Din nou o promovabilitate sub 50% la bacalaureat. E vreo mirare? Nu cred. Este insa o noua sacrificare a zeci de mii de tineri. Si este, in continuare, un atentat la viitorul Romaniei. De ce? Din mai multe motive.
In primul rand, bacalaureatul a fost deja din anii comunismului o formalitate. Pe vremea aceea conta ce se raporta, la fel ca productia la hectar. Solutia pentru a obtine rezultate acceptabile sau foarte bune era simpla, in situatia claselor slab pregatite, la examen, copiii erau ajutati de profesori sau erau macar lasati sa se descurce cum pot. Asa au mers lucrurile si dupa ’90, pana anul trecut. Era un fel de conventie, de acord nescris. In timpul tranzitiei, sistemul a continuat ca un fel de traditie si a luat amploare, fiind sustinut si de un dezinteres tot mai mare pentru scoala, atat din partea statului, a parintilor, a societatii in ansamblul ei, cat si din partea elevilor. Intrasem in era gipanelor si a manelelor, in care competentele si educatia deveneau rizibile. Anul trecut, in loc sa vedem cum putem reorganiza invatamantul la modul real, pentru a avea programe adecvate si un sistem scolar in cadrul caruia copiii sa si ajunga la pregatirea ceruta, noi am ales, evident, calea cea mai simpla. Am facut ordine penalizandu-i pe elevi, elevi care respectau regulile unui joc absurd, dar care se juca de zeci de ani. Si anul acesta am perseverat, obtinand in mod evident aceleasi rezultate. Sacrificarea altor zeci de mii de tineri... Si, daca vom continua asa, vom obtine mai departe, an de an, aceleasi rezultate. Dar cui ii pasa de oameni, cui ii pasa de tineri? Insa tinerii inseamna viitorul acestei tari… Nu doar cei care vor si pot sa invete, ci si cei care nu au reusit sa invete. Toti reprezinta viitorul acestei tari. Afectandu-l in bine sau in rau. Si cum poate fi conceput acest viitor atunci cand te dezinteresezi de jumatate din fiecare noua generatie de tineri? Astfel incat intrebarea poate fi pusa si astfel: cui ii pasa de viitorul acestei tari? O intrebare serioasa, la care ar trebui sa cautam un raspuns serios.
Problema invatamantului nu este rezolvata nicaieri in lume. Dar problemele cu care acesta se confrunta difera imens de la o tara la alta. Peste tot avem studii, analize si diferite incercari de adaptare a sistemului la conditiile specifice tarii respective si, mai ales, la schimbarile rapide ale lumii de astazi. Peste tot se incearca insa o abordare realista, care sa tina cont de situatia reala, de provocarile reale ale sistemului. In schimb, noi ne complacem de prea mult timp in discutii interminabile, facand abstractie de situatia reala. Iar rezultatele se vad. De doi ani abandonam peste jumatate din tinerii absolventi de liceu. Cui ii pasa de ei? Sunt ei singurii vinovati de propria nestiinta? Cine poate crede asa ceva? In orice caz nici un om cu capul pe umeri care are idee ce inseamna scoala si ce inseamna psihologia unui tanar. Si atunci ce este de facut?
Singura solutie este de a pleca de la cauza raului.
Inainte de toate, programele de invatamant. Supraaglomerate, necorelate varstei si capacitatii de asimilare. Un sistem bazat in prea mare masura pe memorare si prea putin pe stimularea propriei imaginatii, a initiativei si a unui sistem propriu de gandire.
Scoli insuficient dotate cu materiale indispensabile unui invatamant performant. De la calculatoare la laboratoare si ateliere.
Lipsa unei deschideri a scolii si a programelor catre viata reala, catre problemele ce anima lumea de astazi in afara salii de clasa.
Apoi, cu nimic mai putin important, este modul de predare, mai exact modul de interactie al profesorilor cu elevii si, in mod evident, calificarea acestora. De prea mult timp spre invatamant s-au indreptat cu precadere oameni slab pregatiti, care nu si-au gasit un alt loc de munca. De ce? Din cauza salarizarii mizerabile, dar mai ales din cauza modului umilitor si descalificant in care de prea multe ori au fost tratati de politicieni, de conducatorii acestei tari, dar si de societatea civila. In trecut, dascalul era elita satului, profesorul se bucura de respectul comunitatii in care traia. Iar statul, la randul lui, il respecta. Astazi, acest respect a disparut. De ani de zile "sefii" acestei tari ii indeamna sa-si gaseasca inca o slujba ca sa poata trai, ca oricum muncesc prea putin. Dar munca unui profesor nu se rezuma la orele din programa. In plus, aceste ore trebuie pregatite. Nu oricum, ci pregatite bine. Este esentiala munca de indrumare a elevilor. Desfasurarea de activitati facultative. Doar asa un elev poate fi atras cu adevarat spre studiu, spre scoala, si poate fi ajutat sa-si depaseasca problemele de intelegere a materiei, dar si multe probleme inerente varstei. Si doar asa se pot crea colective scolare performante. Si, nu in ultimul rand, un profesor trebuie sa se autoperfectioneze neincetat. Iar asta cere timp si pasiune.
Nu mai putin importanta este familia si societatea. Primii sapte sau sase ani de acasa nu vor putea fi niciodata recuperati de scoala. Si, cum multe familii nu au timp suficient, esentiale devin si cresele si gradinitele. Dar rolul parintilor, atmosfera si  valorile pe care copiii le cunosc in familie vor juca un rol esential si in relatia lor cu scoala. Legatura intre scoala si parinti a fost si ramane un punct central in procesul educational. Dar aceasta legatura este de prea multe ori extrem de slaba. Multe familii nici nu considera ca rezultatele scolare sunt cu adevarat importante. De aceea, parintii ar trebui implicati mai mult chiar in procesul de elaborare a legilor si masurilor organizatorice ale sistemului de invatamant.
Ar trebui sa ne sperie scaderea dramatica a numarului de studenti ce provin din mediul rural sau din randul categoriilor defavorizate. In perioada interbelica, acestor probleme li se acorda un interes major.
La bacalaureat apar licee cu promovabilitate integrala si altele cu promovabilitate zero. Aceste scoli necesita in mod evident o atentie speciala. Dincolo de un management defectuos, care poate fi observat in multe dintre aceste scoli, vom constata o pregatire slaba si un puternic dezinteres al elevilor inca de la intrarea in scoala. Asta face ca, in aceste scoli, indrumarea psihologica, indrumarea si pregatirea suplimentara si legatura cu parintii sa joace un rol esential. Dar asta inseamna o alta abordare a intregului proces educational, nu numai de formare, ci inainte de toate de recuperare al acestor tineri.
Daca ne uitam mai bine, vedem ca diferentele intre aceste licee apar de obicei deja de la admitere. Catre unele indreptandu-se elevii cei mai buni dupa clasa opta, iar catre altele cei care de-abia au promovat opt clase. Si, daca ne continuam rationamentul, vom putea vedea ca multe scoli au profesori suplinitori necalificati. Vom constata ca multi elevi nici nu pot ajunge la scoala din cauza distantelor si a lipsei mijloacelor de transport. Sau faptul ca multi trebuie sa munceasca, familiile lor fiind muritoare de foame.
O simpla analiza a rezultatelor de la bacalaureat, fara a tine cont de istoria in formarea acelei generatii de elevi, nu va avea cum sa conduca la solutii reale, asa cum de 22 de ani nu vrem sa vedem adevaratele cauze ale prabusirii invatamantului romanesc. Si cand spun asta nu ma refer la elite. La cei care invata singuri sau sunt produsul familiei sau al unor dascali de exceptie. Viitorul acestei tari depinde de ansamblul acestor generatii. Nu putem imparti tara intr-o minoritate data de elita si o majoritate excomunicata.
In plus, trebuie inteles ca atat capacitatile intelectuale, cat si domeniul de interes variaza foarte mult de la un copil la altul. De acea este necesar ca sistemul sa permita o diferentiere a scolilor, astfel incat elevii, care vor si pot, sa poata primi o pregatire suplimentara pe directiile de interes, iar altii sa poata fi ajutati pentru a putea face fata unui barem minim, judicios stabilit.
A-i exclude din sistemul de invatamant pe cei care nu performeaza este o tragedie. Si asa abandonul scolar este imens si vor trebui gasite neaparat solutiile pentru a-l reduce drastic. 
Astazi, o tara, o societate, nu poate fi prospera atat timp cat nivelul de pregatire al tinerilor si al populatiei in ansamblul ei este precar. Daca acum o suta de ani lupta era ca fiecare sa absolve macar patru clase primare, iar mai tarziu opt clase elementare, astazi ne apropiem de momentul in care bacalaureatul devine un minim. Orice activitate, orice formare profesionala, integrarea insasi in societatea moderna necesita un anumit grad de educare, de formare. Nu putem vorbi in sensul propriu despre democratie si societate civila atat timp cat nu dispunem si de o educatie adecvata.
Productivitatea la nivel social, nivelul de trai, bunastarea depind in mod direct de acest nivel de formare intelectuala. Atractivitatea investitionala depinde chiar in mai mare masura de nivelul de pregatire al fortei de munca decat de alti factori geografici, politici sau economici.
Banii investiti in invatamant nu sunt bani aruncati, nu sunt bani risipiti. Ci reprezinta o investitie indispensabila pentru a permite dezvoltarea tarii, cresterea nivelului de trai si un real respect international.
Si poate inainte de toate ar trebui inteles un lucru de baza. Scoala trebuie in egala masura sa asigure tanarului o baza generala de cunostinte teoretice si de abilitati practice, o baza morala solida si abilitatile de comunicare si de socializare, cat si o pregatire specifica, necesara intrarii pe piata muncii. Astfel, avem pe de o parte pregatirea generala, care nu vizeaza o meserie sau alta, care ii asigura capacitatea de integrare sociala si mobilitatea necesara pentru a se putea recalifica si reorienta profesional in mod continuu. Lucru absolut necesar intr-o lume aflata intr-o schimbare atat de rapida precum cea de astazi in care abilitatile si cunostintele cerute pe piata muncii se schimba neincetat. Dar, pe de alta parte, la terminarea scolii, tanarul trebuie sa fie astfel pregatit incat sa-si poata gasi imediat un loc de munca. Iar pentru aceasta este absolut necesar ca aceasta parte a pregatirii sa fie gandita si adaptata mereu cerintelor prezente pe piata muncii. Si in acest scop se impune o colaborare continua si extrem de stransa intre scoala si mediul de afaceri, atat la nevel national, cat si la nivel local.
Astfel, nu numai ca legea invatamantului trebuie regandita, dar intreaga filosofie a sistemului nostru de invatamant trebuie regandita din temelii. Dar nu de un grup de pretinsi experti rupti de realitate, ci printr-o dezbatere generala la nivelul intregii societati si la nivelul ansamblului clasei politice ce va trebui sa legifereze, nu printr-o hotarare a unui partid sau altul, ci prin asumarea comuna a unei solutii general acceptate care sa-i confere credibilitate si stabilitate. Evident, inainte de toate trebuie sa se implice cei din sistemul de invatamant, profesorii si educatorii de la nivelul cresei si pana la nivel postdoctoral. Apoi parintii si, nu in ultimul rand, mediul de afaceri. O lege a invatamantului nu se face de azi pe maine si nu in baza unei viziuni personale, ci pornind de la realitatile efective din tara si tinand cont de necesitatile reale ale societatii.
Generatiile de sacrificiu reprezinta o crima la adresa acestor tineri, dar si o serioasa problema pentru intreaga societate romaneasca pret de zeci si zeci de ani. Ar trebui sa ne trezim si sa nu mai acceptam atat de usor ideea de a produce cu seninatate generatii de sacrificiu. Si ar trebui sa intelegem ca de modul in care functioneaza scoala romaneasca depinde viitorul nostru, viitorul acestei tari.

