinstim pe inaintasii nostri, fara de ale caror jertfe Marea Unire nu ar fi fost posibila. Si trebuie sa-i avem in vedere atat pe cei care s-au jertfit pe campul de lupta si pe marii carturari care au luptat pentru drepturile romanilor, pentru crearea constintei nationale si pentru renasterea nationala, cat si pe marii oameni de stat care au reusit sa impuna mai marilor acelor timpuri o tara, un popor, un destin pana atunci au fost cu totul ignorate. Iar intre acesti mari romani se numara, fara putere de tagada, si ilustrii reprezentanti ai Casei Regale a Romaniei, oameni care s-au indragostit de aceasta tara si de oamenii ei minunati, devenind mai romani si mai patrioti decat multi dintre conationalii nostri de astazi. Ar trebui nu numai sa-i comemoram si sa-i cinstim pe acesti bravi si minunati stramosi, dar ar trebui si sa ne luam ragazul sa ne aplecam macar pentru o clipa si asupra faptelor, demnitatii si moralei lor pentru a invata, pentru a lua aminte si a reusi sa ne aducem si noi astazi prinosul unor reale eforturi pentru a salva aceasta tara si a o creste, caci jertfa lor nu a fost pentru noi, ci pentru urmasii nostri si pentru urmasii urmasilor nostri… Si, asa cum ne-au obisnuit stramosii sa spunem, Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Si - nu uitati! - perioada de glorie a Romaniei, adica perioada interbelica, a durat tot atat cat a durat si aceasta penibila tranzitie, care, din pacate, nu se mai termina. Si nu uitati ca si in acei ani a bantuit o criza, si nu una oarecare… Criza din 1929 a fost cea mai grava din istorie. Dar Romania a stiut sa o depaseasca. Ce facem noi astazi? Este o intrebare care ar trebui sa ne-o punem necontenit. Sa ne amintim ca Romania Mare a fost creata de oameni care si-au asumat sarcina si raspunderea de a face istorie si nu de a se ascunde la umbra ei!
Sarbatorile nu au fost create doar pentru a petrece, pentru chef si bucurie, ci si ca prilej si provocare de analiza, de purificare si renastere. Acestea ar trebui sa reprezinte momentul unei profunde autoevaluari, proprie fiecaruia. Un moment dupa care sa privesti apoi cu responsabilitate spre viitor, pentru a-ti asuma raspunderea si sarcinile ce-ti revin pentru anul ce urmeaza. Iar de 1 Decembrie aceasta analiza si aceasta asumare ar trebui sa o facem atat in calitate de crestini, cat si in calitate de romani, in fata lui Dumnezeu, dar si a stramosilor nostri, asumandu-ne raspunderea ce ne revine nu numai fata de noi, dar, mai ales, fata de cei ce vor veni dupa noi. Este momentul in care ar trebui sa ne smerim, pentru ca apoi sa putem privi cu incredere intr-un viitor a carui faurire sa ne-o asumam. Si cu aceste ganduri cred ca ne putem ura cu incredere si cu optimism La multi Ani! La Multi Ani, Romania!

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 29 Noiembrie 2011 22:23

Nemultumirile crizei

In mod firesc, criza a generat un val de nemultumiri in intreaga lume. Astfel, la nivelul Europei, numarul nemultumitilor a crescut la 75%, dar numarul acestora este mult mai mare in Romania. Astfel, la noi doar 6% considera ca se face suficient in lupta impotriva saraciei, 3% fiind nehotarati. Spre comparatie, in urma noastra vine Letonia cu 88% nemultumiti, pentru ca, la polul opus, in Olanda si Luxemburg numarul nemultumitilor sa nu depaseasca 49% si respectiv 41%. Cu toate acestea, la noi nemultumirea declarata nu se traduce nici pe departe in actiunile de protest cu care se confrunta nu numai Grecia, dar si Italia, Spania, Portugalia sau chiar Anglia. Este un lucru bun, deoarece luptele de strada, blocarea industriei si a transporturilor nu pot decat sa agraveze criza. Insa este important sa nu ramanem nici la simpla constatare contemplativa a nemultumirii… Pentru ca nu altii ne vor scapa de propriile noastre probleme! Si acest risc transpare si din procentul mult mai ridicat decat in alte tari europene cu care noi ne incredem in impactul pozitiv al masurilor europene. Lipsa de implicare nu poate fi o solutie. Tranzitia pare sa fi indus in Romania o anumita apatie si o speranta exagerata ca propriile probleme pot fi rezolvate de altii, noua neramanadu-ne nimic altceva de facut decat sa asteptam. Solutia reala nu poate consta insa decat intr-o implicare reala a fiecaruia. O vorba celebra spune ca focul caleste ce nu poate distruge. Depasind criza prin propriile noastre forte, nu vom face decat sa iesim din ea mult mai puternici!

