In aceasta dupa-amiaza ne-am intalnit, din nou, cu drag si cu interes, sa ascultam o noua prelegere despre sanatate si frumusete cu ajutorul produselor naturale romanesti.
Astazi, in cadrul intalnirilor din seria Martea Sanatatii, organizate impreuna cu brandul romanesc Hofigal, doamna doctor in stiinte farmaceutice Anca Daniela Raiciu, ne-a vorbit despre gemoterapie si despre beneficiile gemoderivatelor pentru sanatatea si frumusetea noastra. Doamnele prezente au fost interesate mai ales de gemoderivatele care au un efect anticelulitic, asa ca in cadrul viitoarelor noastre intalniri specialistii Hofigal au promis ca vor aborda mai des aceasta problema.
N-a fost uitata nici ingrijirea tenului nostru, mai ales ca in acesta perioada putem folosi fructele de sezon pentru a ne prepara tot felul de masti cosmetice care sa ne faca frumoase si luminoase.
Si ne-am bucurat cu toatele de aceasta dupa-amiaza, descoperind cat de dragi si de utile ne-au devenit aceste intalniri. Da, ne place sa ne intalnim in lumea virtuala, dar ne place sa ne intalnim si in carne si oase, sa ascultam prelegeri, sa punem intrebari, sa discutam, sa ne impartasim experiente, sa cautam raspunsuri... E o comunicare mai calda si mai apropiata. Suntem tot noi si cand comunicam in lumea virtuala si cand ne intalnim in lumea reala, stim insa ca nu trebuie sa ramanem prizonieri niciunde, in nici o prejudecata, in nici un colt de lume, oricat de confortabil ni s-ar parea la un moment dat, ca trebuie sa fim mereu deschisi spre noi experiente, idei, intalniri... 

