Joi, 18 August 2011 10:11

Apelul meu la 112

Pe drumul european de la Sibiu la Sebes am trecut de multe ori, dar, pana acum, niciodata nu mi-am facut timp sa ma opresc la Calnic. De aceasta data insa la indicatorul ce marca Cetatea Calnic, am luat-o la stanga si dupa 3 kilometri (de drum bun!) am ajuns. Aparte de toate celelalte biserici-cetate din Transilvania, cea de la Calnic are darul de a te absorbi cu totul. Initial a fost construita ca resedinta nobiliara, dar apoi descendentii acestora au vandut-o comunitatii taranilor din Calnic, care au continuat sa adauge noi ziduri si sa reamenajeze vechile constructii ale cetatii dupa propriile nevoi. Extrem de interesanta, astazi, Cetatea Calnic, aflandu-se sub patronajul Institutului de Arheologie si Istoria Artei al Academiei Romane din Cluj-Napoca si al Asociatiei "Ars Transsilvaniae" din Romania, se regaseste pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO.

Soarele stralucitor al dupa-amiezii, verdele puternic al ierbii, zidurile de piatra in care simti parca suflul taranesc, de oameni muncitori, constienti ca, in buna masura, de ei insisi depinde cursul vietii lor, ca de faptele si actiunile lor de azi depinde ziua de maine, te fac sa zabovesti langa fantana cu flori a cetatii, dorindu-ti ca de toate acestea sa fim constienti si noi, astazi. Cel putin mie asa mi s-a intamplat... Numai ca, uitand de trecerea timpului, spre seara, cand am vrut sa-mi iau ramas bun si sa plec am descoperit ca ramasesem singura in cetate... Iar portile-i erau inchise! Custodele cetatii plecase si, crezand ca nu mai e nimeni, ferecase bine portile. Ma gandeam sa dorm in cetate pana a doua zi sau sa urc in turn cu speranta ca vreun satean m-o vedea... Insa am gasit totusi un colt in care avem semnal pe telefon si am sunat la 112. Cred ca doamna care mi-a raspuns, cu o voce extrem de linistitoare, a fost un pic amuzata de peripetia mea, dar mi-a spus sa stau linistita ca o sa vina cineva sa-mi deschida... Insa mi s-a deschis chiar mai repede! Custodele, care vazuse ca-n sat e o masina pe care n-o stia nimeni, si-a dat seama ca trebuie sa fie cineva care venise la cetate si s-a intors. Deschisese toate lacatele, fara sa mai trebuiasca sa caut eu iarba fiarelor...

Am luat-o din nou pe drumul cel mare, catre o alta cetate, poate ceva mai mare, poate ceva mai frumoasa, dar - recunosc - cea de la Calnic ramane cetatea in care simti, peste timp, forta taranilor locului, puterea lor de a face echipa si dorinta lor de a-si construi ziua de maine. Sunt lucurile pe care si noi ar trebui sa le regasim in noi. Doar atunci vom scapa de lacate!

La Cetatea Calnic

Publicat in Stil de viata
Marti, 16 August 2011 09:00

Fara directie

In afara de Putna si de Voronet, care sunt cat de cat semnalizate prin cateva indicatoare de-a lungul drumului catre ele, catre celelalte manastiri si biserici - monument istoric din Bucovina nu exista nici un indicator. Daca stii unde sunt din ce ti-au spus bunicii in copilarie sau daca iti arata drumul oamenii locului, ai sanse sa ajungi la ele, altfel - nu. Insa pentru un turist strain, care nu s-ar gandi sa intre in biserica din Volovat sa intrebe de drumul catre Arbore, aceasta biserica - monument istoric ar ramane o minune interzisa, la care n-ar putea avea acces.

In plus, daca ai cat de cat respect fata de tine si fata de munca ta, asadar si fata de banii tai (iar daca i-ai castigat prin munca, ii respecti!) si, prin urmare, si fata de masina ta, te gandesti bine de tot daca sa o iei pe un drum neasfaltat, care nu stii unde duce si pe care te intalnesti doar cu un baiat ce are grija de trei vaci si de cateva oi si caruia ii tin companie trei caini ciobanesti, care nu au vazut de foarte mult timp o masina... Chiar si de un 4 x 4 iti e mila pe un asemenea drum!