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 28 Noiembrie 2011 22:12

Suferintele turismului romanesc

Vechea revelatie a secolului XX, Reclama e sufletul comertului, nu ignora insa faptul ca trebuie totusi sa ai la ce sa faci reclama… Am investit serios in cautarea si promovarea unui brand de tara. Acum, gratie eforturilor Printului Charles, indragostit deja de mai mult timp de Romania, beneficiem de o mediatizare de nesperat. Cu toate acestea, turismul continua sa se zbata la limita, fara a reusi sa inregistreze cresteri semnificative. Ar trebui insa sa invatam faptul ca un turist dezamagit iti poate face mai mult rau decat avantajele pe care ti le creaza zece reclame reusite.
Romania are intr-adevar ce oferi. Frumusetea naturii, vestigiile culturale, ambianta oferita de satele care au reusit sa-si pastreze traditiile, ospitaliltatea oamenilor nu pot sa nu cucereasca inimile turistilor, asa cum l-au cucerit si pe Printul Charles. Dar un turist se uita si la acel fatidic raport calitate-pret. Si este intr-adevar greu sa-l convingi ca trebuie sa plateasca preturi mai mari pentru o cazare in conditii mult mai proaste decat la el in tara. Este greu sa-i explici de ce trebuie sa se chinuie pe drumuri mizerabile. Si Romania si-a cucerit faima ca are drumuri mai proaste ca Botswana… Turistul se asteapta, conform promisiunilor, ca Autostrada Transilvania sa fie deja gata, dar mai nou i se spune ca va fi gata abia in 2026... Sa nu ne miram atunci ca se va hotara si el sa vina la noi tot in 2026…
Noi nu reusim sa finalizam nici macar minuscula autostrada Bucuresti-Ploiesti, a carei finalizare este si ea, din nou, amanata. Iar cand va fi gata ramane de vazut cum vom reusi sa intram in Bucuresti… Dar, chiar daca un turist ajunge in Bucuresti cu avionul, ce vede? Santiere deschise si abandonate? Nu ne ajungeau oare proverbialele noastre gropi? Acum ne certam intre noi pe prioritati si, dupa ce am acceptat deschiderea unor santiere, le abandonam la jumatate? Cand o sa ne vindecam oare de aceste meschine jocuri din care are de pierdut  toata lumea? In loc de panselute si de borduri, am putea totusi sa finalizam macar santierele incepute? Cu doua autostrazi, Autostrada Transilvania si Coridorul Patru, pentru care ne asteapta fondurile europene de atatia amar de ani, ne-ar privi si strainii altfel si poate ca s-ar hotara totusi sa ne viziteze. Dar mai e ceva! Ar trebui sa ne dezvatam sa prezentam diferite investitii ca fiind deja finalizate, creand iluzia turistilor ca vor gasi statiuni balneoclimaterice ce le ofera baze de tratament moderne in standarde europene, atunci cand ele sunt aproape de nefolosit, chiar si pentru modestele pretentii ale pauperilor nostri pensionari… Daca am incepe cu adevarat sa folosim in mod eficient si responsabil fondurile europene pe care le avem la dispozitie atunci intr-adevar turismul romanesc ar putea inflori si exploata la maxim cadoul colosal de imagine pe care il primim in acest moment din partea Printului Charles.

Publicat in Comunicare in Arena

Nu poti sa nu te sochezi atunci cand auzi diversi oficiali comparand importanta agriculturii cu cea a pensiilor... Agricultura este importanta si, evident, una dintre greselile majore ale ultimilor ani consta tocmai din neglijarea agriculturii. Dar este la fel de important ca oamenii sa poata trai decent. Si printre altele asta inseamna ca inclusiv pensionarii trebuie sa poata trai decent… Din "intamplare" sunt si ei tot oameni… Preopinentii ar raspunde. Probabil, ca nu se poate si una si alta. Cred ca este o abordare cat se poate de gresita. Daca discutam de buget nu cred ca putem amesteca investitiile cu salariile si cu pensiile! Altfel cred ca ar fi simplu sa anulam toate fondurile de salarii si pensii sub pretextul ca sunt bani aruncati. Exista o lege clara a drepturilor salariale si a pensiilor sau, altfel spus, trebuie asigurat un nivel decent de viata. Avem apoi o problema de repartizare a fondurilor pentru cheltuieli si investitii. Si aici se pune problema agriculturii… De ce avem nevoie sa crestem cheltuielile institutiilor de stat in plina criza, de ce avem nevoie de diferite investitii care tin mai mult de lux decat de dezvoltarea productiei? Ar trebui analizata mult mai bine repartizarea fondurilor astfel incat sa revina o cota importanta agriculturii. Dar nu este vorba doar de cota ce revine agriculturii, chiar daca ea este extrem de importanta. Esentiala este pana la urma strategia… Si aici factorii de decizie din administratia de stat au rolul esential prin orientarea investitiilor si prin stimularea dezvoltarii anumitor sectoare. Agricultura este subventionta in toata lumea. Dar, in acelasi timp, este esential nivelul de  mecanizare. Apoi cel putin la fel de important este modul in care este folosita productia agricola. Randamentul agriculturii si contributia ei la PIB-ul national pot creste rapid, daca nu exportam productia agricola ca materie prima, ci o industrializam in tara. La fel, este esential ca productia, mai ales cea de cereale sa poata fi depozitata in silozuri, pentru a fi vanduta la momentul obtinerii preturilor optime, si, nu in ultimul rand, trebuie stopata mafia care ii jegmaneste pe micii producatori si prejudiciaza statul cu sume imense. Problemele agriculturii sunt de cu totul alta natura decat o presupusa concurenta cu cuantumul pensiilor!
Ar trebui sa ne obisnuim sa respectam si sa pretindem o minima corectitudine si responsabilitate in modul in care punem si prezentam problemele. Pentru ca o problema corect pusa aproape ca isi gaseste singura solutia, in timp ce una prost pusa reuseste sa camufleze chiar si solutiile cele mai simple si la indemana. De aceea, cred ca mai  important este efortul de a face ordine in analiza si in actiune. Aceasta ordine cred ca tine si de competenta, si de probitate, si de respectul fata de noi insine si fata de cei carora ne adresam.

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 25 Noiembrie 2011 21:41

De ce trebuie sa murim de frig?