Publicat in Despre Dacic Cool
Miercuri, 30 Mai 2012 11:37

Recrudescente ultranationaliste

Au trecut mai bine de doua decenii de la decapitarea unui roman la Targu Mures si lucrurile pareau sa se fi asezat, treptat, pe fagasul normal al respectului reciproc, al colaborarii spre binele si interesul nostru comun, al tuturor celor ce traim in Romania. Partidele si gruparile extremiste, atat romanesti, cat si maghiare, pareau sa fi intrat in umbra, dar iata ca unele jocuri politicianiste din Romania si recrudescenta nationalista din Ungaria au facut ca in ultimii ani gruparile ultranationaliste ale maghiarilor din Romania sa apara iarasi in prim plan.
Dupa ce anul trecut am asistat la spanzurarea simbolica la Miercurea Ciuc a lui Avram Iancu, intr-un spectacol stradal incalificabil, iata ca acum asistam la incendierea cu cocteiluri Molotov a casei memoriale a lui Avram Iancu. Si asta in plin scandal iscat de oficialitatile de la Budapesta impreuna cu Partidul Civic Maghiar din Romania in incercarea de a reinhuma cu onoruri internationale un fost criminal de razboi, vinovat, direct sau indirect, de moartea a nenumarati romani si evrei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Daca acestea sunt mijloacele prin care un partid intelege astazi sa-si organizeze campania electorala, lucrurile sunt intr-adevar grave! Pastrand proportiile, nu avem totusi dreptul sa uitam ca aceste mijloace nu sunt noi… Extremistii de astazi au de unde sa se inspire. Hitler si-a asigurat puterea incendiind Reichstag-ul. Astfel, trecerea de la reabilitarea cu onoruri a unui criminal precum Jozsef Nyiro la incendierea casei memoriale a lui Avram Iancu, aproape ca nu mai are de ce sa ne mire. Dar ele reprezinta un mai grav semnal de alarma.
Lucrurile sunt cu atat mai periculoase cu cat recrudescente ultranationaliste apar din pacate in multe locuri. Demonstratiile si starea de tensiune din Macedonia in urma asasinatelor in care au fost implicati mai multi albanezi sunt menite sa ne aduca aminte ca Balcanii sunt in continuare un adevarat sac cu pulbere. In plus, ramane de vazut care va fi linia politica a noului presedinte sarb, recent convertit dinspre ultranationalism spre europenism, dar care declara si acum ca, daca va trebui sa renunte la Kosovo, el va prefera sa renunte la U.E. Iar problema Kosovo si, de fapt, mai amplu, asa cum se vede si din ultimele evenimente din Macedonia, conflictele interetnice din zona balcanica sunt departe de a fi iesit din actualitate.
Dar, in zona, in mod evident, problema cea mai grava, astazi, o reprezinta Grecia, cu imensul ei risc de a iesi din zona euro si cu aceasta din U.E. Votul ce urmeaza, va hotari daca Grecia se prabuseste acum sau nu. Iar urmarile unei prabusiri a Greciei sunt greu de anticipat. In cazul in care pe moment va ramane in zona U.E. nu inseamna, din pacate, nici pe departe ca riscurile in ceea ce o priveste au disparut. Refacerea ei economica este mai mult decat problematica, in primul rand din cauza faptului ca toate planurile de pana acum au esuat, iar in al doilea rand din cauza faptului ca e greu de prevazut la cate restrictii va mai rezista populatia fara a cadea iar prada tentatiilor fractiunilor extremiste. Si nu poate fi ignorat riscul ca aceste instabilitati sa apara in Spania si Italia, unde situatia economica risca sa se agraveze in continuare. Iar derapajele extremiste apar mereu unde te astepti mai putin, dupa cum ne-a demonstrat-o anul trecut masacrul produs de Anders Behring Breivik la Oslo.
Analisti ai actualei crize economice avertizau, de altfel, de anul trecut, cu privire la riscul dezmembrarii U.E. pe fondul unei evolutii incontrolabile a crizei, care in final sa conduca la conflicte armate pe batranul nostru continent. Sa speram ca nu au fost decat scenarii exagerat de pesimiste. Gravitatea si impredictibilitatea evolutiei actualei crize ramane insa o certitudine. Iar in astfel de situatii  sunt esentiale luciditatea, calmul si buna intelegere, constiinta faptului ca suntem toti in aceeasi barca si nu ne putem salva decat impreuna. Daca, peste problemele economice atat de grave, se mai gasesc si persoane iresponsabile care sa vina cu false probleme menite sa arunce in aer pacea sociala, nu ne putem astepta decat la ce e mai rau. De aceea, cred ca modul in care autoritatile noastre au reusit pana in prezent sa depaseasca aceasta criza absurda generata de incercarea de reabilitare a crimei, este laudabil. Dar fondul problemei ramane… Si este de datoria fiecaruia dintre noi, romani si maghiari, sa incercam sa contracaram impulsurile si interesele extremistilor care cred ca din scandal si discordie au ceva de castigat. Nu avem decat de pierdut cu totii.