Admiram zilele trecute drumul asfaltat ce se construieste din Pojorata spre Varful Rarau. Nu inteleg insa cum de nu se poate asfalta drumul care uneste Volovatul de Arbore! Nu inteleg cum pentru un asemenea drum nu s-a putut realiza un proiect european! Pe un asemenea drum te gandesti ca poate Moldova o fi ajuns pe mainile dusmanilor lui Stefan cel Mare! Cred ca drumurile pe care le facem ne definesc! Ce ziceti? Facem un drum de care sa fim mandri?

La iesirea din Volovat, prin Burla, spre Arbore

Drumul spre Arbore

La intrarea in Arbore

Publicat in Stil de viata
Luni, 15 August 2011 18:00

Drumul meu prin Volovat

De fiecare data cand drumurile ma poarta prin Bucovina, incerc sa trec si pe la o biserica ce-mi e tare draga, biserica boierului Luca Arbore... De obicei, de la Putna o iau pe drumul Marginea - Solca - Arbore, numai ca de aceasta data m-am gandit sa o iau pe un drum nou, Radauti - Volovat - Arbore. Ajunsa in Volovat si nestiind cum s-o iau mai departe, am intrat in biserica...

Era duminica dupa-amiaza si era slujba. Batranii satului venisera cu bicicletele, pe care si le lasasera rezemate de zidul bisericii. Corul femeilor suna incredibil, nu numai ca te facea sa te simti intr-un alt timp si un alt spatiu, transpunandu-te parca intr-o alta lume, dar semana intr-atat cu corurile femeilor din Maramures incat brusc aveai un alt inteles asupra legaturilor ce s-au pastrat de pe vremea descalecatului lui Dragos. Ma uitam la femeile acelea, cu ie, cu naframa, cu lumanari in mana, la portretul lui Stefan din biserica, cand un mos batran, ce statea la intrarea in biserica, imi intinde Motivele pentru care suntem si tinem sa fim un neam ortodox a parintelui Dumitru Staniloae si imi spune: Pune-o in geanta! O sa-ti prinda bine! Sa te ajute Dumnezeu!

Am multumit si apoi am plecat mai departe, pe drumul spre Arbore. Aflasem incotro trebuie s-o iau...

Biserica din Volovat

Cu bicicletele, la biserica 

Publicat in Stil de viata

Se spune ca, la retrasarea granitelor de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, granita de nord a Romaniei ar fi urmat sa fie… ceva mai la sud. Astfel incat Putna n-ar mai fi fost pe teritoriu romanesc. Numai ca mai marii zilei au inteles ca mormantul lui Stefan, de la Putna, face inacceptabila o asemenea decizie.  Iar granita a fost mutata mai la nord. Iar noi, atunci cand mergem sa ne inchinam la mormantul lui Stefan, ii multumim ca ne-a aparat hotarele chiar si dupa moarte. N-ai cum sa nu tii cont de simboluri, oricat ai dori sa schimbi realitatea! Si, pentru ca Stefan cel Mare e si cel Sfant, poate ca ar trebui sa meditam mai mult la legatura dintre ideea noastra nationala si ortodoxie…

Mormantul lui Stefan, de la Putna

In Biserica Manastirii Putna 

La Manastirea Putna

Publicat in Stil de viata
Sambata, 13 August 2011 22:31

La Pietrele Doamnei

Daca pe drumurile din Ceahlau te duci doar daca iti urasti masina la modul serios, spre Rarau drumul incepe sa fie o adevarata placere. Mai exact, pe drumul din Pojorata spre Varful Rarau, drum care momentan nici nu este pe harti (fiind in constructie, asfatul fiind turnat pana la rezervatia de la Pietrele Doamnei si urmand sa fie realizate lucrarile de consolidare absolut obligatorii), descoperi incredibila Tara a Moldovei si te bucuri, inca o data, de diversitatea tarii asteia cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu. Comorile cele adevarate nu sunt ascunse sub Pietrele Doamnei, ci in sufletele noastre. Haideti, sa nu le mai lasam ferecate, sa le scoatem la lumina si sa le dam aripi sa zboare!