Inainte de '89 in majoritatea oraselor s-au construit sisteme de termoficare. Randamentul  centralelor si al conductelor prin care agentul termic ajungea la punctele termice, unde caldura era transferata din circuitul primar in cel secundar, dar si al conductelor care faceau legatura cu fiecare apartament in parte era sub orice critica. Din aceasta cauza, costul gigacaloriei era imens. Asa ca, inainte de '89, ajunseseram sa murim de frig… Dintr-o dragoste greu de explicat, altfel decat prin sumele imense care s-au “sifonat” prin acest sistem, nu s-a renuntat la termoficare, cu toate ca ar fi costat mult mai putin sa se treaca la centrale de bloc sau de apartament cu un randament cu mult mai bun. In plus, prin aceasta trecere fiecare ar fi consumat dupa nevoi si dupa posibilitati. In schimb, s-a investit imens atat intr-o asa-zisa reconditionare a sistemului, cat si in subventionarea gigacaloriei pe care populatia evident nu avea cum sa o plateasca la costurile aberante pe care le impunea acest sistem defectuos de termoficare. Unde am ajuns astazi? Considerand intr-un fel absolut corect ca este aberant ca statul sa arunce in timp de criza sume imense pe apa sambetei pentru a subventiona aceste pierderi, subventiile sunt taiate. Dar ce punem in schimb? Trecand deja la descentralizare in mod evident fiecare primarie ar trebui sa-si gaseasca solutia optima pentru propria localitate. Numai ca o astfel de trecere necesita timp pentru analiza, proiect, finantare si apoi executie. Numai ca iarna nu asteapta. Astfel ca acum mii sau poate chiar zeci si sute de mii  de oameni din diferite colturi ale tarii tremura de frig pentru ca primariile nu au bani pentru combustibil si, evident, nimeni nu poate face minuni peste noapte.
Cred ca in acest caz se pun doua probleme. In primul rand, faptul ca fiecare dintre noi ne-am complacut in aceasta situatie in care e simplu sa spui Prostu’ plateste! In cazul acesta statul! Sau, de multe ori, afirmatia se aplica si ideii ca doar vecinii prosti platesc, iar cei destepti acumuleaza datorii. Si astfel nimeni nu a luat lucrurile in serios, considerand ca e normal ca statul sa plateasca la infinit caldura irosita de un  sistem ce trebuia demult desfiintat. In al doilea rand, statul ne-a obisnuit si  inainte de '89 si dupa aceea cu ideea ca noi nu avem nimic de spus, ca e undeva acolo sus un tatic care le stie pe toate si care le face pe toate. O doctrina care consider ca ne-a costat extrem de scump si de care cred ca ar trebui sa ne descotorosim cat mai repede si sa intelegem ca suntem responsabili de viata noastra si de soarta tarii noastre.
Insa nu cred ca este posibil sa asisti cu indiferenta la modul in care atatia oameni sunt lasati sa moara de frig. Si nu  este numai problema oraselor in care sistemul este cu totul blocat. Este si problema celor cu venituri mici din celelalte localitati. Cum sa plateasca o incalzire care costa mai mult decat venitul lor lunar? Sunt intrebari care cred ca intr-o tara normala ne privesc pe toti. In afara de cazul in care am fi ajuns la o asemenea decadere umana incat sa nu ne mai  intereseze ce se intampla cu cei de langa noi… Este o posibilitate pe care nu o accept si in care nu pot sa cred. Nu este vorba de a pleda pentru vreo forma de egalitarism. Este normal ca acela care-si permite sa incalzeasca o casa cu zeci de camere, in timp ce altul cu venituri mai mici sa trebuiasca sa se multumeasca incalzind o singura camera. Dar sub nici o forma nu cred ca putem accepta cinismul de a-i condamna sa moara de frig pe cei cu venituri mai mici. Si asta, indiferent de explicatii, de justificari sau de acele nenumarate motive pe care suntem atat de talentati in a le cauta, a le gasi si invoca. Cred ca exista o limita peste care nimeni nu are voie sa treaca! Respectarea demnitatii celui de langa noi! Cred ca nici unul dintre noi nu ar trebui sa poata dormi linistit atata timp cat altii mor in timpul acesta de frig, parasiti  in cavourile lor numite locuinte.

Publicat in Comunicare in Arena
Joi, 24 Noiembrie 2011 14:51

Cum va arata viitorul nostru?