Si mai este important de inteles o distinctie esentiala. Derapajul de la nationalismul sanatos si necesar, cel caracterizat de respectul pentru traditiile si istoria neamului tau si de grija pentru viitorul lui, la excesele ultranationaliste, care prin intoleranta fata de ceilalti ajung sa esueze in crima si genocid, este extrem de periculos. Mai ales din cauza faptului ca trecerea intre cele doua se face de multe ori lent, intr-un mod aproape imperceptibil pana ce, peste noapte, te trezesti in mijlocul grozaviei. Unii se trezesc la timp, in timp ce altii esueaza in spectacolul cumplit al atrocitatilor impardonabile. Exista oameni, atat in cazul romanilor, catal maghiarilor, germanilor sau al altora, care la un moment dat au impartasit anumite idei ale gruparilor de dreapta, asa cum la noi a fost, de exemplu, cazul lui Nae Ionescu sau a lui Mircea Eliade sau Constantin Noica, dar care nu au avut nici un fel de implicare directa sau indirecta in actiunile criminale ale vremii. In timp ce altii, precum Ion Antonescu, indiferent care au fost si calitatile si meritele lui, trebuie sa acceptam ca a fost implicat in actiuni criminale inacceptabile, petrecute in Romania acelor ani. Intelegand si acceptand asta, la fel cum inteleg si accepta toti europenii de orientare democratica, este normal sa avem pretentia sa o accepte si conationalii nostri. Condamnarea unui criminal nu inseamna catusi de putin contestarea eventualei lui valori literare, stiintifice, militare sau de alta natura. Inseamna, pur si simplu, inacceptarea implicarii directe sau indirecte intr-o actiune criminala. Adica indiferent ca a omorat cu mana lui, ca a dat un ordin explicit pentru aceasta sau ca a incurajat, a protejat sau a sprijinit o actiune criminala… Condamnarea unui criminal nu inseamna sa-i ardem opera literara, daca acesta a fost si un poet sau un scriitor de talent. Dar - citindu-i opera - nu putem glorifica si omul care, in afara de literat, a fost si un criminal, caci am legitima crima. Si nici un talent, nici macar geniul, nu este in masura sa legitimeze crima si cu atat mai putin genocidul. Iar acesta este pericolul zilelor noastre. Incercarea de a legitima crima.
Deziluzionati de declinul economic cu care ne confruntam acum, in democratia actuala apar mereu mai multe incercari de a acredita masuri si valori radicale, considerand ca de vina este chiar sistemul democratic in care traim. La fel s-a instaurat dictatura lui Hitler sau cea a lui Mussolini. Iar acum apar mereu mai multe voci menite sa provoace o periculoasa confuzie. Fie incercand sa reabiliteze criminali, fie ridicand astazi la rang de virtute crima si intoleranta. Pe aceeasi linie, adica cu aceeasi finalitate se inscriu si ideile politice aparent democratice care vorbesc de puterea poporului, personaje care considera ca prin ei se exprima direct poporul.  Asa a considerat orice dictator! Una este sa criticam partidele politice, sa fim intransigenti fata de orice greseala si abatere a membrilor acestora, obligandu-i sa se reformeze si cu totul altceva este sa acreditam ideea ca sistemul democratic poate functiona fara partide! Parlamentul poate si trebuie sa fie criticat. Si are de ce sa fie criticat. Iar greselile lui sunt din vina noastra, caci noi i-am trimis acolo si pe acei parlamentari care ne fac de rusine. Dar democratia nu poate funtiona fara parlament. Acesta reprezinta institutia fundamentala in orice stat democratic. Democratia, asa cum functioneaza ea de secole, se bazeaza in mod fundamental pe partide. Este insa datoria societatii sa cenzureze orice derapaj al acestora. Iar tehnicile actuale de comunicare fac astazi ca aceasta cenzura sa poata deveni extrem de eficace. Depinde de noi sa desfasuram presiunea necesara pentru ca aceast control al Cetatii asupra politicului sa devina real. Iar astazi cred ca aceasta trebuie sa devina principala noastra obligatie. Iesirea din ordinea democratica nu poate conduce decat la noi dezastre. De aceea, este important ca noi sa incetam a ne dezinteresa de problemele Cetatii. Este necesar sa fim mai implicati ca oricand. Caci criza este departe de a fi trecut, iar pericolele se inmultesc pe zi ce trece si de noi depinde sa ne asiguram ca vom trece cu bine prin aceasta furtuna.