Publicat in Comunicare in Arena
Duminica, 08 Iulie 2012 18:18

Natiunea. ADN si istorie

Este adevarat, traim intr-o epoca in care, cu fiecare descoperire stiintifica, se pare ca lumea se redefineste. Lumea este insa aceeasi. Doar viziunea noastra asupra ei este alta. Antichitatea a facut o descoperire epocala: Printr-un punct nu poate fi dusa decat o singura paralela la o dreapta data. Modernitatea a venit cu o descoperire si mai importanta: Ba se poate! Se pot duce oricate paralele! A schimbat asta lumea? Nu! A schimbat insa modul in care ne imaginam noi universul. Dar catusi de putin fiinta insasi a vreunei natiuni. Numai ca, in ultimul secol, descoperirile "epocale" au ajuns sa se inmulteasca extrem de repede, iar noi am ajuns sa ne schimbam "in fiecare zi" modul in care ne imaginam lumea.
Tot asa, genetica a venit si ea sa revolutioneze lumea. Intuind pericolele ce pot decurge din "excesul de interpretare", inca de la inceputurile acestui domeniu de cercetare, mai multi savanti, geneticieni francezi, au incercat sa introduca conceptul de "gena-cultura". Pentru ca, in mod evident, codul genetic nu este si nu are cum sa fie responsabil de natura insasi a unui om. Un copil crescut de o haita de lupi, asa cum s-a intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, ajunge sa se comporte si sa urle ca un lup, nu ca un om. In cea mai mare masura, sensibilitatea, Weltanschaung-ul, modul nostru de a vedea lumea, ne sunt date de limba si de universul cultural in care crestem si traim, de credintele noastre, si se poate schimba odata cu acestea. Si, in aceasta privinta, a fiintei noastre nationale, nu factorii alogeni si nu originea genomului sunt factorii cu adevarat importanti, ci structura insasi a spatiului nostru cultural, credinta si respectul ce-l purtam inaintasilor si increderea in fortele proprii de a ne croi un viitor.
Obsesia rasei, a sangelui pur, cate procente ai de la un neam sau altul, este o inventie a extremismelor nationaliste, a aberatiilor mentalitatii naziste. Chiar daca Franta a asimilat nenumarati oameni de arta si cultura de cele mai felurite neamuri, nu a incetat prin aceasta sa fie o adevarata natiune si o mare cultura, ci dimpotriva. Aici este diferenta dintre un grup de oameni, indiferent cat de numeros ar fi el si cat de bine organizat, si o autentica natiune, o cultura in sensul propriu al cuvantului, indiferent ca vorbim de o cultura majora, precum cea a Frantei, sau de una de tip arhaic, o "cultura populara", cum mai spunem.
Faptul ca noi am reprezentat o  natiune, o cultura, o civilizatie, e adevarrat rurala, dar puternica, o demonstreaza in primul rand si in mod de netagaduit faptul ca, in timp, indiferent cate popoare au migrat, s-au asezat sau ne-au impus vremelnic legea lor, romanii au reusit intr-un mod uimitor sa-si pastreze unitatea de limba si traditii. Si aceasta cu toate ca diferitele regiuni au evoluat, pe perioade lungi, intr-o pronuntata separare. O astfel de unitate de limba nu o gasesti nici in Italia, patria latinitatii, si nici in Germania in care, de-a lungul secolelor, limba a suferit modificari diferite de la o zona la alta, aparand diferente infinit mai serioase decat cele prezente intre graiul unui banatean, unui maramuresan sau a unui valcean. Fara indoiala, au aparut influente, cuvinte imprumutate, si, indubitabil, o certa incuscrire cu alte neamuri, care nu se poate sa nu fi lasat urme si in genomul romanilor. Si, probabil, modificarile de ADN s-ar putea sa fie chiar mult mai severe decat cele ale limbii si culturii noastre rurale. Natiunea nu este insa data de ADN sau, cu terminologia mai veche, de sange, ci de limba si de cultura.
Faptul ca pe teritoriul Romaniei au trecut nenumarate semintii este un lucru bine cunoscut. Si, printre multi altii, au trecut si pecinegii si cumanii. Faptul ca au fost asimilati intr-un numar probabil chiar foarte mare este sugerat in primul rand de numele de localitati. Fiind populatii razboinice, este foarte posibil ca ei, stapanind diferite zone, sa reprezinte stramosii unor boieri sau voievozi. Dar ce relevanta are asta?! Practic, nici una. Raportandu-ne la timpuri mai recente, sa ne amintim doar cati oameni de seama din Romania au fost straini, asimilati in Romania la prima sau a doua generatie. Asta nu inseamna ca nu mai putem vorbi de un spatiu romanesc! Dimpotriva, asa cum vorbeam si de Franta, asta vine sa ne demonstreze forta spatiului cultural romanesc, de a asimila inclusiv oameni de seama, asa cum de altfel istoria multor natiuni este plina de exemple, inclusiv in cazul civilizatiei Greciei sau Romei antice. A incerca sa vorbesti despre puritatea de sange este o utopie, pentru a nu spune ca este o prostie.
Si atunci care este sensul unei discutii despre ascendenta cumana sau de orice alta natura a unui domnitor, boier sau a oricarui alt roman? Pe fond, aceasta nu are nici o relevanta. Din punctul de vedere al interesului stiintific, absolut meritoriu si de laudat al istoricului care este interesat in stabilirea arborelui genealogic al diferitelor familii, demersul poate fi extrem de important. Relevanta lui din punct de vedere al modului in care poti intelege cultura si civilizatia unui popor este insa, practic, nesemnificativa.
In mod cert dacii, indiferent de faptul ca erau mai mult sau mai putin inruditi cu restul tracilor, nu au avut cum sa fie exterminati de cucerirea romana si stau la baza formarii poporului roman. La fel de evident este faptul ca, in afara de legiunile romane stationate in Dacia, prin acest teritoriu au trecut nenumarate semintii care nu au avut cum sa nu se amestece mai mult sau mai putin cu populatia locala. Si, ca atare, toti acestia trebuie in mod obligatoriu sa fi lasat si o amprenta genetica, observabila sau nu printr-o analiza de ADN.
De unde vine atunci acest interes major pentru o problema particular stiintifica din punctul de vedere al arborelui genealogic al unei familii, fie ea chiar si de voievozi sau chiar de descalecatori de tara, fara relevanta pentru istoria si cultura noastra nationala? Aici intervine de-abia adevarata problema. O problema extrem de serioasa si de grava. Dar pentru a o intelege trebuie sa mai facem cateva observatii.