Au trecut deja milenii de cand romanii au acreditat celebra formula mens sana in corpore sano. Toate statele civilizate investesc cat pot de mult in invatamant si in sanatate, indiferent de crize sau de boom-uri economice. Sunt cele mai profitabile investitii pentru a iesi din criza si a sustine un boom economic. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Japonia, practic distrusa, a reusit sa devina a doua putere economica a lumii printr-un efort imens de formare profesionala a populatiei trecand de la agricultura la mecanica, apoi la electronica si, in fine, la informatica. Dar si printr-o formidabila solidaritate… A fost acel boom fantastic care a uimit lumea, prin care Japonia a renascut din propria ei cenusa, pentru ca in anii '70 sa fie deja o supraputere economica. Toate tarile investesc in invatamant pentru ca doar excelenta profesionala poate asigura viitorul unei tari. Daca astazi suntem unde suntem, este in mare parte si din cauza faptului ca de 20 de ani invatamantul este cu totul desconsiderat, fiindu-i alocat un buget absolut derizoriu. Si nu ma refer la cifra absoluta, eventual explicabila prin pauperizarea Romaniei, ci ma refer la procentul din PIB care s-a zbatut mereu la un penibil 3% spre care a sperat, putand prea rar sa-l atinga, chiar daca in promisiuni de multe ori s-a vorbit de 5-6%. Si aceasta in conditiile in care tarile civilizate acorda o pondere cu  mult peste acest prag de 6%. Nu cred ca este cineva care poate sa creada ca productivitatea si competitivitatea pot fi atinse fara o temeinica pregatire profesionala. De 20 de ani am sperat mereu ca scoala, privita inainte de prea multi ca acea piedica in buna  desfasurare a muncii patriotice, sa ajunga sa fie repusa in drepturile ei…
Tot de mii de ani se stie ca este mult mai simplu si mai ieftin sa previi boala decat sa o vindeci. Iar de vindecat este mult mai simplu daca o depistezi cat mai devreme. Mai ieftina nu poate fi decat abandonarea celor bolnavi. Ideea de a te descotorosi de ei. De a-i lasa sa moara neajutorati la un colt de strada sau intr-o salvare ce se zbate bezmetica de la un pretins spital la altul, precum in Moartea domnului Lazarescu. Cand dispar si aceste pretinse spitale, lucrurile sunt in mod evident cu atat mai grave.
La noi se inchid scoli, fie din cauza ca nu pot fi incalzite, fie ca nu se pot plati salariile profesorilor. La fel, inchidem spitale. Si nu este vorba de cazuri izolate, ci, din pacate, de un numar foatre mare si in continua crestere de la o zi la alta. Cine sunt vinovatii este datoria forurilor competente sa stabileasca. Dar cred ca putem fi siguri ca nu sunt de vina nici copiii si nici bolnavii. A anula unui copil dreptul la carte si unui bolnav dreptul la asistenta medicala mi se pare un lucru inadmisibil si tocmai de aceea, pana sa constate, sa analizeze si sa inteleaga ceva sistemul nostru birocratic, cred ca este extrem de grav ca noi, societatea civila, asistam nepasatori. Acestor copii le distrugi viitorul, iar acelor bolnavi le afectezi grav calitatea vietii pe care le-a dat-o Dumnezeu. A urmari pasivi ce se intampla in astfel de situatii cred ca este extrem de grav. Dezinteresul nostru cred ca este principala explicatie pentru mersul lamentabil al acestei interminabile tranzitii. Este mult prea simplu sa dai vina pe politicieni, pe autoritati. In fiecare tara ei actioneaza si reactioneaza dupa cum populatia si alegatorii i-au invatat ca le este util si profitabil. Cred ca proverbul Fiecare tara are politicienii pe care ii merita este mult mai profund decat pare la prima vedere. Ei nu sunt arhangheli coborati din cer. Ei sunt oameni, concetateni de-ai nostri, care sunt selectati si conditionati in mecanismele lor de gandire si de actiune de reactiile, de cerintele si de cenzura exercitata de alegatori.
Avem o tara prea frumoasa si avem prea multe valori de aparat, pentru a ne resemna sau pentru a ne lasa ispititi sa ne abandonam tara si sa ne cautam rostul pe alte meleaguri. Lucrurile nu pot intra pe fagasul normal decat prin efortul, prin reactia si prin mobilizarea noastra, a fiecarui membru al unei comunitati. Viitorul nostru depinde de modul in care noi ajungem sa ne simtim responsabili de ce se intampla in jurul nostru si sa actionam in consecinta. Nu poti astepta ca viitorul sa ti-l faca altii. Viitorul ti-l faci tu! Doar tu! Dar prin aceasta nu inteleg doar tu ca individ, ci tu prin colectivitatea careia ii apartii, prin solidaritatea acesteia la care tu esti in stare sa participi, sa o stimulezi si sa o sustii. Viitorul nostru nu depinde de altii, ci de noi insine. Daca vrem sa stim cum va arata viitorul nostru, nu trebuie sa-i intrebam pe altii, ci inainte de toate pe noi insine.

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 23 Noiembrie 2011 15:18

Viata de caine

Se vorbeste tot mai mult despre eutanasie. In mod cert, este greu sa accepti ideea de a fi partas, macar si prin pasivitate, la omorarea unei fiinte apropiate, fie ea si un patruped. Si, in acest sens, nu am cum sa fiu de acord cu eutanasierea cainilor. Nu pot insa sa accept nici situatia in care zilnic zeci sau, poate, chiar sute de oameni din Romania sunt muscati de caini si, din pacate, nu arareori, chiar mutilati sau omorati. Poate se pot organiza, totusi, spatii ingradite, de exemplu, in padure, preluate in gija de ONG-urile care militeaza pentru salvarea cainilor care sa le asigure hrana si ingrijirea medicala, dupa ce au fost castrati. Pentru ca nici sistemul actual, in care ingrijirea unui caine costa mai mult decat sumele alocate pentru un copil sau un batran, nu mi se pare acceptabil…
In plus, daca vom trece efectiv la eutanasierea bietelor patrupede, mi-e frica sa nu gasim apoi la fiecare colt de strada oameni latrand in speranta ca, luati pe post de caini, vor fi si ei eutanasiati pentru ca, in ultimul timp, tinde sa se inmulteasca numarul celor care, in lipsa de medicamente, de hrana si de caldura, spera si se roaga la Dumnezeu sa-i ia mai repede sau chiar trimit petitii catre autoritati pentru a fi eutanasiati…
Si, daca imi displace ideea de a eutanasia cainii, ma ingrozeste chinul si umilinta la care sunt supusi acesti oameni. Si nu se poate sa nu ma uimeasca patosul celor atat de multi iubitori de animale, care se lupta efectiv pentru viata bietelor patrupede, in timp ce nimanui nu pare sa-i pese de viata semenilor nostri… Trotuarele sunt pline de bieti oameni care nu au unde dormi si nu au ce manca. La medicamente nici nu mai cuteaza sa se mai gandeasca. Fata de suferinta lor este oare posibil sa ramanem absolut nepasatori? Imi este frica, vazand aceste reactii atat de diferite, ca… ceva nu e in regula cu noi. Cred ca e absolut normal sa ne pese de ce se intampla cu cainii! Dar cred ca e absolut inacceptabila insensibilitatea si nepasarea noastra fata de semenii nostri. Daca am ajuns ca, in Romania, viata unui om sa nu mai valoreze nici macar cat viata unui caine insemna ca ar trebui intr-adevar sa ne intrebam ce s-a intamplat cu noi in toti acesti ani…