Publicat in Stil de viata

Inaltarea este una dintre cele mai importante si mai pline de semnificatii sarbatori ale unui crestin, iar noi, romanii, sarbatorim astazi, in acelasi timp, si Ziua Eroilor. Este firesc, in buna traditie a stramosilor nostri care au stiut sa-si venereze eroii... Dar, astazi, cand ne referim la eroi, trebuie sa-i avem in vedere, in egala masura, pe cei din vremuri mai vechi si pe cei din vremuri mai noi, inclusiv pe cei asasinati de horthysti sau de comunisti.
Nu pot sa nu ma gandesc la ei atunci cand astazi crimianalii de razboi, cei care ne-au omorat stramosii, ar putea primi onoruri pe teritoriul Romaniei. Am stiut, stim si trebuie sa stim sa iertam… Dar asta nu inseamna ca un criminal de razboi, fascist si antisemit, vinovat, direct sau indirect, de moartea atator romani, in timpul anexarii Ardealului de Nord, in 1940, poate fi reinhumat cu onoruri in Romania, conform bunului plac al unor oficiali ai Budapestei, trecand chiar si peste vointa unei bune parti a ungurilor din Romania, fara a mai vorbi de injosirea noastra a romanilor, care trebuie sa asistam la acordarea unor inalte onoruri unui extremist care ne-a asasinat parintii si bunicii acum 72 de ani. Acest exces al unor noi tendinte extremiste i-a pus in dificultate chiar si pe reprezentantii UDMR, caci o astfel de actiune incalca inclusiv principiile fundamentale ale modului in care democratia poate fi inteleasa astazi in Uniunea Europeana. Extrem de grav este faptul ca, in conformitate cu o declaratie a unui oficial maghiar, se pare ca ar fi existat si un acord al fostul guvern roman.
Nu este insa mai putin adevarat ca anii de criza au condus la o recrudescenta a tendintelor extremiste in Europa. Este insa si rodul unei grave deficiente a politicii noastre externe. Din fericire, la cerinta expresa a actualei conduceri a Ministerului de Externe, se pare ca astazi a fost anulata trimiterea spre Romania a sicriului lui Jozsef Nyiro, a carui reinhumare ar fi trebuit sa se desfasoare duminica, de Rusaliile Catolice, la Odorheiul Secuiesc. Pericolul nu a trecut, insa si lipsa de interes manifestata de noi, fata de aceasta tentativa, nu este de bun augur. Sa speram insa ca oficialitatile vor reusi sa impiedice aceasta incercare. Trebuie insa sa intelegem ca, in afara de atitudinea oficialitatilor, a tuturor oficialitatilor, Guvern, Parlament si Presedinte, aceasta este si o problema a fiecaruia dintre noi, care trebuie sa invatam sa ne exprimam, calm si decent, dar ferm.
Omagiindu-ne astazi eroii si incercand sa patrundem inaltele semnificatii ale acestei minunate sarbatori a Inaltarii, este cazul sa luam aminte de pericolul real pe care recrudescenta extremista o reprezinta pentru noi toti, pentru intreaga Europa. E cazul sa luam aminte nu numai la Budapesta, ci inclusiv la rezultatele recentelor alegeri din Serbia, unde este de urmarit cu atentie in ce masura un ultranationalist, ales acum presedinte, a reusit intr-adevar sa se metamorfozeze intr-un real european, asa cum incearca sa ne lase sa intelegem. Cum, la fel de important, va trebui sa urmarim reluarea alegerilor din Grecia, in iunie. Cel mai grav pericol in fata extremismului apare atunci cand oamenii se gandesc ca ei sunt prea mici pentru a lua pozitie si a se exprima. Problema este ca, daca ei nu se exprima, sau - altfel spus - daca noi nu ne exprimam, atunci nici nu are cine sa se exprime.
Suntem datori in fata eroilor nostri, suntem datori in fata lui Dumnezeu, sa ne pese de ceea ce se intampla in jurul nostru si de ceea ce s-ar  putea intampla maine. Iar ceea ce se va intampla maine se pregateste astazi! De aceea, nepasarea este un grav pacat, atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata stramosilor, carora le-a pasat. Dar, mai ales, in fata copiilor si nepotilor nostri. Si poate ca nu ar fi rau sa ne obisnuim sa incheiem spunand Asa sa ne ajute Dumnezeu!, caci astfel poate vom reusi sa ne responsabilizam, sa reinvatam ce inseamna sa fii cu adevarat crestin, ce inseamna cu adevarat sa fii cetatean, sa apartii cu adevarat Cetatii tale.