Pana in secolul al XVIII-lea spatiul cultural romanesc tinea in mod esential de obstea satului. O cultura vie, extrem de puternica si de robusta. Cultura majora, spatiul cultural urban sau academic, a inceput sa ia nastere tarziu si cu greu din secolul al XIX-lea, prinzand contur in mod real de-abia in secolul al XX-lea, perioada in care, in acelasi timp, obstea sateasca, purtatoare a matricii culturale traditionale romanesti, incepea sa fie subrezita. In aceste conditii, dezastrul postbelic nu a fost atat de grav prin raptul economic, prin jaful inimaginabil produs de catre ocupatia sovietica, ci inainte de toate prin atentatul la chiar fiinta noastra nationala. Si ma refer aici in egala masura atat la arestarile si deportarile intreprinse la nivelul satului, cat si al oraselor, vizand de fiecare data elitele, elitele satului si elitele orasului. Si nu trebuie luati in calcul doar cei arestati si deportati, ci trebuie avut in vedere modul in care teroarea instaurata a condus la o mancurtizare de ansamblu a populatiei. Presiunea cumplita a perioadei staliniste a facut ca apoi faptul ca din nou puteai sa canti Hora Unirii, sa scrii Romania, nu Rominia, faptul ca aveai voie sa-l citesti pe Eminescu sau sa vorbesti despre inaintasii nostri sa fie o binecuvantare, pentru ca, apoi, prin excesele de propaganda ale puterii, in cadrul careia Ceusescu vroia sa apara ca urmas al marilor voievozi, insasi istoria noastra sa fie perceputa de multi ca un apanaj al demagogiei comuniste. In acelasi timp, depopularea satelor si colectivizarea au facut ca traditia, viata de obste a satului, sa fie iremediabil afectata. Si ce nu s-a distrus atunci s-a distrus in timpul tranzitiei, atat printr-o repopulare spontana si haotica a satelor, cat si prin haosul creat de politica de blocare a proprietatii, nici astazi nefiind inca incheiat procesul de restituire a proprietatilor si de realizare a cadastrului. In loc de o intarire a satului, am asistat la o pauperizare a lui, bunastarea - acolo unde exista - venind in special de la cei plecati la munca in strainatate. Iar satele nu sunt singurele afectate de tranzitie… Intelectualitatea a fost si ea afectata de pauperizare, de inversarea valorilor prin elita gipanelor si a manelelor. Iar tranzitia care a inceput cu Nu ne vindem tara! a continuat cu o binevenita deschidere spre vest, dar o deschidere care privea un miraj si in mult mai mica masura o reala intelegere economica si culturala. La acest aspect a contribuit atat inversarea valorilor sociale, prin etalarea valorilor derivate din jaf, cat si o adevarata asfixiere a spatiului public de catre produsele subculturale, pe fondul unei grave si profunde crize a scolii romanesti.
In aceste conditii, cu rea intentie sau dintr-o impardonabila neintelegere, multi intelectuali au pornit o adevarata campanie de denigrare a istoriei, culturii, traditiilor si valorilor romanesti. Dincolo de neadevaruri, exagerari si rea credinta, este vorba si de o problema de respect. Un copil isi respecta parintii indiferent cate scoli a absolvit si nu va ridica piatra sa-i loveasca, chiar daca au comis grave erori. La fel stau lucrurile cu inaintasii tai, ai tarii, ai poporului tau. In momentul in care iti renegi istoria, traditiile si cultura, nu ca individ, ci ca popor, din acel moment acea Cetate este deja pierduta. Ori asta este exact ceea ce se face astazi, deja de la inceputul acestei nefaste tranzitii. In loc sa ne redesteptam ca natie, ca popor, ca tara, asa cum a facut-o de exemplu Polonia, dar si celelalte tari din vechiul lagar comunist, noi facem tot posibilul sa ne dezintegram ca popor si, in consecinta, ca tara. Participarea la procesul globalizarii, deschiderea spre valorile occidentale, deprinderea practicilor ce conduc la eficienta si competitivitate reprezinta o problema, una extrem de importanta si indispensabila, dar pastrarea fortei si vitalitatii fiintei nationale reprezinta o alta problema, una esentiala. Iar aceasta este, de fapt, problema fundamentala, caci, ignorand-o, incetezi sa existi ca natie. Ceea ce nu s-a reusit in perioada comunista riscam sa facem noi sa se intample astazi.
Tocmai din aceste motive, o problema tehnica, a unei analize de laborator si a unei chestiuni de arbore genealogic cu semnificatie stricta pentru specialisti, devine astazi o problema esentiala ce vizeaza insasi existenta noastra ca natiune. Pentru ca aceste elemente nesemnificative risca sa fie manipulate ca dovezi pentru faptul ca noi nici nu existam ca natiune, nefiind altceva decat o adunatura de venetici, un gen de groapa de gunoi, la o intersectie de drumuri. Ceea ce se intampla astazi nu este un demers singular. De 22 de ani se succed neincetat astfel de episoade ce tin de autentice sau pretinse abordari stiintifice de un interes strict particular, dar care vin sa se adune treptat intr-un proces de profunda dezarticulare a propriei istorii si de anulare a fiintei noastre nationale. Nu uitati ca totul a inceput cu rescrierea cartilor de istorie, cu un Stefan betiv si afemeiat, despre care nimic altceva nu ar mai fi de spus, cu o noua contestare a lui Eminescu si a altor valori ale culturii noastre nationale. Aparent fara sa fie articulat sistematic, acest proces la care asistam de 22 de ani, este cu atat mai periculos cu cat el se desfasoara din atacuri aparent izolate, camuflate fiecare intr-o abordare pretins stiintifica, dar care, in mod insidios si in acelasi timp eficient, afecteaza in mod direct fiinta noastra nationala, demnitatea si necesara mandrie de a fi roman. Este un demers mult mai grav si mai bine orchestrat decat au reusit chiar si ocupantii sovietici cu toti ciracii lor in frunte cu Roller.
Solutia nu este insa de a interzice prelevarea probelor de ADN. Mai devreme sau mai tarziu, aceste analize se vor efectua oricum. Important este sa intelegem care poate fi relevanta lor. Si inca mult mai important este sa intelegem sensul unui intreg demers de denigrare a istoriei si culturii noastre nationale. Caci problema ADN-ului sau a cumanilor nu este decat un episod din acest demers care, din pacate, tinde sa se intensifice pe zi ce trece.
Nu avem nevoie de excese nationaliste, precum cele care au dus la confruntarile din '90 de la Targul Mures sau la razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ne ajuta cu nimic sa ne imaginam ca suntem cei mai destepti, cei mai frumosi si cei mai  viteji din lume, dar avem nevoie de acea forta vitala care da viata unei natiuni, asa cum se poate ea constata la francezi sau la nemti, dar si la bulgari, cehi sau la polonezi. Iar, daca facem abstractie de unele derapaje, putem lua o binevenita lectie inclusiv de la unguri. Si, poate, in primul rand, avem ceva de invatat de la evrei care, fiind lipsiti de o tara proprie timp de aproape doua milenii, au reusit sa-si pastreze o unitate nationala si un respect pentru fiinta lor nationala intr-un mod realmente demn de apreciat. Dar in egala masura ar trebui sa luam aminte si la istoria vlahilor sau aromanilor care si-au pastrat limba, traditiile si cultura, fiind in egala masura lipsiti de tara, raspanditi in toti Balcanii, chiar daca astazi nu au mai ramas decat mici comunitati care au reusit sa supravietuiasca atrocitatilor vremii.
De aceea nu este important daca se vor face sau nu analizele ADN sau daca se vor gasi descalecatori de tara care sa aiba stramosi cumani sau de alte semintii. Important este sa nu mai acceptam subminarea coeziunii acestui popor si denigrarea fiintei lui nationale.

P.S. Pacat ca, in tumultul stirilor actuale, doar Biserica Ortodoxa Romana a comentat deshumarea lui Vlaicu Voda din Biserica Domneasca din Curtea de Arges, pentru ca nici un preot nu a fost chemat, nici macar pentru o slujba… asa cum ar fi fost normal pentru toti cei care stiu ce e acela respect.