La Pietrele Doamnei, Rarau

Publicat in Stil de viata
Marti, 09 August 2011 21:33

La mormantul lui Mihai Viteazul

Pe drumul de la Alba-Iulia la Turda, cu putin inainte de a ajunge la Turda, dupa ce lasi pe stanga unitatea militara, Batalionul 814 Tancuri Mihai Voda, daca o iei la dreapta, pe un drum prafuit, dupa 3 kilometri, ajungi la Mormantul lui Mihai Viteazul.
Astazi sunt 410 ani de cand, in zi de duminica, 9 august 1601, la 3 kilometri sud de Turda, din ordinul generalului Basta, oamenii din subordinea sa l-au asasinat pe primul unificator al principatelor romane. Ar trebui sa ne amintim de forta lui Mihai Viteazul de a realiza acea mareata unire de la 1600, in stradania noastra de a construi viitorul pe care ni-l dorim pentru aceasta tara. Este insa nevoie sa ne lepadam de prea indelungata noastra nepasare! Nu avem dreptul sa fim nepasatori!

Publicat in Stil de viata
Marti, 09 August 2011 19:00

Acasa, la noi acasa...

In copilarie si in adolescenta, maestrii mei au stiut sa ma faca sa descopar placerea drumetiilor, sa ma las fascinata de noi orizonturi spre care sa aleg pana la apusul Soarelui, cand, in jurul unui foc de tabara, povestile despre noile locuri si noii oameni intalniti se asezau in sufletele noastre tinere, pentru a prinde radacini si a ne ajuta sa ne definim pe noi insine. Dupa ce barierele au cazut, am colindat noi si noi meleaguri… Dar, treptat, am realizat ca aici, acasa, la noi acasa, sunt locuri de-a dreptul magice, dar ignorate si ingropate sub profunda noastra nepasare.
Dincolo de gunoaie si de lipsa infrastructurii de care tot vorbim, nu ai cum sa nu observi un ciudat sentiment de instrainare… Odata cu criza, occidentalii au revenit in mare masura la un turism national, nu numai din cauza scaderii propriilor venituri, ci si dintr-un meritoriu sentiment al propriei raspunderi fata de viitorul tarii lor. Noi ar trebui insa sa intelegem, in plus, ca este de datoria noastra sa descoperim frumusetile uitate ale acestei tari si nu sa asteptam sa ni le semnaleze altii. Ar trebui sa intelegem ca noi suntem cei care ar trebui sa ne facem ordine si curatenie in tara. Daca nu am mai ramane fascinati de frumusetile altora, precum fluturii ce-si parlesc aripile atrasi de lumina lumanarii, am putea redescoperi minunile propriilor noastre meleaguri si, impreuna, le-am putea scoate la lumina de sub greaua apasare a propriei noastre nepasari. Haideti, sa invatam de la ceilalti cum putem scoate la lumina o tara despre care altii spun Frumoasa tara, pacat ca-i locuita! Haideti, sa demonstram ca o meritam!
Haideti, sa ne bucuram de frumusetile ei si, in acelasi timp, sa ne exprimam entuziasmul acolo unde este cazul si sa ne manifestam critic ori de cate ori suntem indreptatiti sa o facem. Haideti, sa ne lepadam de dezinteresul acesta sufocant! A fi mandri ca suntem romani nu inseamna sa cadem in fanfaronada, ci sa invatam sa devenim responsabili fata de noi si fata de cei din jur, sa cautam idei si solutii, sa invatam sa construim. Sa ne construim propriul viitor. Daca nu ni-l vom construi noi, nu ni-l va construi nimeni altcineva. Haideti, sa descoperim minunile acestei tari, sa le scoatem la lumina si sa ne bucuram de ele!

Publicat in Stil de viata
Luni, 08 August 2011 17:44

Romania, te iubim!

Imi place sa calatoresc, sa vad locuri noi, obiceiuri si porturi diferite, sa aud alte limbi, sa gust alte savori. Dar, fiind criza, ma gandeam ca banii de vacanta sa mi-i cheltuiesc acum in Romania si sa ma duc alta data sa colind alte meleaguri... Haideti, sa descoperim tara asta cu bune si mai putin bune! Haideti, sa ne impartasim lucrurile minunate pe care le intalnim aici si lucrurile care nu ne plac... Numai asa le vom putea schimba, numai asa vom putea face tara pe care ne-o dorim! Haideti, sa ajutam Romania chiar si asa! Conteaza! Nu e putin! Si, haideti, sa o iubim! Daca ne vom lua ragazul si curajul sa o descoperim, o vom iubi cu siguranta!