Publicat in Stil de viata
Luni, 21 Mai 2012 21:30

Stramosul meu dac

Asa cum am mai povestit, am copilarit intr-un sat care era, in acelasi timp, un imens santier arheologic. Dar unul mai aparte, caci nu avea fonduri, nu avea arheologi, ci doar un pasionat profesor de istorie al scolii din satul nostru... Santierul era pasiunea si viata lui. Iar de lucrat lucra cu satenii si cu noi, copiii. Rezultatele lui au fost recunoscute si, de curand, a publicat si o monografie. Dorinta vie de a cunoaste istoria familiei, a satului, a tarii, a prins aripi noi prin energia pe care ne-o insufla acest dascal minunat. Si am dobandit convingerea ca nu poti pasi cu adevarat in viata fara a-ti cunoaste si a-ti respecta stramosii. Indiferent ca acestia au trait acum sase sau opt mii de ani sau, mai apoi, pe vremea dacilor, a romanilor sau a celor ce au mai venit sau trecut pe aceste meleaguri in secolele urmatoare.
Astazi, trebuie sa recunosc ca traiesc o profunda nedumerire atunci cand asist la dispute, polemici sau neintelegeri cu privire la faptul ca dacii sunt stramosii nostri. Nu am auzit pana acum ca dacii ar fi fost exterminati de romani, deci, evident, sunt stramosii nostri! Iarasi, nu vad sa existe vreun semn de intrebare cu privire la faptul ca limba romana este una romanica. Mai departe, in mod evident, exista nenumarate semne de intrebare la care oamenii de stiinta trebuie sa vina sa ne dea raspunsuri. Si, pentru aceasta, este necesar ca, in fiecare zi, cat mai multi sa incerce sa aprofundeze noi si noi studii, indiferent ca vorbim despre studii arheologice, studiul celor mai diverse arhive, precum si noile investigatii pe care fizica, chimia si genetica moderna ni le-au pus la dispozitie. Eu insami mi-am luat licenta in matematica si filosofie si am trait cu convingerea ca oamenii de stiinta sunt prin excelenta deprinsi sa asculte, sa judece si sa raspunda cu argumente si contraargumente. Niciodata cu atacuri personale, cu agresivitate si intoleranta. Un joc al argumentelor pro si contra. Al argumentelor verificabile, propuse unei analize, supuse rigorii logicii. Din pacate, multe subiecte si argumente aduse in discutie, unele deja cu o apreciabila vechime, sunt ignorate sau trimise in zona absurdului, fara o reala argumentatie. Si iarasi, de multe ori, argumentatia stiintifica este inlocuita cu simple afirmatii ori este vaduvita de acele caracteristici esentiale pentru a le putea judeca adevarata relevanta stiintifica. Adevarul stiintific nu se impune nici batand cu pumnul in masa si nici pe baza autoritatii unei functii sau pozitii academice. Iar atunci cand vorbim de istoria nationala este inadmisibil dezinteresul autoritatilor, atat a celor politice, cat si administrative sau academice. Jaful din zona cetatilor dacice, uitarea in care se afla santierele arheologice si monumentele culturale, modul in care este tratata istoria nationala si figurile emblematice ale acestei istorii cred ca nu pot gasi nici un fel de scuze.
Dar vreau sa spun altceva… Ne plangem de prestatia jalnica a clasei politice, ne plangem de decaderea scolii, ne plangem de modul in care ne vad strainii, ne plangem de faptul ca mereu mai multi romani prefera sa plece din tara, ne plangem de multe alte neajunsuri cu care ne confruntam zi de zi. De multe ori ne comparam cu alte tari. Ar trebui insa inainte de toate sa ne uitam cum isi priveste un francez, un austriac, un elvetian, un polonez sau oricare alt european, cum isi priveste el neamul si istoria. Cum se priveste pe sine. Cat de puternica este mandria lui de a fi francez, austric, elvetian, polonez etc. Ce forta ii da lui, societatii si tarii sale acest sentiment. Daca dictatura stalinista a incercat, dar nu a reusit, sa ne faca sa uitam, sa ne faca sa ne fie rusine ca suntem romani, iata insa ca minunata noastra tranzitie tinde sa reuseasca. Criza reala, criza profunda prin care trecem astazi este inainte de toate una identitara. Acesta este imensul nostru handicap fata de orice competitor. Trebuie sa ne recastigam increderea in noi, sa ne recastigam mandria de a fi romani, iar apoi, daca vom intelege ca stramosii nu ne-au lasat doar un dar, ci si o obligatie, aceea de a duce aceasta tara si acest popor mai departe si de a nu-l ingropa astazi, atunci vom avea cu adevarat o sansa. Orice sportiv stie ca moralul, altfel spus increderea in propriile forte, reprezinta o parte esentiala a pregatirii lui pentru orice competitie.
Nu stiu eu sa decid in diferitele dispute stiintifice si nici nu-mi pot propune asa ceva. Dar am pretentia de la oamenii de stiinta si de la cei ce prioritizeaza programele de cercetare si dispun repartizarea fondurilor sa nu uite ca istoria neamului tine chiar de fiinta noastra nationala, adica de insasi sansa noastra de a fi.
Stiu insa ca sunt mandra ca sunt romanca, sunt mandra de stramosii mei, inclusiv sau poate mai ales de stramosii mei daci, la fel ca si de cei ce au urmat, indiferent ca vorbim de Mircea, de Stefan sau de Mihai, indiferent ca vorbim de Eminescu, de Blaga, de Eliade sau de Noica si lista poate continua. Sunt mandra ca Dumnezeu ne-a daruit aceasta tara si calitatile pe care prea adesea ajungem sa le ignoram. Sunt mandra ca veac de veac am fost mandri ca suntem romani, dar nu am uitat sa ne apreciem vecinii si sa ne iertam dusmanii. Multi au trecut peste ogoarele noastre si am stiut sa le refacem. Astazi, trebuie sa invatam sa ne redam mandria de a fi romani. Si asta indiferent de raspunsul pe care stiinta il va da diferitelor intrebari deschise sau care vor apare in anii viitori. Dar mandria de a fi romani inseamna o responsabilitate in plus, fata de noi, de cei de langa noi si mai ales fata de cei ce vor veni dupa noi. Mandria de a fi romani nu inseamna curbe de sacrificiu, ci munca, poate chiar foarte grea, prin care putem reusi sa redam demnitatea si prosperitatea pe care tara noastra o merita, pe care noi o meritam. Mandria de a fi romani inseamna un plus de exigenta fata de noi si fata de cei din jurul nostru, inseamna intoleranta fata de impostura si fata de marlanie, dar, in acelasi timp, un plus de toleranta fata de cel care se straduieste…

Publicat in Stil de viata
Joi, 10 Mai 2012 19:31

Ziua Regalitatii

Doamne elegante cu palarii, politicieni in campanie, militari in uniforme de gala, tineri inspirati, la Ziua Regalitatii. Salutul aviatorilor, rememorarea istoriei si a vechilor uniforme purtate cu mandrie, acorduri de fanfara, in gradina ascunsa in inima Bucurestiului. Lumea asa cum trebuie sa fie, lumea asa cum vrea sa fie. Lumea care va fi. Cand toata tara va fi o gradina.