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 04 Iulie 2012 15:16

Vacante Cool, Dacic Cool

Caldura mare, chef de duca, intalniri capitale, drumuri batute sau nou descoperite... Despre vacantele cool, dacic cool, petrecute aici, la noi acasa, in Romania, am povestit aseara impreuna cu Ioana Brusten, realizatoarea emisiunii Intalniri Capitale de la Bucuresti FM, un post de radio cu un ton cald, calm, cu multe informatii si analize, cu muzica buna, cu oameni-repere intr-o lume mult prea agitata si mult prea agresiva, cu oameni care pun intrebari si cauta raspunsuri, cu oameni care sfintesc locul si ne ajuta sa devenim ceea ce suntem. O emisiune despre vacante, o emisiune despre noi...

Publicat in Despre Dacic Cool
Duminica, 01 Iulie 2012 13:31

Acasa

La florile de-acasa.

Acasa

 

Publicat in Stil de viata
Miercuri, 27 Iunie 2012 22:27

De ce imi e frica

Imi este frica de faptul ca Romania ar putea ramane fara medici. In ultimii ani, au plecat tot mai multi medici, la fel cum a plecat si personal auxiliar. Pentru medici cred ca este important, la fel ca pentru orice alta persoana, venitul, modul in care standardul de viata corespunde pregatirii si efortului facut pentru ingrijirea semenilor. La fel de importante sunt mijloacele materiale, aparatura, instrumentarul si medicamentele de care dispun pentru ca actul medical sa se poata ridica cu adevarat la standardele secolului XXI. Dar cred ca mai este un aspect, care pentru multi medici s-ar putea sa fie chiar mai important... Respectul de care se bucura in societate si modul in care au perfecta libertate de a ingriji in egala masura orice om, indiferent de statutul profesional, social sau juridic. Multi medici au fost determinati sa plece nu numai de salariile discriminant de mici fata de alte categorii socio-profesionale, ci, poate, mai ales, de lipsa de respect cu care au inceput sa fie priviti si tratati. Posibilitatea ca ei sa fie, in plus, incriminati penal pentru faptul ca au acordat ingrijiri speciale unui condamnat sau ca i-au dat asigurari familiei acestuia ca pacientul evolueaza bine si e “in afara oricarui pericol” cred ca nu poate decat sa-i determine si pe cei care inca nu au luat hotararea sa plece sa faca acest gest nefast pentru noi. Mai ales cand cei inculpati sunt medici de prestigiu, facand parte nu numai din elita medicinei romanesti, ci si a celei internationale.
In mod normal cu privire la activitatea unui medic nu se pot pronunta decat alti medici. Nici procurorii si nici jurnalistii nu sunt specialisti in medicina pentru a se putea pronunta. In plus, doar neacoradarea ingrijirilor corespunzatoare poate reprezenta o culpa, nu excesul de zel. Chiar daca o ingrijire excesiv de atenta intarzie incarcerarea unui condamnat, indiferent cine ar fi el, cu cateva zile sau chiar cu saptamani, nu cred ca este semnificativ fata de riscul de a nu-i acorda ingrijirile necesare. Evident, atat timp cat nu devii complice la o actiune de evadare, de incercare de sustragere definitiva fata de ispasirea pedepsei.
Si, in aceste conditii, imi este frica, pentru ca s-ar putea ca peste o vreme sa am nevoie de ingrijirea unui medic si… sa nu-l mai gasesc in Romania. Iar daca noi, cei care nu am vrut sa emigram, va trebui sa plecam in strainatate pentru a putea beneficia  de asistenta unui medic, cred ca este extrem de grav… Si lucrurile sunt mai complicate decat par la prima vedere! I-am vazut pe multi dintre cei care din punct de vedere financiar aveau un statut confortabil sa spuna ca vor merge sa se trateze in strainatate, ca in zilele urmatoare in urma vreunui accident sa aiba nevoie de ingrijiri de urgenta in Romania! Pentru ca viata e complexa!... In stilul asta si cu asemenea greseli de gandire ma intreb daca Romania va mai fi ceea ce trebuie sa fie… Trebuie sa incercam sa ne corectam greselile, altfel nu ne vor mai astepta decat dezastre!

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 25 Iunie 2012 08:14

Blue Flag

In sfarsit, se pare ca am realizat si noi, ca turismul nu se dezvolta investind in frunze luate de vant. Este incurajator sa constati ca oficialii nostri redescopera importanta calitatii. Acum 40 de ani era o problema pentru romani sa gaseasca o camera de hotel pe litoral, pentru ca aproape totul era plin cu straini. E adevarat, minunea nu a durat mult. Dar a fost posibila. Astazi, hotelurile de pe litoralul nostru sunt goale, dar romanii prefera sa mearga in Bulgaria…
In 1987, cu ocazia Anului European al Mediului a fost lansat programul Blue Flag ca program FEEE, Foundation for Environmental Education in Europe, program lansat la nivel local deja din 1985, in Franta. Programaul era menit sa promoveze plajele si apoi si marinele care satisfac anumite standarde de calitate, atat in privinta calitatii apei, cat si in privinta serviciilor asigurate. La acest program a aderat si Romania in 2002, dar a pierdut rapid steagurile pe care a reusit sa le obtina, astazi nemairamanand decat unul singur, detinut de o plaja privata din Mamaia, in timp ce Bulgaria are deja mai mult de zece steaguri albastre, la nivel global fiind acordate in prezent peste 3800 de steaguri in 46 de tari. Importanta acestora consta in faptul ca turistii din majoritatea tarilor dezvoltate se orienteaza inainte de toate in functie de acest criteriu in alegerea destinatiei pentru vacante, steagul albastru reprezentand principala garantie pentru un sejur reusit.
In aceste conditii, este de salutat prioritatea pe care si-a stabilit-o Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului de a lua masurile necesare, astfel incat litoralul romanesc sa poata dobandi cat mai multe steaguri albastre si sa reintre astfel in zona de interes turistic. Prima masura preconizata, aceea de a trece plajele din nou in administrarea autoritatilor locale, reprezinta, fara indoiala, inlaturarea principalei probleme a litoralului nostru. Caci administrarea plajelor de foruri ce nu au nici un interes direct in dezvoltarea turismului si in dezvoltarea comunitatilor locale nu poate crea decat disfunctionalitati majore si un climat propice satisfacerii unor interese personale. Dar sa speram ca aceasta trecere se va face sub un control suficient de sever pentru a putea preintampina si derapajele de care ne-am lovit mai demult si care pot compromite litoralul definitiv. In acelasi timp, in mod evident, plajele nu reprezinta singura problema a litoralului nostru. Sectorul hotelier are la randul lui suficiente probleme. Iar organizarea serviciilor adiacente cred ca ridica poate cea mai serioasa problema dupa cea a plajelor. Calificarea si disciplinare personalului reprezinta iarasi o problema care nu poate fi neglijata. Si, in fine, uriasa noastra problema… Infrastructura. Fara drumuri si cai ferate nu se poate imagina o dezvoltare reala a turismului.
Poate cel mai interesant ar fi de realizat o documentare in Croatia pentru a vedea cum o tara, distrusa acum doua decenii de razboi, a reusit sa renasca dezvoltand un turism invidiat chiar si de catre tari precum Grecia sau Italia si a carui calitate si atractivitate creste rapid de la an la an.
In mod cert, se poate si la noi! Pentru aceasta este insa necesar ca importanta litoralului romanesc sa fie constientizata nu numai de ministerele implicate si pe care Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului incearca sa le antreneze in acest demers, ci si de factorii locali care au de jucat un rol esential. Dar, poate, cel mai important este modul in care se vor mobiliza agentii economici si populatia acestei zone. Caci, in ultima instanta, primii beneficiari ai unei renasteri a litoralului romanesc il reprezinta tocmai cei ce locuiesc pe litoral. Ei sunt cei care astfel vor avea ocazia sa-si gaseasca mai usor un loc de munca bine platit sau sa inceapa o afacere de succes, pentru a nu mai vorbi de interesul direct al agentilor economici activi in acest moment in zona. De ei depinde in primul rand ca turistii sa fie intampinati de oameni primitori cu care sa se poata intelege intr-o limba de larga circulatie, sa gaseasca o atmosfera placuta si degajata, fara sa fie inoportunati de cersetori, fara sa se teama de borfasi, fara sa fie asaltati de tot felul de oferte dubioase cu produse furate sau contrafacute. Iar climatul pe care il gasesti intr-o statiune sau intr-un oras nu depinde doar de autoritati, ci mai ales de localnici. Fara sa-si dea seama, ei sunt primii care contribuie la faptul ca turistul va fi incantat sau scarbit de ce gaseste in acel loc. Si trebuie sa fim constienti ca din acest punct de vedere avem inca enorm de multe de facut. Va fi insa usor daca vom invata sa nu mai fim nepasatori atunci cand vedem cum vecinul arunca gunoiul pe strada sau pe geamul masinii, atunci cand il vedem facand scandal etc. etc. Trebuie sa invatam sa ne comportam pe strada si in locurile publice si sa luam atitudine fata de cei care nu respecta normele de convietuire civilizata. Trebuie sa invatam macar una sau doua limbi de circulatie si asta nu inseamna a renunta la identitatea si demnitatea nationala, ci, dimpotriva, a indeplini o obligatie de onoare fata de Cetate, daca vrem ca intr-adevar sa putem iesi si noi in randul lumii. Si mai inseamna ceva, inseamna sa intelegem importanta asistentei si responsabilitatii sociale si din perspectiva dezvoltarii turismului. Caci nu este nici o placere sa-ti petreci concediul printre cersetori, homeless-i si drogati. Evident, acestea sunt deja probleme comune tuturor zonelor ce spera sa se poata dezvolta din punct de vedere turistic. Iar Romania are un potential turistic imens de care insa, din pacate, ne batem joc de mult prea mult timp. Poate ca a venit timpul sa ne trezim.