Vechile Chei ale Turzii... Haideti, sa le redescoperim!

Publicat in Stil de viata
Luni, 08 August 2011 15:00

Drumul Regelui

Pe langa drumurile care coboara pe vai, de la Obarsia Lotrului poti sa o mai iei pe un drum... Pe un drum care urca, pe un drum pe care te poti intalni cu norii si cu caii salbatici. E Drumul Regelui, drumul construit de Ferdinand, drum strategic militar, drum sapat in piatra, ce uneste Ardealul de Tara Romaneasca. De la Obarsia Lotrului urca la peste 2000 de metri, la Varful Papusa, ca sa coboare apoi la Ranca si la Novaci. E un drum impracticabil, periculos si interzis circulatiei publice, chiar daca de pe harti nu a fost scos niciodata... Dar acum se lucreaza la refacerea lui. Si, la ritmul in care mi se pare ca au demarat lucrarile, anul viitor vom putea merge pe Drumul Regelui. Pana la urma devenim ceea ce suntem...

Drumul Regelui, interzis deocamdata

Publicat in Stil de viata
Duminica, 07 August 2011 18:45

Drumul cel bun

Fiecare are un loc unde simte ca poate renaste, unde simte ca pentru el totul se poate sfarsi si totul poate incepe... Pentru mine locul asta e Obarsia Lotrului. De pe Valea Oltului o iau pe Valea Lotrului si urc pana sus, la Obarsie... Dupa ce treci de Voineasa si de Vidra, dupa ce te obisnuiesti cu aerul rece de munte si te mai intalnesti cu cei ce au grija de cativa stupi de albine si se straduiesc sa obtina miere de brad, ajungi sus, atat de sus incat pentru vechii ciobani asta era capatul lumii sau... crucea drumurilor. Pentru ca, de aici, te poti intoarce de unde ai plecat sau poti sa o iei pe un alt drum... Poti sa cobori spre Oasa si Sebes sau poti sa cobori spre Petrosani, de unde poti sa o iei fie spre Hateg, fie spre Targu Jiu.

De data asta, de la Vidra in sus, spre Obarsie, am dat de un drum incredibil. Nu numai ca asfaltul era proapat turnat, dar se puneau parapetii si se faceau reconsolidarile necesare unui drum de munte. Surpriza a fost si mai mare cand am decis ca de la Obarsia Lotrului sa cobor spre Sebes si am descoperit si aici un drum bine facut. Mai ales ca data trecuta cand am mai fost drumul era aproape impracticabil... E drept, sunt portiuni in care echipele de muncitori mai au foarte mult de lucru, dar sunt draguti si te ajuta sa treci. Si, daca drumurile ce pleaca de la Obarsia Lotrului se refac, eu zic ca suntem pe drumul cel bun, ca tara asta poate sa fie o surpriza pentru multi...