Demonstratie aviatica la Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

Salutul aviatorilor la Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

La Ziua Regalitatii, 10 mai 2012

Publicat in Stil de viata
Luni, 30 Aprilie 2012 22:30

Salvare sau dezastru?

Sunt persoane care considera ca prin actuala schimbare de putere ne-am salvat si altele care considera ca ne-am prabusit. Care este adevarul?
Discutiile care se poarta risca sa creeze un adevarat haos ideatic. Motiv pentru care cred ca este util sa incercam sa facem putina ordine, analizand macar cateva dintre problemele care risca sa confuzeze grav discursul actual.

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 04 Aprilie 2012 16:13

Nascut in Romania

Exista oameni care dezleaga limbile, care iti intra in suflet si-n fata carora iti place sa-ti deserti povestile... Anamaria Spataru, realizatoarea emisiunii Nascut in Romania, de la Radio Romania Cultural, are darul si harul de a te face sa-ti deschizi inima, sa-ti destainui amintirile, visele, sperantele... M-a bucurat invitatia ei de a participa la emisiunea pe care o realizeaza, iar mai apoi cu linistea aceea pe care ti-o confera un om care stie sa te asculte m-a facut sa ma simt mai puternica, mai luminoasa, mai increzatoare. Si, pe langa faptul ca-mi doresc sa fiu cool, dacic cool, imi doresc sa stiu si eu sa ascult cu atata finete tot ce-i in jur si tot ce-i in mine.

Publicat in Despre Dacic Cool
Duminica, 01 Aprilie 2012 13:07

Romania de langa Bucuresti

Dorindu-mi sa vizitez castelul brancovenesc de la Potlogi, pe care Brancoveanu l-a construit inainte de a inalta Palatul de la Mogosoaia, pentru a poposi aici in drumurile lui de la Bucuresti spre Targoviste, am pornit pe vechea sosea ce leaga Bucurestiul de Pitesti in cautarea acestuia.
Dimineata de primavara, copaci ce prind a inmuguri, miros de fiertura in ceaunul unor sarmani, un castel ce-si asteapta cuminte restaurarea... Dantelarii de piatra, interioare interzise, istorii nespuse... O alta ruina! - a-i putea spune... O alta ruina necunoscuta! - a-i putea spune... Numai ca drumul pana aici te face sa descoperi Romania de langa Bucuresti!
Mi-as permite un sfat pentru cei care vor trece pe aici. Daca va propuneti ca, la intoarcere, sa incercati sa gasiti autostrada Bucuresti-Pitesti, dar nu o gasiti din una-doua incercari, pentru ca indicatoare evident nu exista, iar drumurile sunt proaste, ca dupa razboi, mai bine renuntati! Puteti sa va intoarceti pe acelasi drum pe care ati venit, adica pe vechea sosea...
Oricum, descoperi o lume ciudata, pe care nu o poti descifra foarte bine. Vile mari si frumoase, in culori luminoase, cu o arhitectura moderna sau... cu ceva turnulete, sunt inghesuite intre case mici, saracacioase, la marginea unor drumuri pestrite, incalcite, de neinteles, pline de personaje care te masoara din priviri... E o lume ale carei contururi si reguli nu le intelegi, dar parca ceea ce intuiesti nu te face decat sa vrei sa te intorci cat mai repede la lumea pe care o cunosti. Si drumul cel mai scurt e, de fapt, cel pe care-l stii!

Publicat in Stil de viata

Durerea trupului sfasiat si a sufletului chinuit, alfabetul miraculos al inimii care stie mai bine decat cel al literelor cu care scrii cine esti si ce te defineste, povestile pe care le-ai auzit si care s-au transformat intr-o istorie neprinsa in nici un manual, dar pe care o simti, care te doare si care te inalta, pe toate le-am asteptat sa fie spuse si le-am urmarit cu atentie si cu surprindere asa cum au fost ele rostite in emisiunea Omul si timpul din aceasta seara de pe TVR1. In sfarsit, o lectie de istorie pe care o asteptam! Caci istoria Basarabiei nu o cunoastem, istoria noastra nu ne-o cunoastem... Dar avem nevoie de ea! Sa ne inaltam si sa fim cu adevarat romani.
Si mi-e rusine ca pana acum n-am fost la Cernauti si n-am colindat Basarabia. Asa cum n-am fost nici pe Valea Timocului si cum n-am urmat nici un drum prin Macedonia. Dar anul asta o sa ma innoiesc! De Paste o sa ma innoiesc! Si-o sa merg in locurile fratilor mei care nu s-au saturat de Romania, care sunt fericiti ca Romania exista, in locurile celor care au fost batuti si rupti de mama si de tata, de frate si de sora, de copii si de bunici, de sufletul-pereche, doar pentru ca au zis ca sunt romani, dar care stiu ce poate fi Romania, cea pe care o viseaza si cea care ii defineste...