Publicat in Comunicare in Arena
Vineri, 22 Iunie 2012 19:27

Drumurile noastre toate...

Romanii stiau ca pentru a construi un imperiu au nevoie de drumuri. Si au construit drumuri… Si-apoi si un imperiu. E un secret cunoscut deja de toata lumea. :-)  De toata lumea in afara de noi. Noi n-am facut autostrazi. N-am facut nici drumri. Doar am turnat asfalt. Mult asfalt. Caci il turnam suficient de prost incat sa trebuiasca sa-l reinnoim in fiecare an. Asa s-au nascut… regii asfaltului. Acum am descoperit ca asfaltul turnat de ei nu rezista la caldura si trebuie sa le protejam opera, astfel ca interzicem transportul de marfa pe timpul zilei. Acum, in aceste zile, cand temperatura nici nu s-a apropiat macar de 40 de grade, pe nenumarate drumuri a fost interzisa pe timpul zilei circulatia vehiculelor de marfa cu masa peste 7,5 tone. Iar trenurile, care oricum circula cu viteza melcului, au inceput sa intarzie cu orele… Asta-iarna transportul a fost interzis din cauza zapezii. Primavara si toamna transportul rutier se inchide pe multe tronsoane de drum din cauza surparii drumurilor. E oare o surpriza ca, in Romania, vara e cald, iarna ninge si primavara si toamna mai ploua?
Crede cineva ca o tara poate trai fara infrastructura? In afara de afacerile desfasurate online, orice afacere, inclusiv magazinele online, depinde de transport. Blocand transportul, blochezi economia. Vrem sa iesim din criza in aceste conditii? Ne asteapta 30 de miliarde de euro nerambursabili. Nu vrem sa-i accesam. Ne asteapta Europa, sa ne finanteze coridorul IV. Nu vrem sa-l facem. De ce? Oare pentru ca de acolo nu putem fura destul? Avem cele mai scumpe drumuri, dar si cele mai proaste. Din cauza infrastructurii, am pierdut nenumarati investitori. Si continuam sa pierdem. Din cauza costurilor excesive pe care le comporta transportul intr-o tara in care soselele si calea ferata sunt la pamant e greu sa vorbesti de competitivitate. Dar, mai grav, nu poti vorbi nici de predictibiliitate atunci cand transportul se blocheaza peste noapte. Nu prin accident, ci ca regula. Caci, in Romania, exista o regula. Nu arbitrara, ci a naturii. Iarna ninge si vara e cald. Daca blocam transportul ori de cate ori ninge si ori de cate ori e cald, putem sa punem economia in cui. Nici un investitor serios nu va veni intr-o tara in care nimic nu este predictibil. In care nici macar nu poate stii daca maine are voie sa circule. Si asta dincolo de faptul ca oricum trebuie sa se strecoare prin gropi, cu toate costurile pe care acest sport extrem le presupune.
Daca putem vorbi de o prioritate zero in Romania, atunci aceasta e reprezentata de infrastructura, dar de o infrastructura adevarata, asa cum gasesti oriunde te duci in aceasta Europa.
Exista doua tipuri de paraziti. Unii care isi respecta gazda pe care o paraziteaza, stiind ca daca o omoara dispar si ei, si altii, mai lacomi si mai nesabuiti, care o omoara si mor apoi si ei odata cu ea. Cei care ar fi trebuit sa se ocupe de drumurile noastre par sa faca parte din aceasta a doua categorie, vrand cu tot dinadinsul sa puna pe butuci aceasta tara. Cred ca e cazul sa nu-i lasam, caci inainte de a fi tara lor, eu cred ca este tara noastra. Iar de furat cred ca au furat destul.
Cred ca si in Romania se poate turna un asfalt care sa nu se inmoaie la 45 de grade, cred ca si in Romania se poate circula atunci cand ninge si cred ca si in Romania se pot construi sosele, autostrazi si cai ferate la preturi decente, drumuri functionale, asa cum se construiesc in toata Europa. Si cred ca banii europeni, pe care Europa ne roaga sa-i primim cadou, sunt buni si pentru noi. Cred ca Romania poate deveni predictibila, ca se poate dezbara de nepasare si de nesimtire. Si mai cred ca Romania merita si poate sa devina o tara infloritoare si prospera. Depinde de noi sa punem piciorul in prag nepasarii si nesimtirii.

Publicat in Comunicare in Arena

Armata a fost si este una dintre institutiile care se bucura de cea mai mare incredere. In '89 populatia scanda Armata e cu noi!, iar pentru acceptarea noastra in NATO si U.E. un rol major l-a avut si prestatia de exceptie a armatei romane in teatrele de operatiuni. Razboiul de independenta, razboiul de reintregire a neamului sau mai vechile razboaie ale lui Stefan cel Mare si Sfant, ale lui Mihai Viteazu sau ale lui Mircea cel Batran reprezinta tot atatea pagini de eroism ale armatei romane. Armata romana s-a bucurat intotdeauna de increderea si de admiratia noastra. Daca in timpul comunismului, eroi ai armatei noastre au fost desconsiderati si multi au murit in temnita, pentru “vina” suprema de a fi luptat sub drapelul patriei, speram ca aceste vremuri de trista amintire sa fi apus pentru totdeauna. Din pacate, nu a fost asa… Eroi din Primul si din al Doilea Razboi Mondial si-au trait batranetea in mizerie si uitare si in anii tranzitiei. In timp ce nimeni nu-si mai aduce aminte de ei, in timp ce eroii cazuti astazi la datorie in teatrele de operatiuni sunt avansati postmortem cu un grad, iata ca oameni care nici macar nu au facut vreodata armata primesc direct gradul de colonel, iar altii trec de la gradul de caporal direct la cel de general. Exista multe forme de abuz in serviciu si de coruptie, dar aceste avansari reprezinta nu numai o nemeritata si umilitoare palma pentru armata romana, dar reprezinta in acelasi timp o bataie de joc la adresa noastra, a tuturor. E adevarat, nu e ceva care sa reduca salariile sau pensiile, nu e ceva care sa ne mareasca TVA-ul sau alte taxe, dar, in schimb, ne umileste, asa cum nimic nu ne-a mai umilit pana acum. E adevarat ca actualul ministru al apararii a promis ca se va ocupa de retragerea acestor grade acordate intr-un asemenea mod, dar asemenea ridicari in grad sunt de neimaginat, la fel cum este imposibil de inteles acceptarea pe nemeritate a unor asemenea avansari in grad.