Pe Valea Lotrului

Publicat in Stil de viata
Joi, 28 Iulie 2011 17:28

Harman, Muntele de miere

Cand iesi din Brasov pe DN 11, spre Targu Secuiesc, la doar zece kilometri, te intampina, dupa un sens giratoriu, Muntele de Miere, asa cum suna, in traducere, numele german Honigberg, cu varianta saseasca Hoenschbrich sau cea latineasca Mons Mellis. Evident, este vorba despre comuna Harman (sau Herman, dupa numele mai vechi). Se pare ca numele localitatii se datoreaza vechilor prisacari de pe dealul invecinat, Lempes, pe varful caruia se gasesc ruinele unei cetati din secolul al V-lea si care astazi reprezinta centrul unei rezervatii naturale. Aici se gasesc si rezervatiile Mlastina Harman si Malurile Raului Olt, rau care in lungul lui drum din Harghita, din vecinatatea localitatii Izvorul Muresului, si pana la varsarea in Dunare la Islaz, langa Turnu Magurele, strabate partea de nord a comunei brasovene. Aici, la Harman, poti descoperi flora specific montana si submontana si chiar cateva plante rare, precum Jimia sau Laleaua Pestrita. Dar, fara indoiala, Harman este vestit inainte de toate pentru biserica-cetate, atestata din anul 1240.
Puternic fortificata, biserica este inconjurata de un zid oval cu o inaltime de peste 12 metri si intarit cu sapte turnuri de aparare. Turnul-clopotnita a fost intr-o vreme cel mai inalt din zona. Sunt izvoare care par sa indreptateasca ideea ca satul si biserica ar fi apartinut Ordinului Cavalerilor Teutoni, prezenti in Tara Barsei in primele decenii ale secolului al XIII-lea, dar prima atestare documentara apare doar la 15 ani dupa alungarea lor, de-abia in 21 martie 1240, cand regele Bella al IV-lea a pus bisericile din Harman, Feldioara, Sanpetru si Prejmer sub patronatul Ordinului Cistercian. Biserica, impreuna cu fortificatiile ei, a suferit mai multe distrugeri, atat in urma invaziei tatarilor din secolul al XIII-lea, cat si a turcilor din secolulul al XV-lea. Apoi, in secolele XVI-XVIII, se succed mai multe inundatii si incendii si epidemii de ciuma, in urma carora biserica, impreuna cu fortificatiile ei, a fost renovata de mai multe ori, imbinand astfel stiluri diferite. Imbinarea elementelor renascentiste cu cele gotice vine astfel sa aduca o nota specifica. In biserica se mai pastreaza inca batranele banci de lemn din secolul al XVI-lea, insa din vechea fresca care acoperea intreaga biserica pana sub tavan mai sunt vizibile doar cateva fragmente. Astazi, biserica ar trebuie sa fie reconsolidata. Din cate se spune, o consolidare ar fi avut loc acum cativa ani, dar multiplele crapaturi par sa puna in continuare in pericol acest monument ce numara peste opt veacuri de istorie si care este prins in diferite circuite turistice.
Harman constituie o atractie nu numai datorita naturii si monumentelor sale. El se bucura de o viata intensa, reprezentand un important punct de atractie, inclusiv pe piata imobiliara. Trecerea timpului se face vizibila nu numai la biserica-cetate, ci in egala masura si pe strazile comunei, unde, alaturi de minunatele case traditionale, intalnesti si mizerele cladiri din anii socialismului, care nu mai sunt intretinute, dar si noile constructii ale ultimilor ani, unele dintre acestea fiind grupate in adevarate structuri rezidentiale.
Nu trebuie insa sa-ti cumperi o proprietate la Harman pentru a te putea bucura de sarbatorile traditionale de aici. Este vorba mai ales de Balul Penasilor, din primele zile ale anului, 1-8 ianuarie, sarbatoare care in mod traditional era legata de plecarea tinerilor in armata. Dar si de Maial, marea sarbatoare campeneasca inchinata protectorului vitelor, cailor, holdelor, viilor si livezilor, numit si Arminden, celebrat la 1 mai si considerat a marca inceputul verii. Sarbatorit la padure, in vii sau livezi, cu miel fript si vin rosu amestecat cu pelin, de la Maial nu poate lipsi spalatul cu roua, tavalitul prin iarba si strigarea pe nume a strigoilor, pentru a apara in acest fel vitele si holdele de boli si de stricaciuni. Sarbatoarea este deosebit de bogata in obiceiuri care ne incanta si astazi cu poezia lor. Mai apoi, la mijlocul lunii august, Zilele Harmanului te intampina nu numai cu o minunata slujba religioasa, ci si cu o petrecere campeneasca la care preparatele culinare traditionale, ce te imbie cu aromele lor, concureaza cu pitoreaca parada a costumelor populare. Sunt momente la care chiar merita sa revii la Harman.