Dim lights

Publicat in Comunicare in Arena
Joi, 17 Noiembrie 2011 22:35

Jandarmii si invatamantul

Sunt multe obiective ce asteapta sa fie aparate de jandarmi. De la retelele de comunicare la conductele de combustibil sau caile ferate, toate au fost si sunt prazi facile la indemana mafiilor din intreaga tara. Stadioanele de fotbal sunt alte locuri predilecte ale celor certati cu legea, dar, din cate se pare, sunt date in grija unor dubioase firme de paza. Si, in acelasi timp, regulamente greu de inteles ii pun pe jandarmi in imposibilitatea de a actiona atunci cand pazesc un tren cu armament, trenul putand fi jefuit in prezenta lor, fara ca ei sa poata interveni… Dar iata ca, mai nou, cum paza obiectivelor militare pare ca a trecut treptat in grija firmelor private de paza, s-a gasit un nou domeniu in care sa se apeleze la jandarmi…
In vara, jandarmii au fost implicati in organizarea bacalaureatului. Acum sunt implicati in organizarea concursului de rezidentiat de catre Facultatea de Medicina din Timisoara. Si, din spusa lor, aceasta este una dintre cele mai secrete actiuni  in care au fost implicati pana acum. Ce pazesc ei? Ii pazesc pe profesorii care pregatesc cele 400 de subiecte, apoi multiplicarea acestora si transportul lor la salile de examinare. Totul strict secret. Intr-un loc necunoscut, fara nici un sistem de comunicare, pentru a se evita orice scurgere de informatii. Este intr-adevar un pas important inainte daca ne dorim examene corecte. Intrebarea este insa cum am putea organiza o asemenea paza si pentru birourile oficialilor nostri, mai ales, pentru birourile in care se organizeaza comisii de licitatie, pentru ca baietii destepti sa nu se mai aleaga cu miliarde si miliarde de euro, capusand statul, adica pe noi…
Salvarea Romaniei sta oare in mana jandarmilor? In tarile civilizate exista totusi si o reactie a societatii civile… Cine suntem noi, daca nu mai citim si nu mai intelegem mare lucru nici macar din Miorita, daca nu mai recitim nici macar Baltagul? In loc de a cauta dreptatea, ne complacem in resemnare si, mai nou, in nepasare. Si nu e bine… Nu e deloc bine…

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 01 Noiembrie 2011 16:37

Vreau o tara ca afara

Impreuna cu un bun prieten imi reamintesc melodiile celor de la Vunk... Si elanurile care ne-au determinat sa incepem sa construim ceea ce ne dorim sa fie DACIC COOL...

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Sambata, 29 Octombrie 2011 00:57

Capacitate organizatorica

Imi place sa relatez, de cate ori am ocazia, experienta unui cunoscut care a petrecut, mai demult, cateva luni in Japonia. Timp de mai multe saptamani a fost mirat de prezenta pe strada pe care statea, o strada extrem de circulata, a mai multor barbati care tot masurau si invarteau diferite planuri. Apoi, intr-o seara, a fost ingrozit vazand ca strada s-a umplut de utilaje si de muncitori si se deschide un adevarat santier. Conform experientei de acasa,din Romania, era convins ca timp de luni de zile strada lui nu va mai fi practicabila, doar ca, spre marea lui surprindere, a doua zi de dimineata strada era deja complet refacuta si traficul se desfasura in conditii perfecte. Este un model de profesionalism, de simt civic si de raspundere. Un mod de a te simti responsabil fata de cei din jurul tau, fata de timpul si de confortul lor si, nu in ultimul rand, fata de banul public. Faptul ca la noi santierele tin cu anii, ca si dupa ce terminam de reabilitat o  strada venim si o spargem inca o data si inca o data, pana ce o aducem intr-o stare mai proasta decat inainte de reabilitare, este deja un lucru binecunoscut, fata de care, din pacate, nimeni nu ia atitudine, nici oficialitatile si nici noi, simpli cetateni, dar pe banii, timpul si nervii carora se desfasoara aceasta interminabila bataie de joc. Nu avem insa dreptul sa ne plangem pentru ca aceasta bataie de joc se desfasoara cu asentimentul nostru, din moment ce noi nu luam atitudine. Ne-am obisnuit ca mai intai sa spargem si apoi sa masuram, iar de gandit uitam de multe ori cu totul...
Faptul ca timp de luni de zile nu suntem in stare sa pregatim un recensamant care, in plus, reprezinta o actiune europeana este de-a dreptul scandalos. Pana acum parca macar recensamintele se faceau fara atata tevatura. Ma intreb cum am vrea sa fim luati in serios si respectati in Uniunea Europeana, daca nu suntem in stare sa organizam nici macar un banal recensamant. Iar aceasta e cu atat mai grav cu cat el este parte a unui intreg demers european. Ratarea lui in Romania afecteaza utilitatea acestuia la nivel global, la fel cum acuratetea unui recensamant efectuat doar in cateva judete din Romania prejudiciaza si calitatea rezultatelor cu privire la zonele in care a fost efectuat. Este tocmai motivul pentru care Uniunea Europeana a cerut desfasurarea lui practic simultan in toate statele Uniunii pentru a dispune de o radiografie actuala si clara la nivel global.
Cum este posibil ca organizatorii recensamantului sa nu stie nici ei, nici macar dupa ce a inceput recensamantul, ce si cum trebuie completat in chestionarele respective si sa se contrazica de la o zi la alta? Cum este posibil ca, dupa ce ai avut probleme serioase cu desfasurarea instructajului celor ce trebuiau sa efectueze recensamantul, dupa ce nenumarate voci ti-au argumentat ca nu este posibil sa se respecte ritmul de lucru preconizat de organizatori, sa te trezesti ca nu ai reusit sa prinzi in recensamant nici jumatate dintre bucuresteni si sa le propui sa se autorecenzeze, descarcandu-si singuri formularele de pe un site care nu functiona cum trebuie nici macar in momentul in care un oficial incerca sa realizeze o demonstratie televizata?! Si, in plus, cum poti sa ai pretentia ca fiecare sa caute si sa studieze manualul destinat recenzentilor si despre care acestia spuneau, dupa ce participasera la un instructaj, ca este mult prea stufos si neclar?! Iar neclaritatile le-am vazut cu totii, atunci cand oficialii se contraziceau in direct la televiziune… Daca intr-o actiune europeana, ce poate fi calificata drept relativ banala, caci recensaminte se tot fac de mai bine de o suta de ani, se produce un asemenea haos, nu am cum sa nu ma intreb ce se intampla cu celelalte actiuni care nu implica participarea explicita a fiecaruia dintre noi si cu privire la care nu avem ca atare o imagine la fel de clara.
Suntem obisnuiti ca in astfel de situatii cu adevarat hilare sa vedem partea amuzanta si sa ne distram. Trebuie insa sa ne dam seama ca aceste situatii sunt de fapt tragice! Pentru ca in acest fel ne jucam cu banii nostri si cu imaginea Romaniei in lume. Si atunci degeaba ne revoltam ca o lume intreaga a ajuns sa-si bata joc de noi! Este datoria noastra sa spunem raspicat: Asa Nu! Intai ganditi, verificati si abia apoi luati o masura si treceti la actiune. Iresponsabilitatea nu poate fi acceptabila. Chiar daca ea poate fi distractiva. Ne costa prea scump.