Publicat in Comunicare in Arena
Joi, 21 Iunie 2012 01:20

Momente de reflectie

Sunt momente in care simti nevoia sa te opresti pentru o clipa din iuresul vietii, sa-ti aduni gandurile si sa revezi istoria si sensurile mai adanci ale ceasului pe care-l traiesti.
M-am obisnuit sa citesc si sa aud multe aberatii. In general, nu ma mai impresioneaza. In noaptea asta am ramas totusi socata de pofta unora de sange, de bucuria unora in fata unei incercari de suicid... Ma gandeam daca aceste personaje, care considera ca o impuscatura in gat reprezinta un simplu amuzament, au privit vreodata harta anatomica a gatului si daca au inteles ceva din ea sau, daca nu cumva, gatul este pentru ei doar ceva de care trebuie sa atarni ceva, mai mult sau mai putin ostentativ, dar musai pretios, fie o cravata scumpa, fie un colier cu diamante. Sansa ca un glont sa-ti strabata gatul si sa ramai in viata si fara sechele grave este infima!
In fata stirii socante cu privire la incercarea de suicid a unui fost prim-ministru, proaspat condamnat la doi ani de puscarie cu executare, si in fata reactiilor pe care aceasta le provoaca nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri care privesc istoria acestor decenii, dar - cred eu - si viitorul nostru.
O hotarare de condamnare ne este prezentata ca o mare victorie a justitiei romane, ca pretul pentru obtinerea unui certificat de buna purtare din partea U.E. Oare asa sa fie?
In perioada 2000-2004 guvernarea Adrian Nastase a fost perceputa ca extrem de aroganta si de corupta, intr-un stat care era resimtit zi de zi tot mai putin democratic. Romanii, la fel si Europa, asteptau si cereau asanarea coruptiei si pedepsirea faptelor de coruptie. Pentru populatie este evident ca politicienii care au ocupat in toti acesti ani demnitati publice nu au avut cum sa acumuleze averi importante doar din veniturile lor legale. Si, totusi, majoritatea se lauda cu aceasta performanta. Justitia care in 2005 a pornit un asalt rasunator, cel putin la nivel mediatic, nu a reusit sa finalizeze nici un caz serios de imbogatire prin frauda, cu toate ca a fluturat nenumarate dosare si arestari. Acum considera ca si-a spalat pacatele cu o condamnare impotriva unui fost prim-ministru. Dosar puternic mediatizat, insa destul de ciudat si, ca atare, destul de contestat, tinand seama macar si numai de faptul ca instantele succesive au simtit nevoia sa apeleze la incadrari  diferite. Iar dosarul in cauza priveste doar strangerea de fonduri electorale si catusi de putin realizarea marilor averi ale politicienilor nostri. Iar cu privire la fondurile electorale au existat nenumarate situatii flagrante, sesizate de presa, dar pe care procuratura nu a vrut sa le ia in seama, la fel cum nu a luat in seama nici celelate cazuri flagrante de coruptie. Acuzele cu privire la faptul ca dosarul ar fi o instrumentare politica se vor lamuri in momentul in care acesta va ajunge la CEDO. Nu cred ca hotararea definitiva si irevocabila de astazi reprezinta vreo mare victorie a justitiei romane, dar sunt convinsa ca, daca sentinta va fi anulata la CEDO, aceasta justitie va primi o palma de nesters.
Opinia publica, la fel precum si Europa, asteapta in continuare rezolvarea de catre justitie a cazurilor grave de coruptie, inclusiv in cazul lui Nastase, daca suspiciunile de coruptie au fost intemeiate. Si nu numai in cazul lui. Caci nu este nevoie de un exemplu, ci de o reala asanare a coruptiei, incepand cu nivelul cel mai inalt al Romaniei si continuand cu celelalte sectoare si activitati. Iar o prima imagine cu privire la acest fenomen ti-o poti face urmarind presa acestor doua decenii in care nenumaratele cazuri investigate de catre jurnalisti nu s-au  bucurat de nici un interes din partea justitiei.
Dar care este, de fapt, problema justitiei romane? Inainte de '89 era la ordinul si cheremul partidului-stat… In '89 a reusit sa instrumenteze procesul Ceausestilor, cel mai jalnic spectacol judiciar din istoria acestei tari. Evident, erau vinovati, trebuiau sa fie pedepsiti, dar respectand regulile unei justitii europene. Pana si egiptenii au fost in stare sa organizeze un proces! Iar libienii au avut macar bunul simt sa-si omoare dictatorul intr-un act “revolutionar”, nu printr-un simulacru de proces. Conform a nenumarate marturii care si-au facut loc de atunci in spatiul media, a urmat implicarea procurorilor nostri in coordonarea unor anchete cu bata si lantul intreprinse de “minerii” nostri. Si, conform acestor marturii, nu au fost pedepsiti, ci avansati.
O studenta din acei ani la o facultate de drept incerca sa-mi explice ca judecatorul e suveran si aplica legea cum vrea el. Asta intelesese ea de la dascalii ei. Din pacate, asa se si intampla nu de putine ori. Acestia - ca si vajnica mea interlocutoare - uitau insa ca suveranitatea judecatorului este ingradita de litera si spiritul legii… Conform acestor interpretari si a unei indelungate practici, actul de judecata este de multe ori absolut arbitrar, spete similare bucurandu-se de solutii opuse. Iar o anecdota ce se vroia a descrie un caz real priveste un proces de partaj intre doi frati, care au fost declarati… divortati. Caci bunului plac, dublat sau nu de coruptie, i se suprapune neatentia si de multe ori incompetenta. Insa si supraaglomerarea judecatorilor cu un numar imens de dosare este o realitate, pe care se pare nimeni nu vrea sa o inlature. Astfel, de zeci de ani, in justitia romana totul a fost posibil. Pretentia U.E. de a se face ordine in acest sector pare, ca atare, absolut indreptatita. Dar U.E. nu a cerut niciodata procese la ordin, ci eficienta si corectitudine. Eficienta nu se prea vede, iar corectitudinea ramane sa fie dovedita.
In cazul condamnarii lui Adrian Nastase, in afara de multiplele semne de intrebare ridicate cu privire la acest proces, ramane ca intrebare deschisa si faptul ca intr-o speta minora ca gravitate, reliefata si de pedeapsa de doi ani, s-a recurs la pedeapsa cu executare si nu cu suspendare, asa cum legea permite si cum instantele europene au considerat drept normal in cazuri similare privitoare la inalti demnitari ai altor state europene. Intrebarea de fond este insa alta. Daca Adrian Nastase este intr-adevar corupt, asa cum l-am perceput majoritatea dintre noi, atunci, in 2004, si asa cum ni l-a prezentat din acel moment neincetat procuratura,  de ce nu s-a putut finaliza nici un dosar de coruptie? Daca averea lui este ilicita, de ce dosarele care vizau caile ilegale de dobandire ale acesteia au esuat sau nici nu au fost intocmite? Si aici lucrurile se complica… Sau Adrian Nastase a fost si este cinstit, sau procuratura a fost incompetenta sau nu a vrut sa finalizeze alte dosare, pentru ca ar fi fost implicate si alte persoane care trebuiau protejate.
In plus, ramane tentativa de suicid. Iar aici, pentru a intelege ceva, cred ca este necesar sa privim mai atent prestatia de pana acum a acestui om. Indiferent ca ar fi cinstit sau corupt, ceea ce nu stiu daca vom afla vreodata, Adrian Nastase nu a fost un terchea-berchea, asa cum, din pacate, sunt prea multi dintre politicieni, nu numai de la noi, ci si pe alte meleaguri europene, precum Italia sau Franta ultimilor ani. Din pacate, epoca marilor personalitati, precum de Gaulle, Kohl sau Bratienii, pare a fi apus… Dincolo de aroganta si de derapajele de la un comportament democratic, Nastase avea prestanta si demnitatea unui om de stat care tinea la propria imagine, cu un real respect fata de propria persoana. Dar, in acelasi timp, cu demnitatea pe care ar trebui sa o presupuna o pozitie publica. Un om care a reusit, in perioada in care a fost prim-ministru, sa continue apropierea de Occident a Romaniei, inceputa in anii precedenti, si sa construiasca toate acele atat de complicate relatii si negocieri necesare aderarii tarii la NATO si U.E., reusind in acelasi timp sa asigure o importanta crestere economica a tarii. Un astfel de om, care pret de doua decenii a fost ministru, parlamentar, prim-ministru, presedintele camerei deputatilor, un om cu un orgoliu nemasurat, accepta greu infrangerea si postura umilitoare de arestat. Un cutitar de cartier, chiar daca a ajuns ministru, poate sa considere o trecere prin celula penitenciarului chiar ca pe o experienta interesanta, la fel si un mascarici politic sau pretins om de afaceri. Insa un om cu prestanta si orgoliul lui Nastase - niciodata.
Intr-o asemenea situatie, un samurai nu va avea ca optiune decat sa-si faca harakiri. Insa pentru un adevarat crestin sinuciderea reprezinta un pacat de moarte, fiindu-i astfel interzisa, dar umilinta este cea care il apropie de Dumnezeu. Dar atunci cand credinta tine doar de traditie, iar umilinta iti este straina, demnitatea - inteleasa si traita in acest spatiu dominat de orgoliu - te conduce prea lesne spre o sinucidere traita ca singura iesire. Astfel, pentru cine i-a urmarit cariera si prestatia in acesti ani, gestul lui Adrian Nastase nu cred ca poate fi de mirare.
Din spectacolului mediatic din aceasta noapte se mai discerne o problema. Suntem, fara indoiala, o tara ravasita de nemultumiri, de resentimente, de nenumarate semne de intrebare si de acuze cu privire la atatea si atatea greseli grave, acte de umilire, acte care ne-au afectat grav viata si propria noastra demnitate. Acte de agresiune venite din partea mult prea multor demnitari, acoliti sau protejati ai acestora. Fara indoiala, in Romania trebuie sa se faca ordine. Dar nu vom iesi niciodata la liman prin ura! A vrea sa se faca dreptate si a cere pedepse severe pentru cei ce incalca legea este necesar. Insa a ne pierde compasiunea fata de cel in suferinta si a lasa ura sa se descatuseze inseamna sa renunti la propriul tau viitor. Intransigenta inseamna, in acelasi timp, si luciditate, si ratiune, si, mai presus de toate, bun simt. Altfel, nici o societate nu are vreun viitor!
Dincolo de aspectele tehnice legate de dosarul solutionat acum, de sentinta in sine si de tentativa de sinucidere, noaptea aceasta m-a socat prin spectacolul oferit de prea multe persoane, al caror comportament, mod de a gandi, de a simti si de a se manifesta nu-l pot intelege…
Sper ca dupa jumatate de secol de comunism si doua decenii de tranzitie sa fim in stare sa reinvatam sa vorbim civilizat, sa ne comportam in spatiul public, sa reinvatam ca legea trebuie respectata si aplicata, sa reinvatam sa ne respectam pe noi si pe cei din jurul nostru, sa reinvatam ca ura e daunatoare, ca bucuria fata de suferinta celuilalt sfarseste prin a te desfiinta pe tine… Sa ne redescoperim in calitate de crestini, caci am fost si suntem o tara crestina! Riscam insa sa nu mai fim decat cu numele...