Publicat in Stil de viata
Duminica, 24 Iulie 2011 12:39

Scoala si armata

Ceea ce te impresioneaza la Prejmer, fata tagada, este ca atunci cand pasesti in vechea biserica-cetate iti devine foarte clar modul in care cele doua institutii fundamentale ale oricarui stat, scoala si armata, isi stau alaturi. In fortificatia din jurul bisericii, pe langa drumul de straja, de unde garzile aparau cetatea, descoperi sala de clasa… Pe bancile scolarilor descoperi socotitorile, tablitele pe care invatau sa scrie, lampile cu petrol, precum cele la care unii dintre noi citeam serile in copilarie…  Si iti devine foarte clar ceea ce inaintasii nostri stiau foarte bine… Cetatea trebuie aparata, dar, indiferent ca e pace ori razboi, scoala trebuie sa functioneze normal, caci ea este singura in masura sa dea socoteala pentru viitorul nostru. Un popor lipsit de aparare va fi rapus de primii venetici. Dar degeaba se vor jertfi bravii ostasi, daca scoala nu functioneaza, caci acel popor se va pierde pe sine fara a mai  fi nevoie sa-l atace cineva. Iar aceste doua institutii fundamentale stau la Prejmer, asa cum le sade bine, sub binecuvantarea bisericii, caci nimic nu e facut sa dainuie fara de Dumnezeu. Asa stau ele in vechea cetate de atata amar de vreme… Dar cum stau ele astazi? Ce ne asteapta maine? Sa speram ca vom avea intelepciunea sa ne respectam istoria, institutiile si jertfa de sange a inaintasilor, fara a ne pierde dreapta credinta.

Respectul pentru scoala si armata, la veche Cetate Prejmer

Sa fim de straja pentru scoala, la fel ca si inaintasii nostri

Publicat in Stil de viata
Duminica, 24 Iulie 2011 10:00

Prejmer, o minunatie a estului european

Destinatia preferata de week-end, mai ales de catre bucuresteni, este Brasovul, dar rareori ne indreptam atentia si spre minunatiile ce-l inconjoara… La doar zece kilometri se gaseste biserica fortificata din Prejmer, atestata din 1240, menita sa stea pavaza in fata atacurilor turcilor ce veneau prin pasul Buzau. Biserica, construita in stilul  gotic burgund, a fost puternic fortificata, cu ziduri de 3-4 metri grosime si 12 metri inaltime, reprezentand astazi cea mai bine pastrata si cea mai puternica biserica-cetate medievala din estul Europei. Restaurata acum jumatate de secol, ea este, din 1999, monument UNESCO.
Orga mortii, dispozitivul de tragere care ii ingrozea pe atacatori si de care am invatat la scoala, a ramas o simpla curiozitate a istoriei, dar maretia fortificatiilor pastreaza un farmec inegalabil. Si, in locul garzilor militare, astazi gasesti aici alaiurile de nunta care vin de te miri unde pentru a conferi acestui nou inceput - pe care il reprezinta o casatorie - o solemnitate si o gratie aparte.
Nu e de mirare, pentru ca Prejmer sau Tartlau, cu numele lui sasesc, are forta de a se intipari profund in sensibilitatea si amintirea ta, poate pentru ca, vazand aceasta biserica fortificata, intelegi foarte clar care sunt stalpii pe care trebuie sa se sprijine o comunitate pentru a exista. Biserica - in centru, de jur-imprejur - camerele pe care le ocupau locuitorii din zona in vremuri de restriste, dar si scoala si armata, adica sala de clasa si zona garzilor, a strajerilor, a ostasilor. Sunt lucruri la care nu poti sa renunti nicicand, nici chiar sub asediu. Asa ca, daca vrei sa ai forta unui inceput curat, iti gasesti radacinile la Prejmer…

La Cetatea Prejmer

In Biserica Prejmer

Publicat in Stil de viata
Marti, 19 Iulie 2011 22:17

Rumanitul, chihlimbarul romanesc

Nu-mi place sa arunc banii pe bijuterii si nu-mi plac bijuteriile de fitze. Dar as minti sa spun ca nu-mi plac bijuteriile... De altfel cui nu-i plac?!  Poti insa sa alegi bijuterii incredibile la preturi accesibile! Iar eu trebuie sa recunosc ca am o feblete aparte pentru chihlimbar, chiar daca multi il considera o piatra semipretioasa mult prea populara...