Publicat in Stil de viata
Duminica, 11 Martie 2012 12:49

La o casa de targovet

Cu totii am auzit de Muzeul Ceasului sau de Muzeul Petrolului de la Ploiesti, pe care le vizitam cu drag si cu interes, nerabdatori sa vedem ceasul lui Constantin Brancoveanu, ceasul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ceasurile Regilor Romaniei, ceasornicele atator mari oameni care au stiut ce si cum trebuie sa faca pentru ca timpul sa treaca in favoarea acestui popor, care au stiut ca e nevoie de timp ca lucrurile marete pe care si le doreau pentru acest popor sa poate fi infaptuite si care au avut forta sa le pregateasca, sa le astepte, sa le transforme in realitate... Si, dupa ce descoperi ceasul lui Nicolae Iorga, al generalului Averescu, ceasul lui Nicolae Titulescu, al lui Vasile Alecsandri, al lui George Cosbuc sau al pictorului Theodor Aman, ai o alta perspectiva asupra indarjirii acestor oameni de a realiza ceea ce si-au propus, asupra istoriei lor personale si asupra timpului pe care ei insisi l-au schimbat. Si, pentru ca tot e de actualitate discutia despre importanta resurselor, te opresti cu interes si la Muzeul Petrolului, amintitndu-ti de lectiile de istorie si de cum a influentat petrolul soarta lumii...
Ceea ce insa, recunosc, eu am descoperit mai mult din intamplare a fost Casa de Targovet, o adevarata bijuterie, o adevarata comoara pentru istoria si pentru arta noastra. Si asta pentru ca extrem de rar s-au pastrat atat de bine vechi case ale unor targoveti instariti de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. In acest mic muzeul din Ploiesti, in aceasta casa care a apartinut negustorului Ivan Hagi Prodan si care dateaza de pe la 1785, descoperi modul in care s-au impletit arhitectura romaneasca si decoratiunile orientale, mobilierul sobru din sufragerie, mobierul incrustat cu sidef din dormitor,  icoana gravata pe sidef, lampile cu motive orientale, tavanele sculptate, incalzitorul cu jar pentru pat, farfuriile din argint, ibricele pentru cafea din bucataria de iarna, pernele si narghilelele din sacnasiu, pentru ca tabloul infatisand-o pe Marita, sotia lui Hagi Prodan, sa te transpuna cu totul intr-o lume de acum mai bine de 200 de ani!
O casa frumoasa, pictata, cu cerdac si cu pivnita, in care afli, de la muzeograful cu drag de vizitatori, ca a functionat si primul muzeu din Ploiesti, Muzeul Prahovei, infiintat imediat dupa Primul Razboi Mondial, pentru ca abia in 1953 sa devina Casa Hagi Prodan, iar in 2005 - Muzeul Casa de Targovet din secolelel al XVIII-lea si al XIX -lea. Iesi in cerdac si te bucuri de soarele de primavara, vrei sa cobori in pivnita sa vezi cum isi tineau bucatele si vinurile vechii targoveti, insa descoperi cu surprindere ca in subsol functioneaza un restaurant si un bar de noapte... Deh! Din cultura nu ies bani!

Muzeul Casa de Targovet din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea

La o casa de targovet

 