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 28 Octombrie 2011 21:32

Un punct de cotitura in managementul crizei

Chiar daca in Romania prea putini sunt constienti de acest lucru, lumea se schimba cu o viteza incredibila. Ne-am obisnuit, din pacate, sa consideram ca suntem prea mici si neimportanti pentru ca sa conteze si cuvantul nostru. Nu cutezam sa judecam nici macar masurile propriului guvern, cu atat mai putin pe cele ale forurilor internationale. Dar aceasta este o imensa greseala.
Grecia ne ofera astazi o lectie importanta, din care ar fi pacat sa nu invatam nimic. Sunt mai multe paliere ale acestei lectii, iar pe cel mai important vreau sa-l las la sfarsit. Intrata in 2001 in zona euro pe baza unor rapoarte si analize economice bazate pe date false, economia Greciei a fost - asa cum au argumentat nenumarati analisti si politicieni, nu doar europeni, ci chiar grecii - supusa unui adevarat jaf generat de o imensa coruptie institutionalizata. Dar, spre deosebire de Romania, acest jaf a privit doar deturnarea fondurilor, nu ca in cazul Romaniei si distrugerea sau vinderea pe nimic a economiei tarii. Situatia actuala a Greciei, cauzata in mare parte de aceasta coruptie, care a insemnat jaf si fals, ar trebui sa ne dea de gandit si cu privire la ce am trait si traim noi in Romania. Coruptia nu este ceva abstract. Chiar daca ni se pare ca banii nu se fura din portofelul nostru, ei se fura tot din munca noastra, din taxele platite de noi si se repercuteaza tot asupra nivelului nostru de trai.
Supralicitand principiul de baza al economiei de consum, ce a fost suveran pana la actuala criza ce a debutat in 2007 / 2008, Grecia s-a supraindatorat. Criza, venind cu dobanzi crescute, a condus la o crestere nesustenabila a costurilor de finantare a acestei datorii si Grecia s-a vazut in imposibilitatea de a-si mai plati datoriile. In mod normal, ar fi trebuit sa intre in incapacitate de plati, asa cum era prevazut de mai marii Europei sa se intample cu Romania in 1997, asa cum s-a intamplat in acei ani cu Bulgaria sau cum s-a intamplat in 1989 / 1990 cu Polonia. Dar Grecia era de-acum in zona euro, iar incapacitatea ei de plata ar fi zdruncinat intr-un mod dramatic si imprevizibil intreaga economie a zonei euro si mai departe economia globala. Astfel este de inteles si ultimatumul G20 catre guvernele Europei, dat inaintea acestui summit U.E. de miercuri, 26 octombrie.
Globalizarea si, in particular, crearea Uniunii Europene si in cadrul ei a zonei euro au creat un sistem de interdependenta care nu mai permite tratarea cu aceeasi usurinta, ca in deceniile trecute, in mod separat, a situatiei fiecarei tari, inclusiv falimentul ei. De aceea, forurile internationale se simt indreptatite sa monitorizeze si sa intervina mereu mai activ, mai direct si mai imperativ in politica economica a diferitelor tari. Iar, in acest sens, trebuie urmarit cu atentie procesul actual, care vizeaza preluarea la nivelul Uniunii Europene a o serie intreaga de prerogative cu privire la politicile fiscale, dar nu numai, a fiecarei tari membre. Masura apare ca necesara pentru a putea pastra si sustine o moneda unica, dar ridica nenumarate dispute si o problema extrem de grava cu privire la acceptarea renuntarii la suveranitatea nationala sub mai  multe aspecte.

Publicat in Comunicare in Arena
Marti, 25 Octombrie 2011 11:59

La Multi Ani, Majestate!