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 20 Iunie 2012 18:00

Politicienii, aurul, romanii...

S-ar putea sa nu va fie de ajuns, dar luati tot aurul meu... Si al meu... Dar lasati-mi tara in pace!

Dim lights

P.S. Sa le multumim cu totii celor ce au realizat in mod gratuit acest spot: Maia Morgenstern, Papaya Advertising, Family Film, regizorul Florin Serban, directorul de imagine Marius Panduru. Sa le multumim ca ne-au intrebat cat mai costa astazi un om, cat mai costa astazi o tara...

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 18 Iunie 2012 22:31

Europa, din nou in centrul atentiei

Temerile majore generate de suspansul provocat de alegerile de duminica din Grecia au readus in atentie mai mult ca oricand problema zonei Euro si chiar pe cea a U.E. A crescut euroscepticismul si dezbaterile s-au intensificat.
Auzind intrebarile mereu mai numeroase cu privire la sensul de a pastra aceasta creatie, privita de mereu mai multi drept artificiala, cred ca trebuie sa apelam la o majora evidenta istorica. De o jumatate de secol batranul nostru continent se bucura, in sfarsit, de pace. Iar acesta reprezinta principalul merit al U.E. Dupa secole in care conflictele si conflagratiile au reprezentat starea normala a continentului, acum, datorita eforturilor de a propune, infiinta si consolida aceasta uniune, lucrurile s-au schimbat radical. Vechii rivali care pareau, uneori, ireconciliabili formeaza, in sfarsit, o singura familie. In mod evident, aceasta reasezare a fost posibila in cea mai mare parte datorita reactiei firesti fata de dezastrul adus de ultimele conflagratii reprezentate de cele doua razboaie mondiale. Din pacate, fiind greu de invatat din istorie, iar generatiile actuale netraind acele cosmaruri, ele par sa nu mai realizeze pericolul unor astfel de tragedii. Tot uitate par sa fie si grozaviile reprezentate de razboiul civil din Spania sau de cel din Grecia. Caci doar asa se explica recrudescenta miscarilor extremiste. In Grecia miscarea neofascista are 18 mandate. In Franta extremistii lui Le Pen au reintrat in parlament. In Ungaria au fost inaugurate mai multe monumente pentru cinstirea lui Miklos Horthy care a jucat in Ungaria un rol similar cu rolurile jucate de Hitler sau Musolini. Si exemplele ar putea continua. Crizele au condus intotdeauna la o recrudescenta a extremismului. Ca atare, aceste aspecte nu trebuie sa ne mire. Dar nici nu trebuie sa le ignoram, caci de la un punct incolo ele nu mai pot fi contracarate.
Nu mai putin importante sunt criticile pertinente cu privire la actualul proiect al zonei Euro care si-a demonstrat clar disfunctiile majore mereu mai evidente. In lipsa unui consens mai amplu, moneda unica a fost introdusa fara a putea conveni si asupra unei uniuni fiscale, bugetare si politice, careia i s-au impotrivit majoritatea statelor. De altfel, negocierea acestor uniuni este in mod evident complicata, ele presupunand un transfer major de autoritate dinspre statele componente catre organismele unionale. In plus, in conditiile actuale ale agravarii crizei, a devenit tot mai evident ca moneda unica nu poate supravietui fara o coordonare stricta a politicilor fiscale si bugetare, fara a realiza si o uniune politica. Chiar daca asistam la o cu totul alta constientizare a acestor probleme, negocierile vor fi, fara indoiala, complicate si de durata. In acelasi timp, a devenit tot mai clar ca decalajele dintre nordul si sudul Europei sunt departe de a fi fost depasite, astfel incat mereu mai multe voci pledeaza pentru o Europa cu mai multe viteze. In ce masura uniunea are insa un viitor real, daca decalajele cresc in loc sa scada, este o problema inca elucidata de majoritatea celor implicati in aceste negocieri si analize.
O intrebare importanta priveste in momentul de fata si modul in care abordarile de dreapta, care pun in prim plan necesitatatea ajustariii cheltuielilor, mizand pe austeritate, vor putea fi armonizate cu abordarile celor de stanga, care mizeaza inainte de toate pe politici de relansare economica. Evident, in prim plan, vor sta negocierile intre Germania si Franta. Nu pot fi ignorate insa nici pozitiile celorlalte state, fiind implicate si pozitii chiar mai radicale precum cele neoliberale sutinute de presedintele ceh Vaclav Klaus.
Problema Spaniei si a Italiei, din cauza valorii imense a datoriilor si ca atare a pericolului pe care il reprezinta aceste state, ridica fara indoiala temeri chiar mai mari decat riscul imens pe care il prezinta Grecia, chiar daca viitorul ei guvern va incerca sa colaboreze de buna credinta cu forurile europene. Iar atunci cand ne referim la Spania nu putem face abstractie de criza bancara care necesita iarasi un efort imens pentru a salva aceste institutii, neputand uita ca dezastrul a inceput totusi ca urmare a fraudelor din sectorul bancar american dublat de ecoul lor in sistemul bancilor europene. Nationalizarea pierderilor, care a agravat intr-un mod hotarator dezechilibrul bugetar al statelor europene, a condus la punerea la zid a acestora, dar, in acelasi  timp, la premierea si nu la arestarea liderilor sistemului bancar. Iar problema nationalizarii pierderilor nu a ramas o problema a trecutului, ci este o problema poate mai actuala ca oricand. Si o dezbatere asupra modului in care pot fi solutionate aceste situatii care risca sa transfere greselile manageriale ale unor institutii private asupra bugetelor statelor generand profunde crize sociale se impune probabil cu necesitate.
In aceste conditii, este de asteptat ca discutiile si negocierile ce se vor intensifica in zilele urmatoare sa conduca pana la sfarsitul lunii la noi masuri, summitul U.E. din 28-29 iunie de la Bruxelles putand aduce noi clarificari si directii.
Chiar daca Romania nu face parte din zona Euro, problematica in discutie ne afecteaza in mod direct, ea avand implicatii majore pentru intreaga Uniune Europeana. In functie de modul in care reusim sa intelegem modul de raportare al U.E. la ansamblul problemelor actuale si reusim sa fim constienti de problemele noastre interne, vom putea sa ne mobilizam spre a ne gasi propriul drum prin actuala criza si sa recuperam imensele pierderi pe care le-am acumulat in cei 22 de ani de asa-zisa tranzitie.