Chihlimbarul este, intr-adevar, una dintre cele mai populare pietre semipretioase. De fapt, este absolut impropriu sa-i spunem piatra, pentru ca - asa cum a presupus Aristotel cu peste trei secole inainte de Hristos si asa cum a stabilit apoi mineralogul J. Behman in 1751 - chihlimbarul s-a format din rasinile unor pini, iar procesul a avut loc acum 40 sau chiar 60 de milioane de ani. Cu o culoare care variaza de la galben la brun-roscat sau verde-negru, chihlimbarul contine de multe ori nu numai bule de aer, resturi de pamant sau de lichid, ci si insecte sau plante fosilizate. Chihlimbarul ne ofera un spectacol unic. Topindu-se la 300 de grade, dizolvandu-se in solventi organici si electrizandu-se prin frecare, chihlimbarul a reprezentat o reala fascinatie pentru oamenii paleoliticului, descoperindu-se amulte din chihlimbar vechi de peste 12.000 de ani. Este incontestabila functia magica pe care a jucat-o o lunga perioada de timp, precum si utilizarea lui pentru vindecarea a aproape oricarei afectiuni.
A fost o vreme in care chihlimbarul valora aproape ca aurul, pentru ca apoi valoarea lui sa scada, astazi bijuteriile de chihlimbar putand fi gasite chiar si la cateva sute de lei. Chihlimbarul se gaseste in zone extrem de variate, din Baltica pana in Sicilia si din Rusia pana in Burma Superioara. Dar chihlimbarul se gaseste si in Romania. Iar acesta nu este un chihlimbar oarecare, ci unul special, ce are peste 160 de nuante diferite de culori, deosebindu-se totodata prin natura rasinii din care s-a constituit. De aceea, chihlimbarul romanesc a fost numit, de catre geologul Oscar Helm, rumanit.
Prima exploatare organizata a rumanitului este incercata de trupele rusesti, aflate pe teritoriul nostru, in 1828, in zona comunei Colti. Apoi, in 1865, exploatarea este efectuata cu ajutorul localnicilor sub indrumarea subprefectilor de Buzau, pentru ca, incepand din 1920, inginerul Dumitru Grigorescu sa realizeze o exploatare organizata, in 39 de puncte de lucru, atat in zona Colti, cat si a Sibiciilor. Frumusetea, luciul, transparenta, spectaculozitatea incluziunilor si marimea deosebita a bucatilor de chihlimbar descoperite aici, ajungand si la 3,5 kilograme, au facut ca rumanitul sa devina celebru in intreaga lume. Din pacate, odata cu moartea accidentala a inginerului Dumitru Grigorescu, survenita in 1935, exploatarea practic s-a inchis, extractia realizandu-se totusi cu intreruperi pana in februarie 1948, cand Ministerul Minelor inchide definitiv exploatarea. Apoi, in 1981, este organizata o noua exploatare sistematica la Colti, dar care este si ea inchisa in 1986. Localnicii nu au contenit insa niciodata sa caute bucati de chihlimbar, in special primavara ori dupa ploi. Astfel, in zona aproape ca nu exista casa in care sa nu existe cateva bucati  de chihlimbar.
La Colti functioneaza astazi singurul muzeu al chihlimbarului din Romania, deschis in 1973.  Chiar daca relativ modest, ocupand doar trei camere, merita sa fie vizitat, atat datorita exponatelor, cat si a frumusetii zonei. Din micul magazin al muzeului poti sa-ti cumperi si cateva piese de chihlimbar. Chiar daca nu se remarca prin monturi deosebite, macar ca amintire poti sa-ti iei o mica bijuterie cu rumanit…