Traim astazi o zi memorabila. O zi cu adevarat istorica.
Orice roman care isi cunoaste macar minimal istoria stie prea bine ca, pentru Romania, Casa Regala inseamna inainte de toate crearea Romaniei Mari. Dezvoltare, emancipare si respectul castigat de Romania ca un adevarat stat european. Asta inseamna Casa Regala! Iar Regele Mihai, Omul care a avut curajul sa schimbe mersul istoriei, sa scurteze razboiul si sa salveze Romania intr-o mai mare masura decat se mai putea spera in acel moment, omul care a stiut sa traiasca cu egala demnitate, atat sub povara responsabilitatilor ce apasau pe tinerii lui umeri, in acei ani, cat si in atat de indelungatii ani ai exilului, ramanand mereu acelasi om demn care mai presus de toate a stiut sa iubeasca Romania, neincetat, clipa de clipa, s-a adresat astazi, cu ocazia aniversarii celor 90 de ani de viata, pentru prima data dupa 64 de ani, din plenul Parlamentului, catre Natiunea Romana. Nu a fost un discurs oarecare. Nici macar unul despre care sa spui ca este memorabil. A fost un discurs cu adevarat istoric. Un discurs menit sa ne trezeasca din caderile si resemnarile noastre. Un discurs simplu, clar, sincer, din inima. Un discurs adresat noua, de Omul care a reprezentat si reprezinta in continuare principala noastra dechidere spre Europa si spre lume. De Omul care a contribuit in mod esential la primirea noastra in NATO si in Uniunea Europeana, in mod discret, fara a-si face din aceasta un titlu de glorie, caci Regele Mihai nu a luptat niciodata pentru gloria sa, ci doar pentru binele Romaniei. De Omul care astazi conteaza cel mai mult pentru ca Romania sa fie vazuta si altfel decat ca o adunatura de cersetori de pe strada sau din lumea politica, de Omul respectat, apreciat si admirat in egala masura de est si de vest, caci oamenii adevarati sunt admirati, indiferent ca iti sunt aliati sau iti sunt dusmani.
Regele Mihai este un exemplu si un simbol. Un exemplu pentru ce inseamna sa fii un adevarat roman. Un simbol al trecutei perioade de glorie a unei Romanii respectate in lume. Dar, in acelasi timp, un simbol pentru ce avem de aparat si de facut pentru a ne putea bucura intr-o buna zi din nou de respectul si de buna stare, atat materiala, cat poate in primul rand culturala a unei Romanii demne si respectate.
Ziua de astazi este o sarbatoare pentru noi toti, indiferent ca suntem monarhisti sau republicani, pentru noi toti care ne iubim tara, care nu am contenit sa credem in viitorul ei sau suntem macar in stare sa ne recastigam bucuria de a fi romani. Iar, in acest sens, discursul de astazi al Regelui a reprezentat o lectie de neuitat. Sobru, scurt si la obiect. Un discurs simplu, dar profund, rostit din inima unui om care intrupeaza istoria acestui popor, istoria noastra a celor care nu am incetat sa fim romani, chiar daca prea adesea pacatuim nemaistiind ce avem de facut ca adevarati romani din punct de vedere al obligatiilor fata de tara, fata de inaintasi si in special fata de urmasi. Este un discurs care merita sa fie citit si recitit pentru ca din el avem enorm de mult de invatat, mai ales daca reusesti sa il asculti cu inima si cu sufletul tau de roman. Un discurs care iti aduce aminte de obligatia ta de a fi patriot. Iar a fi patriot nu are nimic de a face cu meschinele caderi intr-un nationalism desuet sau intr-un politicianism meschin sau veros.
Intr-un moment cu o astfel de incarcatura istorica, intr-un moment atat de profund emotionant, nu pot spune decat Multumesc, Majestate! La multi ani, Majestate!