Publicat in Comunicare in Arena
Luni, 18 Iunie 2012 09:28

Grecia, inca o sansa

Rezultatele alegerilor de ieri din Grecia au alungat spaima unei catastrofe iminente, a unei iesiri imediate a Greciei din zona Euro. Reactia euforica de prim moment, justificata si de inteles, nu corespunde insa deloc perspectivelor ce ne asteapta. Nu trebuie uitat faptul ca actualul castigator al alegerilor elene a fost exclus in 1992 din partidul sau, din cauza nationalismului sau exacerbat, infiintand apoi un partid nationalist cu care nu are succes si se reintoarce, in 2004, in Noua Democratie. In 2011 el s-a opus masurilor de austeritate impuse Greciei, dar astazi reprezinta insa, fara indoiala, sansa ca Grecia sa continue incercarile de restructurare esuate pana in prezent si pastrarea tarii in zona Euro, incercari ramase insa pana in prezent fara rezultate. In acelasi timp, nu trebuie uitat ca neonazistii au intrat si ei in parlament obtinand 18 mandate, iar miscarile de strada ale extremistilor si anarhistilor au luat amploare. Europa este dispusa astazi sa renegocieze unele termene si alte aspecte minore ale planului de restructurare. Dar in ce masura Grecia va reusi sa duca aceste reforme la bun sfarsit este un mare semn de intrebare.
Imposibilitatea de plata a datoriilor nu este un lucru nou pentru Grecia, ci o situatie repetata de nenumarate ori dupa infiintarea statului grec modern in 1829. Perioada postbelica a inceput cu un cumplit razboi civil, 1946-1949, pentru a continua cu o lunga perioada de instabilitate politica pana la dictatura militara, respectiv Regimul Coloneilor din 1967-1974, urmata de o perioada de crestere rapida a inflatiei. Primita in 1952 in NATO si in 1981 in UE, Grecia intra in 2001 in zona Euro. In toata aceasta perioada conducerea revine in primul rand Miscarii Socialiste Panelene, PASOK, si partidului conservator Noua Democratie, principalele doua partide ale tarii, fondate in 1974. Grecia a ramas insa in permanenta un spatiu deschis ideilor anarhiste, unul din momentele importante in care acestea s-au evidentiat prin lupte de strada fiind decembrie 2008, cand starea de nemultumire generala a condus, amplificata si de moartea unui tanar de 15 ani ucis de politie, la violente extreme si la decorarea catedralei din centrul Atenei cu simboluri anarhiste.
De la intrarea in U.E. si pana astazi Grecia a acumulat datorii uriase fara a reusi insa sa realizeze investitii care sa creeze o perspectiva viabila economiei elene. Coruptia, evaziunea fiscala, proasta organizare si functionare a administratiei de stat au creat si continua sa creeze grave probleme Greciei. Planul de austeritate impus in acesti ani, in loc sa conduca la o reala reorganizare a statului, a condus mai mult la grave disfunctionalitati care au afectat inclusiv servicii elementare pentru un stat modern, precum serviciul de salubrizare. Nemultumirea populatiei este astfel justificata. Dar lucrurile nu se pot rezolva prin neplata taxelor, prin inchiderea sau abandonarea obiectivelor de interes turistic si printr-o productivitate in scadere.
Spre deosebire de Romania, Grecia a marit insa in acesti ani veniturile populatiei la un nivel care excede intru totul veniturile reale din care acestea ar trebui acoperite. In Europa s-a realizat o apropiere importanta a niveluliui de trai din Grecia si in general din zona de sud fata de statele dezvoltate din nord, dar fara a asigura si veniturile locale necesare pentru a le sustine. Alaturi de disfunctiile grave ale administratiei de stat si alaturi de coruptie, acestea reprezinta elementele majore care incep sa iasa in evidenta odata cu agravarea acestei crize. Depasirea ei necesita, fara indoiala, un efort major din partea statelor dezvoltate pentru a acoperi deficitul existent, dar si un efort dureros din partea statelor zdrobite de criza pentru a constientiza, a accepta si a depasi carentele lor profunde. Iar aceasta depasire cred ca apare mereu mai clar ca nu o vor putea realiza fara un al doilea sprijin major, de aceasta data logistic. Care necesita insa o acceptanta din partea acestor state si un nou efort din partea statelor dezvoltate.
Tocmai din cauza acestui nesfarsit anamblu de dificultati s-au inmultit vocile celor care cer o separare sau chiar o spargere a U.E. Unii o cer pentru ca incep sa constientizeze adevaratele dimensiuni ale efortului necesar pentru a salva zona Euro, iar altii - pentru ca inca nu inteleg faptul ca restructurarea lor reprezinta o conditie sine qua non a propriei salvari. Fara aceste restructurari, in U.E. sau in afara ei, Grecia si celelalte tari cu probleme nu pot evita o prabusire.
Exista insa si o greseala grava in modul in care este abordata problema restructurarii, punandu-se accentul prea mult pe cifre, pe diferitele deficite. Ar trebui abordata inainte de toate problema mentalitatilor, atat a celor din administratie, cat si a populatiei in ansamblul ei. Caci fara aceasta nu se va putea realiza nimic, ci, dimpotriva, lucrurile vor continua sa se degradeze. Iar coruptia este numai un aspect al acestei probleme. Cu aceasta ajungem la o problema fundamentala a zilelor noastre. Am construit de ani si ani o adevarata filosofie si o veritabila religie a consumului. Acesta devenind scop, motivatie si valoare de referinta, am creat o grava problema morala si de coeziune a societatii, dar si una mai serioasa de relatie a individului cu sine si cu lumea. Iar aceasta a devenit obiectul unei extrem de periculoase globalizari. Raul este usor de facut, dar cu mult mai greu de reparat…
In Romania ar trebui sa urmarim cu atentie evolutia situatiei din Grecia si din celelalte state afectate de criza, nu numai pentru ca aceasta ne afecteaza direct sau indirect si pe noi, ci, mai ales, pentru a ne intelege mai bine pe noi insine. Atat timp cat coruptia nu poate fi starpita sau macar ingradita, atat timp cat nu reusim sa ne rezolvam problemele care franeaza dezvoltarea economica, cat timp nu facem nimic pentru a creste coeziunea sociala si raspunderea individului fata de Cetate, cat timp nu facem nimic pentru a repune in drepturi invatamantul, va fi greu sa speram intr-un viitor mai bun. Iar Grecia ne ofera o lectie din care avem enorm de mult de invatat, in special ceea ce nu trebuie sa facem!

Publicat in Comunicare in Arena
Miercuri, 13 Iunie 2012 21:03

Alegerile, un nou inceput de drum?

Dupa 22 de ani de tranzitie si 4 ani de criza, am asistat la o imbucuratoare crestere a numarului participantilor la vot. Cel mai spectaculos mi s-a parut faptul ca multi dintre cei plecati la munca in strainatate s-au intors special pentru a vota. Cresterea participarii la vot si votul precumpanitor negativ nu cred ca reprezinta atat o consecinta a crizei, cat mai ales o reactie la modul in care au fost tratati in acest timp cetatenii Romaniei. Inmultirea in acesti ani de criza a discursurilor aproape injurioase si umilitoare la adresa cetateanului roman si irosirea banului public pentru realizarea prea multor proiecte fara sens, acuzele si de multe ori dovezile de frauda, dezinteresul pentru absorbtia fondurilor europene si a masurilor de sustinere a economiei cred ca reprezinta adevarata si principala cauza care a determinat acest vot, la fel precum si luarile de pozitie de asta iarna.
Nu cred ca exista ceva spectaculos sau neasteptat in rezultatele acestui vot. Cred insa ca votul acesta trebuie sa nu reprezinte un punct final, ci doar un inceput. Un inceput de responsabilizare a noastra, a fiecarui cetatean, de a nu mai accepta derapajele "puterii", ale politicienilor, si de a cere o transparenta totala a actului de guvernare, de conducere. Si aceasta la toate nivelele. De la simplul consilier local sau primar si pana la membri ai guvernului si parlamentului sau pana la presedinte, fiecare dintre cei alesi trebuie sa dea in permanenta si in egala masura socoteala, in fata alegatorilor, in fata contribuabililor, de actiunile sale si de intreaga sa activitate. Semnarea de contracte, lansarea de proiecte si cheltuirea baunului public trebuie sa fie absolut transparente. Cred ca prima obligatie a administratiei, atat centrale, cat si locale, ar trebui sa constea in deschiderea unei platforme online pe care fiecare cetatean sa poata urmari zilnic cum s-au cheltuit banii in acea zi si ce au facut alesii sau cei numiti in functii de demnitate publica in acea zi. O platforma in care fiecare sa se poata exprima liber fata de diferitele proiecte ce ar urma sa fie luate in discutie si sa poata urmari modul in care avanseaza cele aflate deja in desfasurare, avand astfel posibilitatea de a efectua un control real si eficient. Astfel, cred ca ar putea sa existe intr-adevar o speranta ca banul public sa fie cheltuit cu mai mare responsabilitate, sa putem depasi mai usor o criza care se pare ca inca nici nu s-a dezlantuit cu adevarat, dar cred ca este si calea cea mai sigura si mai eficienta de a putea selecta si creste o adevarata clasa politica de care avem atata nevoie, caci democratia nu poate functiona fara partide politice, implicit fara politicieni responsabili, care sa nu mai cada prada ispitei coruptiei si care sa abordeze interesul public si interesul national cu un real simt de raspundere.
Daca ne imaginam ca aceste lucruri se vor petrece de la sine cred ca ne inselam, amarnic. Ne mai putem zbate intr-o jalnica tranzitie inca o jumatate de veac, mereu mai umiliti, mereu mai inselati si mai saraci. Aceste alegeri nu ar trebui sa reprezinte un rezultat final, ci doar inceputul unei noi atitudini si exigente fata de cei alesi, fata de intreaga clasa politica.

Publicat in Comunicare in Arena
Joi, 07 Iunie 2012 21:21

Testamentul lui Horea

Le multumesc invatatorilor mei care au stiu sa-mi arate drumul lui Horea si sa ma invete istoria in celula lui Horea. Si pe cei care se mai intreaba cum sa traiasca si cum sa moara, ce sa faca si cum sa iubeasca, testamentul lui Horea ii va limpezi... Cuvintele de pe urma ale lui Horea ne-aduc pe calea cea buna... Acum si intotdeauna.

Dim lights

Publicat in Stil de viata

Cine s-a saturat de Romania sa se uite in oglinda si de jur imprejur... Poate o sa vada din nou!

Dim lights

Publicat in Stil de viata
Pagina 3 din 12
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Romania