Publicat in Stil de viata
Luni, 18 Iulie 2011 20:12

Asezarile rupestre de la Alunis

Intr-adevar, daca vrei sa vezi Romania, trebuie sa-ti iei un elicopter… La cat de minunata e tara asta, in ciuda crizei, ar trebui sa nu mai ai loc de turisti! Numai ca ne lipseste un lucru esential. Drumurile. Si ne mai lipseste ceva… Indicatoarele. Dar, daca te incumeti pe drumuri aproape impracticabile, desi au fost reabilitate abia de curand cu bani europeni, descoperi locuri pe care nu ti le-ai fi putut imagina vreodata si de care nici n-ai stiut ca exista. Partea interesanta e ca vezi ca placutele cu reabilitarea drumurilor au rezistat cativa ani, fara ca drumurile insele sa reziste… La placute suntem buni. Le facem temeinic. Sa se vada. Sa reziste. Drumurile conteaza mai putin… Oricum, nici nu stii unde duc! Ca nu se oboseste nimeni sa-ti spuna! Desi sunt locuri unice in Europa!
Daca de la Valenii de Munte te aventurezi la dreapta, pe drumul care trece prin comuna Calvini si da in DN 10, ce uneste Buzau de Brasov, te asteapta mai departe o aventura de neuitat. Harta pe care o aveam eu, desi nu era foarte veche, nu corespundea cu realitatea din teren. Se mai intampla… Nimic grav! Te orientezi la fata locului. Am avut insa parte de o intalnire lamuritoare, atunci cand am dat in drumul ce uneste Buzau de Brasov. Un jandarm caruia i-am cerut lamuriri chiar voia sa ajunga la Colti.  Asa ca, pe drum, am aflat si de lipsurile din legislatie cu care se confrunta, atunci cand unii isi iau piatra din munte, de la marginea drumului, provocand la limita surpari de teren extrem de grave, cum altii au bani sa-si faca palate cu acoperisuri din tabla de inox fara sa aiba vreo afacere cunoscuta, de turistii care sambata si duminica vin sa descopere Muzeul Chihlimbarului din Colti…
Dar, daca vrei sa treci mai departe de Colti, te descurci pe pielea ta! Esti singur pe drum! Asa ca, daca te incumeti sa urci pana la Alunis sa vezi biserica si asezarile rupeste de aici, sa nu te plangi daca iti strici masina. Vei avea insa satisfactia ca la finalul drumului sa afli de catre cine si cand a fost reabilitat… Placuta aceea a rezistat!
Nordul judetului Buzau este incredibil. In zona, in apropiere de Scortoasa, sunt Vulcanii Noroiosi. Iar in zona Colti, Bozioru, Braiesti, Cozieni, Catina, Pietroasele, la altitudini cuprinse intre 650 si 1100 de metri, se gaseste cea mai mare concentrare de schituri si locuinte monahale din spatiul romanesc. Este impresionant numarul mare de complexe rupestre, dintre care unele au fost locuite deja din preistorie sau folosite apoi drept chilii de sihastri sau lacasuri de cult crestin. Micile biserici sapate in stanca au devenit adevarate centre religioase crestine. Astfel, Biserica Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, din satul Alunis, comuna Colti, este datata conform traditiei la 1277, dar in Complexul Alunis avem si o datare din secolul  al IV-lea. Iar pestera Dionisie Torcatorul din satul Nucu, comuna Bozioru, localizata la Piatra Pesterii, sub Crucea Spatarului, la o altitudine de 715 metri, dateaza din epoca medievala timpurie. Si, la doar 150 de metri distanta, pestera Fundul Pesterii dateaza din epoca bronzului, Hollstatt, avand incizate pe pereti simboluri din epoci diferite, pentru ca in epoca medievala sa fie mentionata intr-un document emis la 12 ianuarie 1678 de Gheorghe Duca. Numarul vestigiilor prezente in zona este insa mult mai mare, iar fiecare are propria poveste de marturisit. Nu ai insa cum sa nu fi coplesit de taina si de frumusetea locului, caci aceste asezari rupestre nu par deloc sa fie asezate la intamplare…
Pentru a putea trece direct din zona Alunis in zona Nucu ar mai trebui un drum de doar cativa kilometri. Astfel, fara prea mare dificultate, in zona ar putea fi deschis un minunat circuit turistic fascinant, atat pentru iubitorii de natura, cat si pentru pelerini. Dar cum sa ne gandim la creerea unor drumuri noi, atunci cand nici drumurile reabilitate pe bani europeni, precum cel de la Colti la Alunis, nu au putut fi intretinute?! Asa cum spuneam, in zona poti ajunge usor, nu doar prin Buzau, ci si prin Valenii de Munte, unde te asteapta si Muzeul Iorga. Asa ca turistii care pleaca din Bucuresti s-ar putea bucura nu numai de aerul de munte, ci si de un traseu cultural la nici 200 de kilometri de punctul de plecare… Pana atunci e recomandabil sa se incumete in zona doar cei care se simt cu adevarat vaccinati impotriva gropilor din marile orase…

 

Publicat in Stil de viata
Pagina 8 din 12
Te afli aici: Afiseaza articolele dupa tagul: Romania