Publicat in Stil de viata
Sambata, 10 Martie 2012 14:41

La plimbare prin Ploiesti

Daca intr-o dimineata de sambata iti propui sa iesi un pic la plimbare si alegi sa o faci prin orasul lui Caragiale, ca tot suntem in Anul Caragiale, descoperi un vechi oras romanesc cu o arhitectura aparte. Aici, stilul national romanesc are caracteristici aparte, iar multitudinea de case vechi astazi renovate sau care isi asteapta cuminti renovarea fac ca atmosfera orasului sa fie cu totul alta decat in orasele in care constructiile comuniste aproape ca au sufocat orice altceva... 
Ca in orice oras de asemenea dimensiuni, in centru, in cladirea construita cu elan socialist si care era destinata insitutiilor politico-administrative, se afla si astazi Prefectura, Primaria si alte institutii ale urbei. Cladirea de acest tip, numita in mod tradional Casa Alba, aici si in orice alt oras, constituie punctul de reper pentru oricine vrea sa inceapa sa descopere orasul sau sa-si rezolve vreo problema. Asa mi-am propus si eu - sa descopar orasul din inima lui...
Bannerul imens care te invita sa descoperi Ploiestiul, orasul lui Caragiale, te face sa-ti spui ca in periplul tau prin Ploiesti trebuie sa incluzi neaparat si Casa Memoriala Caragiale. Zis si facut! Vorba vine! Pentru ca nici un indicator nu-ti arata incotro s-o iei... Iar doamele ce iesisera la plimbare cu cate un Bubico nu te puteau ajuta... Cei cativa tineri care se fotografiau langa Palatul Culturii erau si ei la fel de dezorientati... Politistii pe care i-am intrebat si-au cerut scuze in mod politicos, dar nu stiau unde e Casa lui Caragiale. Amabili, dar prea putin informati.
Cu un banner, oricat de mare ar fi, nu rezolvi o problema! Poate ca mai marii urbei ar trebui sa se gandeasca la o serie de training-uri pentru politisti si pentru alti angajati ai institutiilor orasului, la un minim instructaj al acestora, daca tot invita turistii sa descopere orasul... Si, poate, la un moment dat, vom ajunge si noi sa avem indicatoare... Sper ca mai avem sanse sa ne gasim directia!

 Promovarea culturii nationale

Anul Caragiale, in orasul lui Caragiale

Publicat in Comunicare in Arena
Sambata, 03 Martie 2012 09:36

Cine nu are prieteni, sa-si faca!

Din mass-media nu afli chiar tot, noroc ca mai am prieteni care imi scriu!

Dim lights

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 24 Februarie 2012 11:11

Provocarea

Scriam nu demult despre necesitatea unui control real al cetateanului, al mass-mediei, al societatii civile, asupra intregii activitati desfasurate de administratia publica, de la cea centrala pana la cea locala. Si subliniam atunci faptul ca astazi acest lucru este posibil de infaptuit in timp real. Noile tehnologii informatice ne permit sa aducem agora ateniana in spatiul virtual, in care fiecare dintre noi trebuie sa poata avea acces la toate informatiile privind activitatea Cetatii si, evident, asupra cheltuirii banului public. Astfel orice cheltuiala nejustificata sau orice deturnare de fonduri poate fi depistata in chiar momentul in care a fost realizata. Poate fi penalizata si corectata. Cetateanul nu se va mai implica doar prin vot, din patru in patru ani, ci in permanenta, zi de zi.

Publicat in Stil de viata
Joi, 23 Februarie 2012 22:10

Raspunderea cetateanului

Am mai spus-o si o repet. Nu poate fi numit cu adevarat cetatean decat un om care isi asuma raspunderea fata de buniul mers al Cetatii si fata de concetatenii lui. Cetateanul nu sta in hibernare timp de patru ani si apoi voteaza sau nu voteaza, dupa cum i se nazare, simtul raspunderii ar trebui sa se manifeste clipa de clipa.
Am salutat mai demult mobilizarea iubitorilor de animale impotriva eutanasierii cainilor, dar mi-am exprimat si atunci stupefactia in fata nepasarii fata de semenii nostri. De atunci numarul celor care cer sa fie eutanasiati pentru ca nu mai au mijloacele de a supravietui s-a inmultit. Acum a aparut nu obisnuita criza de medicamente, sa le spunem curente, care se mai gaseau totusi pe ici pe colo si pentru care, de bine, de rau, mai gaseai inlocuitori, ci o criza totala de medicamente de care depinde efectiv sansa de supravietuire a zeci de mii de oameni. Ma refer la citostatice. Nu numai ca ele lipsesc din spitale, dar lipsesc din tara. Daca ai nevoie de ele trebuie sa te duci macar pana in Bulgaria sa le cumperi. Acesti oameni a caror sansa de supravietuire depinde de ele sunt condamnati la moarte. Nu eutanasiati, ci condamanti la durere si la moarte. Din pacate, nu vad macar acelasi interes ca in cazul eutanasierii cainilor.

Publicat in Stil de viata
Miercuri, 15 Februarie 2012 15:39

Cool, Dacic Cool!

Locuri, oameni, traditii si vise asteapta sa fie descoperite pe Dacic Cool. Multumim pentru aprecieri realizatorilor emisiunii Love at First Site de la Radio Romania Cultural. Ne dorim sa fim impreuna, cool, Dacic Cool!

Publicat in Despre Dacic Cool
Pagina 4 din 12
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Romania