Publicat in Stil de viata
Sambata, 01 Octombrie 2011 19:23

Cum arata drumul spre falimentul national

De o buna bucata de vreme e la moda sa se discute depre pericolul cu care se confrunta mereu mai multe tari de a intra in incapacitate de plata, de a intra intr-un ”faliment national". Iar Grecia este prima dintre acestea. Se vorbeste mai putin despre cauzele profunde si mai  mult despre responsabilul de serviciu - criza.
A fost o vreme in care ne-a placut sa ne comparam cu Bulgaria si cu Albania. Acum e la moda comparatia cu Grecia. Dar ar fi de dorit sa nu ne oprim in a ne compara strict din punct de vedere al procentului din PIB pe care il reprezinta datoria statului, ci in primul rand din punctul de vedere al evolutiei tarii.
Cu Bulgaria nu mai este la moda sa ne comparam, pentru ca la majoritatea indicatorilor sta deja mai bine decat noi. Am avea insa multe de invatat, macar din ultimele evenimente legate de luptele de strada, cauzate de protectia de tip mafiot acordata clanurilor infractionale, in mare parte de etnie roma, de catre elemente din structura statului. Ne-am mai confruntat si noi cu asemenea evenimente grave, atat la nivel rural, cat si in orase, precum Craiova. Dar, astazi, odata cu reorganizarea politiei, un centru de politie din mediul rural trebuie sa acopere localitati despartite de peste 50 si uneori chiar de peste 100 de kilometri de drumuri a caror stare o cunoastem, din pacate, prea bine,,. Cum vor face fata politistii? E greu de stiut, mai ales dupa ce am vazut cum un echipaj de politie, in mijlocul capitalei, in asteptarea unor forte suplimentare care intarziau sa apara, asista neputincios sau indiferent, ne va spune comisia de ancheta, la modul in care mai multi indivizi se bateau cu arme albe pana cand era clar ca nu-i mai asteapta decat spitalul de urgenta. Infractionalitatea a reprezentat si reprezinta o problema serioasa. Si, in egala, masura riscul confruntarilor interetnice. Iar Bulgaria reprezinta un exemplu sau, mai exact, un serios semnal de alarma.
In privinta luptelor de strada si Grecia poate fi  un reper. In Romania este calm. Deocamdata. Nu trebuie insa uitat, si putem vedea asta din istorie, ca romanul este extrem de rabdator, insa doar pana ce i se umple paharul. Moment in care rabufnirea lui poate fi brusca si greu de potolit.
Dar nu asta vroiam sa aduc in discutie. Ci scenariile despre riscul de faliment al Greciei care nu contenesc sa se amplifice si sa se diversifice de la o zi la alta, atat la noi, cat mai ales in presa internationala.
Din punct de vedere economic cred, intr-adevar, ca avem multe de invatat din situatia Greciei, mai ales daca avem si luciditatea de a ne privi cu atentie propria istorie.
Grecii  au reusit, asa cum au recunoscut chiar ei insisi, sa fure si sa minta mai mult decat si-ar fi putut imagina cineva. Este exact ceea ce s-a petrecut si la noi in ultimii 22 de ani. In ce au investit grecii? In armata, sali de sport, patinoare si piscine! Adica exact in acele obiective care nu aduc profit si nici nu joaca vreun un rol in atragerea de investitii. Acelasi lucru l-am facut si il facem si noi, cu singurul amendament ca, de multe ori, si aceste investitii lasa de dorit. Grecia inca nu si-a vandut unitatile economice, dar s-ar putea sa fie obligata sa faca acest lucru acum. Noi am avut grija ca pe majoritatea sa le vindem deja demult. Restul va trebui sa le vindem acum, multe dintre ele fiind inglodate in datorii.
Din punct de vedere al datoriei nationale, pornind de la zero, de fapt de la cateva miliarde de dolari rezerva si datorii zero, in '89, am ajuns acum dupa ce in ultimii ani de criza ne-am dublat datoria, sa ne pregatim sa depasim pragul psihologic de 100 de miliarde de euro. Si asta in conditiile in care intarziem intr-un mod inexplicabil sa accesam 30 de miliarde nerambursabile din fondurile europene. Riscul de incapacitate de plata al Romaniei este astazi extrem de mic, in jur de 1%. Dar creste! De curand fiind aproape dublat de catre Moody's. Iar trendul este esential, mai ales atunci cand te gasesti pe un loc codas din punct de vedere al atractivitatii investitionale, cand pleaca Nokia, al doilea exportator  din Romania, si cand se spune ca este posibil sa-si mute capacitatile de productie si alte branduri importante. In aceste conditii poti asista oricand la evolutii explozive.
Se spune despre greci ca, si daca vor reusi sa evite colapsul economic, vor ramane fara o parte importanta a avutiei nationale, dar acest lucru s-a intamplat oricum in Romania, iar procesul continua zi de zi. Multi se cutremura in fata presupusului scenariu ca Grecia sa se transforme intr-o colonie turistica germana. Noi riscam insa, din pacate, sa ne transformam intr-o masa ciudata de oameni care si-au uitat istoria si care se inghesuie sa paraseasca un teritoriu perceput ca neprietenos, de faradelegile caruia incearca cu disperare sa se salveze. Grecii au o tara mult mai arida, dar o pretuiesc si, chiar daca si-au imaginat ca pot huzuri pe banii  altora, nu considera ca tara lor este buna doar de a fi  parasita. In ce masura vor plati politicienii care au adus Grecia in situatia actuala sau va plati populatia care s-a complacut, ignorand aberatia drumului ce a adus-o aici, ramane de vazut. Faptul ca noi continuam sa calcam pe urmele lor este insa trist.
Acum lumea se schimba de la o zi la alta. Se schimba regulile. Se schimba raportul de forte. Se schimba tehnologiile. Se schimba lumea in ansamblul ei. Este unul dintre acele momente importante de rascruce in care greselile se platesc mult mai scump decat de obicei. Ce vom face noi? Ce va face Romania? Este o intrebare care cred ca ne priveste pe fiecare dintre noi in mod direct. In astfel de clipe nu te poti salva cu sloganul Traind si vazand. Sintagma We can!, Noi putem!, chiar daca nu s-a prea adeverit din punct de vedere al celui ce a lansat-o, cred totusi ca este de maxima actualitate. Pentru ca astazi sau poti tu ca individ, ca familie, comunitate, societate, ca tara sa te salvezi sau… nu te va salva nimeni. Decat cu costuri intr-adevar greu de acceptat.
Din pacate, se pare ca dupa mai bine de doua decenii am ramas cu mentalitatea ca noi nu avem nimic altceva de facut decat sa asteptam hotararile si indicatiile celor ce detin functiile de conducere. Adevarata putere a unei natii, a unui popor vine insa din determinarea, din initiativa, din munca si din forta fiecaruia dintre membri sai. Este un aspect important la care cred ca astazi merita sa meditam mai mult decat oricand. Poate e bine sa ne reamintim ca Romania a crescut cantand Hora Unirii, iar ciobanii isi cresteau si-si aparau singuri turma fara sa astepte ordine superioare. Intelectualitatea romaneasca a studiat la Viena, la Paris sau la Heidelberg, dar si-a dedicat intreaga energie dezvoltarii Romaniei, iar multi au platit cu viata in puscariile comuniste. O mica baie de istorie s-ar putea sa ne faca bine.

Publicat in Stil de viata
Sambata, 01 Octombrie 2011 09:00

Haz de necaz

Echiparea adecvata pentru drumurile patriei...

Pe drumurile patriei

Publicat in Stil de viata
Pagina 6 din 12
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Romania